Filme de Corneliu Porumboiu, Bogdan Mustaţă şi Radu Jude, în competiţie la Festivalul de la Sarajevo
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-de-corneliu-porumboiu-bogdan-mustata-si-radu-jude-in-competitie-la-festivalul-de-la-sarajevo/

„Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism” de Corneliu Porumboiu, „Lupu” de Bogdan Mustaţă şi „Ca o umbră de nor” de Radu Jude se numără printre producţiile româneşti care vor fi prezentate în competiţie la Festivalul de Film de la Sarajevo, ce se va desfăşura între 16 şi 24 august.

Un articol de Laura Iancu|18 iulie 2013

„Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism” de Corneliu Porumboiu, „Lupu” de Bogdan Mustaţă şi „Ca o umbră de nor” de Radu Jude (foto) se numără printre producţiile româneşti care vor fi prezentate în competiţie la Festivalul de Film de la Sarajevo, ce se va desfăşura între 16 şi 24 august.

În total, trei filme româneşti rulează în competiţia de lungmetraj a ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Sarajevo: „Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism” de Corneliu Porumboiu, „Lupu” de Bogdan Mustaţă şi „Carmen” de Doru Niţescu.

„Când se lasă seara peste Bucureşti” a fost selectat şi în competiţia Festivalului de la Locarno şi spune povestea unui regizor care lucrează la un film. Din distribuţie fac parte Bogdan Dumitrache, Diana Avrămuţ, Mihaela Sîrbu şi Alexandru Papadopol. Filmul va rula în premieră mondială la ediţia din acest an a Festivalului de la Locarno.

„Lupu” este debutul în lungmetraj al lui Bogdan Mustaţă, deţinător al unui Urs de Aur pentru scurtmetraj, în 2008, pentru „O zi bună de plajă”. Filmul prezintă povestea lui Lupu, un adolescent singuratic, ce trăieşte într-o lume imaginară, una creată de el ca să-i fie pe plac, să răspundă dorinţelor şi emoţiilor sale.

O aduce în lumea lui pe Clara, fata pe care o iubeşte. Atunci când nu mai e sigur dacă ea e reală sau imaginară, simte că pierde controlul şi vrea să evadeze. Regretatul regizor Sergiu Nicolaescu joacă în „Lupu” rolul unui bătrân din blocul în care locuieşte Lupu. De altfel, acesta este ultimul film în care poate fi văzut Sergiu Nicolaescu. Printre actorii din distribuţie se numără şi Costel Caşcaval şi Ada Condeescu.

Alexandru Dabija, în rol de preot

„Carmen” este regizat de Doru Niţescu după un scenariu pe care îl semnează alături de Tudor Voican. Filmul spune povestea unei familii care se luptă pentru viaţa micuţei Carmen. Din distribuţie fac parte Maia Morgenstern, Adrian Titieni, Mimi Brănescu şi Rodica Lazăr.

Pe de altă parte, filmul „Ca o umbră de nor” de Radu Jude va rula în competiţia de scurtmetraj a Festivalului de la Sarajevo, alături de „Fotografii de familie” de Andrei Cohn, notează Mediafax.

Scurtmetrajul „Ca o umbră de nor” de Radu Jude spune povestea unui preot (Alexandru Dabija) care trebuie să îi dea o ultimă împărtăşanie unei persoane muribunde.

Citiţi şi: VIDEO Cum l-a descoperit Radu Jude pe actorul Alexandru Dabija

„Fotografii de familie” de Andrei Cohn este povestea unei reuniuni de familie într-o duminică după-amiază. Ulterior, membrii familiei nu se vor mai întâlni cu toţii niciodată.

Pe de altă parte, filmul „Aici… adică acolo” de Laura Căpăţână Juller a fost selectat în competiţia de documentare a ediţiei din acest an a Festivalului de la Sarajevo. Documentarul „Aici… adică acolo” este în competiţie cu producţii din ţări precum Croaţia, Slovenia, Grecia şi Ungaria.

Cristi Puiu, omagiat la festival

Documentarul „Aici… adică acolo” a primit premiul Zilelor Filmului Românesc pentru lungmetraj la ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Ani şi Sanda sunt două fete din Maramureş, crescute de bunici. Părinţii lor muncesc în Spania, la fel ca mulţi alţi români. Când au plecat, planul părinţilor suna promiţător: cu banii câştigaţi în Spania voiau să-şi cumpere o casă în care toată familia să fie fericită.

După mai mult de zece ani, lucrurile nu s-au desfăşurat conform planului şi casa cea mare este departe de a fi terminată. Laura Căpăţână-Juller le-a însoţit pe Ani şi Sanda timp de trei ani, urmărind cu afecţiune şi talent încercările prin care au trecut cele două fete devenite adolescente în absenţa părinţilor.

Şi regizorul Cristi Puiu va fi omagiat la ediţia de anul acest a Festivalului Internaţional de Film de la Sarajevo, după ce, în urmă cu trei ani, a fost preşedintele juriului la acest eveniment.

De asemenea, „The Fixer” de Adrian Sitaru, „Viking Line Story” de Ştefan Constantinescu şi „Vanpir” de Marian Crişan se numără printre proiectele cinematografice care au fost selectate în secţiunea CineLink Plus a Festivalului de Film de la Sarajevo.

Totodată, în secţiunea CineLink a fost selectat proiectul „Dogs” de Bogdan Mirică (42 Km Film).

În total, 90 de proiecte din 18 ţări au fost depuse pentru selecţie în programul CineLink 2013. Secţiunea CineLink aduce împreună producători care caută cofinanţatori pentru proiectele cinematografice pe care le dezvoltă. Aproximativ 60% din proiectele CineLink de la Sarajevo au fost finalizate, în ultimii zece ani.

Opt dintre proiectele CineLink vor participa la un workshop cu regizori, producători şi specialişti în finanţe şi chestiuni legale. Toate cele 16 proiecte selectate în programul CineLink vor fi prezentate la piaţa de coproducţii de la Sarajevo, între 21 şi 24 august.

Foto: Cinemagia

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.