Festivalul „Bucureştii lui Caragiale“ aduce pe scenă şase teatre şi două universităţi de profil
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-bucurestii-lui-caragiale-aduce-pe-scena-sase-teatre-si-doua-universitati-de-profil/

Cea de-a doua ediţie a Festivalului „Bucureştii lui Caragiale“ va avea loc în perioada 1 iulie – 15 septembrie şi va include spectacole de teatru de comedie, clasic şi modern, musical, precum şi muzică de diverse genuri.

Un articol de Andrada Văsii|1 iulie 2013

Cea de-a doua ediţie a Festivalului „Bucureştii lui Caragiale“ va avea loc în perioada 1 iulie – 15 septembrie şi va include spectacole de teatru de comedie, clasic şi modern, musical, precum şi muzică de diverse genuri.

Organizatorii evenimentului sunt Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, în colaborare cu Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Ţăndărică, Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis, Teatrul Masca, Teatrul Nottara, Universitatea Naţională de Teatru şi Film şi Universitatea Hyperion, notează Mediafax.

Ca şi anul trecut, în fiecare zi, în Centrul vechi, în Parcul Lumea Copiilor şi la restaurantul La Conu’ Iancu de la Hala Traian vor avea loc spectacole de teatru de comedie, clasic şi modern, teatru de revistă, music-hall şi stand-up comedy, precum şi de varietăţi muzicale de toate genurile, de la fanfara de cartier şi muzica Mariei Tănase până la operetă şi muzică clasică.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc astăzi, la ora 19.30, pe scena din Centrul Istoric (intersecţia str. Franceză cu strada Poştei, în spatele Muzeului Naţional de Istorie a României).

Teatrul Masca în spectacol

Programul de astăzi va include, în Centrul vechi, un alai de actori, păpuşi vivante, fanfare şi costume (de la 19.25 la 19.30), o conferinţă de presă şi un spectacol inaugural al Teatrului Masca (de la ora 20.00). De asemenea, de la 21.30 va avea loc un spectacol inaugural al Trupei Union la Hala Traian.

Info:

Accesul este gratuit pe tot parcursul festivalului. Programul complet poate fi accesat pe site-ul festivalului.

Foto credit: Alexandru Boerescu (tTeatrul Nottara, spectacolul „O noapte furtunoasă“)

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.