Festivalul de Folk „Vali Sterian”, prima ediţie: de vineri până duminică, în noua Casă Eliad
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-de-folk-vali-sterian-prima-editie-de-vineri-pana-duminica-in-noua-casa-eliad/

Prima ediţie a Festivalului de Folk „Vali Sterian” va fi găzduită, de vineri până duminică, în Casa Eliad din Bucureşti, care a fost redeschisă pe 15 august, după ce timp de un an a fost supusă unor lucrări de consolidare şi reabilitare. Festivalul, organizat cu sprijinul Primăriei Sectorului 3, debutează cu ocazia împlinirii a 60 […]

Un articol de |21 septembrie 2012

Prima ediţie a Festivalului de Folk „Vali Sterian” va fi găzduită, de vineri până duminică, în Casa Eliad din Bucureşti, care a fost redeschisă pe 15 august, după ce timp de un an a fost supusă unor lucrări de consolidare şi reabilitare.

Festivalul, organizat cu sprijinul Primăriei Sectorului 3, debutează cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la naşterea lui Vali Sterian.

Festivalul de Folk „Vali Sterian” este primul eveniment găzduit de această instituţie de la recenta ei reintroducere în circuitul cultural public.

 Seria de concerte se va desfăşura la Casa Eliad începând de vineri, ora 19.00, până duminică noaptea .

Astfel, vineri, de la ora 19.00, vor susţine recitaluri: Ovidiu Scridon, Dragoş Boeru, Andrei Păunescu, Ovidiu Mihăilescu, Viorel Piţigoi şi Cristi Dumitraşcu (Contrapunct) şi Mircea Vintilă. De asemenea, va fi prezentat un material video omagial dedicat lui Vali Sterian.

Sâmbătă, de la 19.00, la Casa Eliad, vor concerta Florin Tomiths, Costin Teodorescu-Bota şi Cornel Deaconu, Cristi Corcioveanu, Maria Gheorghiu şi Daniel Iancu, în timp ce duminică, de la ora 19.00, vor susţine recitaluri trupa CALEnDAR, Adi Sebe şi TicăLumînare (Grupul Karma), Grupul Cantos, Eugen Avram, Mircea Baniciu.

Artiştii vor susţine concerte pro-bono, iar accesul publicului la acest festival este gratuit şi se face de la ora 18.00.

Vali Sterian a fost iniţiatorul serilor culturale dedicate muzicii folk desfăşurate la Casa de cultură a sectorului 3. Pe lângă Vali Sterian, acest loc poartă amprenta unor nume precum Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Victor Socaciu, Narcisa Suciu, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Florin Chilian, Ducu Bertzi, Joan Baez, se spune în comunicat.

Casa Eliad din Capitală a fost reintrodusă în circuitul bucureştean, pe 15 august, după ce timp de un an a fost supusă unor lucrări de consolidare şi reabilitare, într-un eveniment la care invitaţii au putut asculta confesiuni ale actorului Radu Beligan şi muzica grupului vocal Acapella.

Lucrările de consolidare şi reabilitare a clădirii-monument istoric, situată în bulevardul Mircea Vodă, numărul 5, din Capitală, au debutat în aprilie 2011.

Reintroducerea în circuitul bucureştean a clădirii-monument istoric Casa Eliad a avut loc la circa 150 de ani de când boierul Athanasie Eliad a reconstruit această clădire în forma actuală, după marele incediu din 1847.

Construită în anul 1789, Casa Eliad a găzduit de-a lungul timpului Facultatea de Medicină a Comunităţii Evreieşti, Teatrul Evreiesc de Stat, Casa Raională de Cultură şi, din 1975, a devenit Casa de Cultură a Sectorului 3. Casa de Cultură Eliad este un monument istoric de categoria A – monument cu valoare naţională.

Conservarea, consolidarea, restaurarea şi punerea în valoare a Casei Eliad au început în aprilie 2011, lucrările fiind finalizate în acest an. Valoarea contractului încheiat pentru reabilitarea Casei Eliad (consolidare, restaurare şi finisaje superioare, instalaţii sanitare, termice, electrice, ventilaţii, climatizare) a fost de 12.041.540,94 lei, inclusiv TVA, după cum au declarat reprezentanţii Primăriei Sectorului 3, la momentul redeschiderii Casei Eliad.

 

Sursa: Mediafax

29
/06
/17

Vineri, 30 iunie, începînd cu ora 18.30, în Grădina Cărturești Verona din București (Strada Pictor Arthur Verona 13-15), va avea loc un eveniment dedicat prozei scurte, o seară de lectură și discuții, la care vor participa Ana Maria Sandu, Alex Tocilescu și Marius Chivu. Intrarea liberă

29
/06
/17

Poezia lui Walt Whitman pe muzică blues, jazzul cântat la gonguri, clopote sau la două chitare simultan, influențe electro, rock și world music, concurs de jazz și workshop-uri cu artiști de Grammy, iată ce promite Bucharest Jazz Festival pentru ediția din acest an.

29
/06
/17

Unul din cele mai aşteptate documentare româneşti ale anului, „Planeta Petrila”, regizat de Andrei Dăscălescu, va putea fi văzut în premieră la Timişoara în deschiderea celei de-a patra ediţii a festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie.

28
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Diplomația română până la Al Doilea Război Mondial a dat câteva nume de rezonanță în lumea europeană. Dacă Nicolae Titulescu e președinte în două sesiuni ale Societății Națiunilor, Grigore Gafencu (1892-1957) s-a făcut cunoscut și respectat în exterior mai ales ca exilat.

28
/06
/17

Vineri, 30 iunie 2017, se lansează în cinematografele din România filmul de acțiune „Baby Driver” - un thriller exploziv, cu trei câștigători de Oscar în distribuție: Kevin Spacey, Jamie Foxx şi Paul Williams. Avându-l drept protagonist pe Ansel Elgort, producția Sony Pictures realizată de Edgar Wright ridică adrenalina la maximum prin curse palpitante de mașini, o poveste atipică de dragoste și o coloană sonoră atemporală.

28
/06
/17

„(...) e suficient să urci o stradă pentru ca, întorcînd capul, să ţi se deschidă o privelişte ce-ţi taie respiraţia... E ca într-o gravură de Escher, unde te aştepţi să vezi oameni mergînd cu capul în jos pe străduţa de dedesubt. (...)” – Alex Leo Șerban. Îndrăgitul criticul de film ar fi împlinit, astăzi, 58 de ani. În amintirea lui Leo publicăm (via liternet.ro) una dintre nenumăratele și savuroasele sale impresii de călătorii (scrisori)

28
/06
/17

Între 23 și 25 iunie, Fundația ParteR cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea organizează cea de-a patra ediție a Festivalului Dobrojazz – festival internațional de ethno-jazz – care va avea loc la Tulcea, în curtea Casei Avramide (str. Progresului 32). Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc pe 23 iunie, începând cu ora 20.00.

27
/06
/17

REPORTAJ Pentru turistul nefamiliarizat nici cu Orientul, nici cu războaiele, Palestina este o lume aparte, cu bazarurile ei stridente, cu Râul Iordan și Marea Moartă, cu orașe care au scris istorie, cu tabere de refugiați și legende biblice la tot pasul, cu focuri de armă în plină stradă, cu nopți liniștite în deșert, cu nesfârșite atracții și contradicții.