Gelu Colceag: „În meseria de profesor mă simt cel mai performant“
https://www.ziarulmetropolis.ro/gelu-colceag-in-meseria-de-profesor-ma-simt-cel-mai-performant/

Gelu Colceag este un profesor marcant al şcolii româneşti de teatru. Experienţa şi pasiunea sa pentru teatru, precum şi afinitatea cu pedagogia artei actorului certifică în persoana acestuia o personalitate în peisajul universitar teatral românesc.

Un articol de Dana Rotaru|8 octombrie 2014

Ziarul Metropolis vă prezintă un interviu cu Gelu Colceag, realizat de Dana Rotaru, lect. univ. dr. al Facultății de Teatru a UNATC ,,I.L.Caragiale” București.

Dana Rotaru: Nu știu dacă există vreo demnitate pe care să nu o fi îndeplinit în UNATC! Ați fost pe rând decan, rector, profesor la Licență, la Master și la Școala Doctorală. Nu știu daca vă mai poate surprinde ceva sau poate că, dimpotrivă, vă surprinde totul! Mai este ceva ce vă doriți în legătură cu școala de teatru și nu ați împlinit încă?

Gelu Colceag: Îmi doresc ca profesorii UNATC să-şi dedice timp activităţii pedagogice, dar să nu-şi neglijeze meseria de bază (actor, regizor, scenograf, coregraf, etc). Consider că un pedagog are nevoie de timp, spaţiu şi experienţă profesională pentru a se dezvolta armonios, ca mai apoi să formeze actori, în cazul de faţă, aplicând şi dezvoltând metode coerente într-un sistem teatral universitar unitar.

Pledez pentru formula ideală de a-ţi împărţi timpul între meserie şi profesorat, astfel încât să nu le compromiţi, ci mai degrabă să le potenţezi creator. Recunosc că este un sacrificiu pe care artiştii-profesori se văd nevoiţi să-l facă câteodată, pentru a onora atât cerinţele meseriei, cât şi pe cele ale profesoratului. Este greu, aproape imposibil, să nu trădezi una din vocaţii, în detrimentul celeilalte, însă pledez pentru găsirea echilibrului între cele două tipuri de activităţi, complementare, de altfel.

Este un ideal pe care politicile economice şi teatral-universitare nu îl pot susţine, sunteți de acord? Sunteți un idealist cu picioarele bine înfipte în solul atât de variat al artei teatrului!

Eu cred încă în opțiunea și determinarea personală. Dacă vrei, nu se poate să nu poți! Asta o afirm bazându-mă pe experiența mea. Deși, de multe ori am fost pe punctul de a abandona!

Experiența dvs. profesională este bogată: actor, regizor, profesor. Cum ați reușit să le îmbinați astfel încât să fiți performant în fiecare dintre aceste demnități?

Datoria de profesor este cea pe care simt că am îndeplinit-o cel mai bine, aceasta fiind meseria în care mă simt cel mai performant. Apoi cea de regizor… Dar nimic din acestea nu ar fi fost, dacă nu aș fi fost actor. Unghiul de vedere al actorului asupra teatrului l-am păstrat în orice am realizat.

Poate de aceea sunt considerat un regizor atipic, un regizor care se bazează mai ales pe actori și pe text. Eu cred că așa ar trebui să fie toți regizorii, dar nu am avut acces la construcția ierarhiilor, care nu de multe ori au fost injuste. De altfel, cel mai îngrijorător fenomen al teatrului și pedagogiei teatrale de azi este invazia mijloacelor de expresie formale în detrimentul conținutului.

Coordonați, alături de prof. univ. dr. Tania Filip, masterul de arta actorului în cadrul UNATC. Ce înseamnă acest program în formarea unui tânăr actor? Ce vă doriți cel mai mult de la studenții-actori cu care lucrați?

După aproape 10 ani de existență, programul masteratului de Arta Actorului din cadrul UNATC este consolidat și extrem de eficient. Rezultatele spectaculoase concretizate în evoluții profesionale și spectacole de calitate sunt dovezi concrete ale unui succes incontestabil. Sper ca dorința de „mai bine” să nu distrugă „ binele”!

Lucrați de ceva vreme la o nouă carte. Este vorba despre ,,Paradoxul artei actorului: între autonomie şi dependenţă”. Lucrarea este rezultatul activităţii pedagogului Colceag şi reprezină un material valoros pentru şcoala românească de teatru. Ce este pedagogia artei actorului?

