Hilary Mantel, recompensată cu Costa Book Award pentru cel mai bun roman din 2012
https://www.ziarulmetropolis.ro/hilary-mantel-recompensata-cu-costa-book-award-pentru-cel-mai-bun-roman-din-2012/

Scriitoarea britanică Hilary Mantel a fost recompensată cu prestigiosul premiu literar Costa Book Award pentru cel mai bun roman pe 2012, ce i-a fost acordat pentru volumul „Bring Up The Bodies”, un roman istoric despre viaţa lui Thomas Cromwell, recompensat anul trecut şi cu Booker Prize.   Potrivit Reuters, femeile au fost marile câştigătoare la […]

Un articol de Andrada Văsii|10 ianuarie 2013

Scriitoarea britanică Hilary Mantel a fost recompensată cu prestigiosul premiu literar Costa Book Award pentru cel mai bun roman pe 2012, ce i-a fost acordat pentru volumul „Bring Up The Bodies”, un roman istoric despre viaţa lui Thomas Cromwell, recompensat anul trecut şi cu Booker Prize.

 

Potrivit Reuters, femeile au fost marile câştigătoare la ediţia din acest an a Costa Book Award, întrucât ele s-au impus pentru prima dată în istoria acestui premiu literar la toate cele cinci categorii.

Astfel, romanul scris de Hilary Mantel – prima scriitoare din istorie care a câştigat de două ori Man Booker Prize – s-a impus în acest an în faţa volumelor „The Heart Broke”, de James Meek, şi „Life! Death! Prizes!”, de Stephen May.

„Bring Up The Bodies”, de Hilary Mantel, este cel de-al doilea volum din trilogia ei consacrată lui Thomas Cromwell. Scriitoarea britanică a câştigat Man Booker Prize şi în 2009, cu „Wolf Hall”, primul volum din această trilogie dedicată consilierului regelui Henric al VIII-lea.

Soţii Mary şi Bryan Talbot s-au impus la categoria „cea mai bună biografie”, cu volumul „Dotter of her Father’s Eyes”, o biografie a fiicei scriitorului James Joyce.

Jurnalista şi romanciera Francesca Segal s-a impus la categoria „cel mai bun scriitor debutant” cu volumul „The Innocents”, a cărui acţiune este plasată într-o comunitate evreiască din nord-vestul Londrei.

Poeta scoţiană Kathleen Jamie a câştigat premiul pentru poezie, cu cel mai recent volum al ei, intitulat „The Overhaul”.

Graficiana şi scriitoarea Sally Gardner a triumfat la categoria „cea mai bună carte pentru copii”, graţie volumului „Maggot Moon”.

În 2012, Costa Book Award la categoria „cel mai bun roman” i-a revenit romancierului Andrew Miller pentru volumul „Pure”, recompensat ulterior şi cu Costa Book of the Year Award.

Costa Book Awards, care se acordă pentru cinci categorii de opere literare, recompensează volumele publicate în anul precedent, scrise de autori care locuiesc în Marea Britanie şi în Irlanda. Câştigătorul fiecărei categorii primeşte un cec de 5.000 de lire sterline (6.168 euro), iar câştigătorul Costa Book of the Year – ce va fi anunţat pe 29 ianuarie – este recompensat cu 30.000 de lire sterline (37.000 euro).

Prestigioasele premii Costa Book au fost cunoscute până în 2006 drept premiile Whitbread. Numele distincţiilor, create în 1971, a fost schimbat în 2007, pentru că Societatea Whitbread, activă în domeniul hotelier, a decis să se retragă din poziţia de sponsor. În prezent, premiile sunt sponsorizate de Costa Coffee, o filială a Whitbread.

 

 

Sursa: Mediafax

14
/02
/24

Celebrul musical FAMILIA ADDAMS semnat de Răzvan Mazilu la Teatrul EXCELSIOR din București va avea două reprezentații în exclusivitate la Craiova. Evenimentele sunt programate marți, 27 martie și miercuri, 28 martie 2024 de la ora 19:00 și vor avea loc în Sala “Amza Pellea” a Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

14
/02
/24

Institutul Cultural Român și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează, în perioada 18 februarie – 3 martie 2024, expoziția „Masa tăcerii”, proiect ce aduce în fața publicului bucureștean lucrări ale artiștilor care au câștigat Premiul Național „Constantin Brâncuși”, oferit anual de Institutul Cultural Român.

13
/02
/24

CRONICĂ DE FILM “Zona de interes” (2023), de Jonathan Glazer, este un film aproape conceptual, a cărui forţă e dată de contrastul dintre ce vedem în prim-plan, de o parte, şi ce se întâmplă în plan îndepărtat şi ce auzim pe coloana sonoră, de cealaltă parte.