Furtuna – premieră teatrală la TVR2
https://www.ziarulmetropolis.ro/furtuna-premiera-teatrala-la-tvr2/

Spectacolul „Furtuna”, după un text de William Shakespeare, este difuzat de TVR 2 azi, de la ora 20.10, în seria de premiere teatrale de televiziune oferite de TVR.

Un articol de Andrada Văsii|27 octombrie 2013

Spectacolul „Furtuna”, după un text de William Shakespeare, este difuzat de TVR 2 azi, de la ora 20.10, în seria de premiere teatrale de televiziune oferite de TVR.

Spectacolul, realizat în colaborare cu Centrul de Proiecte Culturale UNESCO „Nicolae Bălcescu”, poate fi urmărit şi online, accesând portalul video al Televiziunii Române – tvrplus.ro.

Regia, versiunea scenică şi adaptarea pentru televiziune sunt semnate de Victor Ioan Frunză, iar din distribuţie fac parte Ioana Barbu, George Costin, Sorin Miron, Alexandru Ion. Sunt patru actori care interpretează 15 personaje, într-o poveste al carei motto ar putea fi, aşa cum spune regizorul piesei, o deviza a NASA: „Totul e posibil! Imposibilul ia doar ceva mai mult timp”.

Ca de obicei, spectacolul va fi precedat de un scurt preambul realizat de maestrul Radu Beligan.

Furtuna din televizor

Aşa cum declară regizorul Victor Ioan Frunză, „Furtuna” este comedia Libertăţii şi a Identităţii, alegoria populară a confruntării dintre omul artistic și omul mediocru. „Dintre Prospero, un om agăţat de stânca speranţei, şi  Caliban, un inocent primitiv şi straniu, incapabil de a sesiza răul pe care îl comite. Este un joc ce lasă să se zărească, dincolo de cuvinte şi de gesturi, o fereastră către puterea dinlăuntru, cea care te face să muţi munţii din loc.”

Furtuna

Sorin Miron şi George Costin, într-o scenă din Furtuna

Regizorul mai spune că „piesa ne arată cum poţi transforma o vulnerabilitate în avantaj. Ne spune că teama de eşec te menţine învingător si că omul trebuie să ia măsuri pentru a restabili echilibrul şi onoarea.  Pentru acest spectacol, ca și pentru multe altele, am construit o versiune nouă, dar care nu modifică nimic din spiritul operei lui Shakespeare. Limbajul este actualizat, unele pasaje sunt scurtate. Avem de-a face cu o redramatizare/rescriere a textului, ceea ce nu înseamnă câtuşi de puţin că trădezi autorul. Spectacolul a fost pus în scenă în 36 de repetiţii şi a avut patru reprezentaţii de test până la premieră, iar reluarea productiei de teatru la TVR este un demers lăudabil pe care îl aşteptam de multă vreme.“

Televiziunea Română, prin Casa de Producţie TVR, a reluat recent producţia şi difuzarea de premiere teatrale – spectacole proprii, create special pentru platourile de televiziune, şi adaptări pentru TV ale unor piese de teatru.

TVR continuă astfel o tradiţie de peste 50 de ani, în care a adus în casele telespectatorilor producţii proprii sau preluări ale unor spectacole de la diferite teatre din ţară.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriţi-ne şi pe Facebook!

Foto credit: Adriana Grand, spectacolul Furtuna

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Pe 23 martie 2021, la 93 de ani, după aproape un secol petrecut printre lumini, umbre și culori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o istorie a costumului, zeci de volume, nenumărate expoziții, o mulțime de obiecte adunate într-o colecție de o valoare greu de estimat, care, poate, își va găsi în timp un spațiu pentru ca muzeul visat de ea să existe.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.

19
/03
/24

Nominalizat în acest an la Women's Prize for Fiction, romanul „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” de Mirinae Lee, o coreeancă mutată în SUA, spune povestea teribilă a unei femei evadate din Coreea de Nord.

18
/03
/24

Proiectul „Întâlnirile Teatrul azi la Masca” iniţiat de revista Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, continuă seria de discuții profesionale cu a doua masă rotundă dedicată, de această dată, dramaturgiei românești.