Este creație! Fiecare pedagog dezvoltă propriul său sistem, iar metodele de lucru se modifică de la o vârstă profesională la alta şi de la un student la altul. Pentru mine pedagogia este un act de creaţie, iar metoda este punerea în formă a acestui act de creaţie. Metoda este ,,cum?”-ul şi sistemul este ,,ce?”-ul.

Care este poziţia dvs. în legătură cu munca de cercetare şi aplicare în arta actorului? Ce ați descoperit de-a lungul a mai bine de 30 de ani de experienţă pedagogică? Este un sistem sau o metodă?

Sistemul este partea raţională, cât de cât obiectivă, pe câtă vreme metoda este partea subiectivă, personală, mult mai complexă şi cu un rezultat finit. Eu propun un îndrumar, un ghid de reguli, trasee şi norme. Contribuţia mea se află în felul în care le-am legat.

Evident că toate se revendică din cele două mari sisteme: Stanislavski şi Meyerhold, în opinia mea. Felul în care aplic acest îndrumar se poate chema metodă, dar este riscant să afirm că aş avea doar una! Un pedagog schimbă metoda în funcţie de studentul cu care lucrează.

Aşadar, un sistem şi, câţi studenţi, atâtea metode! Iar realizarea finală, către care aspirăm, dar puţini o şi concretizăm, este MANUALUL – adică ansamblul de mijloace socotite proprii, cu un numitor comun, care este sistemul!

Într-o miniconferinţă pe tema „Direcţii ale pedagogiei artei actorului în România”, desfăşurată la Centrul Cultural Român de la Paris în toamna anului 2011, v-ați declinat identitatea de pedagog, precum şi credo-ul artistic în domeniul atât de divers cercetat al pedagogiei artei actorului. Ați formulat trei principii care stau la baza procesului de formare a actorului: 1. principiul analizei procesualităţii scenice prin intermediul structurilor textului dramatic, 2. principiul punerii în practică sau principiul aplicării şi 3. principiul exersării mijloacelor.

Primele două principii se susţin şi se completează reciproc, acestea punând studentul-actor în condiţia de om care gândeşte şi acţionează just, într-o situaţie propusă de o structură dramatică. Se activează astfel fondul care generează forma. De aici se poate descoperi drumul invers, al formelor care să direcţioneze spre fond. Oricare ar fi parcursurile, ele sunt susţinute de principiul exersării mijloacelor, iar rezultatele obţinute sunt esenţiale pentru un viitor actor profesionalizat.

Şcoala de teatru deschide calea spre observaţie, ca prim stadiu al învăţării în arta actorului, activându-se principiul aplicării. Orice om talentat poate să devină actor, cu condiţia ca acesta să depăşească stadiul de amator, urmând cursurile unei şcoli superioare de teatru. Astfel, talentatul amator are ocazia de a se profesionaliza într-o meserie care, încetul cu încetul, îi va deveni o a doua natură.

Gelu Colceag

Actoria devine astfel un reflex, un mecanism al dezvoltării şi supravieţuirii. Am mai scris despre asta și susțin în continuare următoarele: asemeni unui schior, care într-o probă de slalom trebuie să parcurgă un traseu delimitat de porţi obligatorii, şi actorul trebuie să parcurgă, în timpul unui spectacol, un traseu delimitat de modificări comportamentale şi afective obligatorii.

Acest traseu este reprezentat de totalitatea unităţilor de acţiune (replici, acţiuni fizice, stări emoţionale), pe care actorul le va înfăptui în numele unui personaj – ficţiune a textului literar-dramatic. Cu alte cuvinte, traseul este rolul, iar actorul este vehiculul cu care personajul parcurge rolul.

Actorul actualizează potenţialitatea complexă a personajului din piesa de teatru şi transformă, astfel, un sistem mort (textul ca o înşiruire de semne grafice pe o foaie de hârtie) într-unul viu (personajul care există şi acţionează sub privirile publicului).

Relaţia actor-personaj este interdependentă: actorul îi cere personajului hainele, vorbele, acţiunile, iar personajul îi cere actorului să-l întrupeze cu verosimilitate, în conformitate cu natura sa profound umană. Asemeni cântecului sirenei către Ulisse, este chemarea personajului către actor: „Fă-mă aşa!”.

Iar asemeni eroului lui Homer, actorul trebuie să reziste tentaţiei. Este un îndemn înşelător, în a cărui capcană cad adesea actori tineri, dar şi cei cu mai multă experienţă. Dacă va descoperi în partitura din textul dramatic calea cea dreaptă şi sigură către personaj, actorul nu are cum să greşească. Pentru asta, va trebui să-i ceară personajului răspunsuri la întrebările esenţiale: ce fac? Şi de ce fac ce fac?

