Inca un succes pentru Dupa Dealuri
http://www.ziarulmetropolis.ro/inca-un-succes-pentru-dupa-dealuri/

Lungmetrajul “După dealuri”, regizat de Cristian Mungiu, figurează pe locul al optulea în topul celor mai bune filme ale anului 2012 alcătuit de prestigioasa revistă Sight & Sound, publicat ca în fiecare an la începutul lunii decembrie. Topul revistei Sight & Sound – considerată un echivalent britanic al publicaţiei franceze Cahiers Du Cinema – a fost alcătuit pe baza […]

Un articol de |3 Decembrie 2012

Lungmetrajul “După dealuri”, regizat de Cristian Mungiu, figurează pe locul al optulea în topul celor mai bune filme ale anului 2012 alcătuit de prestigioasa revistă Sight & Sound, publicat ca în fiecare an la începutul lunii decembrie.

Topul revistei Sight & Sound – considerată un echivalent britanic al publicaţiei franceze Cahiers Du Cinema – a fost alcătuit pe baza voturilor exprimate de 100 de critici de film, relatează hollywoodreporter.com.

Filmul “După dealuri”, de Cristian Mungiu, ocupă poziţia a opta în acest top prestigios, în fruntea căruia se află pelicula “The Master”, de Paul Thomas Anderson, a cărui imagine a fost realizată de Mihai Mălaimare Jr. Potrivit presei internaţionale, “The Master” este considerat unul dintre marii favoriţi la trofeele decernate în sezonul premiilor de la Hollywood.

Pe locul al doilea se află pelicula “Tabu”, regizată de Miguel Gomes, recompensată cu Alfred Bauer Award şi FIPRESCI Prize la Festivalul de la Berlin 2012, ce a fost nominalizată şi pentru Ursul de Aur.

Filmul “Amour”, de Michael Haneke, laureat cu Palme d’Or la Cannes 2012 şi desemnat cel mai bun lungmetraj al anului la gala premiilor decernate de Academia de Film Europeană, se află pe locul al treilea.

Pe locurile următoare se află peliculele “Holy Motors”, de Leos Carax, “Beasts of the Southern Wild”, de Benh Zeitlin, “Berberian Sound Studio”, de Peter Strickland, “Moonrise Kingdom”, de Wes Anderson şi, la egalitate, filmele “După dealuri”, de Cristian Mungiu, “Cosmopolis”, de David Cronenberg, “Once Upon a Time in Anatolia”, de Nuri Bilge Ceylan, şi “This Is Not A Film”, de Jafar Pahani şi Mojtaba Mirtahmaseb.

“După dealuri” este propunerea României la Oscar, la categoria “cel mai bun film într-o limbă străină.

Filmul “După dealuri” spune povestea a două fete, Alina (Cristina Flutur) şi Voichiţa (Cosmina Stratan), care au crescut împreună la orfelinat şi s-au regăsit apoi într-o mănăstire izolată din România. Alina vrea să plece de acolo pentru a se stabili în Germania şi îşi doreşte ca Voichiţa să vină cu ea. Însă Voichiţa este ataşată profund de viaţa de la mănăstire. Atunci când Alina îl înfruntă pe preot, tânăra este dusă la spital, iar persoanele care o îngrijesc încep să creadă că este posedată de diavol.

Pentru filmul “După dealuri”, Cristian Mungiu a primit premiul pentru scenariu la Festivalul de la Cannes 2012, în timp ce Cristina Flutur şi Cosmina Stratan au primit, ex-aequo, premiul pentru interpretare. Recent, lungmetrajul “După dealuri” a câştigat marele premiu al secţiunii Filmmakers of Tomorrow – FEDEORA la Festivalul Internaţional de la Haifa, trofeu acordat de un juriu desemnat de Federaţia Criticilor de Film din Europa şi Zona Mediteraneană. Totodată, “După dealuri” a fost desemnat cel mai bun film la Festivalul de la Vukovar (Croaţia) şi la Herceg Novi (Muntenegru).

Regizorul Cristian Mungiu a câştigat prestigiosul trofeu Palme d’Or la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes în 2007 cu filmul “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”.

 

 

 

 

Sursa: Mediafax

18
/01
/17

Cel mai longeviv spectacol din repertoriul Teatrului Odeon, ”Gaiţele”, de Alexandru Kiriţescu, în regia Alexandru Dabija, revine, după o pauză de mai mult de un an. Cea de-a 222-a reprezentaţie va avea loc în această seară (miercuri), de la ora 19.00.

