George Ivaşcu, la 46 de ani. Povestea de succes a unui băiat simplu din Militari
http://www.ziarulmetropolis.ro/george-ivascu-la-46-de-ani-povestea-de-succes-a-unui-baiat-simplu-din-militari/

În copilărie a jucat fotbal pe maidan, în cartierul Militari. A stat în poartă şi a apărat până şi-a rupt mâna. Mai târziu, şi-a apărat visurile, jucând nu între blocuri, ci pe marea scenă a Teatrului Naţional din Bucureşti. Apoi a construit un teatru, Teatrul Metropolis.

Un articol de Ziarul Metropolis|15 Februarie 2014

În copilărie a jucat fotbal pe maidan, în cartierul bucureştean Militari. A stat în poartă şi a apărat până şi-a rupt mâna. Mai târziu, şi-a apărat visurile, jucând nu între blocuri, ci pe marea scenă a Teatrului Naţional din Bucureşti. Temutul critic Valentin Silvestru a scris despre el că a fost „antologic“ în rolul lui Crăcănel, în „D`ale carnavalului“ şi i-a prevestit o carieră solidă în actorie. După zece ani în care a dus roluri importante la Naţional, George Ivaşcu şi-a dat demisia şi a plecat în urmărirea altui vis: să construiască un teatru. Aşa s-a născut Teatrul Metropolis din Bucureşti, pe care îl conduce şi acum. În şase ani, la Teatrul Metropolis s-au montat peste 100 de spectacole, în care au fost implicați mai mult de 500 de artiști.

Am încercat să-l convingem pe George Ivaşcu să acorde un interviu pentru Ziarul Metropolis (ziarul – o altă idee de-a lui, devenită realitate). Un interviu cu un actor, la fel ca alte interviuri cu alţi actori, pe care le-am făcut-o în ultimul an aici. A refuzat, a spus că nu poate să apară în propriul ziar. „Ce aş mai putea spune eu după ce Marin Moraru, Oana Pellea, Victor Rebengiuc sau Dan Puric au spus totul?“.

Am fi vrut să ne explice cum a devenit director de teatru un băiat simplu din Militari. Să dea o definiţie a acestui „Romanian Dream“, dar a fost nevoie să căutăm în altă parte. Astăzi, în ziua în care împlineşte 46 de ani, vă prezentăm zece feluri în care vede George Ivaşcu teatrul, aşa cum a declarat în interviuri pentru „Adevărul“ sau pentru revista „Yorick“.

1. Şansa de a trăi în cartier, într-o comunitate, m-a deschis foarte mult şi m-a învăţat ce înseamnă omul şi valoarea lui. Valoarea aia simplă, adevărată.

2. Cel mai frumos rol din viaţa mea este şansa de a fi construit un teatru. Restul este comentabil: dacă sunt un actor bun, dacă un rol mi-a ieşit mai bine decât altul… Dacă, dacă, dacă… Când am înălţat teatrul am renunţat la actorie, timp de vreo doi ani şi jumătate, lucru care nu mi-a fost deloc uşor. Cu toate astea, la trecerea dincolo, pe crucea mea va scrie, probabil, doar atât: George Ivaşcu, actor.

3. Marii artişti nu mai au nevoie să demonstreze cine sunt, ci să comunice, să împărtăşească. Nici Toca (n.r. – regizorul Alexandru Tocilescu) nu mai simţea nevoia să facă mari spectacole, ci să spună ce e important pentru el.

4. Din păcate, publicul ocazional, care înţelege că trebuie să-şi facă acest cadou, o seară la teatru – în 365 de zile, să se rupă de televizor şi de rutina care osifică sufletul – nu mai are mândria de a înţelege că a citi o carte sau a veni la un spectacol de teatru poate fi mult mai valoros decât să învârtă un ceas pe mâna pe care învârte cheile unei maşini şi să „se spargă în figuri” pe la nu ştiu ce mare cafenea pentru a impresiona o audienţă restrânsă şi snoabă.

