Frumoasa poveste de violă și teatru a domnișoarei Olivia
https://www.ziarulmetropolis.ro/frumoasa-poveste-de-viola-si-teatru-a-domnisoarei-olivia/

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI. Pe Olivia Niţă am văzut-o la Green Hours, în spectacolul „Radikal”, la începutul anului curent.

Un articol de Andrei Crăciun|28 decembrie 2016

Mă invitase Ştefan Huluba, despre care am tot scris în cronicile timpului recent. Aveam încredere în cuvântul lui. În corpul spectacolului, Huluba e un nazist din zilele noastre, caricatural şi descreierat, îmblânzit de o iubire mai degrabă imaginată.

Iar acolo, în Radikal, în rolul fetei care îi ia minţile nebunului (dacă ne putem exprima aşa): Olivia Niţă. Am plecat de la teatru cu gândul că trebuie să o întâlnesc pe această tânără. Juca grozav. Au trecut nouă luni de zile de atunci şi n-am uitat. Între timp, Olivia joacă şi în Paravan. Două telefoane (http://www.ziarulmetropolis.ro/paravan-doua-telefoane-evolutia/), în rolul pe care îl făcea înainte Mădălina Craiu (http://www.ziarulmetropolis.ro/madalina-craiu-portret-pe-bune-atentie-tuse-exclusiv-sincere/) (care face acum rolul Iuliei Ciochină, care s-a stabilit în Regatul Marii Britanii). De asemenea, Olivia urmează să joace într-un spectacol la Naţional, tot în regia lui Matei Lucaci-Grunberg.

De asemenea, Olivia tot străluceşte pe platourile de filmare. O vedeţi în reclame şi în filme de cinema (http://www.imdb.com/name/nm2653910/), iar în curând, în Statele Unite ale Americii, va rula un serial în care are rol principal. Olivia a absolvit facultatea în Anglia, la Coventry (poate să vorbească într-o engleză british fără cusur – am auzit-o eu). Nu bea ceai la ora cinci. Oliviei îi place mai mult cafeaua.

A fost primită la master, în California, în Los Angeles, dar taxele erau mult prea mari, aşa că a rămas în România. A făcut masterul la UNATC, iar de atunci steaua ei tot urcă.

Înainte de toate acestea, a absolvit Liceul de Muzică „George Enescu”. A fost colegă cu Letiţia Vlădescu (http://www.ziarulmetropolis.ro/scurta-introducere-in-viata-letitiei-vladescu/). A început cu vioara şi, în adolescenţă, a trecut la violă.

Este o artistă. Are un fermecător aer aristocratic, ochii ei mari şi albaştri sunt ca dintr-o nuvelă rusească. Atunci când am întâlnit-o, avea în geantă o carte de Julian Barnes. Vara trecută, a făcut un road-trip prin Balcani, treaba ei cu cine. E carnivoră, îi place şi ceafa de porc la grătar şi fast-food-ul. Nu se vede. I-am întrebat pe colegii ei care e treaba cu fata asta. Care să fie? Toată lumea o iubeşte pe Olivia.

Iar bomboana de pe tortul carierei dumisale în prezent este rolul principal din Iron Fisting, un serial produs de Channing Tatum şi A24 (http://deadline.com/2016/06/channing-tatum-a24-iron-fisting-1980s-romanian-cop-show-1201777582/), unde are rol principal. Se va difuza în Statele Unite ale Americii. Regia a fost asigurată de Rhys Thomas (Saturday Night Live). O să fie frumos, cu miliţieni români, din anii `80, aşa s-au gândit americanii că e bine (joacă şi domnul Florin Piersic Jr. în serial). Aşadar, bine.

M-am documentat şi am constat că a fost ziua ta de curând.
Da, pe 27 noiembrie.

29 de ani etate. Nu e puţin.
Dar nu e nici mult.

Aşa este. La mulţi ani! Ia să vedem, cine ești dumneata, domnișoară?
Eu sunt Olivia Niță.

Vorbește-mi despre tine!
Oh! Nu-i ușor! Nu îmi place să vorbesc despre mine!

