George Calboreanu şi maeştrii teatrului interbelic
http://www.ziarulmetropolis.ro/george-calboreanu-si-maestrii-teatrului-interbelic/

Vocea de metal a lui Vraca, gestul discret al lui Tony Bulandra, forţa dramatică a Mariei Filotti – George Calboreanu povesteşte despre maeştrii săi, cei mai cunoscuţi actori din perioada interbelică.

Un articol de Liliana Matei|27 Noiembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ Născut în 1896, George Calboreanu, unul dintre cei mai apreciaţi actori ai secolului trecut, a strălucit atât în comedie, cât şi în tragedie. În Bucureşti, a debutat în compania Bulandra. La 30 de ani, juca prima oară pe scena Naşionalului, în spectacolul „Vlaicu Vodă”. Avea să rămână angajat al Naşionalului bucureştean până la sfârşitul carierei.

În 1966, a publicat în revista „Teatrul” textul „Maeștrii și colegii mei” în care vorbea despre începuturile carierei și despre actorii care i-au fost model. Reproducem un fragment din acest articol:

„După moartea lui State Dragomir, în 1920, am poposit o stagiune la Cluj şi apoi am devenit slujitor statornic al Teatrului Naţional din Bucureşti — după ce jucasem pe scenele celorlalte două Naţionale din provincie.

Aici «domnea» Nottara, marele inegalabil, societar de onoare prin vîrstă, talent şi personalitate, cel care dădea sonorități de harfă cuvîntului pe scena unde ardea totdeauna sub flăcările marilor sale roluri.

Am preluat rolul lui Vlaicu Vodă de la Demetriade — şi am rămas tilular, la cererea lui Davila, care a asistat la premieră bolnav, paralizat, în cărucior.

Apoi, de la Nottara – generos şi dornic să-și ajute colegii tineri – am «moştenit» pe Ştefan din Apus de soare (unul din rolurile cele mai apropiate de sufletul meu) şi Oedip. Se transmiteau solii de generații, se legau decenii prin artă, prin scenă.

Aşa am preluat şi alte roluri ale lui Manolescu, Demetriade. Tot Demetriade mi l-a încredințat pe Hamlet. Dar mai ales am jucat cu multă dragoste în piesele originale. Un amănunt: am jucat rolul principal în 13 piese de N. Iorga şi tot în 13 – de Victor Eftimiu.

Citiţi şi: Birlic, ţinta unei farse clasice din istoria teatrului

Mari actori, azi umbre venerate, reînviate în tablouri şi dulapurile cu amintiri ale muzeului… Silueta fermecătoare a lui Demetriade, intuiția sa scenică, vocea sa vibrantă, emoţională: masivitatea puternică a lui Bulfinski, complexitatea, varietatea lucrurilor pe care le interpreta; umorul sec, discret, precis şi direct al lui Soreanu; umorul copios, de esenţă populară, surprinzător și inventiv al lui Iancu Brezeanu; solemnitatea cu care îşi oficia rolurile Iancu Petrescu; nonşalanța comică a lui Timică; marea disponibilitate scenică, adîncul umanism al lui Bălţăţeanu; forţa dramatică şi disponibilitatea clasicizantă a Mariei Filotti, sinceritatea fermecătoare a Soniei Cluceru…

În peisajul teatral al Bucureștiului din perioada interbelică, înscria mari izbînzi artistice trupa soţilor Bulandra — străluciți actori şi animatori, avînd ca asociați pe Maximilian, Manolescu, Storin.

Un teatru de valoare era şi cel care lucra, ascultînd de bagheta rcgizorală a lui V. I. Popa, sub egida Mariei Ventura. Din cînd în cînd, mai răsărea, îndrăzneață, cîte o nouă trupă, uneori cu spectacole de calitate, dar, condiţiile vremii, dificile, le sileau la un trai de efemeride.

george-calboreanu-174726l

George Calboreanu (1896 – 1986)

Nu simple amintiri ocazionale. Mari personalităţi, servitori credincioși ai publicului românesc, soldaţi neînfricaţi ai primei scene a ţării, dintre care mulţi n-au părăsit-o niciodată. Fiecare dintre ei, printr-o artă unică, inimitabilă, a compus cu migală, cu răbdare, nemistuit decît de patima creaţiei, mozaicul atît de complex și unitar totodată al teatrului românesc.

Îi purtăm moştenire în noi, poate cu o intonaţie a lui Nottara, cu un gest discret al lui Tony Bulandra, cu sonoritatea vocii de metal a lui Vraca. Topiţi în noi, dascăli iluștri, ei nu ne cheamă doar înapoi spre trecut și reverie.

Istoria teatrului românesc e o istorie de luptă şi zbucium, care invită la mers înainte, spre comuniunea cu un public larg, generos, cu care actorii au împărţit inima lor bogată şi totdeauna tînără.”

Articol republicat cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.

Foto George Calboreanu: cinemarx.ro, cinemagia.ro

28
/03
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1960 se năştea la Brăila o mică făptură căreia i s-a prezis un viitor strălucit. Proorocirea s-a împlinit doar până la o vreme. Ca şi alţi mulţi români, şi-a făcut studiile la Paris; a debutat în oraşul natal la 21 de ani dar consacrarea a început să se contureze la Paris, graţie lui Ch. Gounod care i-a încredinţat rolul Margaretei din opera Faust.

15
/03
/17

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.

14
/03
/17

Aşa îl socoteau englezii pe inginerul Gogu Constantinescu (1881-1965), în ajunul Primului Război Mondial. Pricina era puzderia de aplicaţii, inovaţii şi proiecte cu care genialul inventator venea în lumea tehnică a Marii Britanii.

06
/03
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa scria despre sine, din Mexic, George Bibescu, în 1862, tatălui său. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se poate vorbi de o adevărată colonie română la Paris, formată din ai noştri, trăitori acolo, burlaci, sau căsătoriţi cu franţuzoaice, diplomaţi, alţii aflaţi în trecere. E o lume activă, cu saloane deschise, patronate de femei, unde se adună elita intelectuală şi mondenă franceză.

03
/03
/17

Pe 4 martie 2017 se împlinesc 40 de ani de la cutremurul care a îndoliat România. Atunci s-a stins din viață genialul nostru actor Toma Caragiu. Soția sa, Elena Caragiu, cu care a fost căsătorit 14 ani, face dezvăluiri, în premieră, pentru cititorii Ziarului Metropolis.

23
/02
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1789 se năştea la Hotahova (azi în Albania) un om cu destin neobişnuit. La zece ani vine în Ţara Românească, face studii de filosofie la Viena şi de medicină în Germania, la Halle; revine la Bucureşti şi aici are o carieră spectaculoasă, cu reverberaţii până astăzi în Grecia. S-a stins din viaţă în 1874. E vorba de Apostol Arsaki.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

Page 1 of 2112345...1020...Last »