„În derivă” a îndeplinit visul lui Victor Rebengiuc de a juca împreună cu Marcel Iureş
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-deriva-a-indeplinit-visul-lui-victor-rebengiuc-de-a-juca-impreuna-cu-marcel-iures/

Serialul „În derivă”, al cărui al doilea sezon va avea premiera pe 5 noiembrie, i-a împlinit un vis lui Victor Rebengiuc, unul dintre protagoniştii producţiei, acela de a juca împreună cu Marcel Iureş, după cum a mărturisit actorul marţi seară, într-o conferinţa de presă de prezentare. HBO România va difuza începând cu 5 noiembrie, în […]

Un articol de |31 octombrie 2012

Serialul „În derivă”, al cărui al doilea sezon va avea premiera pe 5 noiembrie, i-a împlinit un vis lui Victor Rebengiuc, unul dintre protagoniştii producţiei, acela de a juca împreună cu Marcel Iureş, după cum a mărturisit actorul marţi seară, într-o conferinţa de presă de prezentare.

HBO România va difuza începând cu 5 noiembrie, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 20.30, câte un episod din cele 35 ale sezonului al doilea din serialul „În derivă”, care are la bază formatul serialului de televiziune israelian „Be Tipul”. În contextul lansării noului sezon, o parte din actori, echipa de realizatori şi conducerea HBO România au fost prezenţi marţi seară la o conferinţă de presă, pentru prezentarea producţiei.

Pentru actorul Marcel Iureş, sezonul al doilea al serialului „În derivă” înseamnă revenirea în rolul principal, cel al psihoterapeutului Andrei Poenaru. În conferinţa de presă, Marcel Iureş a explicat că s-a pregătit pentru acest rol vorbind cu foarte mulţi terapeuţi români şi din străinătate.

„Ideea era să nu o iau prin porumb, în primul rând să păstrez nişte limite profesionale, pe care orice profesionist să le recunoască şi atunci să se simtă bine. Discuţiile nu au fost strict profesionale, au fost mai mult încercând să intru într-un tip de convenienţă şi referenţialitate, o vorbă care place multora. Pentru că se umblă cu nişte termeni, pe nişte linii de forţă. În povestea acestui serial, povestea mea şi a familiei, a relaţiei cu pacienţii sunt nişte limite deontologice, eu sunt în război cu ele, cu mine (…)

Pe scenă îţi mai dai drumul, ai posibilitatea să repeţi a doua seară o altă variantă, mai îmbogăţeşti, în film nu există posibilitatea asta (…) Sunt informaţii care, aparent, sunt mai mult de bibliografie, au valoare de citat, dar ele folosesc pentru că se aşază în tine, le simţi că se duc în oase, în poziţia în care stai”, a spus Marcel Iureş.

Şi actriţa Tamara Creţulescu a spus că a căzut „în patima studiului”, dându-şi seama că este extrem de greu să adapteze ce citea ea despre psihoterapie. „Mi-a fost foarte greu, pentru că, de fapt, lupta dintre mine şi Marcel, domnul Poenaru, e o luptă care nu mă reprezintă (…) Se ştie încă din primul sezon, el îmi reproşează mie că sunt mult prea rece, prea calculată şi că nu mă implic în viaţa pacienţilor mei, pe când el are teoria că trebuie să fii empatic, să te implici (…) Or eu, ca persoană, sunt foarte empatică (…)

Mi-a fost foarte greu să mă lupt cu Marcel. În plus, simpatia şi dragostea pe care i-o port au fost iarăşi o piedică foarte mare (…) E o mare problemă să fii lângă Marcel, nici nu te vezi sau te vezi mult mai puţin decât orgoliul tău… Oricum e o mare prăjitură să fii lângă el”, a spus Tamara Creţulescu, care în serialul „În derivă” interpretează rolul Mariei, propriul terapeut al lui Andrei Poenaru.

