Expozitie in cadrul festivalului SoNoRo
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitie-in-cadrul-festivalului-sonoro/

Festivalul Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo a pregătit pentru publicul celei de-a VII-a ediţii, desfăşurată sub semnul iubirii, atât concerte susţinute de muzicieni de excepţie, cât şi o multitudine de evenimente conexe. Începând cu 15 noiembrie şi până pe 21 noiembrie 2012, expoziţia de fotografie „Love Unlimited”, cu o selecţie de 38 de lucrări ale fotografilor […]

Un articol de Andrada Văsii|19 noiembrie 2012

Festivalul Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo a pregătit pentru publicul celei de-a VII-a ediţii, desfăşurată sub semnul iubirii, atât concerte susţinute de muzicieni de excepţie, cât şi o multitudine de evenimente conexe.
Începând cu 15 noiembrie şi până pe 21 noiembrie 2012, expoziţia de fotografie „Love Unlimited”, cu o selecţie de 38 de lucrări ale fotografilor Voicu Bojan, Vlad Eftenie şi Cornel Lazia, va fi găzduită de Sala Foaier a Muzeului Național al Ţăranului Român.

 

În perioada 24 noiembrie – 2 decembrie, expoziţia va fi deschisă publicului şi la Cluj-Napoca, la Sala Mare a Casei TIFF. Expoziţia de fotografie SoNoRo „Love Unlimited” este organizată cu sprijinul E.ON. „Love Unlimited aduce sub bagheta celor trei fotografi, Voicu Bojan, Vlad Eftenie şi Cornel Lazia, momente personale din vieţile oamenilor de peste tot. Mai exact, Voicu Bojan ne propune o incursiune în dragostea tumultoasă, făţişă şi toridă din îndepărtata Cuba, Vlad Eftenie surprinde stări nuanţate, în care, fără doar şi poate, vom retrăi alături de protagonişti dramele sau împlinirile iubirii, iar Cornel Lazia ne propune o descindere în subliminalul sentimentelor stârnite de persoana iubită”, spune curatorul expoziţiei, fotograful Şerban Mestecăneanu.Tema iubirii abordată de SoNoRo în acest an va putea fi regăsită şi în proiecţiile video semnate de Andu Dumitrescu, pe care Festivalul SoNoRo le va oferi publicului în cadrul concertului de la Palatul Bragadiru.

 

Pe lângă expoziţia de fotografie „Love Unlimited”, salonul literar cu acelaşi nume, organizat în parteneriat cu Dilema Veche, lansarea albumului „Love Songs” şi proiecţia filmului „Noseland”, festivalul va continua, sub egida „Tineri la repetiţie”, în parteneriat cu LiterNet, tradiţia repetiţiilor deschise pentru elevii şi studenţii din Bucureşti. Astfel, anul acesta, festivalul îsi va deschide porţile pentru trei dintre concerte: El Amor y la Muerte, sâmbată, 10 Noiembrie 2012, la Palatul Cercului Militar Național, Nuit Transfigurée, vineri, 16 Noiembrie 2012, la Muzeul Național de Artă, si Hallelujah Junction, duminică, 18 Noiembrie 2012, la Ateneul Român. Accesul va fi permis numai pe baza carnetului de elev sau a legitimaţiei de student, iar repetiţiile vor avea loc în intervalul 14:00 – 16:00, tinerii invitaţi având ocazia de a fi martorii procesului care stă la baza interpretării muzicale şi de a asculta în premieră piesele pe care artiştii le vor interpreta în cadrul concertelor din serile respective.

 


Voicu Bojan este editor, traducător şi fotograf freelancer. A publicat poveşti în imagini şi reportaje în mai multe publicaţii, dintre care cele mai semnificative sunt National Geographic România, Esquire România şi LensWork, US. Este editor asociat al Revistei Punctum şi iniţiatorul proiectului Diafragma 9.
www.voicubojan.com


Vlad Eftenie este doctor arhitect, lector la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti, titular al cursului teoretic “Fotografia ca instrument de studiu şi cunoaştere în arhitectură”.
www.veftenie.daportfolio.com


Cornel Lazia şi-a început cariera de fotograf în 1990, fiind cunoscut pentru unele dintre primele fotografii pentru formaţii româneşti deja consacrate, ca Şuie Paparude, DJ Vasile sau Omul cu Şobolani, dar şi pentru fotografiile de modă publicate în revistele glossy din România.
www.cornellazia.com


Şerban Mestecăneanu este fotograful oficial al festivalului SoNoRo din anul 2008. Din 2010 este şi directorul Salonul de Fotografie Bucureşti, SAFO.
www.meste.ro


Expoziţia SoNoRo „Love Unlimited” a fost vernisată pe 15 noiembrie, la ora 19:00, şi poate fi vizitată la Muzeul Ţăranului Român, Sala Foaier, în perioada 15 – 21 noiembrie, între orele 10.00-18.00.Programul complet al festivalului SoNoRo poate fi găsit pe www.sonoro.ro, iar biletele şi abonamentele sunt disponibile prin reţeaua Eventim -magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Cărtureşti, librăriile Humanitas şi online pe www.eventim.ro.

 

 

 

Sursa: Muzeul National Al Taranului Roman

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.