Expoziţia „Comorile Chinei“ a fost vizitată, până în prezent, de peste 30.000 de persoane
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitia-comorile-chinei-a-fost-vizitata-pana-in-prezent-de-peste-30-000-de-persoane/

Expoziţia „Comorile Chinei“, organizată la Muzeul Naţional de Istorie a României din Capitală, a fost vizită, de la deschiderea sa, pe 30 aprilie, de peste 30.000 de persoane.

Un articol de Andrada Văsii|5 iulie 2013

Expoziţia „Comorile Chinei“, organizată la Muzeul Naţional de Istorie a României din Capitală, a fost vizită, de la deschiderea sa, pe 30 aprilie, de peste 30.000 de persoane.

Expoziţia poate fi vizitată până pe 1 august, de marţi până duminică, în intervalul orar 10.00 – 18.00. Pe tot parcursul expoziţiei temporare „Comorile Chinei“, muzeul a adoptat un program special, care a vizat ultima sâmbătă din fiecare lună. Astfel că, pe 27 iulie, programul de vizitare se prelungeşte până la orele 22.00.

Patru soldați și un cal

În expoziţie sunt prezentate obiecte provenind din celebrul sit arheologic de la Xi’an – unde a fost cercetat parţial ansamblul funerar al primului împărat al Chinei -, printre care patru dintre faimoşii soldaţi de teracotă şi un cal, parte a inventarului funerar al împăratului Qin Shi Huang.

Pe lângă aceste capodopere, expoziţia cuprinde o serie de alte artefacte, printre care pot fi amintite mai multe vase neolitice, cu o vechime de câteva mii de ani şi care atestă o uimitoare realizare artistică. Acestora li se adaugă alte piese de referinţă, precum o serie de vase din bronz, celebre în lume pentru calitatea şi valoarea lor extraordinară.

Comori cu vechime

Periplul prin civilizaţia chineză continuă cu o serie de bunuri culturale legate de istoria Drumului Mătăsii şi artefacte referitoare la istoria modernă a Chinei. Prin intermediul acestei expoziţii publicul va avea ocazia să admire unele din comorile spectaculoase ale milenarei civilizaţii chineze, datând din zorii epocii neolitice până în perioada modernă, în timpul dinastiilor Ming şi Qing, notează Mediafax.

Info

În această perioadă, costul unui bilet de acces în muzeu, care include vizitarea expoziţiilor „Comorile Chinei”, „Tezaur Istoric” şi „Lapidarium-Copia Columnei lui Traian”, va fi de 25 lei pentru adulţi, 15 lei pentru pensionari şi persoane cu dizabilităţi, 7 lei pentru elevi şi studenţi.

Preşcolarii beneficiază de acces gratuit. Pentru grupuri organizate, de 30 de persoane, costul unui bilet pentru adult se reduce la 10 lei.

De asemenea, MNIR oferă vizitatorilor posibilitatea achiziţionării de bilete pentru pachet familial (2 adulţi şi maximum 3 copii cu vârsta până în 18 ani), în valoare de 50 lei, precum şi bilete de intrare rapidă în muzeu (pentru a evita aşteptarea), în valoare de 50 lei.

Foto credit: Marius Amarie, MNIR (Facebook)

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.