„Îndepărtată de soartă, din copilărie, de malurile dragi ale Dâmboviţei…”
http://www.ziarulmetropolis.ro/indepartata-de-soarta-din-copilarie-de-malurile-dragi-ale-dambovitei/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa îşi începe povestea una din cele mai interesante scriitoare din secolul al XIX-lea, preţuită şi respectată în Europa, cele două Americi, Extremul Orient şi abia ştiută în România. Este vorba de Elena Ghica, mai cunoscută sub pseudonimul literar de Dora d’Istria.

Un articol de Georgeta Filitti|1 Martie 2017

S-a născut în 1828; era fiica marelui ban Mihai Ghica, întemeietorul primei colecţii muzeale din Ţara Românească şi numismat avizat, şi a Ecaterinei Faca, traducătoarea cărţii Pentru educaţia copiilor, de Jeanne Louise Campan. Soţii Ghica, intelectuali prin excelenţă, înţeleg să-şi educe copiii în spirit modern, să le ofere călătorii de iniţiere în Europa. Limbile străine, înnotul, pictura, muzica, vânătoarea au făcut parte, deopotrivă, din instruirea băieţilor şi a fetelor. În 1842, ajunşi la Berlin, sunt primiţi la Curtea regelui Wilhelm al IV-lea unde mica Elena traduce cu uşurinţă în germană o inscripţie din greaca veche adusă din Grecia de Alexander Humboldt. Aceeaşi operaţie o face pentru fragmente din Iliada lui Homer. Dar oricât de cultivată se dovedise a fi, trebuia să urmeze menirea fetelor din acel timp, şi anume să se căsătorească. Devine principesă Kolţov Massalsky şi se stabileşte, în 1849, la Petersburg. E adulată la curtea ţarului, ia nenumărate premii pentru lucrări de pictură dar nu ştie să-şi ţină gura. Izbucneşte Războiul Crimeii (1853) şi tânăra principesă ţine partea anglo-francezilor, inamicii Rusiei. O invitaţie la Poliţia din Petersburg avea s-o lămurească ce înseamnă cnutul aplicat pe partea dolofană a spatelui căci odată ajunsă în incinta instituţiei, s-a coborât o trapă, odată cu ea şi, după aplicarea corecţiei, a fost condusă la trăsură cu desăvârşită politeţe, aşa cum învăţaseră straşnicii nacealnici ruşi încă din vremea lui Petru cel Mare.

A doua zi părăsea Rusia, stabilindu-se în Elveţia. Îşi descoperă vocaţia de scriitoare, adoptă pseudonimul Dora d’Istria şi publică Viaţa mânăstirească în biserica orientală şi Elveţia germană şi ascensiunea pe Moench. Cea din urmă consemnează experienţa proprie de escaladare a muntelui pe vârful căruia a implantat steagul Ţării Româneşti dar… i-au degerat şi obrajii de frig.

Prietenia lui Edgar Quinet (soţul Hermionei Asaki) o ajută să devină colaboratoare a prestigioasei Revue des Deux Mondes. Scrie acolo, între altele, despre Insulele Ionice, cerând restituirea lor către veneţieni, ceea ce stârneşte mânia autorităţilor britanice sub al căror mandat se aflau. Dar se ocupă şi de naţionalitatea română după cântecele populare. Apar apoi volumele independente Insurecţia cretană, Femeile în Occident, Excursii în Rumelia şi Moreea etc. Plaja subiectelor ei e foarte largă: poezie populară, istorie, economie, politică, religie, condiţia femeii. În 1867 devine cetăţean de onoare al Atenei, cinste pe care grecii o acordaseră înaintea ei doar lordului Byron.

O călătorie în cele două Americi lasă, prin scris şi conferinţe, o asemenea impresie încât împăratul Braziliei, dom Pedro al II-lea, vine peste ani la Florenţa, unde principesa se stabilise, ca s-o omagieze. Garibaldi o considera „soră întru eroism, suflet deschis celor mai înalte năzuinţe”. Opera extrem de vastă scrisă în italiană, germană, greacă, franceză şi română, calitatea de membră a unor Academii, asociaţii, societăţi savante, institute din Grecia, Italia, Turcia, Franţa, Austria, Argentina i-au adus o faimă internaţioală. Italienii au dat numele ei pieţii din Florenţa unde şi-a avut vila. Testamentul de 150 de pagini e o dovadă de imensă generozitate faţă de familie şi de oraşul Florenţa unde a trăit până la sfârşitul vieţii. A murit în 1888.

Dora d’Istria este ilustrarea vie a proverbului „nu poţi fi profet în ţara ta”. Contemporanii i-au publicat, parţial, unele lucrări în 1876-1877 dar posteritatea s-a încăpăţânat s-o ignore. Nu figurează în marile sinteze (doar George Călinescu o aminteşte într-o prezentare destul de acră) sau dicţionare româneşti. În schimb în străinătate se constituie astăzi o adevărată exegeză în jurul creaţiei sale, inclusiv cu lucrări de doctorat, datorate unor cercetători din Italia, Franţa, Irlanda, Rusia ş.a.

Poate a venit vremea să renunţăm la această formă de xenofobie faţă de proprii conaţionali desţăraţi fără voia lor şi să-i includem în marea familie a intelectualilor români de valoare excepţională.

Dora d’Istria este ilustrarea vie a proverbului „nu poţi fi profet în ţara ta”. Contemporanii i-au publicat, parţial, unele lucrări în 1876-1877 dar posteritatea s-a încăpăţânat s-o ignore.

 



20
/08
/17

MEMORIA CULTURALĂ Ultimul interviu, ultimul rol în teatru și în film, ultimul Revelion, ultima amintire cu Toma Caragiu, actorul care s-a născut în 21 august 1925 și a murit în plină glorie la cutremurul din 4 martie 1977.

08
/08
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Cel care se apropie astăzi de opera și mai ales de exegeza ce i-a fost consacrată în țară și străinătate ziaristului, memorialistului, și nu în ultim rând istoricului Pamfil Șeicaru (1894-1980), rămâne uimit de patima ce răzbate atât din unele pagini ale acestuia cât și din cele ale comentatorilor săi.

13
/07
/17

Taifas nocturn, cu amintiri, tutun, cafea și voie bună, între doi scriitori ce-au nimerit pe același palier, în prima și ultima vacanță, pe care au petrecut-o împreună, la Techirghiol. În 2017 se împlinesc 50 de ani de la moartea lui Tudor Arghezi despre care se spunea că era arțăgos cu prietenii și „spurcat la gură” cu străinii.

13
/07
/17

Pe 22 iulie, de la 08:00 la 20:00, găsești în București un workshop de fotografie și explorare urbană, în care afli poveștile orașului de la scriitorul Andrei Crăciun și înveți să faci fotografii de la un profesionist ca Adi Bulboacă.

03
/07
/17

Prea adesea constatăm legăturile noastre spirituale cu Franța și greutatea de a-i categorisi pe unii scriitori. Sunt români? Sunt francezi? Eugen Ionescu, Emil Cioran, Tristan Tzara rămân în fibra lor intimă români, dar exprimarea le e, prin excelență, de tip franțuzesc. În cazul lui Panait Istrati (1884-1935) lucrurile sunt mai complicate.

Page 1 of 2412345...1020...Last »