Poziţia dumneavoastră nu este în opoziţie cu sistemul stanislavskian, dimpotrivă. Nu este în opoziţie nici cu Meyerhold, de asemenea. Respectă metoda David Esrig. Respectă dictonul Cojar cu privire la arta actorului ca mecanism logic specific.

Orice teoretician-practician serios respectă şi ia în considerare munca şi metodele celorlalţi practicieni. Numai într-o asociere de metode se pune în valoare o altă metodă în arta actorului.

Susţineți procesualitatea scenică, pe care o traduceți în cheie personală, propunând o schemă simplă, clară, însă complexă, de la cine la cum?

Actorul îşi caută întotdeauna propria necesitate pentru a acţiona. Principala caracteristică a profesionistului este identificarea acţiunilor. Când actorul trece de la identificarea acţiunilor la acţiune, acesta traversează procesualitatea scenică, prin parcurgerea etapelor: preluare, prelucrare (cu subetapele conştientizare şi opţiune) şi acţiune.

Pentru a fi actor de teatru trebuie, în primul rând, să-ţi dezvolţi şi să-ţi stăpâneşti foarte bine mijloacele de expresie. Ca în orice artă, şlefuirea mijloacelor presupune o pregătire îndelungă, care impune efort şi tenacitate.

Acord o mare importanţă perioadei de şlefuire a mijloacelor de expresie ale actorului, stăpânirea şi aplicarea lor justă şi justificată făcând diferenţa clară între un actor profesionist şi un amator, iubitor de teatru.

Cum este școala de teatru în 2014?

Încă bună! Marele pericol constă în permisivitatea tot mai accentuată pe care școala o are în raport cu colaborările studenților-actori în mediul artistic extern universității și în deteriorarea sistemului de reguli absolut obligatorii pentru o școală superioară de artă.

Gelu Colceag, drumul în profesie

De formaţie actor, ca mai apoi să se dezvolte şi ca regizor, parcurge etapele ierarhiei academice până la gradul de profesor universitar doctor al universitaţii în care s-a format ca om de teatru.

Absolvă secţia de Actorie a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică ,,I.L. Caragiale”, în anul 1971, la clasa profesorului Constantin Moruzan, asistent Mihai Mereuţă, unde îi are colegi pe Florin Zamfirescu, Tamara Creţulescu, Ştefan Velniciuc, Mircea Diaconu, George Mihăiţă, Gabriel Iencek, Mihai Perşa.

Din 1986 este absolventul cursurilor post-universitare de regie din cadrul IATC.

De atunci pune în scenă: Victor sau copiii la putere de Roger Vitrac, la Teatrul Bulandra (1993), Regina mamă de Manlio Santanelli, la TNB (1997), cu Olga Tudorache în rolul titular, Tacâmuri de pui de Gyurko Laszlo, la Teatrul Bulandra, Tango de S. Mrozek, la Teatrul Bulandra, Don Juan a la Russe, după A. P. Cehov, la Teatrul Odeon (1997), Cotletele de Bertrand Blier, la TNB (1998), Stele în lumina dimineţii de Alexandr Galin, la Teatrul Odeon (1999), Barrymore de William Luce, la TNB (1999), Cadavrul viu de Lev Tolstoi, la TNB (2001), Tango de Slawomir Mrozek, la Teatrul Bulandra (2001).

A mai montat Veronika se hotărăşte să moară după Paulo Coelho, la Teatrul Odeon (2003), A douăsprezecea noapte după W. Shakespeare, la Teatrul de Comedie (2003), Ce formidabilă harababură de Eugene Ionesco, la Teatrul de Comedie (2005), Moartea lui Tarelkin de A. V. Suhovo Kobalin, la Teatrul Metropolis (2009), Cui i-e frică de Virginia Woolf? de Edward Albee, la Teatrul de Comedie (2010), Visul unei nopţi de vară de W. Shakespeare, la Teatrul Mic (2011), Pensiune completă de Pierre Chesnot, la Teatrul Mic (2012), Țarul Ivan își schimbă meseria de Mihail Bulgakov, la Teatrul Metropolis (2013), Poveste despre tatăl meu de Radu F. Alexandru, la Teatrul Odeon (2014)…

În 2009 este laureat cu premiul UNITER pentru întreaga activitate ca regizor.

