Horaţiu Mălăele, 65
http://www.ziarulmetropolis.ro/horatiu-malaele-65/

“Copilăria este cadoul ce ni-l face viaţa pentru ce vom avea de îndurat. Mi-e dor de tot, de nedeile satelor, unde mâncam colaci sfinţiţi, caltaboşi, sugiuc, turtă dulce şi mai ales îngheţată colorată de la ţigani.” – Horaţiu Mălăele. Unul dintre cei mai iubiţi actori români împlineşte, astăzi, 65 de ani. Mălăele îşi serbează ziua de naştere, pe scenă, în spectacolul „Cafeneaua”, pe scena Naţionalului din Bucureşti. „M-am născut pe 31 iulie, dar în acte sunt trecut pe 1 august”, spune îndrăgitul actor.

Un articol de Petre Ivan|1 August 2017

Horaţiu Mălăele este actor de teatru şi film, regizor, caricaturist, pictor şi scriitor român. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” în 1975, la clasa profesorului Octavian Cotescu, cu rolul Fadinard din “Pălăria florentină”, de Eugene Labiche.

Eşti ceea ce ai văzut, ce ai cunoscut, ceea ce ai acumulat. Mai mult nu eşti, decât dacă eşti fariseu. – Horaţiu Mălăele

În 1975, şi-a început cariera de actor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, ca apoi să ajungă în Bucureşti, după anii 1980, la Teatrul Nottara, Teatrul Odeon, Teatrul Naţional, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis, excelând în numeroase roluri de dramă şi comedie.

Se spune despre o femeie “ce cap frumos are!” sau “ce glezne frumoase are!” Eu cred ca adevărul este undeva la mijloc.

Printre numeroasele spectacole regizate cu mare succes la public se numără: “Puricele”,”O sărbătoare princiară”, “Poiana boilor”, “Podu'”, “Lecţia”, “Măscăriciul”, “Revizorul”, “Carlo contra Carlo”, “S-a sfârşit cum a-nceput”.

M-am îmbrăcat în negru fiindcă am auzit că sunteţi morţi după mine. – Horaţiu Mălăele

În 1975 a debutat şi în film, în “Muntele ascuns”, în regia lui Andrei Cătălin Băleanu, pentru ca apoi să fie distribuit în pelicule de mari regizori români, ca Alexandru Bocăneţ, Mircea Daneliuc, Sergiu Nicolaescu etc.

Nu tânjesc după o perioadă a vieţii mele uitându-mă îndărăt. Dar, dacă ar fi să îmi aleg un segment din trecut, evident, aş alege segmentul copilăriei, care a fost divin. S-ar putea ca timpul să-l mai fi împopoţonat puţin, dar a rămas totuşi în zona divinităţii, pentru că atunci, de fapt, ne-am trezit. – Horaţiu Mălăele

În 2000, a jucat în “Amen”, în regia lui Costa-Gavras, pentru ca în 2008 să regizeze primul său film, “Nunta mută”.

Viaţa este ca o masă la restaurant: copilăria din partea casei, maturitatea – felul de bază, bătrâneţea – desertul, moartea – nota de plată. – Horatiu Malaele

Ca pictor si caricaturist, actorul a expus peste 3000 de caricaturi în 36 expozitii nationale şi internaţionale.

Într-un interviu recent, actorul a dezvăluit că este un mare patriot şi că nu a vrut niciodată să-şi părăsească ţara, indiferent cât de greu i-a fost:

Horaţiu Mălăele

Horaţiu Mălăele

„N-am vrut să plec, pentru că sunt născut român. Părinţii mei s-au născut aici, aici e casa mea. Cum să plec din casa mea? Să plece ei! De ce să plec? Ca să trăiesc puţin mai bine dincolo? Aş fi trăit foarte puţin mai bine. Poate. În momentul când am lucrat în străinătate, la filme pe care le-am făcut acolo sau la rolurile din piesele jucate acolo, nu pot să spun că m-am simţit în largul meu. Am avut bucurii temporare. Doar atât. Depărtarea e un lucru rău. Întrebarea fiind depărtarea de ce? Nu poţi să-ţi explici, dar undeva, în subsolul tău, lucrurile încep să se agite şi-ţi dai seama că nu e bine ce faci”.

