Harry Belafonte va primi un Oscar onorific
http://www.ziarulmetropolis.ro/harry-belafonte-va-primi-un-oscar-onorific/

Actorul şi cântăreţul american Harry Belafonte, scenaristul francez Jean-Claude Carriere, regizorul japonez de filme de animaţie Hayao Miyazaki şi actriţa irlandeză Maureen O’Hara vor fi recompensaţi cu câte un Oscar onorific (Governors Awards) de către Academia de film americană.

Un articol de Petre Ivan|29 August 2014

Aceste Governors Awards sunt statuete Oscar decernate anual de către The Academy of Motion Picture Arts and Sciences acelor persoane din lumea filmului care au avut o contribuţie considerabilă la dezvoltarea industriei cinematografice, prin intermediul activităţilor lor.

Trofeele onorifice vor fi înmânate în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Hollywood, în luna noiembrie.

Actorul Harry Belafonte, în vârstă de 87 de ani, va fi primi Jean Hersholt Humanitarian Award pentru activităţile sale caritabile, inclusiv cele din domeniul educaţiei şi cele pentru combaterea foametei.

Academia de film americană a arătat că prin filmele sale, între care se numără “Carmen Jones” şi “Odds Against Tomorrow”, Harry Belafonte a încercat, de asemenea, să prezinte problemele rasiale.

Harry Belafonte, originar din cartierul newyorkez Harlem, este cunoscut drept “King of Calypso”, devenind cunoscut ca unul dintre liderii curentului muzical folk cu influenţe caraibiene din Statele Unite, în anii 1950. Artistul se va alătura unei companii selecte de vedete care au câştigat aşa-numitul “EGOT”: premiile Emmy, Grammy, Oscar şi Tony.

Pe de altă parte, Maureen O’Hara, în vârstă de 94 de ani, este cunoscută pentru rolurile din “Miracolul din strada 34” şi “Sinbad Marinarul”. Aceasta a fost una dintre actriţele preferate ale regizorului John Ford, jucând în cinci filme ale acestuia, inclusiv în “Omul liniştit” din 1952.

Scenaristul francez Jean-Claude Carriere, în vârstă de 82 de ani, şi-a început cariera ca scriitor înainte de a trece la scenarii de film. A câştigat un Oscar în 1962 pentru scenariul filmului “Heureux Anniversaire”, pe care l-a scris cu Pierre Etaix. De asemenea, Jean-Claude Carriere a colaborat frecvent cu regizorul spaniol Luis Buñuel.

Regizorul japonez Hayao Miyazaki, în vârstă de 73 de ani, cofondator al studioului Ghibli, a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film de animaţie, în 2002, cu “Spirited Away (Călătoria lui Chihiro)”, şi a mai fost nominalizat de trei ori la prestigioasele trofee. Pelicula “The Wind Rises” a fost nominalizată anul acesta la premiile Oscar, iar aceasta ar putea fi ultima creaţie a japonezului care a anunţat că intenţionează să se retragă din activitate.

Printre câştigătorii precedenţi ai unor Oscaruri onorifice se numără şi actorii Elizabeth Taylor, Paul Newman, Eli Wallach, Lauren Bacall, Angelina Jolie, Steve Martin, dar şi regizorul Francis Ford Coppola.

Foto: Harry Belafonte – cinemagia

18
/01
/17

Unul dintre cei mai cunoscuţi actori români, Ion Besoiu, a murit, astăzi, la vârsta de 85 de ani, la institutul pentru boli cardio-vasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu", din Capitală. De-a lungul bogatei sale cariere, Ion Besoiu ainterpretat zeci de roluri în pe scenă și pe platourile de filmare.

18
/01
/17

Saroo are doar 5 ani când se pierde de fratele lui mai mare și ajunge într-un tren care-l duce de-a lungul Indiei, în Calcutta, la mii de kilometri depărtare de locul unde s-a născut şi de familie. Înainte de a fi adoptat de un cuplu din Australia, micuţul supravieţuieşte numeroaselor încercări şi primejdii întâlnite. Apoi, 25 de ani mai târziu, porneşte în căutarea familiei sale, încercând să reajungă acasă.

17
/01
/17

Comedia 6,9 pe scara Richter, în regia lui Nae Caranfil ,va ajunge în 39 de oraşe şi peste 65 de ecrane din ţară, începând cu 20 ianuarie. Miercuri, 18 ianuarie, fanii regizorului sunt aşteptaţi la o proiecţie specială în avanpremieră, care va avea loc de la ora 20.00 la Grand Cinema & More Băneasa. Proiecţia va fi precedată de o sesiune de autografe cu Nae Caranfil, începând cu ora 19.30, în foaierul cinematografului.

