Hunting High and (Joachim) Low – Mondialul Metropolis
http://www.ziarulmetropolis.ro/hunting-high-and-joachim-low-mondialul-metropolis/

Ştim (sau ar trebui să ştim) de la Flaubert, o incisivă aripă stângă a literelor franceze, că „la bétise consiste à vouloir conclure”. Total de acord.

Un articol de Petre Ivan|15 Iulie 2014

Eu unul nu am ce concluzii să trag după Mondialul brazilian. Tot ce trebuie să ţinem minte pe termen lung e că Germania a cucerit titlul, dând de pământ cu un mit care sfida axiomatic marile forţe fotbalistice ale Europei. Potrivit acestuia, echipele europene râvnesc degeaba la coroana de lauri atunci cânt turneul final se dispută pe continentele nord, sud sau latino-americane. Din diverse pricini, mergând de la slăbiciuni proprii până la slăbiciuni induse de fusuri şi caiere orare sau fluctuaţii neobişnuite de temperatură, aceasta le era interzisă. Până duminică seara.

Germania a avut de la bun început obiecţii faţă de truisme, clişee şi tradiţie. Le-a formulat răspicat în chiar prima reprezentaţie. Acel 4-0 scurt cu Portugalia a developat portretul singurei echipe din Europa ce avea pretenţii direct proporţionale cu aspiraţiile. Bine, mai era şi Olanda, însă marşul triumfal cu Spania nu era pe deplin relevant în absenţa celui de-al doilea eşec al ibericilor (care a şi venit, sigilându-le soarta şi lor, şi stilului de joc care le-a asigurat succesele anterioare).

Apropo: dacă ceva este sigur după acest Mondial, atunci decesul tiki-taka e acela.

Rezultatele ulterioare i-au confirmat opţiunea şi statutul, inclusiv într-un meci în care Low îşi întâlnea fostul mentor, pe Klinsmann. În locul unui egal salonard şi salopard, care să mulţumească ambele tabere, s-a consemnat o victorie la limită, obţinută din inerţia specifică celui ce nu ştie să piardă când interesul o cere. Singura dată când Germania şi-a pus în pericol imaginea, părând o formaţie supraevaluată, a fost optimea cu Algeria, o trupă căpoasă şi aţoasă în faţa căreia doar omul în plus a făcut diferenţa. Ce om în plus, veţi întreba, că doar n-a fost eliminat nici un algerian?! Nici nu era nevoie, fiindcă avantajul l-a generat Neuer, care a evoluat libero, uneori şi la 30 de metri de zona prevăzută în fişa postului său.

Mondialul Metropolis

Sub sloganul „Gimme Low 5” PepsiCo a lansat 7Up la doza de 330 ml în ediţie limitată pe teritoriul Germaniei. Lansarea marchează atât victoria cu 7-1 din meciul cu Brazilia, cât şi câştigarea titlului mondial”.

A fost un răspuns spontan în faţa unui mecanism ce părea în stare să zădărnicească orice iniţiativă convenţională (ceva asemănător a inventat şi Louis van Gaal în „sfertul” cu Costa Rica). Corecţia administrată Braziliei a fost o altă formă de spontaneitate, produsă de prăbuşirea din interior a adversarului.

Un sfert de veac prin deşert

Am explicat ultrasuccint cum a izbândit Germania în America de Sud operând doar cu materialul (genetic) din dotare. Există, însă, şi un factor extern, care a făcut posibil succesul nemţilor: globalizarea fotbalului. De fapt, a stilului european de a juca fotbal. Brazilienii, argentienii şi restul sud-americanilor nu mai joacă fotbalul lor cam de prin anii 90. Timp de aproape 25 de ani s-au mişcat printr-un deşert în care diverşi apostoli propovăduiau noua doctrină. În acest interval, America de Sud a bifat doar două titluri, ambele datorită Braziliei. Restul s-a împărţit prin Europa: Germania, Franţa, Italia, Spania şi acum din nou Germania. Final de ciclu. Tranziţia sud-americanilor spre fotbalul european s-a încheiat aseară, când Messi a primit Balonul de Aur pentru merite care mai degrabă îi consfinţesc activitatea de gropar-cioclu decât cea de fotbalist providenţial.