5. Cu încăpăţânare de visător, doresc să spun poveşti. E teatrul în care am intrat şi e teatrul pe care vreau să-l fac. Vreau să plâng, să mă emoţionez într-un fel, să mi se întâmple ceva. Dacă e ceva care face rău teatrului în mod real, acest ceva este experimentul. Dacă ceva a gonit publicul din sală a fost lipsa poveştii vesele sau triste sau şi vesele, şi triste. Oamenii pleacă atunci când nu înţeleg, când se experimentează pe ei. Nu cred că teatrul îşi poate permite ca acela care pretinde că face artă să facă artă pentru sine, în ideea că nu-i pasă de ce cred sau de ce înţeleg spectatorii. Acest tip de egoism este de netolerat. Banii plătiţi de spectator, mulţi sunt puţini, sunt, până la urmă, dreptul lui de a nu fi minţit, de a nu deveni cobai, de a fi respectat.

6. Omul care vine la teatru are nevoie de ceva, de curajul de a plânge, de a râde, de a simţi una sau alta. Nu mai cred în codificarea actului artistic. Nu vreau să stau mai mult de o oră la un spectacol, să nu mă emoţionez deloc şi să mă enervez că nu înţeleg ce se întâmplă acolo. Nu cred în acest tip de elitism. Poate că mulţi colegi se vor supăra pe mine, dar nu vreau să fiu deştept la teatru, vreau să fiu om. Nu vreau să stric poveşti sau subiecte importante punând un cod care să arate cât de deştept sunt. Iată ce s-a schimbat la un moment dat.

7.  Întotdeauna am văzut teatrul la fel: ca pe un loc în care oamenii se întâlnesc pentru a comunica, pentru a se emoţiona, pentru a se întâmpla cu ei altceva decât se întâmplă în fiecare zi, ca pe o evadare în alt tip de realitate virtuală. Decât să stau la computer şi să mă duc într-o realitate virtuală mai bine vin la străbunicul computerului, teatrul, unde nişte oameni, chiar în faţa mea, se emoţionează şi mă emoţionează. Asta am crezut mereu. De asta m-am apucat de teatru. De asta nu cred în spectacolele pe care nu le înţeleg decât regizorul şi cel mult secretarul literar care scrie în caietul-program ce se întâmplă pe scenă. Nu cred în cronicile ultraspecialiştilor noştri, care aplică o grilă ce nu are legătură cu fenomenul teatral. Spun a mia oară: nu trebuie să experimentezi pe banii spectatorilor şi mai ales pe sufletele lor.

Teatrul Metropolis - George Ivascu, director

George Ivaşcu, în sala de la Teatrul Metropolis din Bucureşti

8. Teatrul înseamnă un subiect şi nişte oameni cărora li se întâmplă diverse evenimente, fericite sau nefericite. Cu cât lumea se complică, cu atât vreau să trăiesc mai simplu. Probabil că teatrul trebuie să se întoarcă la natural. Hai să nu mai băgăm atâtea E-uri în spectacol, prea sunt multe artificii: voci, acţiuni etc. Au intervenit prea multe E-uri. De aceea oamenii caută cu disperare s-o vadă pe doamna Olga Tudorache, pentru că este autentică. Şi există şi alţi practicanţi ai teatrului autentic, fără E-uri. Până la urmă, omul cumpără autenticul, fie că e vorba de „Hamlet” sau de comedie bulevardieră.

9. Care este cel mai important lucru pe care l-am învăţat în facultate? Să fii tu însuţi. Este primul pas, care te face, dincolo de toate obstacolele posibile, să-ţi consolidezi personalitatea. Marii artişti sunt în primul rând mari personalităţi. Din păcate, piaţa artistică românească s-a umplut de personulităţi. Există diverse persoane, cu diverse abilităţi, care sunt doar nişte maimuţe ce imită arta. Personalitatea majoră este exemplificată de doamna Olga Tudorache, cu nobleţea cu care ştie să încarce emoţional publicul, cu dăruirea ei reală. La teatru n-au ce căuta egoiştii, cei care doar vor, ci aceia care ştiu să dăruiască.

