În urma întâlnirii de ieri de la Godot, care marca şi deschiderea Festivalului Naţional de Teatru Independent, am putut să-mi fac şi eu o idee despre ce cred că înseamnă pentru mine această sintagmă de teatru independent şi am decis să mă retrag din această categorie atunci când vorbesc despre creaţiile proprii.
Un articol de Eugen Jebeleanu|6 noiembrie 2013
În urma întâlnirii de ieri de la Godot, care marca şi deschiderea Festivalului Naţional de Teatru Independent, am putut să-mi fac şi eu o idee despre ce cred că înseamnă pentru mine această sintagmă de teatru independent şi am decis să mă retrag din această categorie atunci când vorbesc despre creaţiile proprii.
Pentru că dacă scopul acestui teatru este acela de avea succes de public şi profit din încasări, ghidându-l încet-încet spre teatru privatizat şi cu un demers artistic care, deşi deranjează, se identifică prin „consum“ şi „comercial“, identitatea mea artistică nu se îndreaptă în această direcţie.
Prefer să fac teatru experimental la mine în baie, cum ni s-a sugerat, deşi au făcut-o şi alţii deja, deci nu e nici măcar o idee nouă (vezi Ricci Forte, o companie din Italia care performează în baie şi sunt invitaţi să joace în mari festivaluri de artă performativă contemporană) şi nu mă deranjează să îmi asum faptul că spectacolele mele au mesaj, că sunt „de stânga“ şi că se bazează pe oglindirea realităţii (chiar şi negre) în strânsă legătură cu un context actual social-politic-educaţional-mediatic.
De aceea eu cred că teatrul independent nu uneşte aceste două secţiuni decât prin faptul că suntem companii independente din punct de vedere juridic. Iar atunci când în teatrul independent doreşti să îmbini teatrul de divertisment cu teatrul manifest-angajat este o mare problemă de fond.
Ori eşti privat şi trăieşti din „vânzări“ ori eşti public şi trăieşti din subvenţii. Altfel, e redundant şi diletant. Eu îmi doresc ca acest gen de teatru pe care îl promovez (cu atitudine militantă) să fie produs din banii publici şi să fie ori integrat în repertoriul teatrelor de stat tocmai pentru a avea un impact la nivel popular, cum este cazul ultimelor spectacole create de Gianina Cărbunariu, ori în spaţiile non-convenţionale, cu scopul de ajunge cât mai aproape de spectatorul vizat de tema spectacolului şi de a-l face să-şi pună întrebări.
Citiţi şi: Teatrul independent, prins între comercial, necesitate şi experiment
Susţin şi sunt de acord că trebuie să existe ambele forme de expresie, însă printr-o clasificare a lor am ajuta spectatorul să aibă discernământ, am evolua în promovarea culturii româneşti dacă ne-am putea găsi fiecare cadrul artistic în care ne situăm, oferindu-i amatorului de teatru şansa de a-şi alege zona teatrală de interes.
Mai cred că e important ca spaţiile în care se practică acest teatru independent să aibă propria orientare artistică şi o selecţie bazată pe un stil sau parcurs pe care îl produce sau găzduieşte. Astfel, e important de ştiut că unii dintre noi, artişti tineri sau nu, alegem să jucăm într-un anume spaţiu, datorită acestui aspect.
Adică îmi doresc să fac un spectacol la Green, nu din frustarea faptului că nu pot monta la Teatrul Nottara, ci pentru că politica culturală a acelui loc rezonează cu proiectul meu. Vreau să subliniez faptul că apreciez şi sunt adeptul unei coeziuni între artişti , atât „independenţi“ cât şi „angajaţi“, însă nu sunt de acord cu amestecul cultural în care se confundă „Viaţa de cimitir“ de la Teatrul Tineretului cu „Dontcrybaby“ de la Teatrul LUNI.
Eugen Jebeleanu şi o mostră de teatru independent: spectacolul „Retox“, produs de Compagnie 28 şi Teatrul Unteatru
De asemenea, în acest festival nu ştiu cum se poate juriza o selecţie de spectacole (şi pe ce criterii), în care concurează în aceeaşi categorie spectacole ale unor artişti care au convingeri şi obiective cu totul diferite . Nu mai cred în acest gen de teatru independent confuz şi care regrupează totul laolaltă şi nu mai confirm apartenenţa mea la această etichetă.
Vreau să specific că fac public acest discurs pentru că eu cred că indiferent de ce fel de stil de teatru practicăm, ca artişti avem responsabilitatea de a informa spectatorul care sunt intenţiile noastre, spre a-l ghida şi probabil a-l educa. Fiindcă toţi creatorii de teatru, „experimental“ sau nu, o facem pentru spectatori, fie că e vorba de unul singur sau de o sală plină.
De aceea susţin şi cred într-un teatru în care utilitatea mesajului social este obligatorie. Şi mai cred că un teatru nu poate cere ajutor financiar public fără să aibă un argument social care să justifice pretenţiile economice.
Şi acestea fiind spuse, voi încheia prin a declara că pentru mine acest colocviu „Teatrul independent, încotro?“ a fost dezamăgitor şi fără surpriză. Am înţeles însă că ne scăldăm într-o mare nepăsare spre a găsi soluţii reale, iar această întâlnire a fost doar dezbaterea unor idei vagi ale ego-urilor în care ni s-au mai prezentat o dată oameni de teatru importanţi pe care îi cunoaştem şi îi apreciem, însă dialogul s-a terminat aşa cum a început, prin a-şi mulţumi unii altora prezenţa pe platou.
Foto şi text despre teatrul independent – Eugen Jebeleanu, Facebook, cu acordul autorului
Eugen Jebeleanu este actor şi regizor. A înfiinţat Compania de teatru 28. A absolvit actoria la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), în 2010. După absolvire, a intrat la Conservatorul Superior Naţional de Artă Dramatică din Paris.
