George Ivaşcu, la 46 de ani. Povestea de succes a unui băiat simplu din Militari
http://www.ziarulmetropolis.ro/george-ivascu-la-46-de-ani-povestea-de-succes-a-unui-baiat-simplu-din-militari/

În copilărie a jucat fotbal pe maidan, în cartierul Militari. A stat în poartă şi a apărat până şi-a rupt mâna. Mai târziu, şi-a apărat visurile, jucând nu între blocuri, ci pe marea scenă a Teatrului Naţional din Bucureşti. Apoi a construit un teatru, Teatrul Metropolis.

Un articol de Ziarul Metropolis|15 Februarie 2014

În copilărie a jucat fotbal pe maidan, în cartierul bucureştean Militari. A stat în poartă şi a apărat până şi-a rupt mâna. Mai târziu, şi-a apărat visurile, jucând nu între blocuri, ci pe marea scenă a Teatrului Naţional din Bucureşti. Temutul critic Valentin Silvestru a scris despre el că a fost „antologic“ în rolul lui Crăcănel, în „D`ale carnavalului“ şi i-a prevestit o carieră solidă în actorie. După zece ani în care a dus roluri importante la Naţional, George Ivaşcu şi-a dat demisia şi a plecat în urmărirea altui vis: să construiască un teatru. Aşa s-a născut Teatrul Metropolis din Bucureşti, pe care îl conduce şi acum. În şase ani, la Teatrul Metropolis s-au montat peste 100 de spectacole, în care au fost implicați mai mult de 500 de artiști.

Am încercat să-l convingem pe George Ivaşcu să acorde un interviu pentru Ziarul Metropolis (ziarul – o altă idee de-a lui, devenită realitate). Un interviu cu un actor, la fel ca alte interviuri cu alţi actori, pe care le-am făcut-o în ultimul an aici. A refuzat, a spus că nu poate să apară în propriul ziar. „Ce aş mai putea spune eu după ce Marin Moraru, Oana Pellea, Victor Rebengiuc sau Dan Puric au spus totul?“.

Am fi vrut să ne explice cum a devenit director de teatru un băiat simplu din Militari. Să dea o definiţie a acestui „Romanian Dream“, dar a fost nevoie să căutăm în altă parte. Astăzi, în ziua în care împlineşte 46 de ani, vă prezentăm zece feluri în care vede George Ivaşcu teatrul, aşa cum a declarat în interviuri pentru „Adevărul“ sau pentru revista „Yorick“.

1. Şansa de a trăi în cartier, într-o comunitate, m-a deschis foarte mult şi m-a învăţat ce înseamnă omul şi valoarea lui. Valoarea aia simplă, adevărată.

2. Cel mai frumos rol din viaţa mea este şansa de a fi construit un teatru. Restul este comentabil: dacă sunt un actor bun, dacă un rol mi-a ieşit mai bine decât altul… Dacă, dacă, dacă… Când am înălţat teatrul am renunţat la actorie, timp de vreo doi ani şi jumătate, lucru care nu mi-a fost deloc uşor. Cu toate astea, la trecerea dincolo, pe crucea mea va scrie, probabil, doar atât: George Ivaşcu, actor.

3. Marii artişti nu mai au nevoie să demonstreze cine sunt, ci să comunice, să împărtăşească. Nici Toca (n.r. – regizorul Alexandru Tocilescu) nu mai simţea nevoia să facă mari spectacole, ci să spună ce e important pentru el.

4. Din păcate, publicul ocazional, care înţelege că trebuie să-şi facă acest cadou, o seară la teatru – în 365 de zile, să se rupă de televizor şi de rutina care osifică sufletul – nu mai are mândria de a înţelege că a citi o carte sau a veni la un spectacol de teatru poate fi mult mai valoros decât să învârtă un ceas pe mâna pe care învârte cheile unei maşini şi să „se spargă în figuri” pe la nu ştiu ce mare cafenea pentru a impresiona o audienţă restrânsă şi snoabă.

5. Cu încăpăţânare de visător, doresc să spun poveşti. E teatrul în care am intrat şi e teatrul pe care vreau să-l fac. Vreau să plâng, să mă emoţionez într-un fel, să mi se întâmple ceva. Dacă e ceva care face rău teatrului în mod real, acest ceva este experimentul. Dacă ceva a gonit publicul din sală a fost lipsa poveştii vesele sau triste sau şi vesele, şi triste. Oamenii pleacă atunci când nu înţeleg, când se experimentează pe ei. Nu cred că teatrul îşi poate permite ca acela care pretinde că face artă să facă artă pentru sine, în ideea că nu-i pasă de ce cred sau de ce înţeleg spectatorii. Acest tip de egoism este de netolerat. Banii plătiţi de spectator, mulţi sunt puţini, sunt, până la urmă, dreptul lui de a nu fi minţit, de a nu deveni cobai, de a fi respectat.

