Florian Pittiş: „Să trăiești cu bucuria primei clipe pe pământ şi cu disperarea ultimeia”
http://www.ziarulmetropolis.ro/florian-pittis-sa-traiesti-cu-bucuria-primei-clipe-pe-pamant-si-cu-disperarea-ultimeia/

Au trecut opt ani de la dispariţia lui Florian Pittiş – actor al Teatrului „L.S.Bulandra”, realizator a numeroase spectacole de poezie şi muzică, redactor-şef al postului Radio 3 net şi fondator al trupei Pasărea Colibri.

Un articol de Monica Andrei|5 August 2015

MEMORIA CULTURALĂ Florian Pittiş s-a născut la 4 octombrie 1943 şi a decedat la 5 august 2007. A rămas în mintea multor oameni de teatru „Ariel” din “Furtuna”, un spiriduş din piesa scrisă de Shakespeare (care e de fapt testamentul dramaturgului), interpretat prin 1978, aşa cum nimeni n-a mai făcut-o de atunci.

A jucat mult în spectacole regizate de Andrei Şerban, încă din studenţie luând şi premii importante. (“Ubu rege” de Alfred Jarry, „Nu sunt Turnul Eiffel”, „Iuliu Cezar” „Şeful sectorului suflete” – spectacolul a primit două premii la Festivalul de la Zagreb).
Florian Pittiş a fost unul dintre comentatorii emisiunii Teleenciclopedia, difuzată de Televiziunea Română, din 1965.

A semnat cronică muzicală în diverse publicaţii, iar în 1998 a devenit directorul Canalului Tineret al Radiodifuziunii Române. A adus o contribuţie notabilă în popularizarea muzicii pop-rock prin realizarea unor emisiuni radiofonice în cadrul seriei Pittiş Show.

Florian Pittiş a tradus in limba română cântecele lui Bob Dylan: A Hard Rain’s A-Gonna Fall (Va veni ar o ploaie grea), Death is Not the End (Sfârşitul nu-i aici), Don’t Think Twice, It’s All Right (Nu-i nimic, asta e! ), Mr. Tambourine Man, Rainy Day Women, She Belongs to Me (Alo! Ea-i a mea), Silvio (Oameni buni).
A fost căsătorit cu Anda Niculina Pittiş.

În 2004, primeşte Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D – “Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.

Din 2013, numele său figurează pe marele GONG care se află pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti.

Drumul spre teatru

Era elev la Liceul Gh. Lazăr, în capitală, a cântat şi a jucat teatru fără să-şi propună să urmeze o carieră în domeniul artelor, lucru despre care spunea: „în şcoală eram mort după matematică, făcusem gimnastică de performanţă la Palatul Copiilor, băteam la tobă în orchestra şcolii, eram şi solist vocal, jucam în cercul de teatru al şcolii şi toate astea s-au adunat.”

În 1958, când l-a întâlnit pe Petre Gheorghiu, care lucra Teatrul „L.S. Bulandra” şi era instructor artistic la liceu, a fost momentul hotărâtor în destinul său în privinţa carierei. Acesta l-a determinat să dea admitere la Teatru, lucru despre care va povesti peste ani într-un interviu:
„A mai existat un moment foarte important în drumul meu, acela când am căzut la exemenul de admitere la Institutul de Teatru, pentru că aveam un defect de dicţie – graseiam. Până atunci eram răsfăţatul şcolii, toate îmi mergeau ca pe roate. A fost momentul când mi s-a arătat că viaţa nu e chiar atât de simplă şi de roză. În acel an am lucrat voluntar, adică fără plată, ca electrician la serviciul de lumini al Teatrului <<Bulandra>>. Asta mi-a dat posibilitatea să stau în teatru de dimineaţă până după miezul nopţii, să văd actorii în repetiţii, să văd monştri sacri ai scenei româneşti din acea perioadă. Am lucrat foarte mult pentru remedierea defectului de dicţie, pentru că, nefiind un defect organic, ci o proastă deprindere, a trebuit să înlocuiesc în vorbirea de toate zilele consoana <<r>> cu <<l>>.

Vorbeam de dimineaţa până seara precum copiii. Apoi, vorbeam cu <<d>> în loc de <<r>>, apoi <<dl>>, asta în discuţiile curente, pe lângă repetiţiile pe care le făceam acasă. Şi într-una din zile s-a produs saltul, mă corectasem şi am putut intra în institut. În anii de studenţie, un moment crucial a fost întâlnirea cu Andrei Şerban, cu care am împărţit gânduri de teatru, consolidate mai târziu, când am avut bucuria de a lucra două luni, la Paris, cu Peter Brook. De importanţă fantastică a fost întâlnirea de lucru cu extraordinarul om de teatru Liviu Ciulei. Iar momentul important de astăzi este întâlnirea cu mine.”

Debutul în Teatrul „L.S. Bulandra” a avut loc când lucra ca electrician, în 1962. A fost un moment norocos, când Petre Gheorghiu l-a propus lui Liviu Ciulei pentru înlocuirea unui actor care juca un rol secundar în spectacolul cu piesa “Cum vă place” de W. Shakespeare.
“M-au chemat de acasă – era într-o duminică – şi în cabină, înainte de spectacol, Liviu Ciulei a lucrat cu mine 20 de minute rolişorul acela.”

