Găitan, Amza, Dinică, Iordache. Şi poveştile lor
http://www.ziarulmetropolis.ro/gaitan-amza-dinica-iordache-si-povestile-lor/

Amza Pellea pleca după ţigări şi, uneori, se întorcea după trei zile. Gheorghe Dinică l-a luat de guler pe comandantul de la Otopeni. Vladimir Găitan ar fi putut juca într-un film de Michelangelo Antonioni… Câteodată, poveştile din culise sunt mai palpitante decât cele de pe scenă.

Un articol de Liliana Matei|11 Decembrie 2014

Volumul „Zig-zag prin alfabetul vieții. Maria Capelos într-o discuție amicală cu Vladimir Găitan”, apărut la Editura Allfa și lansat luna trecută la târgul de carte Gaudeamus, prezintă povestea vieții unuia dintre cei mai îndrăgiți actori români de teatru și film, spusă chiar de el, sub forma unui alfabet personal. „Multe suprize plăcute mi-a făcut Vladimir Găitan, dar cea mai mare este chiar această carte de amintiri, scrisă cu un talent de povestitor pentru care ar putea să-l invidieze mulți scriitori de profesie”, nota criticul Alex. Ștefănescu, în prefața volumului.

Vladimir Găitan a fost partener de scenă și prieten al unora dintre cei mai importanți actori români: Amza Pellea, Ștefan Iordache, Gheorghe Dinică, Marin Moraru. Poveștile cu și despre ei fac deliciul cărții. Mai jos, câteva fragmente:

Amza Pellea și țigările

Mă duceam deseori pe la el pe acasă, eram prieteni buni. Într-o astfel de vizită a avut loc una dintre celebrele lui replici. Când voia să o șteargă de acasă, Amza spunea că nu mai are țigări și dispărea, plecarea lui de câteva minute durând uneori și trei zile…

Într-o zi, am ajuns la el acasă și imediat ce am intrat mi-a șoptit: „Spune că n-ai țigări!” Și apoi, cu voce tare: „Vladimire, dă-mi și mie o țigară!” „N-am”, am zis, așa cum ne înțeleseserăm. „Domnica, mă duc cu Dudiță să iau niște țigări.” Domnica, de la bucătărie, a spus: „Da, da, știu!” Am ajuns în pragul ușii și am văzut-o pe Oana uitându-se cu jind la noi, moment în care Amza a zis: „Și, dacă întârziem puțin, pe asta mică s-o dai la Medicină, că e o facultate foarte bună.”

Oana avea atunci vreo nouă anișori. După vreo zece ani, timp în care ea a devenit o frumusețe foarte specială, mi-a devenit parteneră în primul ei film, în anul în care a murit și Amza, un film realizat cu DEFA Berlin.

Cel mai bun sendviș mâncat vreodată

Amza, în afară de faptul că era un mare povestitor, era și un gurmand. Dacă îți făcea el o felie de pâine cu slănină, nu se compara nici cu mama homarului sau cu cea mai bună friptură din lume, putea să fie ea și din carne de dinozaur. Pâinea, după ce o prăjea, o freca cu usturoi – întotdeauna la cortul generalului era agățată o funie de usturoi -, apoi întindea pe pâine slănina aia care curgea, să picure bine în pâine…. Ptiu, îmi plouă în gură și acum când îmi aduc aminte! Era ceva minunat. Sendviș mai bun, mai gustos, cu bucățele și de cărbune și de cenușă pe ele, nu am mai mâncat și nici nu cred că voi mai mânca vreodată.

Aura lui Ștefan Iordache

[…] întotdeauna am spus și spun și acum, la sfârșit de drum, că în această profesie nu suntem egali.
Există un Ștefan Iordache sau un Gheorghe Dinică sau un Marin Moraru, și ca ei mai sunt câțiva. Sunt actori atinși de o aripă de înger, cum îmi place mie să spun. Asta nu înseamnă că noi, ceilalți, actori buni, care ne-am dat în ani grei măsura talentului, nu ne avem locul nostru sub soare. Dar trebuie să înțelegem că ei, cei atinși de această aripă de îngeri, sunt undeva acolo, deasupra. Da, nu suntem egali.

gaitan coperta

[…] Ștefan era un partener de scenă minunat, genul de actor care în afară de faptul că transmitea extraordinar, te trăgea și pe tine undeva lângă el. Poate unora li se va părea că bat câmpii când vorbesc de fenomenul acesta paranormal al unei aure care plutește în jurul unui actor. Eu cred că este real. Ștefan avea aură și te absorbea și pe tine sub acea aură.

Și dacă am făcut și eu un rol de excepție în acest spectacol, Fuga, l-am făcut și datorită lui, care efectiv te absorbea undeva acolo, în zona aceea miraculoasă, olimpiană. Sunt lucruri pe care dacă nu le recunoști înseamnă că ești mic la suflet și te vei chinui toată viața crezând că ție ți se face mereu o mare nedreptate. Toți suntem utili, toți ne avem locul nostru sub soare, unii sunt însă acolo undeva deasupra și dacă n-o recunoaștem vom fi tot timpul niște suferinzi și niște infirmi.