Nu îți place, dar trebuie.
Cu ce vrei să încep, cu partea că sunt actriță și…?

Eşti?
Sunt!

Ce te recomandă pentru descrierea asta?
(Râde) Vocea și talentul!

Ai patalama la mână? Ai o diplomă de specialitate care îți atestă afirmațiile?
Da!

OLIVIA ABSOLVĂ FACULTATEA LA COVENTRY

De unde ai primit această diplomă? Ai făcut facultate?
Am făcut și facultate, și master.

Unde?
Diploma de licență am obținut-o în Anglia, la Coventry University.

Ai studiat dumneata acolo, la Coventry?
Da, ultimul an de facultate.

Să le transmitem cititorilor noştri că acest frumos oraş britanic se află nu departe de Londra.
Da.

Şi ai fost fericită acolo?
Chiar am fost! Mult.

Deci dumneata ai făcut școala în țara noastră…
Am făcut primii doi ani de facultate aici.

Unde?
La UNATC. Și între anii II și III am plecat, prin transfer. Și am ales acest loc.

nita2De ce ai ales tocmai acel loc?
Pentru că programa se potrivea cu ce căutam eu atunci.

Ce căutai?
Ei mergeau foarte mult pe ideea de companie de teatru, mai ales în anul III.

Și ți-ai făcut și tu compania ta de teatru?
Nu mi-am făcut companie de teatru, dar ce am învățat acolo practic acum în teatrul independent.

Ai eșuat, ca om și ca actor?
Nu, de-abia de acum pornesc cu adevărat!

Păi de ce, până acum ce-ai păzit?
N-am păzit nimic, am lucrat. Încerc să lucrez cât se poate de constant.

Și reușești?
În ultimul timp, da.

Nu eşti șomeră?
Nu, sunt artist liber-profesionist! (râde)

Ți-a plăcut în Regatul Marii Britanii? Ai avut parale să stai acolo sau te-au primit pe degeaba?
Am avut împrumut de la statul britanic, fiind cetățean european.

L-ai înapoiat?
Nu. Trebuie să câștigi mulți bani ca să ajungi să-l înapoiezi.

Încă plătești bir?
Nu plătesc, sistemul lor e…

…mă plătești când o să ai?
Da. Exact aşa.

Adică n-o să-i plătești niciodată?
Eh, eu cred că o să-i plătesc.

Păi cu Brexit-ul, cu astea… să considerăm că ai scăpat?
Și asta poate fi adevărat.

Sunt multe parale la mijloc? Cât costă acolo?
În anul în care am fost eu, anul școlar costa 3.145 de lire, numai taxa de școlarizare.

Ți-au dat şi bursă?
Da. Am avut şi o bursă de 1.000 de lire, pe baza notelor.

Erai tocilară?
Nu, niciodată.

OLIVIA E ACCEPTATĂ LA MASTER LA CALIFORNIA INSTITUTE OF ARTS

Așa, și cum era viața dumitale în Coventry?
Faină, mi-a plăcut foarte mult, deși la început m-am panicat. După aceea am dat admitere la master în SUA, unde am fost acceptată la CalArts, California Institute of the Arts.

În L.A.?
În L.A., da.

Păi și ce mai cauți tu la noi în ţară?
Din păcate, în scrisoarea de acceptare de la CalArts, pe care o am încă, era estimată suma de 50.000 $ pe an, școlarizarea plus living costs. Iar acest program de master din SUA dura trei ani. Aşa că m-am întors la origini, la UNATC.

Și te-au primit înapoi, ca pe o fiică risipitoare?
M-au primit. Am dat admitere și am fost acceptată.

Au tăiat vițelul cel gras când te-ai întors?
Nu cred!

Ești un copil de bani gata, Olivia?
Nu, nici pe departe!

De unde ești de loc?
Din București.

De unde din București?
Din sectorul 1.

De unde din sectorul 1?
(Râde) Ei, nu îți dau atâtea detalii! Dar nu, nu sunt de bani gata.