De atunci, drumul în teatru s-a conturat. A interpretat roluri mari şi grele. A fost un actor unic care preţuia simpatia publicului. „Pe actor nu-l cauţi nici în rafturile bibliotecilor, nici în muzee sau în alte depozite de bunuri culturale. El există numai în conştiinţa spectatorilor. Dacă la Sartre <<infernul sunt ceilalţi>>, pentru mine ceilalţi sunt paradisul. Pun mare preţ pe <<simpatia>> publicului, fără să fac din asta un scop în sine.”

Pregătirea pentru rol

Florian Pittiş a fost actorul cu o voinţă de fier, care avea o excelentă pregătire muzicală. A muncit enorm în toată cariera sa. „Este o muncă foarte grea, aceea de a-ţi întreţine condiţia fizică şi psihică de concurs. Noi suntem ca nişte sportivi care, în fiecare seară, participă la Olimpiadă şi trebuie să câştige. Dar cel mai mare efort este acela de a-ţi ascunde efortul. Oricât ai fi de obosit, spectatorul să n-o simtă. Pentru că, altfel, bucuria lui de a te urmări dispare, se transformă într-o senzaţie uşor penibilă, de compătimire. Ca şi la balet, Lebăda trebuie să zboare plină de graţie şi uşoară ca un fulg în braţele Prinţului.”

Florian-Pittis-2Înaintea oricărui spectacol, timp de o jumătate de oră, îşi făcea conştiincios exerciţiile de întreţinere a glasului şi a plasticităţii corporale. Ajungea în teatru devreme şi se izola în cabina actorului. Florian Pittiş era ba cu creionul în gură rostind cuvinte, ba stând cu mâinile în sus, toate acestea pe un singur gând.

Nu răspundea la telefon, nu era de găsit pentru nimeni în teatru. Pentru că, aşa cum spunea, „pregătirea sufletească pentru rol este de o mie de ori mai importantă”.
A fost un perfecţionist cronic şi nu-i plăcea să trăiască din amintiri; curiozitatea vie l-a ajutat să persevereze de-a lungul timpului, în toată cariera sa de actor.

“Când trebuie să scriu ceva, reuşesc cu greu să aştern o frază, pentru că încep cu zeci de nelinişti, nedumeriri asupra modului cum se scrie un cuvânt, mă duc la «Îndreptarul ortografic»…, iar de acolo mă bag în fonetică, apoi trec la împărţirea literelor în consoane surde şi sonore, de exemplu, până când uit de unde am plecat. Dorinţa de a cunoaşte mă împinge spre perfecţiune. Dacă mă apuc de ceva, şlefuiesc totul, cum se şlefuiesc diamantele”.

Florian Pittiş, despre actor şi rolurile jucate

  • Actorul total „Starea fericită a actorului este aceea de a relua, cu fiecare rol, totul de la început. Să redescopere mereu, nu să aibă bagajul lui de trucuri, pe care să-l scoată la fiecare montare.”
  • Publicul “Gândul actorului se transmite publicului, chiar dacă el nu este vizualizat direct. Se simte imediat dacă publicul este interesat de ceea ce se întâmplă pe scenă. Bineînţeles, că în sală se află oameni cu pregătiri diferite, categorii sociale diferite, dar în fiecare sală există un grup social preponderent. Acel grup dă caracterul spectacolului respectiv, el stabileşte coordonatele acestei comunicări. Iubesc publicul tânăr pentru că nu are prejudecăţi. Dacă poţi reprezenta un punct de referinţă pentru noile generaţii este o garanţie că nu stai pe loc, că n-ai rămas pironit într-un moment al trecutului, ca un fluture într-un glorios insectar.”
  • Despre rolurile jucate „Dacă pe umerii mei ar sta soarta unei ţări, a unui popor, cum ar arăta viaţa mea? Cu această întrebare în gând am lucrat rolul lui «Ludovic al XIV-lea» din «Cabala bigoţilor», de exemplu. Ludovic vine şi vede spectacolele lui Molière, dar el ştie în permanenţă că pe umerii lui atârnă destinul Franţei. Şi în toate celorlalte personaje, caut să aflu, să mă înţeleg pe mine şi să-i înţeleg pe ceilalţi, să văd care sunt oscilaţiile de gândire datorate funcţiei lor, rolului lor social, caracterului lor ş.a.m.d”.
  • Antrenament „Există zile în care pronunţia nu este atât de cursivă şi de uşoară, datorită probabil şi alimentaţiei, datorită oboselii, cine ştie… Am descoperit, de exemplu, că în «Ariel» (rol din spectacolul «Furtuna» de Shakespeare) nu mă pot desprinde de pământ dacă în ziua aceea mănânc carne. Carnea este o mâncare de Caliban! Poate chiar gândul acesta, că, dacă am mâncat carne nu mă pot desprinde de pământ, poate chiar gândul mă împiedică să mă desprind de pământ în seara respectivă, când joc «Furtuna». Cu tot antrenamentul meu, sunt zile când corpul meu nu răspunde aşa cum ar trebui tuturor comenzilor mele. Poate numai asta….”
  • Consumul fizic „Când jucam «Elisabeta I», consumul fizic era imens, m-am cântărit de câteva ori, înainte şi după spectacol: slăbeam 3, 200 kg la o singură reprezentaţie. În «Lungul drum al zilei către noapte» eram aproape de gândurile lui Stanislavski despre teatru. De data asta, consumul nervos era mai mare; după acest spectacol cu greu reuşeam să adorm până la 3 noaptea.”
  • Actorul trăieşte clipa. „Un actor trebuie să adere la dictonul «Carpe diem», la această fascinantă idee: Trăieşte-ţi clipa. Un actor trebuie să ardă în seara respectivă, pentru că ştim bine că un spectacol odată terminat a murit, numeni nu poate transpune în alte zone această comunicare fantastică dintre actor şi publicul său. Ce înţeleg prin a-ţi trăi clipa? A trăi cu bucuria primei clipe pe pământ şi cu disperarea ultimei, în acelaşi timp. Acest principiu te obligă să duci o viaţă de excepţie, în aşa fel încât să-i poţi pune punct în fiecare clipă. Dar poţi oare să pui punct acum vieţii tale, cu conştiinţa împăcată că ai făcut totul, că ai trăit totul, din plin, aşa încât să spui: m-am realizat, chiar dacă în secunda următoare voi înceta să exist? La această intensitate a trăirii trebuie să se desfăşoare un spectacol de teatru.”