La Bojdeuca lui Creangă

[…] Cum pot să uit o noapte cu Ștefan Iordache la Bolta Rece din Iași, după ce tocmai primise fiecare dintre noi un premiu pentru rolurile din Fuga?!
Am stat de vorbă până când au început să cânte vrăbiuțele pe lângă noi și s-a luminat de ziuă, pe o prispă la Bolta Rece, după care ne-am dus la Bojdeuca lui Ion Creangă, la dorința lui Iordache. L-am trezit în zori de zi pe custodele Bojdeucii care, în loc să se supere, ne-a zis că în viața lui nu s-a bucurat atât de mult să fie trezit de cineva la ora aceea. Și iarăși s-au umplut cănile acelea de lui cu vin bun și povești despre Ion Creangă și Mihai Eminescu, și iarăși a fost o zi plină ca o viață…

Pentru că efectiv sunt, poate, ani în care nu ți se întâmplă nimic, și apoi, într-o zi și o noapte poți să trăiești cât să-ți umpli niște ani buni!

Gheorghe Dinică și morala socialistă

Filmam la un moment dat în Aeroportul Otopeni pentru filmul Zbor periculos pe un frig cumplit, de cădeau vrăbiile înghețate chiar în clădirea aeroportului. […] La un moment dat s-a anunțat că va sosi pe Otopeni un avion din țările calde ce se îndrepta în altă direcție, dar pe care o defecțiune îl obligase să aterizeze pentru a face o nouă alimentare cu combustibil. S-a eliberat o pistă și a aterizat un monstru de avion.

Au trimis niște autobuze ca vai de ele, cu burduful spart, să-i ia pe pasageri, fiindcă ceea ce trebuia să se facă nu se putea cu pasagerii în avion. Pasagerii acelei curse erau însă în bermude și șlapi, corespunzător vremii de unde plecaseră și a celei unde trebuiau să ajungă. Nu aveau de unde să știe bieții oameni că vor fi nevoiți să facă un popas la „Polul Nord”.

Când s-a descărcat primul autobuz și pasagerii au ajuns în dreptul geamului de unde îi priveam noi, i-am văzut, săracii, vineți de frig și tremurând încontinuu. Comandantul din Otopeni, care stătea cu noi, s-a apucat să ne spună amuzat, imitând dârdâitul lor: „Ia uite ăștia la ăștia cum sunt… O să înghețe, vai de mama lor!” Și a continuat să facă remarci, amuzându-se într-una. I-am spus să-i bage pe bieții oameni undeva, iar el, tot râzând, mi-a răspuns: „Nu e cald nicăieri, tovarășe Găitan. Și apoi, unde să-i bag pe toți?” „Și atunci ce faceți cu oamenii ăștia, se îmbolnăvesc!?”

Nu am terminat bine fraza, că l-am văzut pe Gigi cum se îndreaptă spre comandant, îl apucă de pufoaică și spune: „Băi, idiotule, nu mai râde ca un cretin, dă ordin să-i ducă înapoi în avion! Băi, vită, mor oamenii ăștia, se îmbolnăvesc, fă ceva!” „Tovarășe Dinică, cum vorbiți cu mine? Ăsta e regulamentul.” „Ce regulament, cretinule, nu vezi că se îmbolnăvesc oamenii ăștia?”

Ce a fost la gura lui Gigi, nu vă puteți închipui… A fost o scenă impresionantă. Francisc Munteanu s-a dus repede spre el să-l tempereze și l-a scos pe comandant din mâinile lui. Într-adevăr, oamenii au fost duși imediat în avion.

Dinică și Moraru

Gheorghe Dinică și Marin Moraru au fost foarte buni prieteni, în ciuda faptului că erau extrem de diferiți. Cred că a fost o prietenie din acelea în care se vedeau și tăceau trei ore împreună. „M-am întâlnit cu Marinuș și cred că am stat vreo trei ore”, zicea Dinică. „Și ne-am simțit atât de bine împreună!” „Dar ce ați făcut?” Dacă mă gândesc bine, vreo două ore și jumătate am tăcut.” Foarte interesant, cu atât mai mult cu cât nici măcar nu poți spune că stăteau la o băută, fiindcă Marinuș nu bea.

Doi actori uriași și doi oameni fantastici, care au dat scenei românești valoare, individual sau într-un „cuplu”, cum rar se întâlnește.

Vladimir Găitan, George Mihăiță și… Michelangelo Antonioni

Filmul Reconstituirea a reprezentat o trambulină extraordinară de lansare pentru un tânăr aflat încă pe băncile facultății. Dacă am fi trăit într-un sistem normal, firesc, democratic, ar fi putut fi chiar o șansă de lansare într-o carieră internațională.