De la debut şi până în prezent, Horaţiu Mălăele a obţinut numeroase premii pentru interpretare şi pentru regie, dar şi premii speciale: trofeul UNITER, în 1992, pentru “Mincinosul”, trofeul pentru regie la Festivalul Comediei Româneşti, în 1994, premiul UNITER, pentru “Unde-i revolverul”, în 1998 etc.

Nu îţi crea o imagine falsă. Este incomodă, greu de întreţinut şi uşor de depistat. – Horaţiu Mălăele

Actorul-scriitor-caricaturist nu ştie dacă el a ales teatrul sau teatrul l-a ales pe el şi crede că este bine să fii modest, “dar să ai orgoliul modestiei tale”, după cum declara într-un interviu. Se consideră un om obişnuit, care vrea doar să comunice cu lumea.

Asta este ecuaţia. Fiecare spectator îşi are spectacolul pe care-l merită.

În august 2012, la împlinirea vârstei de 60 de ani, Horaţiu Mălăele a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală.

Foto: Horaţiu Mălăele – facebook

21
/08
/17

Jerry Lewis, considerat un "clovn" al filmelor moderne, cu o mimică elastică, decedat duminică în Las Vegas la vârsta de 91 de ani. Nancy Sinatra, Deana Martin (fiica lui Dean Martin), Jim Carrey, Joan Collins și Jimmy Kimmel se numără printre numeroasele celebrătăți din showbiz care i-au adus un ultim omagiu lui Jerry Lewis.

21
/08
/17

„Eu nu am devenit actor, eu m-am născut actor“ - Toma Caragiu; „Eu nu pot să mă despart de scenă“ - Jean Constantin. Într-o zi de 21 august, la diferenţă de doi ani, se năşteau doi dintre cei mai mari actori români.

18
/08
/17

"Fereşte-te de succes; are o parte întunecată." - Robert Redford. Astăzi este ziua lui! A împlinit 81 de ani, iar bogata sa carieră sa se întinde pe mai bine de jumătate de secol, timp în care a fost distins cu două nominalizări la Oscar şi două trofee câştigate – unul pentru regie şi unul onorific, obţinut în 2002, pentru întreaga contribuţie adusă cinematografiei.

16
/08
/17

Actrița Cristina Flutur joacă personajul Alice în lungmetrajul „Grain”, o coproducție Turcia-Germania-Franța-Suedia, selectat în competiția oficială la Festivalul de Film de la Sarajevo, cel mai important eveniment de gen din Europa de Sud-Est. Filmul „Grain” este regizat de regizorul turc Semih Kaplanoglu, câștigătorul Ursului de Aur la a 60-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.

14
/08
/17

Mrs. Fang, un film documentar al regizorului chinez Wang Bing despre ultimele zile ale unei femei care suferă de Alzheimer, a câștigat Leopardul de Aur, la Festivalul Internațional de Film de la Locarno 2017. Franțuzoaica Isabelle Huppert a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună actriță, pentru rolul său din filmul Madame Hyde.

14
/08
/17

Jane Fonda şi Robert Redford se reîntâlnesc pe marele ecran într-o poveste de iubire, „Our Souls at Night”, la jumătate de secol distanţă de la apariţia lor în „Desculţ în parc”. Premiera filmului va avea loc la 1 septembrie, la Festivalul de la Veneția, acolo unde cei doi protagoniști vor fi premiaţi cu Leul de Aur pentru întreaga carieră. Robert Redford împlinește 81 de ani pe 18 august), în timp ce Jane Fonda va bifa “borna” 80 în decembrie.

13
/08
/17

Corespondenţă de la Sarajevo de Ionuţ Mareş: Primul titlu din competiţia de lungmetraje de ficţiune a Festivalului de la Sarajevo a fost "Grain", noul film al cunoscutului regizor turc Semih Kaplanoğlu. Mult mai ofertant este însă "Western", un excelent film al regizoarei germane Valeska Grisebach.

11
/08
/17

Ediția cu numărul șase a Festivalului de Film Horror și Fantastic Lună Plină a început joi, 10 august. Filmul de deschidere, norvegianul Casa, o poveste cu război și exorcizări, a rulat la grădina Melies. „Este cel mai puțin formal festival pe care îl organizăm și asta ne place cel mai tare. În fiecare an pare că o luăm de la capăt cu organizarea lui, iar această improvizație ne bucură: Lună Plină este cel mai liber festival posibil”, a spus directorul festivalului, Oana Giurgiu.

Page 1 of 18012345...102030...Last »