Dar cine ți-a dat dumneata numele ăsta, Olivia? Nu e nume de proletar ăsta!
Ți se pare special?

Pare așa, de familie bună. Ai avut guvernantă și ai făcut cursuri de pian?
Nu. Am crescut la bunici până la cinci ani, dar am făcut cursuri de vioară! (râde)

Și mai știi să cânți la vioară?
Da, chiar știu.

Ce zodie ziceai că ești?
Săgetător.

Și ascendentul în ce e?
Asta nu știu! Am făcut eu niște calcule și ar fi ascendentul în capricorn, dar nu sunt sigură.

Acum unde locuiești?
În București, tot în sectorul 1; în zona Ion Mihalache.

Aceştia sunt ochii tăi adevărați?
Sigur că da.

Te-au ajutat în cariera de actriță?
Nu știu, nu cred că m-au ajutat în mod special. Nu mi-a zis nimeni asta.

Ce liceu ai absolvit?
Liceul de muzică „George Enescu”. Am început cu vioara, dar am terminat la violă.

I-auzi, ca Letiția Vlădescu.
Da, am fost colege încă din clasa I Și colege de bancă.

OLIVIA A DEBUTAT ÎN TEATRU LA UNSPREZECE ANI, ÎNTR-UN SPECTACOL DE-AL REGRETATULUI TOCA

Și te-ai luat după ea? Sau ea s-a luat după tine?
Nu cred că una s-a luat după cealaltă; primul contact cu teatrul l-am avut la 11 ani, în spectacolul lui Alexandru Tocilescu, O scrisoare pierdută, la Teatrul Național din București.

Și cine erai?
Eram fetița lui Pristanda, care cânta la vioară.

Și cântai frumos la vioară?
(Zâmbește) Da.

Provii dintr-o familie de artiști?
Nu, mama e medic – acum s-a pensionat –, iar tata e inginer.

De unde ai învățat dumneata limbi străine?
La școală; n-am făcut cursuri separate de limbi străine.

Care e diferența între vioară și violă?
Viola intră la categoria de corzi grave, e un pic mai mare, mai groasă, și are un sunet mult mai grav și corzile un pic diferite.

Și ți-a plăcut ție mai mult viola?
Da, am trecut la studiul ei pentru că se considera a fi mult mai căutată în orchestrele internaționale.

Deci tu de mică ai fost chitită să părăsești țara! Ce nu îți convine, dragă, la noi, românii?
Nu e aşa (râde). Majoritatea colegilor mei din liceu au plecat din țară – ori sunt prin State, ori în Germania…

Și dumneata?
Eu fac teatru aici, deocamdată.

OLIVIA NU REGRETĂ CĂ A LĂSAT VIOLA PENTRU TEATRU

Nu te-ai gândit să revii la violă?
Să revin, nu. Nu, şi nici nu mi-a plăcut niciodată să stau foarte mult singură într-o cameră – să studiez câte patru, cinci, șase ore pe zi. Îmi place mai mult ce fac acum, n-am nici cel mai mic regret. Mi-e dor de orchestră, dar nu am regrete.

Câștigi bani din teatru?
Când lucrez, da, dar nu în așa fel încât să ajung să păstrez ceva… În ultimul timp, totuşi, mă autosusțin. Dar am ajutor și din partea părinților.

Să le dea Dumnezeu sănătate! Ești singură la părinți?
Nu, mai am două surori mai mari.

nita3I-auzi, sunteți „Trei surori”, ca să zic așa!
Cam așa ceva!

Și unde s-au stabilit, „la Moscova!, la Moscova!”?
Nu, la București amândouă.

Dacă mă uit bine la dumneata constat că tu ești cea mai mică. Greşesc?
Sunt mezina, da, e o diferență mare de vârstă între noi. 12 și 9 ani.

Ia, hai, să revenim noi în Marea Britanie. Te-ai adaptat la capricioasa climă britanică?
Da, oarecum. Când plouă nu e așa plăcut, e foarte frig.

Știu, e oribil.
Ciupește rău acolo frigul.

Ai nostalgii după perioada ta britanică?
Am avut, o bună perioadă de timp.