[…] Partea interesantă, din punctul de vedere al carierelor noastre, și aici mă refer la mine și la George Mihăiță – da, se pare că am pornit amândoi la drum și am cam ținut-o tot așa, drept dovadă stând cei peste patruzeci și cinci de ani de când suntem colegi -, a fost o întâmplare pe care am trăit-o la terminarea facultății. Ne-am dus să ne luăm diplomele de absolvire, și secretara Institutului ne-a arătat o scrisoare cu multe antete pe ea, venită din Italia, imediat după ce filmul fusese văzut, deci în urmă cu aproape doi ani de momentul în car ne-a fost arătată! Eu și Mihăiță eram solicitați de marele Michelangelo Antonioni să dăm probe pentru un film. Punct.

Ce a făcut Institutul? A răspuns că programa școlară nu permite absența noastră de la cursuri. Ce mai este de spus la această situație? Nimic, asta era… Sau, cum spunea Ștefan Bănică senior, „Târziu, nenică, târziu.” E o expresie cunoscută de actori, pe care dacă aș reproduce-o aici ar fi nevoie de prea multe bip-uri. Târziu, nenică, târziu…

Foto: cinemagia
* Intertitlurile aparțin redacției

06
/12
/16

Iubitorii de carte sunt invitați în această seară (5 decembrie), de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea romanului “Inocenţii” de Ioana Pârvulescu. Alături de autoare vor fi prezenţi: Adriana Bittel, Tania Radu, Dan C. Mihăilescu, Mircea Cărtărescu şi Lidia Bodea. Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.

06
/12
/16

Vineri, 9 decembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta 38), va avea loc o întîlnire cu John Simenon, fiul celebrului și îndrăgitului creator al lui Maigret, Georges Simenon.

05
/12
/16

Cantautorul american Bob Dylan, câștigătorul din acest an al Premiului Nobel pentru Literatură, a trimis un discurs de mulțumire pentru a fi citit în cadrul banchetului ce va urma înmânării premiilor, vineri, la Stockholm

04
/12
/16

Cartea „Vremuri second-hand” de Svetlana Aleksievici (traducere din rusă și note de Luana Schidu) a fost publicată la Editura Humanitas, în anul 2016.

02
/12
/16

Scriitorul nipon Haruki Murakami va publica viitorul său roman în Japonia în februarie 2017, a anunțat editura sa care nu a dezvăluit titlul și nici subiectul viitoare sale cărți. Anul trecut Murakami a publicat “Men Without Women”, o colecție de șase povestiri scurte, dintre care una inedită și celelalte cinci apărute deja într-o revistă literară.

29
/11
/16

Sâmbătă, 3 decembrie, la ora 17.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, regizorul Radu Jude și criticul de film Andrei Gorzo vor intra în culisele filmului "Inimi cicatrizate". Pelicula lui Jude a câştigat Premiul Special al Juriului şi trofeul "Don Quijote" la Festivalul Internațional de Film de la Locarno.

27
/11
/16

Ziarul Metropolis continuă rubrica „În biblioteca mea”, care vă invită acasă la cei mai importanţi oameni de cultură ai momentului. În intimitatea bibliotecii personale din strada Rivoli 18, de la Paris, aflaţi care e locul preferat de citit al unuia dintre cei mai cunoscuți eseiști și critici de teatru ai lumii, scriitorul George Banu.

25
/11
/16

Lolita, Un veac de singurătate și În căutarea timpului pierdut se regăsesc pe lista celor mai bune cărți ale secolului XX, în timp ce dintre operele secolului XIX au fost alese, printre altele: Război şi pace, Madame Bovary sau Marile Speranţe. Cei care au votat acest inedit top sunt 125 de autori celebri ai zilelor noastre, iar preferințele lor figurează în cartea "The Top Ten: Writers Pick Their Favorite Books", scrisă pentru uzul cititorilor.

23
/11
/16

Editura Humanitas Fiction vă invită sâmbătă, 26 noiembrie, la ora 17.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu la o întâlnire dedicată lui Bob Dylan, după ce Academia Suedeză i-a acordat premiul Nobel pentru literatură „pentru crearea unei noi expresii poetice în marea tradiție a muzicii americane”.

22
/11
/16

Fanii din România ai scriitorului Gabriel García Márquez vor putea vedea în curând (cu siguranţă nu pe marile ecrane autohtone), documentarul despre autorul “veacului de singurătate”, lansat în cinematografele din cele două Americi şi în Spania în primăvara acestui an.

22
/11
/16

Zilele trecute, în cadrul Târgului de carte Gaudeamu, a fost acordat Premiul PEN România 2016, ex aequo, scriitorilor Cristian Teodorescu, pentru romanul Șoseaua virtuții. Cartea cîinelui (Editura Cartea Românească, 2015) și Bogdan Ghiu, pentru Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest) (Editura Cartea Românească, 2015).

Page 1 of 6012345...102030...Last »