18
/01
/17

Unul dintre cei mai cunoscuţi actori români, Ion Besoiu, a murit, astăzi, la vârsta de 85 de ani, la institutul pentru boli cardio-vasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu", din Capitală. De-a lungul bogatei sale cariere, Ion Besoiu ainterpretat zeci de roluri în pe scenă și pe platourile de filmare.

18
/01
/17

Critic (constructiv) de teatru, curator de evenimente culturale din & dimprejurul teatrului, editor, traducătoare, observator, comentator și producător de proiecte culturale ce deschid teatrul spre diferite alte forme de creativitate artistică: cărți de critică teatrală, Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului ARPAS, revista Scena.ro, Platforma Internațională de Teatru București (în 2016 cu o temă foarte actuala: ”Celălalt/Migrația”), dezbateri, concerte de jazz, traduceri din domeniul artelor spectacolului și, recent, Harta Senzorială a Bucureștiului.

18
/01
/17

Saroo are doar 5 ani când se pierde de fratele lui mai mare și ajunge într-un tren care-l duce de-a lungul Indiei, în Calcutta, la mii de kilometri depărtare de locul unde s-a născut şi de familie. Înainte de a fi adoptat de un cuplu din Australia, micuţul supravieţuieşte numeroaselor încercări şi primejdii întâlnite. Apoi, 25 de ani mai târziu, porneşte în căutarea familiei sale, încercând să reajungă acasă.

17
/01
/17

Comedia 6,9 pe scara Richter, în regia lui Nae Caranfil ,va ajunge în 39 de oraşe şi peste 65 de ecrane din ţară, începând cu 20 ianuarie. Miercuri, 18 ianuarie, fanii regizorului sunt aşteptaţi la o proiecţie specială în avanpremieră, care va avea loc de la ora 20.00 la Grand Cinema & More Băneasa. Proiecţia va fi precedată de o sesiune de autografe cu Nae Caranfil, începând cu ora 19.30, în foaierul cinematografului.

17
/01
/17

În această seară, de la ora 19.00, la ceainăria Cărturești Verona, editura Nemira lansează o carte fundamentală pentru istoria ideilor, tradusă pentru prima dată în România: Numărul de aur. Rituri și ritmuri pitagoreice în dezvoltarea civilizației occidentale, de Matila C. Ghika. Volumul cuprinde o scrisoare către autor semnată de Paul Valéry, prefață de Basarab Nicolescu și este tradusă din limba franceză de Adrian Pătrușcă.

17
/01
/17

La 20 de ani de la dispariția lui Ion Voicu, fiul acestuia, Mădălin Voicu va dirija Orchestra Naţională Radio într-un concert In memoriam. Alexandru Tomescu va cânta pe vioara Stradivarius Elder Voicu Concertul nr. 5 în la major pentru vioară și orchestră, KV 219 de Mozart.

16
/01
/17

Cartea „Zgomotul timpului” a fost publicată anul trecut în colecția Babel de la Editura Nemira (ediția a II-a, traducere de Virgil Stanciu).

16
/01
/17

Spectacolul No Man`s Land, jucat la Teatrul Naţional din București, este o adaptare scenică după filmul cu acelaşi nume de DanisTanović (câștigător al premiului Oscar pentru cel mai bun film străin în 2001), în regia bulgarului Alexander Morfov.

16
/01
/17

Un film pentru televiziune despre viaţa şi cariera cântăreţului Michael Jackson va fi produs la Hollywood in februarie si se va intitula ”Michael Jackson: Searching for Neverland”. Rolul principal va fi interpretat de Navi, unul dintre cei mai cunoscuți imitatori ai cântăreţului.

16
/01
/17

În urma succesului înregistrat după lansarea, în octombrie, a primelor 5 Atelierele „Micul Artist”, Opera Comică pentru Copii oferă, începând din luna februarie, un nou curs pentru cei mici: Atelierul de Flamenco, susținut de dansatorul argentinian Lucas Molina.

16
/01
/17

TV5MONDE a programat pentru luna ianuarie unele dintre cele mai bune filme clasice ale cinematografului francez, cu actori fabuloși: Jean-Paul Belmondo, Claudia Cardinale, Anthony Perkins, Romy Schneider, Lino Ventura, Jeanne Moreau, Orson Welles, Jean-Louis Trintignant, Michèle Morgan sau Danielle Darrieux.

Page 1 of 58512345...102030...Last »