(Doina Dragnea, Andrei Băleanu – „Actorul între adevăr şi ficţiune”)

13
/07
/17

Taifas nocturn, cu amintiri, tutun, cafea și voie bună, între doi scriitori ce-au nimerit pe același palier, în prima și ultima vacanță, pe care au petrecut-o împreună, la Techirghiol. În 2017 se împlinesc 50 de ani de la moartea lui Tudor Arghezi despre care se spunea că era arțăgos cu prietenii și „spurcat la gură” cu străinii.

13
/07
/17

Pe 22 iulie, de la 08:00 la 20:00, găsești în București un workshop de fotografie și explorare urbană, în care afli poveștile orașului de la scriitorul Andrei Crăciun și înveți să faci fotografii de la un profesionist ca Adi Bulboacă.

03
/07
/17

Prea adesea constatăm legăturile noastre spirituale cu Franța și greutatea de a-i categorisi pe unii scriitori. Sunt români? Sunt francezi? Eugen Ionescu, Emil Cioran, Tristan Tzara rămân în fibra lor intimă români, dar exprimarea le e, prin excelență, de tip franțuzesc. În cazul lui Panait Istrati (1884-1935) lucrurile sunt mai complicate.

28
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Diplomația română până la Al Doilea Război Mondial a dat câteva nume de rezonanță în lumea europeană. Dacă Nicolae Titulescu e președinte în două sesiuni ale Societății Națiunilor, Grigore Gafencu (1892-1957) s-a făcut cunoscut și respectat în exterior mai ales ca exilat.

25
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE. „Unul din cei mai mari moraliști ai tuturor timpurilor.” Așa a fost caracterizat imediat după moarte filosoful și eseistul Emil Cioran (1911-1995).

22
/06
/17

În februarie 1938, vocea Mariei Tănase răsuna pentru prima dată „pe viu" la Radio România, într-un program de cântece româneşti, la emisiunea „Ora satului". Douăzeci de ani mai târziu, celebră deja, Maria Tănase era invitată din nou la microfonul Radioului, să vorbească despre locul în care s-a născut şi despre cântecele sale. Autorul interviului a rămas anonim, ca şi violonistul care cântă discret în fundal. Astăzi de împlinesc 54 de ani de când Maria Tănase, una dintre cele mai mari voci ale muzicii romanesti, nu se mai află printre noi.

13
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul românesc a cunoscut o paletă extrem de variată de persoane. La 1848, revoluționarii s-au refugiat în Franța sau în alte țări europene, preocupați de soarta Principatelor și ducând cu tenacitate o campanie de informare despre români și aspirațiile lor.

12
/06
/17

Avea 15 cărţi publicate când a fost dat afară de la catedra de logică și metafizică, din Universitatea București, pe motiv de pornografie în literatură. Mircea Eliade a plecat în străinătate ca diplomat, iar în 1945, când a fost exclus din diplomația română, numărul cărților publicate ajunsese la 25.

11
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Războaiele, revoluțiile, schimbarea regimului politic influențează mai totdeauna destinul oamenilor. Un absolvent al liceului Sf. Sava ar fi devenit, probabil, un merituos scriitor român, continuând acea serie strălucită manifestată între războaie și străinătatea i-ar fi fost doar loc de vacanță. Înstrăinarea silită avea însă să joace un rol de căpetenie în modelarea celui prea bine cunoscut ca poet, prozator, eseist și traducător de valoare europeană. E vorba de Vintilă Horia (1915-1992), absolvent al Facultății de Drept din București și al celei Catolice de literatură din Paris.

Page 1 of 2312345...1020...Last »