Și te-ai vindecat?
Între timp, mi-am dat seama că e mai important să fiu în prezent și să privesc către viitor.

La ce lucrezi dumneata acum? Să le luăm la mână. Să le numărăm, coane Fănică…
Am avut o toamnă chiar foarte bogată.

Ascult.
Am lucrat la două filme și la un proiect de teatru.

Dumneata ai o prodigioasă carieră în cinema și nu știu eu?
Nu neapărat, dar am lucrat mult mai mult în film decât în teatru.

Dă-mi exemple! De unde să te ia lumea? Te-am văzut deja sau urmează să te vedem pe marile ecrane?
Cred că m-ai și văzut.

Ia zi-mi!
Din filmul românesc, Undeva la Palilula, regizat de Silviu Purcărete. Dar culmea e că mai mult am avut mici roluri în filme de coproducție străină.

Scurtmetraje sau lungi?
Lungmetraje.

Ce te puneau străinii de neam şi ţară să joci? Roluri de est-europeancă?
Nu neapărat; de exemplu, din ultimele două filme, unul a fost despre o familie regală…

Cu regina Angliei?
Nu, una unde eram mai bourgeois, ca să zic așa.

Asta se vede şi din cum bei cana cu apă – eşti aristocrată, nu ţi-am zis eu? Ai mobilier stil Ludovic acasă?
Nici pe departe! Dar am un pian mare, vechi de o sută de ani!

So, you have been the Queen!
I haven’t been the Queen!

Și producţia asta, în care eşti dumneata aristocrată mare, a fost deja la televizor?
Nu, o să apară în februarie 2017, pe Hallmark Channel.

Și cum se numește?
A Winter Prince. Iar acum tocmai am terminat filmările la un serial american.

Cum se procedează? Îți depui dumneata CV-ul pe colo, pe colo și te iau ei?
Da. Am dat casting la o agenție de profil din București.

Știi să vorbești pe englezește…
Știu să vorbesc, da.

Și cu teatrul ce faci?
Cu teatrul, acum urmează să joc la Teatrul Național, în Sala Media, spectacolul lui Matei Lucaci-Grunberg, Secretul armei secrete. Este un text al lui Alexandru Tatos, care…

Cu cine mai joci?
Virgil Aioanei, Mădălina Craiu, Maria Obretin, Mirela Zeța, Tavi Costin, Sever Bîrzan, Ștefan Huluba…

Te-ai înhăitat cu compania domnului Grunberg, „Jamais Vu”?
Aș putea spune asta, da.

Mai joci cu ei și altceva?
Am intrat și în celălalt proiect al lui Matei, Paravan. Două telefoane.

În locul Iuliei Ciochină, plecată în Anglia?
Nu, Mădălina a intrat în locul ei, iar eu în locul Mădălinei. Ne știm de mult, dar până acum n-am lucrat împreună. Începând cu Secretul armei secrete ne-am închegat și a fost o experiență foarte plăcută.

OLIVIA JOACĂ LA TEATRUL NAŢIONAL ŞI ÎN „ZIUA ÎN CARE NU SE CUMPĂRĂ NIMIC”

N-ai și tu un loc de muncă stabil?
N-am. De asemenea, mai am un spectacol la Teatrul Național, Ziua în care nu se cumpără nimic, în regia lui Horia Suru, și pe care îl vom relua din ianuarie.

Și dumneata cine ești acolo?
Eu sunt Irina în acel spectacol, o vedetă wanna be. Este un spectacol foarte interesant – nu știu dacă ai apucat să-l vezi, mi-ar face mare plăcere să vii. Te anunț când avem reprezentație, în ianuarie sau februarie.

Și pe dumneata te trage ața mai mult înspre cinema? Asta ți-ar plăcea să faci în viață?
Da, dar nu neapărat. Îmi place să-mi fac meseria atât în teatru, cât și în film. Sunt două experiențe destul de diferite, și nu pot să spun că aș vrea să mă axez doar pe asta sau doar pe cealaltă. Mi s-a oferit ocazia de a lucra mai mult în film. De exemplu, serialul pe care l-am terminat de filmat acum…

Ăsta cu ce e?
Este un serial american, produs de A24…

Păi, și dacă a ieșit Trump președinte, vă mai lasă?
(râde) Ne lasă, ne lasă. Filmul este cu actori români, și e despre doi polițiști români, în genul comedie/acțiune, care se petrece în România anilor ’80.

