Începe maratonul teatral, la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-maratonul-teatral-la-sibiu/

A început numărătoarea inversă pentru maratonul teatral. La sfârşitul acestei săptămâni, Sibiul găzduieşte festivalul “25 de ore de teatru non-stop”.

Un articol de Ziarul Metropolis|4 aprilie 2014

 

Spectacole de teatru inedite și conferințe de excepție invită sibienii să respire teatru timp de 25 de ore neîntrerupt.

Sâmbătă, la ora 19.00, Asociația Culturală BIS fluieră startul maratonului de teatru independent la sala Thalia cu spectacolul de gală „Mă scoți din sărite”. Entuziasmul și dinamismul se păstrează în 12 locații diferite până duminică, târziu în noapte.

Această inițiativă curajoasă, originală și încărcată de pasiune pentru teatru se află anul acesta la a patra ediție. Spectatorii sunt provocați să respire teatru, să absoarbă trăiri și reflecții ale actorilor, să râdă cu lacrimi și să se plimbe prin lumi mai mult sau mai puțin cotidiene împreună cu personajele timp de o noapte, o zi și-o noapte.

Maratonul teatral este condus spre linia de sosire duminică la ora 20.30 la Oldies Pub Centru, cu spectacolul „LSD Theatre Show” (foto sus). Uneori spectacolul este puternic și schimbă cutume. Alteori spectatorii se prăbușesc fără suflare și nu rămâne nimic în urma lor. Doar fum și o căldură stranie, ca în urma unui foc de armă. Chiar și actorii afirmă că „LSD Theatre Show nu este teatru. Este spectacol.”

Încheierea festivalului va fi sărbătorită începând cu ora 22.00, tot la Oldies Pub, pe acorduri de acordeon, chitară și versuri de voie bună alături de formația Lipicioșii. Lor li se vor alătura mai bine de 20 de artiști pe scenă. În continuare, MC Matli va fi responsabil de sunetele tari care ne vor ține treji la afterparty-ul de la capăt de linie. Intrarea la jam session-ul Lipicioșilor și la afterparty sunt libere și invitația este deschisă tuturor.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.

05
/12
/23

EVENIMENT Deschisă din 1 decembrie la Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” dezvăluie arta de dincolo de granițe și formule a celebrului artist originar din România.

05
/12
/23

Cu emoție, bucurie și multă speranță, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” dorește să comunice publicului una din cele mai importante victorii obținute în instanță, legată de însăși identitatea sa instituțională: redobândirea dreptului de administrare asupra Studioului de Teatru Casandra.

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Musicalul Hedwig and the Angry Inch, în regia lui Răzvan Mazilu, producţie a Teatrului Stela Popescu, se va juca pentru prima oară pe scena Teatrului Odeon, Sala Majestic, pe 6 decembrie, ora 19.00, în distribuţia Hedwig – Lucian Ionescu, Yitzhak – Ana Maria Ivan, band-ul “The Angry Inch” Johnny Bica (pian) Irina Cărămizaru și Cristina Danu (backing vocal), Andrei Paraschiv (percuție), Ciprian Pop (chitară), Vlad Vedeș (chitară bas).

04
/12
/23

Cu Maya și Elfie - o poveste de Crăciun, în regia şi coregrafia Ioanei Macarie, Teatrul Stela Popescu readuce pe scenă magia lunii decembrie la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor pe 9 decembrie, cu două reprezentaţii la orele 10 şi 11,30 şi la Sala Mare a Palatului Naţional al Copiilor pe 13 decembrie.