Gala Concursului Național de Dramaturgie „Valentin Nicolau”, la Teatrul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-concursului-national-de-dramaturgie-valentin-nicolau-la-teatrul-metropolis/

Luni, 28 septembrie, la ora 19.00, va avea loc prima ediţie a Galei Concursului Naţional de Dramaturgie „Valentin Nicolau”, desfăşurat de revista Yorick.

Un articol de Ziarul Metropolis|15 septembrie 2015

Evenimentul este organizat de Fundația EST-ETICA, cu sprijinul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, în parteneriat cu Editura Nemira, și va avea loc la sala nouă a Teatrului Metropolis din București (strada Mihai Eminescu, nr.89, sector 2).

În cadrul manifestării, care urmărește promovarea dramaturgiei contemporane din România, se vor da publicității rezultatele Concursului Național de Dramaturgie „Valentin Nicolau”. De asemenea, ea va cuprinde un spectacol-lectură, în regia lui Mihai Lungeanu, după piesa care va câștiga Marele Premiu. Aceasta va fi editată într-un volum publicat de Editura Nemira, partener al evenimentului.

Prezentatorul evenimentului va fi actorul Adrian Nicolae. Participanții îl vor putea asculta pe cunoscutul muzician de jazz Mircea Tiberian, invitat special.

Juriul ediției din 2015 a Concursului Național de Dramaturgie „Valentin Nicolau” este format din: Victor Ioan Frunză – regizor, George Ivașcu – actor, directorul Teatrului Metropolis din București, George Costin – actor, Monica Andronescu – critic de teatru, redactor-șef al revistei Yorick și Dana Ionescu, redactor-șef al Editurii Nemira.

juriul

Pe 15 septembrie se vor anunța 10 piese finaliste care vor intra în deliberările finale pentru acordarea a trei premii:

1. Marele Premiu „Valentin Nicolau”, în memoria dramaturgului Valentin Nicolau, în valoare de 1.000 de lei.
2. Premiul Yorick, în valoare de 700 de lei.
3. Mențiunea Yorick, în valoare de 300 de lei.

În urma deliberărilor, juriul a ales zece texte finaliste. Acestea sunt următoarele:

1. „Ai mei joacă cărți“
2. „Bună seara, România. Bună seara, Târgu Mureș“
3. „Cadranul ++“
4. „Criză generală“
5. „O călătorie cu Urmuz“
6. „Paliativ“
7. „Penthesileia tresare“
8. „Perpetuum mobile“
9. „Revoluție la castel“
10. „Sindromul Quijote“.

Autorii textelor finaliste sunt rugați să trimită un mail la adresa [email protected] în care să precizeze motto-ul care a însoțit textul, pentru identificare.

Concursul Național de Dramaturgie „Valentin Nicolau” este o competiție inițiată de Revista Yorick în anul 2013, menită a sprijini și a promova dramaturgia contemporană autohtonă, a facilita drumul ei către scenă și a dezvolta un cadru de dialog pentru creatorii de teatru.

Ediția de anul acesta s-a desfășurat în perioada 1 iulie – 31 august. S-au înscris în concurs 89 de piese care nu au fost publicate în volum sau reprezentate pe vreo scenă din România. Textele participante au fost expediate nesemnate, cu un motto scurt pe pagina de titlu, care va servi drept element de identificare a autorului, tema și dimensiunile textului fiind la alegere.

Parteneri: Editura Nemira, Adevărul, Ziarul Metropolis, Dilema Veche, Radio România Cultural.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).