Gheorghe Iancu, coregrafia de pe scenă și dansul din minte
https://www.ziarulmetropolis.ro/gheorghe-iancu-coregrafia-de-pe-scena-si-dansul-din-minte/

Are o carieră de peste 30 de ani, desfăşurată pe marile scene ale lumii. Spune că dansează şi în vis, deşi în ultimii ani a avut doar roluri de coregraf. Stabilit în Italia, Gheorghe Iancu a revenit în ţară pentru premiera spectacolului ,,Femei”, la Opera Naţională Bucureşti.

Un articol de Adina Scorţescu|25 ianuarie 2014

REPORTAJ Întuneric beznă. Apoi scena se luminează brusc și se aude vocea fără inflexiuni a lui Gheorghe Iancu:

„The girls from the first door have to come out. Apoi soțul, Letizia, la bambina… Tutti insieme!” Englezo-româno-italiana, în care le spune dansatorilor în ce ordine să iasă la aplauze, nu pare să lase pe nimeni nelămurit. Poate doar pe Florin, unu dintre balerini, care trebuie să găsească centrul scenei, căci în funcție de el se poziționează – la distanțe egale – ceilalți dansatori. „Florine, copacul e centrul! Ce-ai băut?”, îl întreabă Iancu, așezat în sala Operei Naționale București, cam pe la mijloc, în rândul 12.

În seara asta are loc una dintre ultimele repetiții înainte de premiera spectacolului „Femei”, care s-a mai dansat la București în 2009, dar doar de patru ori. În rolul principal – Letizia Giuliani, de 33 de ani, pe care Iancu a descoperit-o acum mai bine de zece ani, când a montat prima oară acest balet în Italia, la Teatro del Maggio Musicale Fiorentino. „Am descoperit-o din greșeală, audiționasem tot corpul de balet și n-o văzusem. Într-o zi, trecând pe un coridor, era o ușă deschisă la o sală de repetiții și am văzut o evoluție în aer care m-a lăsat cu gura căscată.” Valoarea, până la urmă, iese la suprafață, crede Iancu, care și el a fost descoperit, la rândul său, de un nume important al baletului european, Carla Fracci.

Timp de 30 de ani, Gheorghe Iancu a dansat pe marele scene ale lumii, iar în 1986 s-a stabilit în Italia, „țara cea mai frumoasă din lume”. Pe vremea aceea, ca român, era o pasăre rară, scăpată de sub Cortina de Fier. Acum lucrurile stau altfel: „Cu sora care locuiește la Napoli vorbesc mai degrabă italiană când nu vrem să ne înțeleagă ceilalți. Atât de mulți români sunt în Italia”, spune râzând, apoi soarbe din ceașca de cafea.

Iancu are 57 de ani, ochii gri, care te privesc fără ocolișuri, și pielea măslinie, care face să-i lucească albul părului. A venit la București pentru repetițile cu „Femei”, după care se va întoarce, pentru două-trei zile, la „așa-zisa casă” din Veneția. După care pleacă la Milano, la Roma și la Napoli. „N-am un loc în lume pe care să-l consider într-adevăr <<casa mea>>. De-abia aștept să plec undeva și de-abia aștept să replec din locul unde-am ajuns. Toată viața mea a fost așa și mi-a plăcut foarte tare: azi la Roma, mâine la München, poimâine la Opera din Paris. După care iau avionul spre Berlin”. Vorbește despre călătoriile lui cu nonșalanța cu care unii vorbesc despre facturile pe care le plătesc lunar.

Femei

,,Femei”, de Gheorge Iancu, se dansează pe 25 și pe 31 ianuarie, de la ora 19.00, la Opera Națională București

De câțiva ani nu mai dansează pe scenă, dar nu-și amintește să fie existat un moment în care să-și spună: „Gata, de mâine nu mai dansez, fac doar coregrafie”. „Și nu cred că va exista vreodată”, spune Iancu. „Chiar dacă n-o să mai pun piciorul pe scenă, eu o să fiu un dansator etern. Dansez și visând.”

„Femei” e unul dintre spectacolele pe care nu le-a modificat niciodată, pentru că „e ca un cerc, s-a închis foarte bine”. S-a gândit prima oară la el când avea 24 de ani, apoi l-a pus într-un sertar al memoriei, pe care l-a redeschis după 10-15 ani. „Nu știu, pentru mine timpul e ceva care se aruncă în spate, cu foarte mare repeziciune. De-abia mi-amintesc în ce an m-am născut.”, răspunde Iancu atunci când îl întrebi despre datele care i-au marcat cariera.

