„Iașii în carnaval”, montarea lui Victor Ioan Frunză, luni, la TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/iasii-in-carnaval-montarea-lui-victor-ioan-frunza-luni-la-tvr-2/

Casa de Producţie TVR a programat luni, 15 decembrie, de la ora 19.50, la TVR 2, una dintre capodoperele teatrale ale lui Vasile Alecsandri: „Iaşii în carnaval”, un spectacol preluat de la Teatrul Naţional din Cluj, realizat sub direcţia de scenă a maestrului Victor Ioan Frunză (spectacol din Arhiva de Aur TVR).

Un articol de Petre Ivan|14 decembrie 2014

Spectacolul îi are în distribuție pe Melania Ursu, Miriam Cuibus, Lucia Wanda Toma, Bucur Stan, Ion Marian, Marius Bodochi, Octavian Lăluț, Petre Băcioiu, Călin Nemeș.

Acțiunea piesei pleacă de la coșmarul personajului principal – postelnicul Tachi Lunătescu – și de la spaima acestuia de… revoluție! Comicul de situație și cel de limbaj conturează portretul unei lumi refractare la schimbare.

„Iaşii în carnaval a iritat şi mai mult pe unele înalte ipokimene; căci ea loveşte în acei ce au mare interes a nu se forma la noi o opinie publică, menită de a condamna faptele lor.” (Vasile Alecsandri, într-o scrisoare către un amic – „Opere complete”, partea I, Ed. Socec & Co, București, 1875).

foto iasii in carnaval 2

Spectacolul realizat la Teatrul Național din Cluj de către Victor Ioan Frunză după „Iașii în carnaval” (premiera: 1 decembrie 1989) s-a constituit într-un fel de preambul al evenimentelor Revoluției Române. Subiectul piesei, ca și montarea, l-au determinat pe reprezentantul cenzurii comuniste să fugă din sala de spectacol.

Deşi spectacolul a fost interzis, înregistrarea, care surprinde întreaga atmosferă a serii teatrale, atât pe scenă cât şi în sală, a fost difuzată de către Televiziunea Română Liberă după Revoluția din decembrie.

INFO

Teatru TV – Iașii în carnaval – de Vasile Alecsandri
Spectacol preluat de la Teatrul National din Cluj
Premiul UNITER pentru regie și scenografie – 1989
În distribuție: Melania Ursu, Miriam Cuibus, Lucia Wanda Toma, Bucur Stan, Ion Marian, Marius Bodochi, Octavian Lăluț, Petre Băcioiu, Călin Nemeș.
Regia TV: Constantin Dicu
Muzica: Călin Apostol
Decoruri și costume: Adriana Grand
Redactor: Lucia Hossu Longin
Direcția de scenă: Victor Ioan Frunză

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.