10. Dem Rădulescu îi spunea studentului: „Dragă, gândeşte-te bine dacă vrei să pui o piatră la temelia teatrului sau dacă vrei s-o iei acasă.” Trebuie să te gândeşti bine, e o chestiune de opţiune. Am învăţat lecţia: să nu minţi publicul. Marii actori nu minţeau niciodată publicul, erau autentici sau căutau să fie cât mai verosimili, să (se) dăruiescă, să emoţioneze. Aşa credeam la 14 ani, când m-am îndrăgostit de teatru văzându-l pe Octavian Cotescu, aşa cred şi acum. Nu s-a modificat nimic. Cred în teatrul pentru omul din faţa ta, teatrul care are la bază o formulă simplă: iubirea.

Ştiu că nu am un fan club, că nu sunt o vedetă mediatizată şi nici nu-mi doresc! Dar ştiu că am un public fidel, alcătuit din visători ca mine. Important e că sunt într-o permanentă căutare sufletească.

George Ivaşcu, actor, director al Teatrului Metropolis

Este un joc vechi, un joc de societate, o formă simplă şi puţin dură de a te face să spui adevărul… Dacă teatrul este adevăr şi dacă cei care sunt prinşi în lumea lui ne acceptă, noi îi provocăm să răspundă şi le aşezăm în faţă… „Chestionarul lui Proust”. Actorul George Ivaşcu, pentru revista Yorick.

1. Principala mea trăsătură – Histrionismul, pofta de joacă.

2. Calitatea pe care îmi doresc s-o descopăr la un bărbat –  Înţelepciunea.

3. Calitatea pe care îmi doresc s-o descopăr la o femeie –  Feminitatea.

4. Ce preţuiesc cel mai mult la prietenii mei –  Sinceritatea.

5. Principalul meu defect – Vorbesc mult.

6. Ocupaţia mea preferată –  Actoria.

7. Fericirea aşa cum o visez –  Armonie, echilibru.

8. Care ar fi cea mai mare nefericire –  Boala.

9. Locul unde aş vrea să trăiesc –  Londra.

10. Culoarea mea preferată – Roşu.

11. Floarea mea preferată –  Nufărul.

12. Pasărea mea preferată –  Vulturul.

13. Prozatorii mei preferaţi –  Panait Istrati, Mircea Eliade şi alţii.

14. Poeţii mei preferaţi –  Jacques Brel, Tagore.

15. Eroii mei preferaţi din literatură şi din viaţa reală –  Cristofor Columb şi Don Quijote.

16. Eroinele mele preferate din literatură şi din viaţa reală –  Margaret Thatcher şi Julieta.

17. Compozitorii mei preferaţi – Mozart.

18. Pictorii mei preferaţi –  Cred că acum Toulouse-Lautrec.

19. Ce urăsc cel mai mult –  Oamenii care urăsc.

20. Darul pe care aş vrea să-l am –  Premoniţia.

21. Cum aş vrea să mor –  Prin infarct.

22. Greşelile care-mi inspiră cea mai mare indulgenţă – Cele copilăreşti.

23. Deviza mea – Iubeşte-ţi aproapele.

24. Starea mea de spirit actuală –  Sunt gânditor.

Foto cu George Ivaşcu (director, Teatrul Metropolis) – Petrică Tănase

22
/07
/17

„Toate aceste nopți albe / All These Sleepless Nights”, „filmul documentar deghizat în ficțiune, teribil de sexy și năucitor în aparenta lui frivolitate”, după cum îl descrie Mihai Chirilov, directorul artistic al Festivalului Internațional de Film Transilvania, va intra în cinematografe vineri, 28 iulie.

