Fory Etterle – Ştiu câtă energie se ascunde într-o nereuşită
http://www.ziarulmetropolis.ro/fory-etterle-stiu-cata-energie-se-ascunde-intr-o-nereusita/

“Mă tem de vorbe multe. Am respect pentru creaţie dintr-un soi de smerenie pentru arta în sine. Şi dintr-o carieră întreagă rămân doar câteva roluri. Restul sunt, cum se spune, realizări…” mărturisea într-un interviu despre crezul său în viaţă, actorul Fory Etterle.

Un articol de Monica Andrei|16 Septembrie 2014

Cristofor Etterle, cunoscut şi sub numele de Fory Etterle s-a născut la 24 mai 1908 la Ploieşti şi s-a stins din viaţă la 75 de ani, în 16 septembrie 1983, la București. În adolescenţă oscilează între pasiunea pentru muzică, teatru şi mare. Ia lecţii de pian, vioară, chitară; merge la spectacole de teatru şi-şi doreşte să devină ofiţer de marină. Părinţii îl doresc avocat.

Urmează în paralel cursurile Facultăţii de Drept şi ale Conservatorului de Artă Dramatică. A fost coleg de generaţie cu Lucia Demetrius, (care a devenit apoi dramaturg) Mihai Popescu, Emil Botta şi Tanţi Cocea.

Remarcat de către Lucia Sturdza Bulandra joacă din primul an în spectacolele Companiei “Bulandra”. Avea 21 de ani, făcea figuraţie în spectacole. Jucase un „crupier” şi obţinuse roluri secundare. Atunci, era o realizare mare pentru un tânăr student.

Cuplul “Stroe şi Vasilache” a avut ca bază de plecare recomandarea pe care Vasilache a primit-o de la Fory Etterle. Stroe ne reaminteşte : “La un moment dat este nevoie de un pianist care să acompanieze din culise câteva acorduri. Fory Etterle a adus un băiat care s-a recomandat V. Bazil. Apoi am aflat că de fapt se numea Vasilache, dar îşi luase nume de scenă Bazil. El mai mult ne distra pe noi, actorii, în pauzele spectacolului, îl admiram cum imită din colţul gurii: saxofonul, trompeta, banjoul şi alte instrumente. Eram fermecaţi cu toţii. A doua zi Nora (Stroe se căsătorise cu Nora Piacentini) l-a invitat la noi acasă pe Regală, era mândră că tocmai îşi cumpărase un pian. Aici s-a născut cuplul „Stroe şi Vasilache”. Era în 1931-1932. “

În 1935, la Teatrul Vesel avea deja patru roluri, pentru ca un an mai târziu să joace alături de Constantin Tănase la „Cărăbuş”, din Grădina Ambasador.

Tânărul Etterle trece de la o scenă la alta, de la un rol la altul cu încredre, siguranţă şi dezinvoltură. Evoluează treptat şi sigur. De la actorul Fory Etterle devine foarte “aplaudatul Etterle” apoi „maestrul Etterle” pentru rolurile principale din drame şi comedii. Era deschis, iubea tinerii, şi-i plăcea să spună mereu:

“Iubesc muzica, iubesc cărţile, iubesc călătoriile, aş dori să mă bucur mereu de lucrurile pe care le iubesc, lucruri pe care viaţa ţi le pune la dispoziţie. Am fost tânăr, am gustat toate bucuriile tinereţii. Am fost întotdeauna aproape de tineri, poate şi din convingerea că atunci când îi înţelegi, când mintea ţi-e deschisă pentru ce e nou e semn de tinereţe sufletească. Am avut-o întotdeauna şi sper, şi doresc să mi-o păstrez.”

În 1941, în subsolurile sălii „Comedia” a fondat cu Dina Cocea, „Teatrul Nostru” unde a jucat alături de Jules Cazaban, Lia Şahighian, George Calboreanu, GheorgheVictor Rebengiuc şi Fory Etterle

Victor Rebengiuc şi Fory Etterle

Storin, Mărioara Voiculescu şi Lucia Sturdza Bulandra în subsolurile Teatrului Comedia. Instituţia n-a avut viaţă lungă. După instalarea regimului comunist a fost desfiinţată.

Teatrul radiofonic era la debut. Treptat, îşi descoperă bucuria de a-şi folosi vocea pentru teatru radiofonic unde a desfăşurat o bogată activitate. Primul demers de acest fel are loc la 15 februarie 1946 cu ocazia montării a spectacolului cu piesa “Acolo unde este crucea”, de O’Neill, în regia Mariettei Sadova unde are parteneri de rol pe: Beate Fredanov, Emil Botta, A. Demetriad şi George Manu. În 1 martie 1946, ascultătorilor români li se oferă spectacolul cu piesa „Racheta spre Lună” de Clifford Odets, în regia Mariettei Sadova, unde joacă alături de: Clody Berthola, Mihai Popescu.

În film debutează în 1950 cu rolul „spionul” din „Viaţa învinge”. „Am jucat în 30 de filme, dar uitându-mă la acest palmares constat că numai 9 au fost roluri interesante şi în ce priveşte caracterul personajelor şi în ce priveşte întinderea. Restul au fost apariţii nesemnificative. Din punct de vedere artistic, vreau să spun, că orice rol are semnificaţia lui. Roluri complexe din toată cariera: senatorul Varga din <<Conspiraţia>> şi <<Departe de Tipperary>>” Pentru aceste două roluri din filmele amintite a primit premiul ACIN în 1973.