O carieră sub formă de cerc

Ce simte un dansator profesionist, dincolo de zecile de roluri, de aplauzele publicului și de programul drastic de exerciții fizice? O durere continuă. „Toate accidentele fizice pe care le-am avut de-a lungul carierei au lăsat urme. Azi mă dor glezna, cervicala, spatele, în vreo trei-patru puncte, un genunchi… Dar n-are nicio importanță, suntem obișnuiți.”, spune zâmbind, apoi scutură pliculețul de zahăr pentru cafea. La opt și jumătate dimineața a avut un interviu la telefon, apoi au urmat repetițiile. Acum suntem în pauza de prânz (iarăși interviu), după care, diseară, urmează o altă tură de repetiții.

La premiera de sâmbătă, Iancu a invitat-o și pe Miram Răducanu, profesoara din tinerețe, care l-a învățat și pe celălalt mare dansator român, Gigi Căciuleanu. „Îmi spune că de ce n-o chem mai des la spectacole. Dar ea nu știe că este încontinuu cu mine. Probabil, ca orice părinte artistic, ar vrea un fiu mai puțin rătăcitor… Dar, la fiecare pas pe care-l fac, ea este ca o fantomă care-mi stă în spate. Primul gând care-mi vine este <<Ce-ar zice ea despre ce fac în momentul de față?>> E ca o conștiință. Poate de asta o chem atât de puțin, fiindcă o am tot timpul cu mine.”

Acum a venit rândul lui să fie părinte spiritual, pentru Letizia, italianca roșcată, cu figură de copil, care o interpretează pe Mașa în „Femei”. „Este superb să găsești un tînăr în care te poți reflecta tu, care ești spre sfârșitul unei cariere; e o plăcere imensă. Pentru că reușesc să mă revăd în ceea ce-i dau.” „Și așa se închide cercul”, adaugă Iancu, fără urmăr de nostalgie în glas. „Sper să i se întâmple și Letiziei, în viitor.”

Femei

„In bocca al lupo, ne vedem sâmbătă!”

La ora opt seara, repetiția s-a încheiat. Spectacolul a mers șnur, doar ieșirea la aplauze a avut nevoie de rectificări. Iancu își ia la revedere în stilul său trilingv („Compania, vă mulțumesc. In bocca al lupo! Tot toi for after tomorrow. Thank you very much, mulțumesc.”), apoi îi roagă pe Letizia și pe partenerul ei să mai rămână un pic, ca să repete pas de deux de la începutul spectacolului.

Mai sunt ceva probleme cu frunzele, care ar trebui să cadă pe scenă diafan, din când în când, așa cum se întâmplă toamna (iar ele se cam bulucesc, de parcă s-ar grăbi să nu le prindă iarna) și cu luminile.

Letizia intră pe scenă într-un trening negru, pe care și-l dă jos brusc, ca la duș. Rămâne îmbrăcată într-un fel de costum de baie, care lasă să i se vadă picioarele puternice, musculoase, care acum un sfert de oră păreau atât de firave, acoperite de rochia roz a personajului.

Începe muzica (Șostakovici), iar El și Ea se întâlnesc și se îndrăgostesc, într-o zi de toamnă. Fără piruete și salturi care să-ți ia ochii, ci simplu și elegant. Așa cum spunea Ghoerghe Iancu, în pauza de prânz, despre Fred Astaire, dansatorul lui preferat: „El a ajuns la un nivel de artă unde n-ai nevoie să te dai peste cap, ca la circ, ca să impresionezi publicul. Este de ajuns un gest. De multe ori, pe mine mă satisface mai mult un gest decât o variație plină de tehnic și de sărituri.”

 

Foto: Gheorghe Iancu (captură interviu Opera Națională București), spectacolul ,,Femei” (Gin Photo)

05
/04
/18

Se împlinesc, astăzi, 24 de ani de la moartea Kurt Cobain. Solistul şi fondatorul grupului Nirvana avea 27 de ani atunci când s-a sinucis (s-a împușcat în cap) pe 5 aprilie 1994 în vila lui din Seattle. Opt ani mai târziu,  ultima înregistrare în studio a trupei Nirvana, “You Know You’re Right”,  a fost scoasă pe piaţă ajungând pe prima poziție a clasamentelor din întreaga lume.