Gelu Colceag

Regizorul Gelu Colceag, la repetiţia spectacolului „Hotel California“, de la Teatrelli. Fotografii: Petrică Tănase

Desfăşoară o susţinută activitate de creaţie și în televiziune, ca regizor (Grupul Vouă, Antena 1/1997-99, Clubul de comedie, TVR/2003-2004, dar şi Gala Premiilor TvMania, 2004-2009) şi co-scenarist (Ultimul stinge lumina, TVR/2003 şi Agenţia matrimonială, Antena 1, 2005). Este regizorul artistic al spectacolelor Concert de Crăciun cu Ştefan Bănică jr., între 2003-2009.

Se mândrește cu promoţiile de actori pe care i-a îndrumat și își amintește cu drag de : Oana Ştefănescu, Ionel Mihăilescu, Cornel Scripcaru, George Ivaşcu, Mihaela Teleoacă, Radu Gabriel, Marius Gâlea, Marius Florea Vizante, Gheorghe Ifrim, Cristian Creţu, Alina Berzunţeanu, Mihai Bendeac, Mirela Zeţa, Andreea Grămoşteanu.

Este, pe rând, decan al Facultaţii de Teatru a UNATC între 1991-1997 şi între 2001-2007, apoi rector al UNATC între 2008-2012. Îndeplinește funcția de director artistic al Teatrului Naţional din Bucureşti între 1997-2001 şi al Teatrului de Comedie între 2002-2006. Consideră că e nevoie de talent pentru a fi un bun manager, finalizând fiecare mandat pe care l-a îndeplinit de-a lungul timpului în calitate de director, decan şi rector.

În 2002, obţine titlul de Doctor în Teatru cu teza Ficţiuni scenice în tipologia omului de prisos, pe care o publică, sub titlul Oameni de prisos în lumina rampei (2006). Este, de asemenea, autorul volumului Ipostaze cehoviene (2009).

Toate aceste experienţe au contribuit la formarea şi dezvoltarea pedagogului Gelu Colceag, demnitate pe care a onorat-o continuu, încă de când Octavian Cotescu i-a propus să îmbrăţişeze şi o carieră universitară.

29
/05
/16

Ziarul Metropolis continuă rubrica „În biblioteca mea”, care vă invită acasă la cei mai importanţi oameni de cultură ai momentului. În intimitatea bibliotecii personale, Iulian Tănase povestește despre textele revelatorii, despre poeziile (proaste) din tinerețe  și despre o buclă a sincronicității cu un anume domn Gwyn. 

27
/05
/16

Anul acesta, Ana Ciontea a trăit emoţia declanşată de primul pas pe covorul roşu de la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes. Este actriţa Teatrului Naţional din București, dar a jucat în spectacole la „Odeon”, „Teatrul Mic”, „Bulandra”, „Teatrul de Comedie”, Teatrul Național din Craiova.  La Teatrul „Metropolis” o puteți vedea în „Paganini”, în regia lui Mick Davis.

03
/05
/16

În lumea teatrului sunt multe orgolii, deci relația cu un actor poate fi uneori destul de complicată. Crede Sorina Ştefănescu, pe care o puteți vedea la Teatrul “Naţional” din Bucureşti, Teatrul „I.C. Nottara”, ArCuB Godot Cafe. La Teatrul “Metropolis” joacă în spectacolele „Funcţionarii” de A.P. Cehov şi „Cum se cuceresc femeile” de Woody Allen, în regia lui Liviu Lucaci.

20
/04
/16

Prezent zilele acestea la cea de-a X-a ediție a Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova, în anul în care sărbătorim 400 de ani de la trecerea în eternitate a lui William Shakespeare, Michael Dobson – director al Institutului Shakespeare, Universitatea din Birmingham, al doilea cel mai mare shakespeare-olog recunoscut din lume, a oferit Ziarului Metropolis un interviu, în exclusivitate, prin intermediului celebrului fotograf Simion Buia.

31
/03
/16

Gheorghe Ifrim crede că un actor bun poate juca și divertisment, la televiziune, și roluri consistente în teatru. La Metropolis, îl puteți vedea în spectacolul „O femeie drăguţă cu o floare şi ferestre deschise spre Nord”, în regia lui Mihai Constantin.

29
/03
/16

„Cahiers du Cinema” caută inovaţia, sinceritatea, un cinema liber, care nu manipulează. Suntem împotriva unui cinema prea serios, după rețetă, care răspunde aşteptărilor festivalurilor – afirmă, într-un interviu în exclusivitate pentru Ziarul Metropolis, Joachim Lepastier, critic de la celebra revistă franceză. Regizorul român favorit – Corneliu Porumboiu.