Frica
http://www.ziarulmetropolis.ro/frica/

Nu-mi place textul piesei „Cui i-e frică de Virginia Woolf?“. Am acest drept. Fără să fiu radical: nu cunosc nuanţă în inviolabilitatea acestui drept. Ştiu că acest text face figură de capodoperă şi ştiu şi de ce.

Un articol de Andrei Crăciun|26 Februarie 2014

Nu-mi place textul piesei „Cui i-e frică de Virginia Woolf?“. Am acest drept. Fără să fiu radical: nu cunosc nuanță în inviolabilitatea acestui drept. Ştiu că acest text face figură de capodoperă şi ştiu şi de ce.

Succesul comercial dat de vedetele marelui ecran american Richard Burton și Liz Taylor nu mă impresionează. Rămâne un succes comercial american. Și hamburgerii au succes, dar asta nu-i face altceva decât hamburgeri. Cât despre cultura de masă dincolo de Oceane, dreptatea îi revine Antoanetei Ralian care mi-a spus într-o după-masă de primăvară aceste cuvinte.

„Cui i-e frică de Virgina Woolf?” este un text, cu tot respectul, domnule Albee!, mediocru, care a avut șansa unui marketing excepțional. Pare să spună adevăruri fundamentale, dar cade în toate capcancele manierismului din teatrul absurd, căci, da, există manierism și capcane până și aici.

„Cui i-e frică de Virginia Woolf?” încearcă, fără să reușească, să dea răspunsuri marilor întrebări, întrebărilor esențiale pe care le poate cunoaște un om. Încercarea e temerară, dar atât.

„Cui i-e frică de Virgina Woolf?” vorbește despre dragoste, despre alienare, despre trădare, despre oameni defecți, din viciu și din excesul ambițiilor. Se bea cumplit în corpul piesei.

Este, în acest punct, o bună pledoarie anti-alcool. Cuplul Martha-George, deși a făcut carieră în teatrul american, nu se ridică peste niciunul dintre clișeele care ne anunță universitarii penibili ai anilor `60: oameni obosiți, navigând în siajul unor idei tot mai vechi, fără alt orizont în afara demenței.

„Cui i-e frică de Virgina Woolf?” are numeroase fracturi logice, îndeobște utile poeziilor și revoluției suprarealiste. Păstrând convenția, putem vedea aici, în absurdul textual, o nobilă încercare de înnoire. Nu e, totuși, cazul: „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” nu reușește să găsească aurul care se ascunde, uneori, în notele de subsol ale derapajelor din firesc.

Nu vreau să fiu excesiv. Încerc, doar, să explic o opțiune. Piesa izbutește, în fine, să spună ceva consistent despre singurătatea absolută. N-avea dreptate Sartre. Infernul nu e în ceilalți. Personajul Martha o știe, personajul George o află, poate, chiar în noaptea marii beții.

Echilibru instabil

Nu trebuie să fim nedrepți, însă, cu spectacolul de la Godot Cafe Teatru. Măcar doi dintre cei patru actori reușesc să se ridice peste textul lui Albee. Florina Gleznea e o actriță care deja a confirmat. Am văzut-o pe mai multe scene și de fiecare dată, deși am căutat fisuri însemnate în jocul ei, n-am găsit niciuna. Face din Martha nu o femeie abjectă, ci una demnă de milă, dacă nu de iubire.

George se poate juca în multe feluri. Poate să fie un bărbat aristocratic în fiecare gest, cu vestuța lui de lână, de profesor care nu poate, dar nici nu vrea, să se așeze în fruntea catedrei de istorie a unei universități mici. Ionuț Grama face un George memorabil, capabil de emoții brutale. Ceilalți doi actori din spectacolul regizat de Mariana Cămărășan și Alexandra Penciuc, Sînziana Nicola și Emil Măndănac, încearcă să se ridice la înălțimea cuplului Gleznea-Grama și, uneori, deși rar, reușesc. Timpul curge însă de partea lor.

Pot să înțeleg de ce „Cui i-e frică de Virgina Woolf?” rezistă de cincizeci și doi de ani în preferințele publicului. E ceva de care Albee se apropie periculos. Nu ajunge acolo – în acel punct al inimilor noastre în care suntem toți vulnerabili, dar, la un moment, firește culminant, ajunge aproape. Apoi, ratează, se îndepărtează. Următoarea sa piesă, după “Cui i-e frică de Virgina Woolf”, se numește “Echilibru instabil”. Probabil că o cheie de lectură adecvată a esteticii sale găsim abia acolo.