04
/04
/18

Muzicianul Mike Godoroja (53 de ani), cunoscut și ca realizator de emisiuni de radio și televiziune de profil blues, jazz sau rock, fondator al Mike Godoroja & Blue Spirit, a militat mereu ca românii să rămână în România. El ne-a oferit un interviu special în acest an al centenarului Marii Uniri.

03
/04
/18

Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu își dau o nouă întâlnire cu publicul la Sala Radio joi, 5 aprilie, de la ora 19.00, într-un concert de excepție alături de Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului japonez Naoto Otomo. Concertul va debuta într-o notă muzicală inspirată din repertoriul japonez contemporan, cu lucrarea Triptyque pentru orchestră de coarde, de Yasushi Akutagawa.

30
/03
/18

Pianistul Horia Mihail pleacă din nou la drum într-un turneu naţional extraordinar. În perioada 9 aprilie – 8 mai va susţine 18 recitaluri în 17 orașe din țară. Pianul călător ediția a opta marchează 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, prilej cu care Horia Mihail a pregătit o serie de piese celebre de Mozart, Beethoven, Schumann şi George Enescu.

30
/03
/18

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” susține concertul extraordinar de Paște duminică, 1 aprilie, de la ora 18:00, la Ateneul Român. Nelipsit din tradiția evenimentelor de sărbători pe care celebrul ansamblu coral românesc le susține neîntrerupt de 55 de ani, concertul din acest an coincide cu sărbătoarea Floriilor în calendarul ortodox și cu Paștele pentru creștinii de rit catolic.

29
/03
/18

A treia ediție DokStation Music Documentary Film Festival, singurul festival de documentare muzicale din București, va avea loc în perioada 13-16 septembrie 2018. Festivalul va aduce în fața publicului din mai multe cartiere ale Capitalei proiecții, concerte, evenimente și ateliere pentru copii și tineri, atât în clădiri cu istorie și tradiție, cât și în spații neconvenționale.

28
/03
/18

Cel mai longeviv festival de jazz din România își așteaptă spectatorii la Sibiu în a doua jumătate a lunii mai. În perioada 17-20 mai 2018, Piața Mare va vibra în acorduri de jazz, în cadrul celei de-a 48-a ediții a Sibiu Jazz Festival.

26
/03
/18

Analia Selis, alături de ceilalți membri ai grupului ArgEnTango, violoncelistul Răzvan Suma, pianistul Mariano Castro, bandoneonistul Omar Massa și violonistul Rafael Butaru, propun publicului o întâlnire cu tangoul argentinian tradițional, printr-un nou turneu –  ArgEnTango Tradițional –, derulat în luna martie 2018, în 10 orașe din România și Germania, și care ajunge marți, 27 martie, de la ora 19.00, la Sala Radio, în concertul de închidere a turneului.

26
/03
/18

Într-o zi de 26 martie (1827) se stingea din viață, la vârsta de 56 de ani, unul dintre cei mai cunoscuți și mai influenți compozitori din toate timpurile. Ludwig van Beethoven a murit din cauza unei ciroze hepatice în locuința sa mizeră din Viena, într-o dezordine de nedescris.

23
/03
/18

Un domn de culoare încântător și o... "wonderful version of All Of Me". Live in Frankfurt , in timpul Festivalului Musikmesse de la Frankfurt

22
/03
/18

„Extraordinar ! Eşti printre cei mai mari din lume!” (Sergiu Celibidache), „Îl ascultam fascinaţi…” (Le Monde), „Dan Grigore face parte din categoria pianiştilor de superclasă.” (Tagesspiegel)... Filarmonica „George Enescu” dedică concertele de astăzi, 22 martie și vineri, 23 martie 2018, pianistului Dan Grigore, care aniversează 60 de ani de activitate.

21
/03
/18

Sâmbătă, 31 martie 2018, începând cu ora 19.00, pe scena Sălii Auditorium a Muzeului Național de Artă al României (Str. Știrbei Vodă nr. 1), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism, în colaborare cu Centrul Național de Artă Tinerimea Română, cofinanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene, cu sprijinul Kaufland România, al Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Muzeului Național de Artă al României, și în parteneriat cu Centrul InfoEuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe,  Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Național George Enescu, Wagner Arte Frumoase și Povești,  Floria.ro, organizează cea de-a V-a ediție a evenimentului “SUFLET ÎN CULORI”, concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism.