Gala Performantei – premii pentru 12 tineri absolvenţi
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-performantei-premii-pentru-12-tineri-absolventi/

Primăria Sectorului 3 organizează prin Centrul Cultural Casa Artelor, Gala Performantei, eveniment care va avea loc pe 1 Decembrie, ora 19,00 la Ateneul Român.

Un articol de Andrada Văsii|28 noiembrie 2013

Primăria Sectorului 3 organizează prin Centrul Cultural Casa Artelor, Gala Performantei, eveniment care va avea loc pe 1 Decembrie, de la ora 19.00 la Ateneul Român.

Gala performantei s-a conturat în urma parteneriatelor semnate de Robert Sorin Negoiță, Primarul Sectorului 3 cu Rectorii următoarelor instituții de învățământ superior: Universitatea Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Academia de Ştiinţe Economice, Universitatea Politehnică Bucureşti.

Prin acest demers, Primăria Sectorului 3 doreşte să promoveze valoarea autentică şi să ofere modele viabile societăţii româneşti, premiind 12 tineri performanți absolvenți ai acestor instituții de învățământ superior care au decis să rămână în ţară demonstrând  că şi acasă se poate construi o carieră strălucită.

Tinerii care vor fi premiați pentru reușitele lor profesionale au fost selecționați  de Senatul universităților în care au învățat.

Citiţi şi: Gala Micii Ambasadori – spectacol cultural la Ateneul Român

Gala Performantei este acompaniată de un Concert extraordinar de muzică  românească susținut de Orchestra Universitaria a Universității de Muzică București, dirijor Alexandru Ganea și de tineri muzicieni români recunoscuți pentru succesele lor în carieră: violonista Simina Croitoru, violoncelistul  Ștefan Cazacu, soliștii Ana Cebotari originară din  Republica Moldova și Vlad Miriță.

Lor li se alătură, într-o interpretare remarcabilă a Colindelor românești  Corul de Copii Radio, dirijat de Voicu Popescu.

Gala Performantei

Afișul evenimentului Gala Performantei

În foaierul Ateneului Român va fi deschisă expoziția de sculptură a tinerei artiste Misha Diaconu, care semnează și Trofeul Gala Performanței.

Una dintre creațiile sale, sculptura din metal cu o înălțime de 7,50 m, intitulată Calul Titanilor, este deja expusă în Parcul Titan – Parcul Artelor.

Program Gala Performantei:

Partea I: Sala Foaier – Expoziţie de sculptură – Misha Diaconu;

Partea II: Sală

Deschidere – Corul de Copii Radio – Deşteaptă-te române! – dirijor Voicu Popescu;

Discurs de deschidere – Dl. Robert Sorin Negoiţă, Primarul Sectorului 3;

Moment artistic: Valurile Dunării (Iosif Ivanovici) – Orchestra Universitaria, dirijor Alexandru Ganea;

Decernare premii Gala Performanței – Universitatea Politehnică Bucureşti;

Moment artistic: Balada (Ciprian Porumbescu) – solistă Simina Croitoru (vioară);

Decernare premii Gala Performanței – Academia de Studii Economice Bucureşti;

Moment artistic: Aria Berthei, Actul II (din Lăsaţi-mă să cânt, Gherase Dendrino) și Muzica (din Valurile Dunării, George Grigoriu) – solistă Ana Cebotari (soprană);

Citiţi şi: Gala Micii Ambasadori – spectacol cultural la Ateneul Român

Pauză

Partea III: Sală

Moment artistic: Orchestra Universitaria – Vals (Eugen Doga) – Orchestra Universitaria, dirijor Alexandru Ganea;

Decernare premii Gala Performanței – Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila Bucureşti;

Moment artistic : Dans ţărănesc (Constantin Dumitrescu) – solist – Ştefan Cazacu (violoncel);

Decernare premii Gala Performanței – Universitatea Bucureşti;

Moment artistic: Vlad Miriţă (tenor): Aria Sărmane lăutar (din Lăsaţi-mă să cânt, Gherase Dendrino) și Aria Gânduri (din Lysistrata, Gherase Dendrino), urmat de un duet Vlad Miriţă și Ana Cebotari Te iubesc (din Lăsaţi-mă să cânt, Gherase Dendrino);

Decernarea Premiul de Excelenţă a Galei Performanței;

Moment artistic: Corul de Copii Radio – Colinde;

Discurs de încheiere;

Moment artistic: Sus la poarta raiului şi Colindiţa (aranj. Bogdan Vodă) și O, ce veste minunată! (aranj. John Walton) – soliști: Corul de Copii Radio împreună cu Ana Cebotari şi Vlad Miriţă, alături de Orchestra Universitaria – dirijor Alexandru Ganea;

Partea a IV – Cocktail în Foaier.

Info:

Regizoarea Alice Barb, directorul fondator al Centrului Cultural Casa Artelor semnează conceptul şi regia evenimentului.

Foto credit: Centrul Cultural Casa Artelor (Gala festivalului National de Teatru Independent), Gala Performantei

12
/09
/22

GREEN HOURS LIVE(S) caută povești și istorii personale legate de Green Hours, pe care le va transforma într-o instalație multimedia.

26
/08
/22

Asociația pentru cultură și arte Arbor vă invită la expoziția „Rememorarea copilăriei, mărturiile deportaților basarabeni”, care reînvie emoția unor destine tragice, mărturiile deportaților și ale victimelor regimului totalitar din stânga Prutului, în perioada sovietică. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Centrul de Excelență Institutul Pro Memoria al Universității de Stat din Moldova și Ambasada Republicii Moldova în România.

25
/08
/22

În perioada 26 - 31 august 2022, în continuarea proiectului (burn)OUT, artistele Irina Marinescu, Andreea Novac, Eza (Alina Ușurelu), psihoterapeuta Mihaela Vechiu, sociologa Fidelie Kalambayi și artista portugheză Gabriela Conçalves invită publicul la prezentarea cercetării artistice pe tema recuperării pe care au inițiat-o în cadrul proiectului Recovery (Recuperare) și la o serie de trei ateliere de creaţie rezultate în urma acestei cercetări.