CRONICĂ DE FILM Câştigător în 2014 al Premiului Gopo pentru cel mai bun documentar, „Experimentul Bucureşti” este un experiment cinematografic despre un posibil experiment social imaginat pentru a atrage atenţia asupra unui experiment istoric dureros, Fenomenul Piteşti.
Un articol de Ionuţ Mareş|5 februarie 2015
Scris, filmat, montat, regizat şi produs independent de Tom Wilson, jurnalist şi cineast britanic stabilit de mai mulţi ani în România, „Experimentul Bucureşti” are insolenţa conceptuală a unui debut dezinhibat, pornit de la curiozitatea unui străin faţă de un fenomen teribil din trecutul recent al României.
O obrăznicie dublată de o inteligenţă alertă care încearcă să chestioneze receptarea unui fapt real tragic, folosindu-se de mijloacele pe care cinemaul le pune la dispoziţie pentru a atrage spectatorul în capcană, pentru a-l manipula astfel încât acesta să devină deopotrivă mai vulnerabil şi mai deschis atunci când este confruntat cu şocul evenimentelor relatate la final – câteva din ororile din închisoarea de la Piteşti petrecute la sfârşitul anilor `40 şi începutul anilor `50.
Este un pariu doar parţial câştigat, deşi rămâne antrenant. Wilson împrumută tehnicile unui mockumentary, fără a-şi lăsa însă filmul să fie acaparat complet de acest gen zglobiu, care necesită complicitatea deplină a spectatorului.
Odată ce acceptă convenţia, publicul nu mai este nevoit să caute adevărul. El găseşte satisfacţie în a identifica strategiile prin care autorul încearcă să-şi facă povestea credibilă în limitele ficţiunii sale cu aspect de realitate, care amestecă personaje autentice cu unele ale căror biografii sunt parţial sau total inventate.
Experimentul social livrat de Wilson ocupă aproape întreg filmul – premisa este că, ştiind că va veni Revoluţia în 1989, Securitatea ar fi pregătit, în laboratoare secrete şi prin tehnici de inginerie psihologică inovatoare, anumiţi oameni pentru ca aceştia să-şi însuşească ideile capitalisme ce urmau să se impună, scăpând de cele comuniste.
Este o explicaţie fantezistă, dar ludică, la aparentul mister prin care, după căderea comunismului, câţiva „iniţiaţi” au ştiut să se îmbogăţească rapid, în timp ce restul oamenilor şi-au pierdut reperele şi iluziile.
Filmul demarează în două direcţii. Una este cea a presupusei investigaţii asupra respectivului plan secret, prin intervievarea inclusiv a unor personalităţi care îşi joacă propriile roluri (printre care inventatorul Justin Capră sau jurnalistul şi activistul Mircea Toma). Ideea sugerată în final de Wilson este că, asemeni Experimentului Bucureşti, necunoscut de opinia publică, Fenomenul Piteşti ar putea trece drept simplă ficţiune, într-atât de scăzut pare a fi interesul pentru înţelegerea unui act de o teroare incomparabilă.
A doua este umanizarea poveştii prin aducerea în faţă a unor personaje carismatice, o tehnică des întâlnită la autorii de documentare. Însă „actorii” propuşi de Wilson îşi intră bine în rol, astfel că graniţa dintre realitate şi ficţiune se şterge, favorizând instalarea confuziei în rândul publicului.
Este chestionabilă, totuşi, opţiunea lui Wilson de schimbare radicală a registrului la final, care, la fel ca o tăietură de montaj în spiritul avangardiştilor sovietici, are intenţia de a lovi în plex, de a şoca, oferind o asociere neaşteptată.
Fără îndoială, Wilson obţine efectele dorite: starea de disconfort ia prim-planul şi este completată de senzaţia de vinovăţie că ne-am simţit bine urmârind o poveste romantică şi distractivă, deşi barbaria pândeşte la colţ.
Ok, suntem fiinţe uşor manipulabile, însă ce urmează, ce facem cu aceste idei lansate în aer? Cum ne ajută ele să înţelegem Experimentul Piteşti sau, mai exact, felul în care este receptat? La reflecţia la astfel de întrebări nu îndeamnă suficient acest film ingenios care sugerează eşecul de a realiza un alt film.
INFO
Experimentul Bucuresti (România, 2013)
Regia: Tom Wilson
Rating: ●●●○○