A primit titlul de Artist Emerit (anterior anului 1964) şi Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

Actorul a fost căsătorit cu Marie-Jeanne Etterle şi a jucat la Teatrul Municipal care a devenit Teatrul „L.S. Bulandra”, iar despre cariera sa spunea: „Am avut o carieră interesantă, dar şi un temperament sau un caracter fericit, care m-a pus la adăpost de supărările pe care unii dintre noi le încearcă la vederea succesului altora. Dimpotrivă, am crezut totdeauna că valoarea distribuţiei în care mă aflu şi eu mă onorează şi face cu atât mai mare succesul nostru, al tuturor.”

Fory Etterle despre viaţa în faţa camerei de filmat

● Am avut întotdeauna emoţii la începutul filmărilor. La prima apariţie în faţa obiectivului e foarte importantă. Este verificarea a tot ce ţi-ai construit în tine despre personajul tău. Pentru că, dacă în teatru îţi poţi definitiva personajul, la film, în cursul repetiţiilor specifice, acel proces de definitivare se petrece mai mult în mintea ta, iar când vii în faţa aparatului de filmat, când acel personaj trebuie înregistrat pe peliculă, vii, de fapt, numai cu o parte din el.

Poate fi o secvenţă de la mijloc, poate una de la sfârşit… Dar acea apariţie trebuie să conţină tot personajul, de la început până la sfârşit şi să fie, în acelaşi timp, partea aceea impusă de secvenţă. Eu cred că că la acea primă filmare, ochiul regizorului şi al operatorului trebuie să ştie să nu ierte, dar să nu greşească.

● Unul dintre marii actori de teatru italian de pe vremuri spunea că nu încetezi să înveţi decât în momentul în care ai părăsit scena. Cred că este valabil şi pentru film. Părerea mea este că, jucând în mai multe filme, un actor începe să afle ce-şi poate permite şi ce nu în faţa obiectivului. Există cazuri rare de actori ca-şi permit

Fory Etterle

Fory Etterle

orice în faţa aparatului de filmat: Jean Gabin, Giulietta Masina:..

● Filmul constituie pentru un actor un examen de profesionalitate şi prin aceea că el te obligă să-ţi construieşti personajul în minte, să-l gândeşti perfect, până la ultimul gest, şi să-i memorezi acţiunile şi toată linia de conduită, indiferent de ordinea înc are trebuie să-l trăieşti în faţa aparatului de filmat.

● Cunosc efortul necesar realizării unui spectacol sau al unui film şi îl judec cu ochiul celui care ştie câtă voinţă, perseverenţă şi energie se ascunde şi într-o nereuşită. Cu atât mai mult mă bucură reuşitele…

● Un simţ cinematografic există, cum există şi un simţ teatral. Este, de fapt, ceea ce se cheamă instinct în artă. Orice om care profesează are un instinct al lui. Totul e să nu fie iluzie. Sigur că un actor cu o carieră bogată ca a mea are şi nereuşite. Problema de bază ca un actor tot ceea ce face să facă simplu şi natural. Să nu se simtă efortul de realizare. Să n-ai acrul că ai ajuns la capătul resurselor tale artistice şi fizice. Sudoarea nu interesează pe nimeni, nici cum s-a muncit nici cu ce mijloace. Ceea ce interesează este rezultatul. Şi asta e valabil pentru orice operă de artă.

Pentru un actor din generaţia mea există o problemă: să n-ai aerul că eşti produsul altei şcoli, să te acomodezi într-un film sau teatru în care joacă tineri. Este o problemă de stil. Practic, n-ai voie să fii sclavul unui stil. Trebuie să-l ai, fireşte, dar să cauţi să ţi-l împrospătezi. Şi dacă este adevărat că tinerii au ce învăţa de la vârstnici, este la fel de adevărat că şi vârstnicii au ce învăţa de la tineri. Trebuie, ăsta e adevărul, să fim atenţi şi la ceea ce generaţia tânără aduce cu ea.

( Eva Sîrbu – Actorii noştri)

Foto cu Fory Etterle – cinemagia



07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

01
/12
/16

Începând din sec. al XVIII-lea, domnii fanarioţi au luat o serie de măsuri menite să transforme aglomaraţia de case ridicate cum da Dumnezeu, pe uliţe desfundate, fără nume şi ameninţate periodic de revărsările Dâmboviţei, într-un oraş mai bine rostuit.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

21
/11
/16

„Românul iese la mort”. Această constatare devenea valabilă odinioară mai ales când era vorba de o înmormântare domnească, aşa cum a fost cea a lui Alexandru Suţu, întâmplată în ianuarie 1821.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

08
/11
/16

Povestea lor în film se desfășoară pe la începuturile cinematografiei mondiale, în epoca filmului mut, când David Griffith a creat modul de a istorisi o poveste pe peliculă, iar Lillian Gish, datorită regizorului, a devenit o stea de cinema.

03
/11
/16

Autorul celebrelor „mușatisme”, care sunt bijuterii ale paradoxului comic, n-a făcut școală de teatru, dar a scris pentru actor, publicând în „Rampa” și „Adevărul”. Observatorul ironic al vieții, acidul și jovialul umorist, a trăit între 22 februarie 1903 și 4 noiembrie 1970.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

28
/10
/16

Noaptea de 28 spre 29 octombrie 1952. În infirmeria penitenciarului din Aiud, Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai României, murea în frig, cu o „cavernă la plămânul stâng”, după ce încercase să salveze viața unui tânăr, pe care-l protejase cu propriul lui corp.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

25
/10
/16

Autorul „Cuvintelor potrivite” se naște sub semnul zodiacal al Gemenilor, în 21 mai 1880, la București, ca rod al conviețuirii nelegitime dintre tatăl român, Nicolae Theodorescu, funcționar de bancă și Rozalia Arghesi, de origine germană, venită din Ardeal, menajeră, în casa Theodorescu.

Page 1 of 2012345...1020...Last »