Pe de altă parte, Marcel Iureş a spus că a lucrat foarte bine cu Constantin Popescu, cel care semnează regia celui de-al doilea sezon al serialului „În derivă” (cu excepţia primelor episoade, realizate în colaborare cu regizorul Adrian Sitaru).

„A fost bine, foarte bine, aş mai lucra încă zece ani cu domnul Constantin Popescu. Îi place de actori, îi place textul, îi place să lucreze cu vorbele, cu înţelesurile”, a spus Iureş, precizând însă că lucrul la această producţie nu este „dans de domnişoare”. „Ne-am luptat şi cu exactităţile şi cu rigorile”, a precizat Iureş.

Pentru actorul Victor Rebengiuc, care apare în distribuţia celui de-al doilea sezon din „În derivă”, acest serial a însemnat împlinirea unui vis. „Serialul ăsta a izbutit să-mi împlinească unul din visele mele mai vechi şi anume să joc împreună cu Marcel într-un spectacol, în ceva. Şi cred că ăsta a fost primul pas. Se mai pot găsi nişte piese în care să jucăm împreună şi probabil se vor găsi până la urmă”, a spus Victor Rebengiuc, care interpretează în „În derivă” rolul lui Dinu Damian, directorul unui teatru naţional, un individ reputat şi influent, cu o viziune brutală asupra vieţii.

Rebengiuc a vorbit şi despre emoţiile pe care i le-a provocat munca la o producţie de televiziune. „Eu am fost timorat în momentul în care am intrat pe platou, pentru că era prima oară când aveam de-a face cu genul ăsta de spectacole, de filmări, un text imens, pe care trebuia să-l memorizez şi nu aveam metode pentru chestia asta. Eu învăţ textul la teatru în timpul repetiţiilor, nu stau acasă să-l tocesc (…)

Un dialog, în general, e uşor de învăţat. Când ai câte două pagini de text dintr-o dată de spus e un lucru care îţi creează un sentiment de panică şi am trăit panica asta pe platou. Dar trebuie să le mulţumesc tuturor că au fost înţelegători cu mine. Mă simţeam îngrozitor de prost că nu ştiu textul. Ei s-au făcut că nu văd chestia asta şi am trecut cu bine până la urmă. Am spus tot textul”, a spus glumind Victor Rebengiuc.

Întrebat dacă a mai şi improvizat în privinţa textului, Victor Rebengiuc a continuat în aceeaşi notă relaxată: „Nu am improvizat, l-am mai aşezat puţin în gură, atâta. Erau unele formulări nu prea… Dar nu îmi permiteam. Ce mai puteam să improvizez când eu eram speriat tot timpul de text?!”.

Totodată, Marcel Iureş consideră că această producţie „trebuie trecută la victorii”. „Dincolo de faptul că ne înţelegeam şi că ne era limpede ce aveam de zis, de făcut, aveam o relaţie de tipul ăsta cu domnul Constantin Popescu. ‘Te rog eu frumos, Marcel, bagă nuanţa asta.’ (…) Şi eu înţelegeam despre ce e vorba. Uneori caii de rasă, mă refer la domnul Rebengiuc, nu au nevoie să fie croiţi. Te uiţi la ei şi ştiu ce au de făcut”, a spus Marcel Iureş.

La rândul său, Constantin Popescu a vorbit despre experienţa de a regiza sezonul al doilea al serialului. „A fost complicat la început, până m-am dumirit puţin despre ce e vorba, până mi-a explicat şi îi mulţumesc lui Adi Sitaru pentru treaba asta. Şi el şi Adrian Silişteanu, directorul de imagine, m-au ajutat foarte mult”, a spus Constantin Popescu.

