George Banu, la Conferinţele Teatrului Naţional, cu “Parisul personal. Locuri și teatre”
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-banu-la-conferintele-teatrului-national-cu-parisul-personal-locuri-si-teatre/

Teatrul Naţional Bucureşti, împreună cu Institutul Francez, vă invită duminică, 6 aprilie 2014, de la ora 11, la Sala Mică a TNB, la conferinţa Parisul personal. Locuri şi teatre, susţinută de George Banu.

Un articol de Petre Ivan|28 martie 2014

Teatrul Național București, împreună cu Institutul Francez, vă invită duminică, 6 aprilie 2014, de la ora 11, la Sala Mică a TNB, la conferința Parisul personal. Locuri și teatre, susținută de George Banu.

În ziua de sfârșit de an a lui 1973, George Banu sosea la Paris. Îndelungul celor patruzeci de ani petrecuți în capitala Franței el și-a construit un „Paris personal”, oraș ce-l poartă cu sine și căruia îi revelă acum harta interioară.

Ea ne permite să descoperim locuri ascunse, spații subiective, să vizităm teatre și piețe secrete. Strada lui Cioran și sala lui Peter Brook, curtea unui palat, dragă Oanei Pellea și casa de pe marginea Senei pe a cărei fațadă sunt înscrise cuvintele lui Camille Claudel: „Întotdeauna rămâne ceva absent”.

George Banu

Actorul Marius Manole va citi fragmente din cartea lui George Banu, apărută la editura Nemira

Locurile și teatrele, astfel reunite, se constituie în repere ale acestei „autobiografii urbane” pe care o revelă George Banu împreună cu Mihaela Marin, prietena care, cu talent și afecțiune, i-a fotografiat „Parisul”.

George Banu

Coperta volumului Parisul personal, de George Banu

În cadrul conferinței lui George Banu, imaginile parcursului subiectiv desenat de-a lungul a patruzeci de ani vor fi prezentate, iar actorul Marius Manole va citi fragmente din cartea sa, apărută la editura Nemira, Parisul personal, care va fi lansată cu această ocazie, când autorul își va semna volumul mărturie. Prețul volumului este de 27 de lei.

O carte despre experiența unui emigrant care a integrat Franța fără a-și uita apartenența.

Despre George Banu

Profesor la Sorbona și alte universități, e președinte de onoare al Asociației Internaționale de Critici și președinte al Premiului Europa pentru teatru.

Recent, George Banu a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Redactor șef al revistei de reputație internațională, Alternatives théâtrales și director de colecție la editura Actes Sud, a publicat un număr important de volume consacrate teatrului modern și principalilor săi protagoniști, Peter Brook, Patrice Chéreau, Luc Bondy…

Printre ultimele apariții în română, Livada de vișini, teatrul nostru, Shakespeare, lumea ca teatru, Reformele teatrului (ed. Nemira), Iubire și neiubire de teatru (ed. Polirom), Aproape de scenă (ed. Curtea veche).

INFO Conferinţele Teatrului Naţional, George Banu

– duminică, 6 aprilie 2014, de la ora 11, la Sala Mică a TNB

– prețul biletului: 16 lei.

Foto cu George Banu şi Marius Manole – Mihaela Marin şi facebook

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.