Ana

S-a întâmplat ceva frumos, tulburător aproape, pe parcursul reprezentației la care m-am nimerit. Stăteam chiar lângă ușă, ușa pe care se intră, dar se și iese, îndelung. La un moment dat (dat de cine?, de unde?), aceasta s-a întredeschis și în crăpătura aceea a apărut un cap de copil. Era o fată. O cheamă Ana, vine din Ferentari, în fiecare seară, să ceară bani celor care se perindă prin Centrul Vechi. În momentele de neatenție ale organizatorilor de spectacole, îi place să crape, așa, ușa și să privească piesele de teatru. Are zece ani.

Cândva, pe la jumătatea secolului trecut, un mare scriitor a publicat această frază groaznică: „Dumnezeu n-are nevoie de artă”. Era la puțin timp după apocalipsul din Al Doilea Război Mondial. Marele scriitor se înșela.

Foto: Bogdan Stanciu

25
/03
/17

Realizat de Radu Mocanu și Mihai Dragolea și disponibil acum pe platforma gratuită Cinepub, „Roboțelul de aur” a fost unul dintre cele mai de succes documentare românești din 2015. Povestea emoționantă a boxeriței Steluța Duță, crescută la orfelinat.

24
/03
/17

“Nu sunt sigur dacă sunt un actor care participă la curse de maşini sau un şofer de curse care face actorie.” - Steve McQueen. Într-o zi de 24 martie (1930) se năștea unul dintre cei mai îndrăgiți actori americani. Numit „King of Cool” pentru modul nonşalant în care şi-a interpretat personajele, Steve McQueen a debutat în 1956 cu un rol în „Cineva acolo sus mă iubeşte”.

24
/03
/17

E ceva putred cu Danemarca, spun eu în momentul când văd umbra tricourilor acestei echipe naționale de fotbal . În 1601(1600 conform unor surse alternative) William Shakespeare, prin gura unui ofiţer, personaj episodic în „Hamlet”, spunea că “E ceva putred în Danemarca” (“Something is rotten in the state of Denmark! “), tot din cauza unei umbre.

24
/03
/17

Într-o zi de 24 martie înceta din viaţă scriitorul francez Jules Verne, creatorul romanului de anticipaţie modern și se nășteau Harry Houdini (Erich Weiss),celebrul iluzionist american și Steve McQueen, actorul american supranumit "King of Cool".

23
/03
/17

În Gaziantep, legenda spune că în noaptea de 22 martie Sultana Nevruz, transformată în pasăre traversează văzduhul, anunțând sosirea Primăverii. Brățările de la mâini și picoare umplu cerul cu sunete mirifice iar voalurile ei împodobesc pământul în mii de culori. Pe 27 martie (ora 19:00), la Opera Naţională din Bucureşti vor fi prezentate tradiţiile lumii turce, în spectacolul de sunete şi culori susţinut de Orchestra Naţională de Instrumente Folclorice Turksoy.

23
/03
/17

„Faust”, unul dintre cele mai așteptate spectacole produse de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, revine la Fabrica de Cultură, cu primele reprezentații din acest an, programate în 8 și 9 aprilie. Spectacolul a avut până acum 160 de reprezentații, vizionate de aproximativ 57.600 de spectatori.

22
/03
/17

Vineri, 24 martie 2017, de la ora 19.00, dirijorul Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai reprezentativi dirijori români pe scenele muzicale din Statele Unite și Europa, revine la Sala Radio, alături de Orchestra Națională Radio, într-un concert care o avea ca protagonistă pe tânăra pianistă Alexandra Dariescu.

22
/03
/17

Despre cum „Sieranevada”, „Câini” și „Inimi cicatrizate” și-au împărțit cele mai multe trofee Gopo. Despre cele mai inspirate și mai puțin inspirate momente ale galei. Și despre refuzul unor regizori precum Cristian Mungiu de a fi asociați cu Premiile Gopo.

22
/03
/17

Joi, 23 martie, de la ora 19:00, la Café Verona, Librăria Cărtureşti (str. Arthur Verona, 13-15, sector 1) din Bucureşti, jurnalistul Adrian Georgescu va vorbi despre Exitus, cel mai nou roman al său, apărut recent în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom, disponibil în librăriile din ţară şi în format electronic.

Page 1 of 60412345...102030...Last »