6. Omul care vine la teatru are nevoie de ceva, de curajul de a plânge, de a râde, de a simţi una sau alta. Nu mai cred în codificarea actului artistic. Nu vreau să stau mai mult de o oră la un spectacol, să nu mă emoţionez deloc şi să mă enervez că nu înţeleg ce se întâmplă acolo. Nu cred în acest tip de elitism. Poate că mulţi colegi se vor supăra pe mine, dar nu vreau să fiu deştept la teatru, vreau să fiu om. Nu vreau să stric poveşti sau subiecte importante punând un cod care să arate cât de deştept sunt. Iată ce s-a schimbat la un moment dat.

7.  Întotdeauna am văzut teatrul la fel: ca pe un loc în care oamenii se întâlnesc pentru a comunica, pentru a se emoţiona, pentru a se întâmpla cu ei altceva decât se întâmplă în fiecare zi, ca pe o evadare în alt tip de realitate virtuală. Decât să stau la computer şi să mă duc într-o realitate virtuală mai bine vin la străbunicul computerului, teatrul, unde nişte oameni, chiar în faţa mea, se emoţionează şi mă emoţionează. Asta am crezut mereu. De asta m-am apucat de teatru. De asta nu cred în spectacolele pe care nu le înţeleg decât regizorul şi cel mult secretarul literar care scrie în caietul-program ce se întâmplă pe scenă. Nu cred în cronicile ultraspecialiştilor noştri, care aplică o grilă ce nu are legătură cu fenomenul teatral. Spun a mia oară: nu trebuie să experimentezi pe banii spectatorilor şi mai ales pe sufletele lor.

Teatrul Metropolis - George Ivascu, director

George Ivaşcu, în sala de la Teatrul Metropolis din Bucureşti

8. Teatrul înseamnă un subiect şi nişte oameni cărora li se întâmplă diverse evenimente, fericite sau nefericite. Cu cât lumea se complică, cu atât vreau să trăiesc mai simplu. Probabil că teatrul trebuie să se întoarcă la natural. Hai să nu mai băgăm atâtea E-uri în spectacol, prea sunt multe artificii: voci, acţiuni etc. Au intervenit prea multe E-uri. De aceea oamenii caută cu disperare s-o vadă pe doamna Olga Tudorache, pentru că este autentică. Şi există şi alţi practicanţi ai teatrului autentic, fără E-uri. Până la urmă, omul cumpără autenticul, fie că e vorba de „Hamlet” sau de comedie bulevardieră.

9. Care este cel mai important lucru pe care l-am învăţat în facultate? Să fii tu însuţi. Este primul pas, care te face, dincolo de toate obstacolele posibile, să-ţi consolidezi personalitatea. Marii artişti sunt în primul rând mari personalităţi. Din păcate, piaţa artistică românească s-a umplut de personulităţi. Există diverse persoane, cu diverse abilităţi, care sunt doar nişte maimuţe ce imită arta. Personalitatea majoră este exemplificată de doamna Olga Tudorache, cu nobleţea cu care ştie să încarce emoţional publicul, cu dăruirea ei reală. La teatru n-au ce căuta egoiştii, cei care doar vor, ci aceia care ştiu să dăruiască.

10. Dem Rădulescu îi spunea studentului: „Dragă, gândeşte-te bine dacă vrei să pui o piatră la temelia teatrului sau dacă vrei s-o iei acasă.” Trebuie să te gândeşti bine, e o chestiune de opţiune. Am învăţat lecţia: să nu minţi publicul. Marii actori nu minţeau niciodată publicul, erau autentici sau căutau să fie cât mai verosimili, să (se) dăruiescă, să emoţioneze. Aşa credeam la 14 ani, când m-am îndrăgostit de teatru văzându-l pe Octavian Cotescu, aşa cred şi acum. Nu s-a modificat nimic. Cred în teatrul pentru omul din faţa ta, teatrul care are la bază o formulă simplă: iubirea.

Ştiu că nu am un fan club, că nu sunt o vedetă mediatizată şi nici nu-mi doresc! Dar ştiu că am un public fidel, alcătuit din visători ca mine. Important e că sunt într-o permanentă căutare sufletească.

George Ivaşcu, actor, director al Teatrului Metropolis

Este un joc vechi, un joc de societate, o formă simplă şi puţin dură de a te face să spui adevărul… Dacă teatrul este adevăr şi dacă cei care sunt prinşi în lumea lui ne acceptă, noi îi provocăm să răspundă şi le aşezăm în faţă… „Chestionarul lui Proust”. Actorul George Ivaşcu, pentru revista Yorick.

