„Faust” revine într-o nouă formulă
https://www.ziarulmetropolis.ro/faust-revine-intr-o-noua-formula/

„Faust”, unul dintre cele mai aşteptate spectacole produse de Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, revine la Fabrica de Cultură, cu primele reprezentaţii din acest an, programate în 8 şi 9 aprilie. Spectacolul a avut până acum 160 de reprezentaţii, vizionate de aproximativ 57.600 de spectatori.

Un articol de Petre Ivan|23 martie 2017

Un reper important al teatrului românesc de după 1989, Faust a avut premiera pe data de 19 septembrie 2007 și reprezintă unul din proiectele de referință ale Programului Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007.

Inclus pe lista celor mai mari spectacole ale lumii, spectacolul regizat de Silviu Purcărete a avut reprezentații pe unele dintre cele mai importante scene europene: Festivalul Goethe de la Frankfurt (Germania, 2008), Festivalul Internațional de la Edinburgh (Regatul Marii Britanii, 2009), Tour & Taxis Bruxelles (Belgia, 2011)șiMaribor Capitală Culturală Europeană (Maribor, 2012).

Spectacolul se bazează pe relația cu totul specială dintre Faust și Mefisto. Încă de la început, regizorul Silviu Purcărete a lucrat cu mai mulți actori pentru a găsi formula ideală în care să construiască spectacolul, printre care Ștefan Iordache, Gheorghe Dinică și Coca Bloss. Rezultatul căutărilor a fost distribuția formată din Ilie Gheorghe (Faust) și Ofelia Popii (Mefisto).

Constantin Chiriac

Constantin Chiriac

Dat fiind faptul că actorul Ilie Gheorghe se confruntă cu unele probleme de sănătate și datorită faptului că la teatru au ajuns foarte multe solicitări venite din România și din străinătate, atât din partea publicului cât și din partea unor programatori culturali, organizatori de mari evenimente din Ungaria, Franța, Germania, China, Japonia și Statele Unite ale Americii, am hotărât să reluăm spectacolul cu Miklós Bács, actor care a evoluat în nenumărate spectacole ale regizorului Silviu Purcărete, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj, dar și în coproducția internațională a TNRS, Cumnata lui Pantagruel. –  Constantin Chiriac.

Două reprezentații, în premieră cu această distribuție, se vor juca la Fabrica de Cultură, în 8 și 9 aprilie 2016, de la ora 19:00, urmând ca spectacolul să fie prezentat în 27 și 28 aprilie la Budapesta, în cadrul Madách International Theatre Meeting (MITEM). Cele două reprezentații de la Budapesta, sold out, vor avea loc de la ora 19:00, la Eiffel Műhelyház (Eiffer Workshop House), hală amenajată special pentru producția naționalului sibian.

În cadrul turneului, reprezentația din 27 aprilie va fi urmată de o discuție cu publicul, iar în 28 aprilie, de la ora 15:00, la Teatrul Național din Budapesta, va avea loc și o conferință specială, moderată de George Banu, cu tema „Faust ca poetică teatrală a lui Silviu Purcărete”, care îi are ca invitați pe regizorul spectacolului, pe scenograful Helmut Stürmer, pe compozitorul Vasile Șirli și pe directorul general al TNRS, Constantin Chiriac.Turneul este realizat cu sprijinul ICR.

Biletele pentru reprezentațiile de la Sibiu au fost puse în vânzare și se pot achiziționa de la Agenţia teatrală de pe str. Nicolae Bălcescu, nr. 17 și online prin eventim.ro.

Foto: Faust – tnrs.ro

19
/03
/24

Nominalizat în acest an la Women's Prize for Fiction, romanul „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” de Mirinae Lee, o coreeancă mutată în SUA, spune povestea teribilă a unei femei evadate din Coreea de Nord.

18
/03
/24

Proiectul „Întâlnirile Teatrul azi la Masca” iniţiat de revista Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, continuă seria de discuții profesionale cu a doua masă rotundă dedicată, de această dată, dramaturgiei românești.

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.

14
/03
/24

Astăzi, pe 14 martie, se împlinesc trei ani de la moartea ei, la Paris, în 2021, atunci când Covidul făcea ravagii și oprise lumea în loc. Avea aproape 90 de ani.

13
/03
/24

În perioada 12-15 martie 2024, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București organizează cea de-a XXV-a ediție a Ușilor Deschise, în cele două sedii ale sale, din Str. Matei Voievod nr. 75-77 și Str. Tudor Arghezi nr. 3b.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.