Guvernul va deschide un proces in Franta pentru repatrierea osemintelor lui Brancusi
http://www.ziarulmetropolis.ro/guvernul-va-deschide-un-proces-in-franta-pentru-repatrierea-osemintelor-lui-brancusi/

Guvernul se va angaja în mod direct în deschiderea unui proces în Franţa pentru repatrierea osemintelor lui Constantin Brâncuşi, a declarat joi premierul Victor Ponta, precizând că procedurile cu statul francez sunt extrem de complicate, iar fără o decizie a instanţei acest lucru nu va fi posibil.   Victor Ponta a avut o întâlnire, la Târgu Jiu, […]

Un articol de Andrada Văsii|7 Decembrie 2012

Guvernul se va angaja în mod direct în deschiderea unui proces în Franţa pentru repatrierea osemintelor lui Constantin Brâncuşi, a declarat joi premierul Victor Ponta, precizând că procedurile cu statul francez sunt extrem de complicate, iar fără o decizie a instanţei acest lucru nu va fi posibil.

 

Victor Ponta a avut o întâlnire, la Târgu Jiu, cu primarul municipiului şi cu scriitorul Laurian Stănchescu, cel care a început de mai mult timp o acţiune de repatriere în România a osemintelor lui Brâncuşi.

Premierul a declarat că Guvernul va prelua cheltuielile pe care le presupune procesul respectiv, el menţionând că fără o decizie a instanţei franceze repatrierea osemintelor lui Brâncuşi nu va fi posibilă.

“Procedurile cu statul francez sunt extrem de complicate şi sunt foarte hotărât ca această iniţiativă privată s-o luăm la nivelul Guvernului. Guvernul va angaja o firmă de avocaţi din Franţa, din Paris, pentru că în toate procedurile este nevoie de o hotărâre a judecătorului din Paris pentru ca rămăşiţele lui Constantin Brâncuşi să poată fi deshumate şi aduse la Târgu Jiu”, a precizat Ponta.

Premierul a menţionat că Secretariatul General al Guvernului va primi o dispoziţie specială în acest sens din partea sa, proiectul de repatriere a osemintelor lui Brâncuşi presupunând şi reamenajări pe care autorităţile le vor face la Hobiţa, acolo unde se află casa părintească a sculptorului, precum şi cimitirul în care acesta ar urma să fie înhumat.

Scriitorul Laurian Stănchescu a precizat, după întâlnirea cu Ponta, că are toată încrederea că osemintele sculptorului vor putea fi repatriate, mai ales că Guvernul a decis să se implice în proiectul său.

La finalul întrevederii, Stănchescu i-a oferit lui Ponta un tricou imprimat cu imaginea lui Constantin Brâncuşi, premierul promiţându-i acestuia că îl va purta în ziua în care amândoi vor merge la Paris după osemintele sculptorului.

 

Sursa: Mediafax

20
/08
/17

MEMORIA CULTURALĂ Ultimul interviu, ultimul rol în teatru și în film, ultimul Revelion, ultima amintire cu Toma Caragiu, actorul care s-a născut în 21 august 1925 și a murit în plină glorie la cutremurul din 4 martie 1977.

20
/08
/17

Mai sunt câteva zile până la deschiderea ediției aniversare a Festivalului Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD, eveniment în cadrul căruia vor fi prezentate publicului bucureștean peste 40 de spectacole românești, invitate sau în competiție, producții străine, spectacole–lectură și conferințe.

18
/08
/17

"Fereşte-te de succes; are o parte întunecată." - Robert Redford. Astăzi este ziua lui! A împlinit 81 de ani, iar bogata sa carieră sa se întinde pe mai bine de jumătate de secol, timp în care a fost distins cu două nominalizări la Oscar şi două trofee câştigate – unul pentru regie şi unul onorific, obţinut în 2002, pentru întreaga contribuţie adusă cinematografiei.

17
/08
/17

Zilnic, până în data de 2 septembrie, organizatorii Galei HOP 2017 vă invită să-i cunoaşteţi pe concurenții din acest an, urmărindu-le clipurile de prezentare, fişa profesională şi galeria foto realizată de Adi Bulboacă.

Page 1 of 64212345...102030...Last »