Altfel, Mondialul meu cel de dincolo de statistici şi rezultate înseamnă un clasor de imagini fragmentare, caleidoscopice, periferice, cadre genuine, neregizate, dintr-un spectacol care împrumută la greu, cel puţin în transmisiunile tv, din mizanscena producţiilor hollywoodiene. N-am de gând să fac un inventar exhaustiv, dar aş vrea să împărtăşesc cu voi, pour la bonne bouche, cum se zice, câteva screenshot-uri din lungul film ce m-a ţinut departe de adevăratele filme. Oameni, gesturi, întâmplări. Memorabilia. Capsula timpului pierdut şi regăsit peste ani graţie acestor frânturi.

Hunting high and low, deci,

într-o ordine oarecare:

–          imponderabila plutire reuşită de van Persie la golul egalizator cu Spania

–          eleganţa de „amiral pe covertă” a domnului Pirlo, unul dintre cei doi bărboşi memorabili ai acestui Mondial (celălalt e Samaras, un grec care chiar ştie fotbal)

–          Casillas certându-se singur şi afişând o privire uşor dusă, atitudine ce amintea de Jack Nicholson în secvenţele – copertă din The Pledge

–          amprenta dentară lăsată de un idiot talentat precum Suarez pe omoplatul lui Chiellini

–          primul cybergol validat cu tehnologia de linia porţii,

–          antrenorul Algeriei, Vahid Halilhodžić, cerându-i imperativ secundului să-i împrumute sacoul, probabil îi era frig, el fiind doar în cămaşă

–          tandemul costarican cu rezonanţe literare Borges – Bolanos

–          suporterii japonezi asumându-şi senini rolul de gunoieri şi adunând în saci aduşi de-acasă mizeria lăsată în tribune de ei şi de alţii

–          bentiţa şi zulufii mexicanului Ochoa

–          pătrunderile de Ragging Bull ale lui Robben (şi simulările, y compris)

–          strălucirile de diamant încă neşlefuit ale columbianului James „Bond” Rodriguez

–          faţa însângerată a „generalului de brigadă” Bastian Schweinsteiger

şi, cum altfel?,

–          acoperişul Maracanei iluminat în culori tari precum stereo-casetofoanele cu orgă de lumini din anii 90.

Apropo: Cristo Redentor drapat în steagul Germaniei mi s-a părut un kitsch. În ale Argentinei ar fi fost oricum un sacrilegiu.

до свидания!

Foto cu Mondialul Metropolis – FIFA

10
/11
/16

Asediată de nevoi, schimbări, autosuficienţă, lipsă de cultură sportivă, echipa naţională a ajuns în punctul în care orice adunare, ca să nu zicem adunătură, de unsprezece bărbați, care se pot deplasa, este considerată o formație redutabilă.

08
/07
/14

"Germano,-n portugheză, înseamnă consangvin; / un meci de fotbal, însă,-i "pe viaţă şi pe moarte", / atunci când nu se toarnă, cu vadra, apă-n vin, / în vinul ce dă aripi, nu-n cel ce-adoarme foarte / curând pe toată lumea: şi jucători, şi public... ". Pentru că astăzi, în ziua primei semifinale (Germania - Brazilia), poetul Şerban Foarţă împlineşte 72 de ani.

06
/07
/14

Nici nu începuse bine repriza a doua a prelungirilor (da, oricât de greu de crezut ar părea, Costa Rica a împins meciul cu Olanda în prelungiri fără să primească gol!) că pe marginea terenului, în dreptul băncii de rezerve pe care van Gaal îşi frângea mâinile încercând să înţeleagă de ce nu merge nimic, doi inşi, un bondoc mai durduliu şi un lungan aducând vag cu Tom Noonan din Mystery Train (Jarmusch), începuseră un bizar şi nostim număr de stretching.

30
/06
/14

Cum, necum, iată că jumătate de Mondial s-a dus pe apa Dâmboviţei. Cum mortul nu se mai întoarce de la groapă, am numărat echipele rămase, mai erau vreo 16. Am numărat şi bănuţii, suficienţi cât să împart o cameră pe litoral cu Mite şi Bajnorică - puşlamalele din mintea lui Radu Aldulescu. Şi m-am dus de nebun.

29
/06
/14

„2 noiembrie Am fost invitat în mod cordial să fac parte din realismul visceral. Bineînţeles, am acceptat imediat. Nu a fost nici o ceremonie de iniţiere. Mai bine.” Aşa începe Detectivii sălbatici, romanul unui scriitor chilian poate nu la fel de celebru ca unii dintre componenţii „naţionalei” de fotbal ai ţării sale, mai noi sau mai vechi, vezi Zamorano şi Salas, dar cu siguranţă mult mai spectaculos şi inovativ: Roberto Bolaño.

Page 1 of 212