El a precizat că a ieşit cam 40% din ce a vrut să iasă, acest lucru neînsemnând totuşi că produsul finit nu este bun. „Există nişte rigori în munca în televiziune de care eu nu m-am lovit foarte tare până acum un an şi jumătate. Până am ajuns eu să le înţeleg am fost nevoiţi să adoptăm un stil strict de lucru. Nu vreau să mă plâng, uneori, însă, în privinţa unor episoade, două zile nu au fost suficiente de filmare. Se ivesc tot felul de neprevăzute (…)

Am încercat atât cât am putut, în primul rând discutând cu actorii, să aduc filmul într-o zonă în care oarecum mă reprezintă, dar există plusuri şi minusuri. Mie mi-ar fi plăcut poate ceva mai multe detalii. Dar ai nevoie de ceva mai mult timp, sunt mai migăloase”, a spus Constantin Popescu.

Totodată, Aurelian Nica, producător al serialului din partea HBO România, a spus că şi pentru acest al doilea sezon s-a plecat de la formatul israelian „Be Tipul”, însă adaptarea scenariului – de care s-au ocupat Anca Grădinariu, Augustin Cupşa şi Loredana Novak – „a fost mai accentuată”.

Pe de altă parte, Carmen Harabagiu, directorul general al HBO România, a spus că, în urma primului sezon al serialului „În derivă”, televiziunea a făcut o cercetare calitativă pentru a identifica modul în care producţia a fost primită de public.

„Este foarte greu să cuantifici în cifre (succesul primului sezon, n.r.). Noi am făcut un research calitativ, am făcut focus grupuri care au avut un rezultat foarte bun, o reacţie pozitivă a celor care au văzut serialul. Tocmai de aceea ne-am hotărât să facem şi sezonul al doilea şi am şi ţinut cont de sugestiile lor.

Adică o problematică mai aproape de sufletele românilor şi să fie cât mai uşor de înţeles pentru ei şi asta s-a văzut în personajele care (în sezonul al doilea, n.r.) sunt ancorate în realitatea românească de acum”, a spus Carmen Harabagiu. „Vrem să menţinem şi să sporim calitatea brandului (HBO, n.r.) şi mai ales să creăm ceva autentic românesc, de asta am început să facem producţie originală”, a mai spus Harabagiu.

La conferinţa de presă au mai participat actorii Crina Semciuc (Beatrice, fiica lui Dinu Damian – interpretat de Victor Rebengiuc), Liliana Tofan (interpreta rolului Ioanei Cernat), Andreea Bibiri (soţia lui Tudor şi mama lui Ştefan), producătorul Tino Furtună (Film Factor), dar şi Antony Root, Executive Vice-President Original Programming & Production HBO Europe.

Serialul „În derivă” are la bază formatul serialului de televiziune israelian „Be Tipul”, creat de Hagai Levi. Formatul a fost deja adaptat în Statele Unite ale Americii, sub titlul „In Treatment”, în România – „În derivă” – şi în Polonia şi Cehia.

În iunie 2009, HBO Europa Centrală (HBO CE) şi Dori Media Distribution GmbH au încheiat un contract pentru achiziţia de către HBO CE a drepturilor de a produce pe plan local formatul serialului de televiziune israelian „Be Tipul”. Atunci, HBO Europa Centrală a obţinut drepturile de a produce serialul pentru următoarele teritorii: Polonia, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, România şi Republica Moldova.

Primul sezon al serialului „În derivă”, filmat în întregime în limba română, a avut premiera pe 6 decembrie 2010 la HBO România.

Sursa: Mediafax

15
/06
/17

”Captivează instantaneu... Inspirat din Keaton, Fellini și desigur Chaplin, acest spectacol atemporal despre hilare accidente minore și acrobații excepționale este încântător...Obligatoriu de văzut... Contagios, extraordinar, magic.. Adorabil...Un deliciu, mergeți neapărat să-l vedeți....” Dincolo de astfel de spicuiri din aprecierile presei internaționale la adresa acestui spectacol, exact în ziua în care o mult necesară lege a fost adoptată în România (interzicerea folosirii de animale sălbatice în numerele de circ pe tot teritoriul țării), ”Pss psss/ Chiar... fără cuvinte” a făcut istorie în multe suflete și la FITS 2017.