Și toți actorii sunt români?
Da, da. Și joc în rolul principal, alături de Florin Piersic Jr. și Corneliu Ulici.

Și crezi tu că se uită americanii la aşa ceva – filme cu miliţieni români?
Eu cred că va fi ceva atât de nou și de proaspăt pe piața lor, încât va avea succes.

Cine produce așa ceva?
Compania este A24; sunt cei care au produs și Room, și Ex Machina, și Moonlight.

Și cine a scris scenariul cu românii?
Scenariul este scris de Brian Gatewood și Alessandro Tanaka. Toată echipa de creație și producție este formată din americani.

Foarte interesant! Și te-au găsit pe dumneata!
Pe mine și pe ceilalți actori români care joacă.

OLIVIA, DRAGA DE EA, A FOST TREI ANI LA „CRONICA CÂRCOTAŞILOR” ŞI A JUCAT ŞI ÎNTR-O TELENOVELĂ, ÎN „DARIA, IUBIREA MEA”

În telenovele ai jucat și tu, sau n-ai mai apucat?
Am prins și eu o telenovelă, da.

Secretul Mariei?
Nu, nu, nu! Daria, iubirea mea.

Superb! Și cine erai, Daria?
Nu eram Daria, eram Mișu.

Erai bărbat sau femeie?
Eram Mihaela, dar mi se spunea Mișu și eram prietena Dariei. Eram în anul I de facultate. Când am dat castingul eram încă în liceu, tocmai mi se terminase contractul cu cei de la Cronica cârcotașilor

…unde ce făceai?
Unde eram prezentă în scenetele lor. Am fost cu ei, în echipa lor, trei ani de zile – de la 15 la 18 ani.

Și acolo te-ai dus singură? Practic, din ce îmi spui dumneata, ai 29 de ani de viață și 18 ani de muncă!
(Râde)

Te gândești să ieși la pensie?
Nu, așa cum ți-am zis, de-abia de acum vreau să cresc cât mai mult! Acolo au anunțat ei un mare casting, și m-am dus; am dat probă, credeam că nu s-a întâmplat nimic și după două luni m-au chemat să fiu în scenetele lor.

Cu Mistrețu’, cu cine mai era?
Erau Mișu Găinușă, Șerban Huidu, era Octavian Păscuț – Mistrețu’, Codruț Kegheș – Dezbrăcatu’…

Mai există emisiunea asta?
Sincer, nu știu, n-am apucat să mă mai uit la televizor de foarte mult timp…

Primul contact cu teatrul l-am avut la 11 ani, în spectacolul lui Alexandru Tocilescu, „O scrisoare pierdută”, la Teatrul Național din București.

Foto: Simion Buia, Bogdan Brașoveanu, arhiva personală a actriței



05
/03
/24

Aăăă, Mihaela Trofimov este o actriță cu o mare foame pentru joacă, da, chiar așa, pentru joacă. Ăăă, o vedeți la Excelsior, la unteatru, la Brăila, pe scenă, puternică, talentată, expresivă. Ăăă ce voiam să zic? Citiți interviul în formă de alfabet și aflați cum o literă, Ă, descrie de cele mai multe ori starea ei de spirit.

12
/02
/24

Actorul Matei Arvunescu percepe vulnerabilitatea ca pe o lecție de actorie, îl citează pe marele Gabo, încercând să explice cum viața ar putea avea un sens și crede că „revoluție“ e un cuvânt cu mare greutate. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

10
/01
/24

Dacă vreți să aflați care a fost parola primului e-mail al actriței Andreea Hristu, o veți afla aici. Veți mai afla și care a fost spectacolul care a marcat-o cel mai mult, dar și care este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. Toate acestea, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.