Festivalul „Les Films de Cannes a Bucarest”: 19-25 octombrie, la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-les-films-de-cannes-a-bucarest-19-25-octombrie-la-cinema-studio-si-cinema-elvira-popescu/

Festivalul „Les Films de Cannes a Bucarest” le rezervă spectatorilor o serie de surprize anul acesta, prin proiecţia unor filme aduse direct de la Cannes, în premieră sau în proiecţii unice, unele la scurtă vreme după lansarea în ţările de origine, invitaţi de marcă şi masterclassuri.   Festivalul se va desfăşura între 19 şi 25 […]

Un articol de |20 septembrie 2012

Festivalul „Les Films de Cannes a Bucarest” le rezervă spectatorilor o serie de surprize anul acesta, prin proiecţia unor filme aduse direct de la Cannes, în premieră sau în proiecţii unice, unele la scurtă vreme după lansarea în ţările de origine, invitaţi de marcă şi masterclassuri.
 
Festivalul se va desfăşura între 19 şi 25 octombrie, la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu, informează organizatori printr-un comunicat emis joi.

 

Pentru cinefili, va fi o ocazie unică să vadă câteva dintre cele mai discutate filme ale anului, unul dintre ele fiind „Cosmopolis”, în regia lui David Cronenberg, cu starul hollywoodian Robert Pattinson într-un rol care îi confirmă pe deplin potenţialul.

Proiectat în competiţia Festivalului de la Cannes, filmul va rula în două proiecţii unice la Bucureşti, neavând încă distribuitor în România.

„Les Films de Cannes a Bucarest” se va deschide pe 19 octombrie, la Cinema Studio, cu „7 Days in Havana”, un fascinant portret colectiv al Havanei de astăzi, semnat de şapte dintre cei mai în vogă cineaşti ai momentului, iar „După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu, va închide cea de-a treia ediţie, pe 25 octombrie.

În premieră, spectatorii vor vedea şi „Killing Them Softly”, în regia lui Andrew Dominik, cu Brad Pitt cap de afiş, „Holy Motors”, în regia lui Leos Carax, cel mai interesant experiment vizual şi scenaristic al ediţiei de anul acesta a Festivalului de la Cannes, şi „Adieu Berthe ou l’enterrement de meme”, de Bruno Podalydes, o comedie care a încântat publicul de la Cannes.

Festivalul a fost iniţiat în 2010 de Cristian Mungiu, cu sprijinul delegatului general al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux, cu concursul Institutului Francez din Bucureşti şi cu sprijinul financiar al Centrului Naţional al Cinematografiei. Festivalul beneficiază de sprijinul distribuitorului român Independenţa Film.

 

Sursa: Agerpres

24
/11
/23

Pe Facebook, pe whatsApp, peste tot aruncăm cuvinte în grabă, le scriem în grabă le rostim în grabă. Folosim adesea structuri gramaticale greșite, preluate multe dintre ele din mass-media și propagate cu o viteză uimitoare.

24
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai cunoscut spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă săptămâna viitoare pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului și Orchestrei Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială, Iana Salenko și Marian Walter.

22
/11
/23

Iosif Paștina joacă în “Disco Regret”, piesă scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs. A terminat U.N.A.T.C-ul în 2020 la clasa profesorilor Marius Gîlea, Bogdana Darie, Ioana Barbu și spune că: "Am avut noroc că am terminat chiar la începerea pandemiei și am avut privilegiul de a apuca să joc de câteva ori licența până la lockdown. Alți colegi n-au fost așa norocoși”.