Festivalul George Enescu va putea fi vizionat, în direct, din sălile Grand Cinema Digiplex
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-george-enescu-va-putea-fi-vizionat-in-direct-din-salile-grand-cinema-digiplex/

Festivalul George Enescu şi Grand Cinema Digiplex au încheiat un parteneriat care permite ca cele mai importante concerte din ediţia 2013 a Festivalului să fie urmărite în transmisiune directă.

Un articol de Andrada Văsii|29 aprilie 2013

Festivalul George Enescu și Grand Cinema Digiplex au încheiat un parteneriat care permite ca cele mai importante concerte din ediția 2013 a Festivalului să fie urmărite în transmisiune directă, în sălile de cinematograf  din Băneasa Shopping City de iubitorii muzicii care nu au mai găsit bilete la spectacole.

Pentru prima dată în istoria Festivalului George Enescu, iubitorii muzicii clasice pot vedea concertele din ediția 2013 în sălile de cinematograf, transmise în direct. În condițiile în care biletele la majoritatea spectacolelor au fost epuizate deja, am vrut să deschidem Festivalul către un număr cât mai mare de spectatori, care să aibă acces la evenimente și altfel decât prin prezența propriu-zisă în sălile de concerte

Oana Marinescu,

director de comunicare al Festivalului George Enescu

Vânzari record de bilete

Jumătate din cele 40.000 de bilete pentru Festivalul Internațional George Enescu puse în vânzare prin Eventim la 15 aprilie, s-au epuizat într-un timp record – două ore de la deschiderea vânzării – în timp ce abonamentele s-au vândut aproape în totalitate la numai două ore de la punerea lor pe piață, pe 15 ianuarie 2012. Iar în acest moment mai mult de 80% dintre locurile disponibile în sălile de concerte sunt ocupate.

Bilete la cinema

Pentru Festivalul George Enescu, biletele transmisiunilor în direct sunt disponibile spre rezervare și cumpărare on-line și la casele de bilete ale Grand Cinema Digiplex,  între 29 aprilie și 23 iunie. Ridicarea acestora se va putea face în perioada 23 – 29 iunie, urmând ca din 1 iulie să fie anulate rezervările şi repuse în vânzare biletele neridicate. Vor fi puse la dispoziție bilete individuale, cu pretul de  45 lei pentru un bilet standard și 50 lei pentru un loc premium. Festivalul se va deschide pe data de 1 septembrie și se va desfășura pe parcursul întregii luni.

Grand Cinema Digiplex este deja cunoscut pentru transmisiunile în direct și în exclusivitate ale spectacolelor de pe scene renumite ale lumii- Teatrul Bolshoi, Royal Opera House, Opera din Paris sau Opera Australia. Suntem mândri că putem transmite în direct Festivalul Internațional George Enescu, punând astfel  România pe lista țărilor în care marile concerte de muzică clasică sunt transmise în direct în sălile de cinematograf.

John Younis,

Entertainment Business Unit General Manager

O tradiție de peste 50 de ani

Festivalul George Enescu este cel mai important eveniment muzical internațional desfășurat în România, având o tradiție de peste 50 de ani. Prima ediție a avut loc în 1958, la trei ani după moartea marelui George Enescu, iar de-a lungul timpului a reușit să aducă pe scena românească nume grele ale muzicii clasice din întreaga lume. Continuarea tradiției de a organiza Festivalul George Enescu din trei în trei, respectiv din doi în doi ani a făcut din acest eveniment unul dintre cele mai renumite festivaluri de gen din lume.

Grand Cinema Digiplex este complexul cinematografic premium, echipat cu tehnologie de ultimă generaţie în materie de proiecţie si sunet.

Foto credit: Festivalul George Enescu (Facebook)

09
/10
/17

Doi muzicieni de excepție, Răzvan Suma și Daniel Goiți, și două instrumente magice, un violoncel și un pian, se aliniază la startul unei noi călătorii muzicale de neratat: turneul național Vă place Beethoven?, care se va desfășura între 11 și 30 octombrie 2017, în 8 orașe din România.

06
/10
/17

A scris lucrări comandate de London Symphony Orchestra, London Philharmonic Orchestra şi BBC Orchestra, şi a cântat în festivaluri mari, precum Verbier sau Aix-en-Provence. Compozitorul şi violonistul Vlad Maistorovici este primul invitat #creativ al realizatoarei Claudia Spătărescu, în noul sezon al emisiunii #creativ. Din 7 octombrie, #creativ este la TVR 1 şi TVR+, de la 23.00.

04
/10
/17

Filarmonica „George Enescu“ anunță joi, 5 octombrie, de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, deschiderea stagiunii 2017-2018. Programul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „George Enescu“, condusă de dirijorul Kah Chun Wong, va fi alcătuit din Suita Mihai Viteazul (fragmente) de Tiberiu Olah, Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de Franz Liszt şi Simfonia nr. 9 de Antonin Dvorak. Solist va fi pianistul Daniel Goiţi.

28
/09
/17

Sub patronajul Ambasadei Regatului Belgiei la București, sâmbătă 30 septembrie va avea loc la ora 19:00, la Biserica Sf Tereza din București (Șos. Olteniței 3-5), al doilea din cele cinci concerte de muzică sacră și poezie belgiană din cadrul Festivalului de Muzică Sacră Belgiană, organizat de Asociația Culturală de Prietenie România-Belgia. La concertul de sâmbăta aceasta, în prezența Ambasadorului Regatului Belgiei la București, publicul va putea audia lucrări semnate de Jacques-Nicolas Lemmens și Cesar Franck (compozitori celebri în secolul IX) și doi compozitori contemporani (Jan Van Landeghem și Raoul de Smet, care au scris două lucrări special pentru această serie de concerte).

23
/09
/17

De-a lungul timpului, Festival Internațional George Enescu și-a consolidat notorietatea, şi iată-l ajuns astăzi la ediţia cu numărul XXIII, când se bucură de menţionări distinse din partea unor personalităţi; festivalul se află pe locul trei al celor mai importante evenimente de gen, la nivel internaţional, după BBC Proms (Marea Britanie) şi cel de la Lucerna (Elveţia).

22
/09
/17

După ce a deschis Festivalul "George Enescu" la București, pe 2 septembrie 2017, cu opera „Oedipe“, în variantă concertantă, alături de London Philharmonic Orchestra, Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului "George Enescu", conduce aceeaşi celebră orchestră la ea acasă, prezentând opera lui George Enescu, pe 23 septembrie 2017, la Royal Festival Hall din Londra.

21
/09
/17

Festivalul Enescu aşază, de ceva vreme, România pe harta festivalurilor de muzică clasică din lumea largă. Citim topuri în care Festivalul Enescu se află pe locul trei după evenimente precum BBC Proms (Marea Britanie) şi Festivalul din Lucerna (Elveţia).

19
/09
/17

O dată la doi ani Festivalul Enescu aduce împreună, timp de trei săptămâni, în Bucureşti, iubitorii muzicii clasice. Începători ori melomani cu ştate vechi, tineri sau oameni în puterea vârstei ori bunici, specialişti şi amatori, copii visători, făuritori de frumos, exploratori sau pur şi simplu curioşi.

15
/09
/17

“Asta înseamnă har, talent: să nu poţi trăi fără a crea... Talentul vine de la Dumnezeu. Şi aşa cum arta nu are vârstă, tot astfel nici artistul adevărat nu-şi numără anii ca orice muritor.” – Dida Drăgan. Îndrăgita noastră cântăreață a împlinit, ieri, venerabila vârstă de 70 de ani!