FILB 2013 a debutat marţi seară
https://www.ziarulmetropolis.ro/filb-2013-a-debutat-marti-seara/

Cea de-a şasea ediţie FILB a debutat marţi seară cu un dialog între familii de scriitori bazat pe romanul autoarei israeliene Zeruya Shalev.

Un articol de Andrada Văsii|4 decembrie 2013

Cea de-a şasea ediţie FILB a debutat marţi seară cu un dialog între familii de scriitori, bazat pe romanul autoarei israeliene Zeruya Shalev.

Astfel, familia alcătuită din Zeruya Shalev şi Eyal Megged şi cea formată din Cecilia Ştefănescu şi Florin Iaru au discutat pe baza romanului „Soţ şi soţie”, apărut la editura Polirom în două ediţii şi în format digital. Dialogul a fost moderat de familia Adela Greceanu şi Matei Martin şi a avut loc la Café Cărtureşti Verona din Bucureşti.

De asemenea, FILB a găzduit la librăria Humanitas Cişmigiu lansarea cărţii „Sânge şi spledoare. Un roman despre familia Borgia”, de Sarah Dunant (foto sus), urmată de o sesiune de autografe. Alături de autoare au participat şi Dana Jenaru, Marina Constatinescu, Elisabeta Lasconi, Carmen Săndulescu, Marius Chivu şi Denisa Comănescu.

Ediţia din acest an a FILB ((3 – 6 decembrie) prilejuieşte iubitorilor de literatură din Capitală întâlnirea cu opt nume importante ale literaturii universale contemporane (Sarah Dunant, Zeruya Shalev, Andrea Tompa, Eyal Megged, Marinko Koščec, Srđan Srdić, Robert Perišić şi Kei Miller) – 7 dintre invitaţi, în premieră în România -, alături de patru scriitori români importanţi, din generaţia de autori lansaţi după 2000 (Marin Mălaicu-Hondrari, Corina Sabău, Adrian Schiop şi Andrei Dósa).

Literatura contemporană tronează la FILB

Sarah Dunant – romancieră, critic literar şi realizatoare de emisiuni radio-TV, una dintre autoarele britanice care se bucură de un succes răsunător atât în Europa, cât şi în SUA va participa la FILB.

Zeruya Shalev – cea mai cunoscută şi apreciată scriitoare israeliană a momentului, ale cărei romane au fost traduse şi publicate de cele mai importante edituri din Europa, Andrea Tompa – scriitoare şi critic de teatru din Ungaria, Eyal Megged – unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori şi jurnalişti din Israel, editorialist important la cunoscuta publicaţie Haaretz, sunt invitaţii care vor lua parte la prima seară de lecturi publice şi de dezbateri de la Clubul Ţăranului, azi, începând cu ora 18.00, la Muzeul Ţăranului Român.

Citiți și: În lipsa sponsorilor, FILB participă prin Vasile Ernu la prima ediţie a Swimathon Bucureşti

Marinko Koščec – considerat stilistul incontestabil al literaturii croate, Srđan Srdić – editor al festivalului Kikinda Short şi unul dintre cei mai apreciaţi tineri autori de proză scurtă din literatura sârbă contemporană, Marin Mălaicu-Hondrari – unul dintre cei mai apreciaţi tineri scriitori români, poet şi prozator ale cărui cărţi sunt primite cu entuziasm atât de critică, cât şi de public, Corina Sabău – prozatoare de un rafinament deosebit, invitată a festivalurilor europene de literatură şi deja un nume consacrat în scenaristica de film sunt scriitorii pe care iubitorii de literatură îi vor putea întâlni la Clubul Ţăranului, joi, începând cu ora 18.00.

FILB

Romanul semnat de Sarah Dunant

În ultima seară a ediţiei din acest an a FILB, cititorii îl vor întâlni pe Robert Perišić – scriitorul pe care Jonathan Franzen îl descria ca pe „o lumină strălucind de inteligenţă şi sclipind de ironie, care ne schimbă imaginea pe care o aveam despre Croaţia de după război: aceasta nu doar supravieţuieşte, dar şi contează”, notează Mediafax.

Va mai fi prezent şi Kei Miller – un poet şi prozator a cărui voce a devenit, în ultimii ani, inconfundabilă, Adrian Schiop – prozator a cărui literatură a devenit marcă înregistrată, autorul unui roman despre care se spune că ar fi revelaţia anului 2013 în România, şi Andrei Dósa – poet din noua generaţie care, încă de la debut, a făcut senzaţie prin rafinamentul şi luciditatea unei scriituri ce-l individualizează pe scena literară românească.

Foto credit: FILB

09
/03
/23

Mai mult de un deceniu, scriitorul american David Fideler, originar din Michigan și stabilit la Sarajevo, și-a însoțit cafeaua de dimineață cu lectura câte unei epistole de-a lui Seneca (cca. 4 î.Hr. - 65 d.Hr.), „cel mai convingător și mai elegant dintre scriitorii stoici”, „conștiința Imperiului Roman”. Astfel a apărut volumul „Mic dejun cu Seneca” (Editura Trei).

01
/03
/23

Compania de Librării București (CLB), cel mai longeviv lanț de librării din România, și Headsome Communication lansează astăzi, 1 martie 2023, cea de-a treia ediție a SuperPovești din București, un proiect îndrăgit care își propune să readucă în actualitate legendele și poveștile despre oraș cu ajutorul noii generații de cititori.

23
/02
/23

Sâmbătă, 25 februarie 2023, de la ora 12.00, Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Național al Cărții, un eveniment online dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume.

20
/02
/23

Amantele regilor au fost, uneori, respinse sau denigrate de societate, alteori tolerate sau chiar admirate pentru frumusețea lor sau pentru influența pe care o exercitau asupra suveranilor. Mai aproape de zilele noastre, amantele președinților erau ținute în secret sau negociate cu presa, în încercarea de a proteja imaginea șefilor de stat, văzuți ca lideri morali și exemplari pentru societate.

14
/02
/23

Scriitorul Dinu Flămând va participa la o serie de evenimente organizate în Mexic, în perioada 16-28 februarie 2023, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Turneul va începe la Festivalul Internațional de Poezie „Jornadas Pellicerianas” și se va încheia cu participarea la evenimentul „Fandango de la lectura”, prezidat de Prima Doamnă a Mexicului, Beatriz Gutiérrez Müeller, în Veracruz.