22
/07
/17

Într-un spațiu cu o istorie tulbure precum cea a Balcanilor, unde în loc de „casă, dulce casă” zici „butoi cu pulbere”, totul se schimbă, chiar și iubirea. De care te bucuri unde, când și cum poți, chiar și pe drum. Pătimașe și variate, poveștile de amor balcanic au prins viață în filme care te însoțesc asemeni celor mai dulci amintiri ale iubirilor de-o vară.

21
/07
/17

Bogdan-Alexandru Stănescu (BAS) coordonează colecția „Biblioteca Polirom”. BAS (39 de ani) este poet și, din acest an, romancier. Cartea sa „Copilăria lui Kaspar Hauser” a fost primită cu entuziasm, primind elogii peste elogii. Ne-am întâlnit să stăm un pic de vorbă despre cărți, nu neapărat ale noastre. A reieșit că situația nu e deloc roz. Iată.

21
/07
/17

Toys este o experienţă teatrală radicală, venită din Los Angeles, unde piesa autoarei Saviana Stănescu a fost pusă în scenă cu două stagiuni în urmă de Gábor Tompa. Acesta a încadrat textul într-o oră, cu o mare economie de cuvinte, un text plin de elipse şi întreruperi. Ca urmare, această sumbră poveste cu zâne nu se pierde în psihologizarea interminabilă a personajelor, cu atât mai puţin în amânarea narcotică a unui final. O concizie rar întâlnită în ziua de azi.

21
/07
/17

Chester Bennington, solistul celebrei trupe americane Linkin Park, s-a sinucis. Cântărețul, în vârstă de 41 de ani, s-a spânzurat în ziua în care prietenul lui, Chris Cornell, de la Soundgarden - care s-a sinucis la rândul lui în luna mai - ar fi împlinit 53 de ani. Solistul trupei Linkin Park i-a scris atunci lui Cornell o scrisoare prin care rememorează ce a însemnat prietenia lor.

20
/07
/17

12 iulie 1909. Într-un sat din Teleorman se năștea Constantin Noica, cel care avea să devină cel mai important filosof al României, un destin în spatele căruia să ascund numeroase povești, discipoli celebri, ani de închisoare comunistă la Jilava și un fiu care s-a călugărit…

20
/07
/17

Astăzi, 20 iulie, de la ora 18.30, în Grădina Cărturești Verona din București (Str. Pictor Arthur Verona 13-15), Veronica D. Niculescu va citi fragmente din primul său roman pentru copii, O vară cu Isidor, apărut de curînd în colecția „Junior” a Editurii Polirom, ediţie ilustrată, disponibilă și în format digital.

19
/07
/17

Romanul „Fiica Estului” (traducere din limba spaniolă de Mariana Sipoș) a fost publicat la Editura Polirom în anul 2017.

19
/07
/17

Din 15 iulie, românii pot vota online cele mai relevante kitsch-uri autohtone timp de două săptămâni. Categoriile și nominalizările au fost făcute de o comisie formată din Sergiu Vasile (Utopia Balcanica și Timesnewroman), Mihai Popescu (VICE),Corina Băcanu, Cristian Șimonca (Blogu’ lui Otravă), Ioana Mănoiu (Managing Partner GMP Public Relations) și Cristian Lică, Kitsch manager la Romanian Kitsch Museum. Comisia a ținut cont de sugestiile exprimate de vizitatorii muzeului și de recomandările din social media.

19
/07
/17

La finele anului 2016, Franța își arăta gratitudinea față de Vladimir Cosma într-un spectacol aniversar unic. Peste 3.500 de persoane au aplaudat, în picioare, la finalul concertului triumfal al compozitorului român, aflat la pupitrul Orchestrei Române de Tineret, prin care acesta aniversa, la Palatul Congreselor din Paris, 50 de ani de activitate artistică de succes.

Page 1 of 63612345...102030...Last »