16
/01
/17

TV5MONDE a programat pentru luna ianuarie unele dintre cele mai bune filme clasice ale cinematografului francez, cu actori fabuloși: Jean-Paul Belmondo, Claudia Cardinale, Anthony Perkins, Romy Schneider, Lino Ventura, Jeanne Moreau, Orson Welles, Jean-Louis Trintignant, Michèle Morgan sau Danielle Darrieux.

14
/01
/17

CRONICĂ DE FILM „Jackie”, lungmetrajul cu care chilianul Pablo Larrain s-a aflat în 2016 în Competiţia Festivalului de la Veneţia, se situează la intersecţia dintre un film biografic mainstream, cu superstaruri, şi un film de autor care încearcă să împrospăteze convenţiile genului. De aici şi frumuseţea sa.

13
/01
/17

Apărut în 2007 şi relansat acum la liber pe platforma Cinepub, "Război pe calea undelor", de Alexandru Solomon, se înscrie în demersul regizorilor Noului Cinema Românesc, fie ei autori de filme de ficţiune sau de documentare, de a chestiona prezentul prin analiza trecutului, în special a comunismului, şi de a înţelege trecutul pentru o mai bună situare în prezent.

12
/01
/17

„Odiseea“ (2016), povestea celebrului explorator francez Jacques-Yves Cousteau, va avea premiera în cinematografele româneşti în 27 ianuarie. În rolul lui Cousteau îl veţi recunoaşte pe actorul Lambert Wilson, iar actriţa Audrey Tautou va interpreta rolul lui Simone Cousteau, cea de-a doua soţie a exploratorului.

12
/01
/17

Recent apărut în cadrul unui program al Asociaţiei One World Romania şi sub coordonarea criticului Adina Brădeanu, DVD-ul „Sahia Vintage III”, dedicat temei copiilor, adună zece documentare de scurtmetraj din timpul comunismului, a căror selecţie pune în discuţie memoria istorică, socială şi, mai ales, cinematografică.

12
/01
/17

Pentru prima oară, OSCAR WEEKEND aduce la București opt din cele nouă filme aflate în cursa pentru Oscar la categoria Cel mai bun film străin. „A Man Called Ove” în regia lui Hannes Holm, Cea mai bună comedie a anului (Premiile Academiei Europene de Film 2016) este propunerea Suediei la Oscar și last entry în programul OSCAR WEEKEND.

11
/01
/17

Organizatorii Berlinalei au anunțat un alt lot de filme care vor fi prezentate în cadrul festivalului internațional de luna viitoare, printre care și sequel-ul comediei negre "Trainspotting" din 1996, El Bar (The Bar), ultimul film al spaniolului Álex de la Iglesia - autorul aclamatului "Balada triste de trompeta" -, dar și noul film cu supereroi în care apar Hugh Jackman, Patrick Stewart și Elizabeth Rodriguez. Festivalul de Film de la Berlin 2017 va avea loc în perioada 9 - 19 februarie.

09
/01
/17

Filme propuse la premiul Oscar la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină" vor fi proiectate, de vineri până duminică, la Cinema "Elvira Popescu". Evenimentul, numit "Oscar Weekend", are loc la o săptămână de la deschiderea primei sesiuni de votare la premiile Oscar.

09
/01
/17

Ediția din 2017 a Globurilor de Aur a fost dominată de musicalul "La La Land", marele favorit al serii, care a obținut toate cele șapte premii pentru care a fost nominalizat: Cel mai bun musical/comedie, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu , Cea mai bună actriţă și cel mai bun actor într-un musical/comedie, cea mai bună coloană sonoră şi cel mai bun cântec.

07
/01
/17

CRONICĂ DE FILM Adevărul e că numai un regizor excesiv ca Xavier Dolan, puștiul minune și răsfățat al cinematografiei mondiale, putea oferi un rateu așa frumos ca „Juste la fin du monde”, câștigător al Grand Prix la Cannes în 2016.

06
/01
/17

Disponibil pe platforma gratuită Cinepub în cadrul omnibusului „Scurt/4: Istorii de inimă neagră” (2014), scurtmetrajul „Trece și prin perete” este o capodoperă în care Radu Jude, inspirându-se narativ dintr-o povestire, „În magazie”, a lui Cehov, comprimă o serie de idei extrem de ofertante.

Page 1 of 16112345...102030...Last »