Încă o moarte indimenticabilă la Veneția
http://www.ziarulmetropolis.ro/inca-o-moarte-indimenticabila-la-venetia/

Se joacă pe scena Naţionalului din Bucureşti “Anonimul veneţian”, spectacol-studiu coordonat de însuşi Ion Caramitru. Doar doi actori – Ilinca Goia şi Ioan Andrei Ionescu, o splendidă ilustraţie muzicală (de Vasile Manta) şi, mai ales, indimenticabilul text al lui Giuseppe Berto (vă este cunoscut, poate, pentru “Il male oscuro”).

Un articol de Andrei Crăciun|18 Iunie 2014

Anonimul venetian” este o piesă de teatru căreia nimic nu-i lipsește. Povestea este simplă, dar puternică: un el și o ea, care încă se iubesc, deși de mult s-au despărțit, un el care moare și o ea care va trăi, o ultimă întâlnire la Veneția, oraș care moare și el de atâtea secole – moare frumos, cu demnitate, sub cupola inevitabililor săi porumbei.

El a fost un despot pentru cei din jur, ea i-a fost supusă, s-a eliberat, și-a refăcut viața cu un altul, unul obscen de bogat.

El nu e bogat, el e sărac, el este un muzician sărac. Muzica este, de altfel, fundamentală pe tot parcursul spectacolului. Muzica Veneției, muzica morții și acea arie a unui Anonim venețian (istoricii muzicii l-au identificat, dar nu e ca și cum ar conta).

Giuseppe Berto nu face greșeli: scriind despre un bărbat murind, face totodată o excelentă demonstrație de supraviețuire – “Anonimul venețian” i-a supraviețuit deja autorului cu treizeci și șase de ani și îi va mai supraviețui cât pe pământ oamenii vor continua să se iubească incurabil și să se despartă absurd.

Anonimul venetian

Ilinca Goia şi Ioan Andrei Ionescu, într-o scenă din „Anonimul venetian“

“Anonimul venețian” este ceea ce eu numesc “un spectacol de replică”. Fluxul și refluxul textului este încântător, decorul Naționalului trebuie, de asemenea, apreciat și – iată – îl apreciez.

Ilinca Goia, învingându-și, înțeleg, vechi suferințe personale, e memorabilă în rol. Ioan Andrei Ionescu devine, pe măsură ce timpul se scurge și personajul său pierde din clepsidră, tot mai bun.

Dar dacă există un Cezar căruia să i se cuvină profunzimea aplauzelor finale, acesta rămâne Giuseppe Berto.

Înțelegerea naturii umane este, la Berto, exactă, deplină – în parte matematică, în parte pictură. Berto e riguros în sondarea acestor chestiuni umane: speranța, iubirea, vina, trădarea, remușcarea, violența, moartea.

Berto pictează din cuvinte adevăruri pe care spectatorul, o dată ieșit din magia sălii de spectacol, nu le poate uita.

În cazul meu, rezistă această replică teribilă care mă tot urmărește, ca o umbră inepuizabilă, de când în acea duminică am ieșit de la Național în noaptea bucureșteană ornată cu orbitoare paiete de lună plină: “Pe Socrate l-a împiedicat nevastă-sa să ajungă Socrate?”.

Răspunsul, atât de evident, era că nu, nu l-a împiedicat. Acesta ar trebui să fie un contraargument care să-i adâncească în deznădejde pe toți cei față de care mă simt atât de solidar – toți ratații lumii.

E, însă, un contraargument fals. Despre nevasta lui Socrate, Xantipa, se știe că era o femeie arțăgoasă, insuportabilă. Au avut împreună trei copii. Niciunul nu l-a moștenit, în inteligență și caracter, pe Socrate.

Foto din spectacolul „Anonimul venetian“ – Tudor Predescu



29
/05
/17

INTERVIU „Secondo Me” a fost prezentat în 2016 la Locarno. În iunie, documentarul, care are în centru doi garderobieri (de la Viena şi Milano) şi o garderobieră (de la Odessa), va putea fi văzut la TIFF. Regizorul Pavel Cuzuioc, născut în Republica Moldova şi stabilit în Austria, vorbeşte despre film şi despre cum a ajuns cineast.

29
/05
/17

Radio România organizează o conferinţă de presă la Marshall Garden Hotel, în data de 29 mai, ora 12, cu ocazia deschiderii celei de a V-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, dedicat inovației în creația radiofonică. Grand Prix Nova este singurul festival de producţii sonore care îşi propune ca temă inovaţia. Ediţia din acest an continuă o tradiţie onorantă, aceea de a se afla sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României.

29
/05
/17

Eşti un pic circumspect, te uiţi la prăjiturica maro modestă şi tăcută, mustăceşti, respiri adânc, înfigi linguriţa în ea şi un val tumultuos de ciocolată năvăleşte în farfurie. Aşa a început festCO 2017. Întâi părea destul de tăcut şi închis în carapacea lui şi apoi a izbucnit că o lavă de ciocolată care îţi inundă simţurile.

29
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În secolul al XVII-lea lumea celor învățați nu era prea numeroasă. Cu atât mai mult ieșea în evidență câte un personaj poliglot, diplomat, cu știința relațiilor sociale. Așa a fost cazul spătarului Nicolae Milescu (1636-1708). Cu studii la Academia întemeiată de domnitorul Vasile Lupu, apoi la Constantinopol și poate la Padova, el dobândește o cultură solidă în sfera istoriei, teologiei, filosofiei, însușindu-și în același timp limbile greacă, slavonă, turcă, arabă.

29
/05
/17

Ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, redată în 25 de fotografii care surprind atmosfera din ultimele zile, de la Romexpo: iubitori de carte de toate vârstele, titluri noi, focus pe Suedia, oameni de litere, lansări și alte întâmplări. Foto: Laura Dobre

28
/05
/17

FEST-FDR2017 s-a încheiat. Timp de douăsprezece zile, între 14 și 25 mai, Teatrul Național din Timișoara a fost liantul care a adus împreună artiști și spectatori, povești și întâmplări, zile și nopți de teatru, de dans, de muzică.

27
/05
/17

În ultima sa corespondență de la Cannes, Mihai Cristea a scris despre cel mai nou film al regizoarei Claire Denis, ”Un beau soleil intérieur”, cu Juliette Binoche în rolul principal, și despre documentarul ”Napalm”, de Claude Lanzmann, care a filmat în Coreea de Nord. Și a surprins-o printr-o fotografie pe Elle Fanning.

27
/05
/17

Wolfgang Muthspiel, Håkon Kornstad (foto), Nguyên Lê, Vasil Hadžimanov Band și Bobo Stenson se alătură lineup-ului final Gărâna Jazz Festival 21. Sunt așteptate 12 trupe internaționale în cele patru zile de jazz, din iulie, la poalele Munților Semenic.

27
/05
/17

A fost premieră la UNTEATRU, „Hughie”, piesă de Eugene O’Neill, în regia lui Alexa Visarion, cu Richard Bovnoczki și Andrei Seușan.

26
/05
/17

„Ca să scrii bine, trebuie să suferi!”, era crezul său, iar pana care-i țâșnea din suflet își trage seva din lumea penală a ocnelor siberiene, unde a fost încarcerat cu lanțuri la picioare. Ridicat la rangul de mari gânditori, titanul literaturii ruse a crezut până în ultima clipă a vieții sale că lumea se va salva prin frumusețe.

Page 1 of 62112345...102030...Last »