1. Principala mea trăsătură – Histrionismul, pofta de joacă.

2. Calitatea pe care îmi doresc s-o descopăr la un bărbat –  Înţelepciunea.

3. Calitatea pe care îmi doresc s-o descopăr la o femeie –  Feminitatea.

4. Ce preţuiesc cel mai mult la prietenii mei –  Sinceritatea.

5. Principalul meu defect – Vorbesc mult.

6. Ocupaţia mea preferată –  Actoria.

7. Fericirea aşa cum o visez –  Armonie, echilibru.

8. Care ar fi cea mai mare nefericire –  Boala.

9. Locul unde aş vrea să trăiesc –  Londra.

10. Culoarea mea preferată – Roşu.

11. Floarea mea preferată –  Nufărul.

12. Pasărea mea preferată –  Vulturul.

13. Prozatorii mei preferaţi –  Panait Istrati, Mircea Eliade şi alţii.

14. Poeţii mei preferaţi –  Jacques Brel, Tagore.

15. Eroii mei preferaţi din literatură şi din viaţa reală –  Cristofor Columb şi Don Quijote.

16. Eroinele mele preferate din literatură şi din viaţa reală –  Margaret Thatcher şi Julieta.

17. Compozitorii mei preferaţi – Mozart.

18. Pictorii mei preferaţi –  Cred că acum Toulouse-Lautrec.

19. Ce urăsc cel mai mult –  Oamenii care urăsc.

20. Darul pe care aş vrea să-l am –  Premoniţia.

21. Cum aş vrea să mor –  Prin infarct.

22. Greşelile care-mi inspiră cea mai mare indulgenţă – Cele copilăreşti.

23. Deviza mea – Iubeşte-ţi aproapele.

24. Starea mea de spirit actuală –  Sunt gânditor.

Foto cu George Ivaşcu (director, Teatrul Metropolis) – Petrică Tănase

29
/05
/17

INTERVIU „Secondo Me” a fost prezentat în 2016 la Locarno. În iunie, documentarul, care are în centru doi garderobieri (Viena şi Milano) şi o garderobieră (Odessa), va putea fi văzut la TIFF. Regizorul Pavel Cuzuioc, născut în Republica Moldova şi stabilit în Austria, vorbeşte despre film şi despre cum a ajuns cineast.

29
/05
/17

Radio România organizează o conferinţă de presă la Marshall Garden Hotel, în data de 29 mai, ora 12, cu ocazia deschiderii celei de a V-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, dedicat inovației în creația radiofonică. Grand Prix Nova este singurul festival de producţii sonore care îşi propune ca temă inovaţia. Ediţia din acest an continuă o tradiţie onorantă, aceea de a se afla sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României.

29
/05
/17

Eşti un pic circumspect, te uiţi la prăjiturica maro modestă şi tăcută, mustăceşti, respiri adânc, înfigi linguriţa în ea şi un val tumultuos de ciocolată năvăleşte în farfurie. Aşa a început festCO 2017. Întâi părea destul de tăcut şi închis în carapacea lui şi apoi a izbucnit că o lavă de ciocolată care îţi inundă simţurile.

29
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În secolul al XVII-lea lumea celor învățați nu era prea numeroasă. Cu atât mai mult ieșea în evidență câte un personaj poliglot, diplomat, cu știința relațiilor sociale. Așa a fost cazul spătarului Nicolae Milescu (1636-1708). Cu studii la Academia întemeiată de domnitorul Vasile Lupu, apoi la Constantinopol și poate la Padova, el dobândește o cultură solidă în sfera istoriei, teologiei, filosofiei, însușindu-și în același timp limbile greacă, slavonă, turcă, arabă.

29
/05
/17

Ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, redată în 25 de fotografii care surprind atmosfera din ultimele zile, de la Romexpo: iubitori de carte de toate vârstele, titluri noi, focus pe Suedia, oameni de litere, lansări și alte întâmplări. Foto: Laura Dobre

28
/05
/17

FEST-FDR2017 s-a încheiat. Timp de douăsprezece zile, între 14 și 25 mai, Teatrul Național din Timișoara a fost liantul care a adus împreună artiști și spectatori, povești și întâmplări, zile și nopți de teatru, de dans, de muzică.

27
/05
/17

În ultima sa corespondență de la Cannes, Mihai Cristea a scris despre cel mai nou film al regizoarei Claire Denis, ”Un beau soleil intérieur”, cu Juliette Binoche în rolul principal, și despre documentarul ”Napalm”, de Claude Lanzmann, care a filmat în Coreea de Nord. Și a surprins-o printr-o fotografie pe Elle Fanning.

27
/05
/17

Wolfgang Muthspiel, Håkon Kornstad (foto), Nguyên Lê, Vasil Hadžimanov Band și Bobo Stenson se alătură lineup-ului final Gărâna Jazz Festival 21. Sunt așteptate 12 trupe internaționale în cele patru zile de jazz, din iulie, la poalele Munților Semenic.

27
/05
/17

A fost premieră la UNTEATRU, „Hughie”, piesă de Eugene O’Neill, în regia lui Alexa Visarion, cu Richard Bovnoczki și Andrei Seușan.

26
/05
/17

„Ca să scrii bine, trebuie să suferi!”, era crezul său, iar pana care-i țâșnea din suflet își trage seva din lumea penală a ocnelor siberiene, unde a fost încarcerat cu lanțuri la picioare. Ridicat la rangul de mari gânditori, titanul literaturii ruse a crezut până în ultima clipă a vieții sale că lumea se va salva prin frumusețe.

Page 1 of 62112345...102030...Last »