În atenția tinerelor mame și nu numai
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-atentia-tinerelor-mame-si-nu-numai/

Aşa a fost să fie – ca poeta Elena Vlădăreanu să dea naştere, nu de mult, unei fiice. Ea a făcut din toate emoţiile naşterii, din toate întâmplările primilor ani din viaţa fiicei sale, o piesă de teatru.

Un articol de Andrei Crăciun|16 mai 2014

Piesa „Habemus bebe“ e produsă de compania „Art No More“, iar eu am văzut-o la WASP (Working Art Space and Production), pe strada Ion Minulescu din Bucureşti, încolo, înspre capătul lumii, în incinta fabricii Flaros, undeva printre uzine dezafectate, într-o zonă care respiră – trebuie scris și asta – o neştiută libertate.

Trei femei (mame și ele), actrițele Dana Voicu, Carmen Florescu, Lala Mişosniky, dau viață spectacolului. Sunt mulți oameni care s-au implicat pentru ca acest spectacol să existe. Această aliniere de forțe către bine este și ea o speranță.

Habemus bebe

Ce înțelege din „Habemus bebe”, un text, așa cum îl recomandă chiar autoarea, deopotrivă teribil de personal și de public, de politic, până la urmă, un bărbat de treizeci de ani care nu este încă (nu fiindcă nu și-ar fi dorit – este, consider, o nuanță esențială) tată și – măcar atât e cert, deși e mileniul care e – nici mamă nu va fi?

Un bărbat printre ale cărui preocupări nu se găsește, însă, alimentația bio și care e, conform fișelor medicale actuale, mai aproape de sfârșit decât început? Ecoul spectacolului este, intuiesc, gândesc, altul, acut, la femei, mai ales la tinerele mame. Nu voi fi – cum probabil vor fi acestea – sentimental, și poate îi voi greși piesei.

Am privit-o de la distanță, nu critic, ci altfel – curios. Elena Vlădăreanu a reușit, cred, să-și rezume bine și frica și nădejdea, iar, din câte știu, asta fac scriitorii, fie ei dramaturgi sau deloc.

Textul încântă uneori, doare alteori, e viu, e viu ca un nou-născut. Nu-i lipsește nici un oarecare patetism, dar este un patetism, găsesc, inevitabil în context. În definitiv, Elena Vlădăreanu scrie despre nașterea fiicei sale, deși și despre nașterea tuturor copiilor în acest loc și în timpul acesta. La fel de bine, ce am scris eu aici s-ar putea să fie doar o chestiune de aparențe. Îmi asum și posibilitatea de a nu fi înțeles, bărbătește, nimic.

La prezent

Nu e un spectacol care să semene altora, mai ales că nici nu ar avea cui să semene. Vorbim, de altfel, din câte cunosc, de primul copil al poetei. Forța spectacolului vine din originalitate, dar și din sinceritate vine.

Elena Vlădăreanu nu se menajează – e onestă cu misterul nașterii unui om, e onestă cu vocabularul pe care noul om îl folosește, e onestă până și cu perplexitatea în fața unui cântecel pentru copii interpretat de Ilie Năstase (!).

Există în „Habemus bebe” liniști profunde, urmate de suspine aprige, zgomotoase, și chiar de oftaturi prelungi. Nu e o odă închinată maternității, nu e nici o elegie, e viață – viață adevărată, și de aceea e frumoasă și cumplită.

Am văzut multe spectacole de teatru – în unele, timpul atârnă de umerii oamenilor, îi trage în jos până devin negri, neputincioși, în altele, oamenii sunt tineri, sunt la începutul speranțelor, abia urmează să fie cuprinși de existență, de cele mai multe ori în tragic.

„Habemus bebe” n-are, însă, sper, miza viitorului. Este, fundamental, la prezent. Actrițele fac risipă de energie, joacă în deplină sinceritate, știind, se vede, ce joacă. Toate acestea și încă multe altele fac din „Habemus bebe” o declarație curajoasă a unei femei care, așa mamă cum e, rămâne artistă, suportându-și, cu demnitate și cu grele încercări, toate consecințele.



06
/01
/17

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale și ca parte a strategiei Institutului Cultural Român de celebrare a Centenarului Lipatti în anul 2017, duminică, 15 ianuarie 2017, ora 19.00, la Studioul de Concerte „Mihail Jora" – Sala Radio din București va avea loc concertul aniversar „Lipatti 100” susținut de Orchestra Natională Radio, sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu, alături de soprana Teodora Gheorghiu și de pianiștii Sergiu Tuhuţiu și Matei Rogoz.

06
/01
/17

Asociația Culturală Control N – partener LIM – Less is More | platformă europeană de dezvoltare de scenarii pentru filme cu buget redus – anunță ultimele zile de înscrieri pentru prima ediție a proiectului, ce urmează să se desfășoare în 2017, în trei țări diferite din Europa.

05
/01
/17

Se joacă de curând în București, într-un nou spațiu cultural, Apollo 111, deschis în fostul Palat Universul, se joacă, așadar „Ali: Frica mănâncă sufletul”, în regia lui Radu Jude.

05
/01
/17

În regia lui David Frankel, laureat al premiului Oscar, filmul „Collateral Beauty: A doua șansă” se mândrește cu o distribuție de cinci stele, din care fac parte Will Smith, Edward Norton, Keira Knightley, Michael Peña, Naomie Harris, Jacob Latimore, precum şi două actrițe premiate la Oscar: Kate Winslet şi Helen Mirren.

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

26
/12
/16

Corul Armatei Roșii, al cărui director și 60 de membri se aflau la bordul avionului care s-a prăbușit duminică în Marea Neagră, reprezintă un simbol al Rusiei aplaudat pretutindeni, chiar și în zonele de conflict. Repertoriul său include astăzi mai mult de 2.000 de opere, de la cântece folclorice sau care glorifică URSS la muzica sacră, trecând prin cele mai mari hituri moderne internaționale, pe care le interpretează cu voci puternice, însoțite de coregrafii acrobatice.

26
/12
/16

CRONICĂ DE FILM Noul film al lui Damien Chazelle, „La La Land”, este în primul rând o surprinzătoare explozie de muzică și culori. Un film fermecător la suprafață, însă dulceag și convențional sub poleiala de musical care vrea să omagieze Epoca de Aur a Hollywood-ului.

26
/12
/16

George Michael a murit la vârsta de 53 de ani. Cântărețul și compozitorul al cărui nume real era Georgios Kyriacos Panayiotou a vândut mai mult de 100 de milioane de albume de-a lungul unei cariere care s-a întins pe aproape patru decenii, primul său album solo "Faith", din 1987, fiind vândut în 20 de milioane de discuri și ocupând prima poziție în topuri.