14
/06
/17

Unul dintre invitații speciali ai FITS 2017, Mikhail Baryshnikov, a ajuns încă de luni, 12 iunie, în Sibiu, nerăbdător să urmărească o parte dintre spectacolele programate în festival. A aplaudat, odată cu publicul numeros de la sala BRD Scena9, spectacolul „Vertigo 20” creat de coregrafa Noa Wertheim și s-a întâlnit cu Președintele FITS, Constantin Chiriac, pentru o discuție călduroasă despre detalii din viața artistică și personală, dar și despre spectacolul pe care artistul îl va susține la Sibiu.

14
/06
/17

Față de cum au cunoscut circul multe generații, acest relativ nou tip de artă performativă, circul contemporan, împletește acrobațiile și performanțele fizice cu dansul, prezentarea unui fir narativ prin mijloace de expresie teatrală, lightning design și o estetică centrată pe om, pe sentimentele, călătoria și poveștile sale. Australia, patria celebrissimei trupe Cirque du Soleil,  este unul dintre creatorii circului contemporan, care a luat avânt în anii 1970. Este o artă care conectează corpurile și sufletele fără a avea nevoie de prea mult decor sau artificii ornamentale sau de animale. Istoria circului dar și numeroasele frământări și teme ale culturii contemporane se regăsesc în această artă măiastră, complexă, extrem de muncită și totodată simplificată până la esențe: mișcare, dans, ritm, conexiune, capodoperă a corpului uman. Doamnelor și domnilor, Circa Contemporary Circus!

14
/06
/17

“Am comis cel mai grav dintre păcatele pe care le poate comite un om: n-am fost fericit”, spunea Jorge Luis Borges, unul dintre cei mai importanti scriitori ai secolului al XX-lea, care se stingea din viață pe 14 iunie 1986.

13
/06
/17

Miercuri, 14 iunie, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) găzduiește lansarea romanului „Iată-mă” de Jonathan Safran Foer, una dintre cele mai aşteptate cărţi Humanitas Fiction din această vară şi bestseller al editurii la Bookfest 2017, din care vă invităm să descoperiți un fragment.

13
/06
/17

Tocmai a avut loc la Bulandra premiera spectacolului „Pe lacul auriu” (de Ernest Thompson), în regia maestrului Dinu Cernescu. E un spectacol de modă veche și bună.

13
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul românesc a cunoscut o paletă extrem de variată de persoane. La 1848, revoluționarii s-au refugiat în Franța sau în alte țări europene, preocupați de soarta Principatelor și ducând cu tenacitate o campanie de informare despre români și aspirațiile lor.

13
/06
/17

Compania spaniolă Tutais a adus la FITS 2017 un spectacol cu care publicul românesc cu siguranță a rezonat puternic. ”Dansul urșilor din Pirinei” valorifică o tradiție culturală extrem de veche în multe zone montane ale Europei și ale lumii, inclusiv în România, în centrul căreia se află urșii și lumea lor de munți și păduri. Încărcătura simbolică enormă a ursului este, toată, incorporată în acest spectacol: animal totemic, heraldic, călăuză a sufletelor după moarte, vestitor ritualic al primăverii, simbol regal înțelepciunii dar și al forței brute dezlănțuite, arhetip al vindecătorului șamanic, principiu dual al adormirii și reînvierii și multe altele.

13
/06
/17

Știți unde e Guadalupe? În largul coastei vestice a Mexicului. Știți ce legătură are cu România? (Desigur, dincolo de faptul că este cel mai populat teritoriu al Uniunii Europene -întrucât aparține de Franța, face parte și din UE- din America de Nord.) Una enormă, aceeași legătură pe care o poate stabili orice loc din lume cu un altul: conexiunea prin muzică, dans, ritm, culoare, zâmbet, bucurie.

13
/06
/17

Seria de concerte SoNoRo Conac din luna iunie se va încheia săptămâna aceasta, cu concertele de la Biserica Fortificată din Cincșor, Castelul Kalnoky din Micloșoara și Castelul Daniel din Tălișoara. Concertele SoNoRo Conac se vor relua în luna septembrie.