Îndrăgostitul disperat Titu Maiorescu, zis Muerescu
http://www.ziarulmetropolis.ro/indragostitul-disperat-titu-maiorescu-zis-muerescu/

MEMORIA CULTURALĂ Povestea vieţii lui Titu Maiorescu, născut cu o pată violacee în frunte, despre care se spunea că e om însemnat şi va deveni cineva, începe în 1840.

Un articol de Monica Andrei|20 Aprilie 2017

Studiază la Viena și la Paris, își dă doctoratul în filosofie la Sorbona, apoi se întoarce în țară. Cariera strălucită în avocatură și literatură a fondatorului Junimii” a fost umbrită de gândul sinuciderii din dragoste.

Căsătoria, înființarea Societății Literare Junimea”, la Iași

În timpul școlii, ca să aibă un ban în buzunar, Titu Maiorescu dă lecții copiilor bogați ai imperiului austro-ungar. Studia la Viena când o cunoaște pe contesa Olga Coronin, frumoasa și răsfățata saloanelor vieneze, când a trăit primul fior al dragostei, dar i-a trecut repede. În ianuarie 1859, predă lecții de franceză celor patru copii ai consilierului Kremnitz: Clara, Helene, Wilhelm, Herman. Se îndrăgostește de Clara, nemțoaica palidă și spălăcită. „Sunt mai hotărât ca oricând să-mi trăiesc viața cu Clara și nu-mi voi schimba hotărârea pentru nimic în lume”, se confesează prudent jurnalului intim. Licențiatul în Drept cu doctorat în filosofie la Sorbona avea 21 de ani când își lasă barbă și mustață, poartă redingotă, vestă și papion, se căsătorește cu nevrotica Clara. La 23 de ani devine profesor universitar la Iași, director la Școala de Fete și tatăl unei fetițe, pe nume Livia.

Clara învață limba română, se adaptează printre prietenii soțului, apropiați prin lecturi, înțelegerea vieții și noblețea spiritului care țineau conferințe la Pogor acasă, când Titu Maiorescu propune înființarea unei societăți literare. Așa a fost întemeiată „Junimea”, având ca membri fondatori pe Maiorescu (24 de ani), Pogor (33de ani), Carp (25 de ani), Rosetti (27 de ani), Negruzzi (22 de ani) și revista „Convorbiri literare”.

Este victima unei calomnii la Școala Centrală de Fete, în care este implicată și Veronica Micle. Are loc un proces celebru în epocă, la Curtea Criminală din Iași. Suspendat din toate funcțiile, este nevinovat, dar până la sentința definitivă se ocupă de „Junimea”, meditează la un studiu de filosofie a culturii, traduce din opera lui Shakespeare, este recunoscut ca îndrumător cultural al epocii, intră în barou ca să câștige bani din avocatură pentru a-și întreține familia și mama, se visează politician. Autorul volumului „Critice” devine membru al lojii masonice. Necazurile nu-l ocolesc. Are primele simptome ale surdității, îi moare fiul de 3 ani, bolnav de difterie. Ajuns la Botoșani pentru un proces, îl cunoaște pe Eminescu, ultimul membru al „Junimii”. Câștigă procesul, revine în învățământ, își primește salariul din urmă.

Cu nevasta, amanta și copilul din flori, în aceeași casă, la București

Cel care a fost șeful ziarului „Timpul” scria, câștiga bani din procese, avea notorietate când Wilhelm, fratele Clarei se căsătorește cu Mite, femeia frumoasă și capul „pătrunzător și inteligent, dar nu spre lucruri înalte”, așa cum declara jurnalului său Titu. Familia Kremnitz se stabilește la Iași. Plăcerea lecturilor, plimbările și gustul pentru aceeași muzică îl apropie prea mult pe avocat de cumnată.

În 7 aprilie 1874, Maiorescu este numit ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice. Nevroza Clarei se accentuează, el o declară nebună când își retrage fata de la pensionul mamei sale și o trimite în Elveția la studii. Mama dorea să-ți țină fiica departe de relația sentimentală a tatălui ei. Amanta adorată și cumnata Mite îi naște un băiat. Clara, Wilhelm și Titu locuiau în aceeași casă. Mite își plimba cu mândrie fiul prin fața cumnatei și a fretelui ei, Wilhelm.

Cele două familii se mută în București într-o locuință nouă, pe strada Vineri, cu un salon mare în care înflorește alt vlăstar al „Junimii”, unde se citesc opera lui Creangă și comediile lui Caragiale, se fac traduceri, se discută filosofie.

Mite nu era femeia ideală pentru autorul primului tratat de „Logică”, dar era superioară Clarei. Livia avea de acum 14 ani, înțelegea suferința Clarei, pe când tatăl ei încolțit de gândul divorțului, scria în jurnalul intim: „Sufletește nefericit. Avocatura bine, am scăpat de datorii, însă dorul de fericire mă chinuiește (…). De la venirea doamnei Mite Kremnitz în casă nu mai pot. M-am gândit mult la sinucidere și mi-am zis că nu pot face asta cât timp nu las bani mulți familiei. Ieri, întins puțin pentru culcare, îmi zugrăveam moartea, o adormire în neant cu un burete de cloroform pe față”.

Clara pleacă la Geneva și acceptă cei 850 de franci pe lună, urmând să trimită consimțământul divorțului printr-o scrisoare. Titu își aduce mama să locuiască la el, trimite bani soției pentru două luni, pregătește bagajele și pleacă cu Mite și băiețelul într-o călătorie, lăsându-l pe cumnat să păzească casa. La gară, urcă toți în Orient Express, iar Wilhelm nu-i dă tocmai valiza cu lucrurile lui personale. Își dă seama abia la Viena, când e nevoit să-și cumpere haine. În vacanță printre doici și sora Mitei, scria în jurnal: „Plictiseală. Aș vrea să stau de vorbă cu Mite, în care m-am răsfrânt sufletește. Thea e mereu de față. Mereu constrângerea altora inoportuni”. O telegramă îl cheamă la București pentru un proces. Se întoarce în casa pustie, într-un oraș cu aer de șatră. Pe masă zăceau teanc scrisorile Clarei.

Casă nouă, amantă nouă, un jurnal pasional și amintiri despre Eminescu

Prin 1878, Eminescu ajunge în București la chemarea avocatului. Ca să aibă din ce trăi, îi dă lecții de limba română lui Mite. În urma întâlnirilor lor se înfiripă o dragoste și o carte despre poet: Amintiri fugare despre Eminescu”. Între timp Wilhelm devine medicul regelui Carol. Eseistul suferea în tăcere și medita adânc: să țină o casă în Geneva și alta în București era prea mult, iar iubita lui se cuplase cu Eminescu. O aflase chiar din gura ei bogată, cumnata notând în amintirile sale, cum își dorea să fugă cu autorul Luceafărului” în Dobrogea, dar n-a mai făcut-o.

În 1878, Clara și Livia se întorc la București și tot atunci Maioreștii și Kremnitzii se mută într-o casă nouă pe strada Mercur, cu un salon de primire mult mai mare, unde, pe lângă Caragiale, Eminescu, Slavici, Creangă venea o lume pestriță care frecventa și vechile grădini bucureștene, era la curent cu ce se întâmpla în casa avocatului poreclit „Muerescu”. Caragiale, cu hazul lui cinic, se străduia să detensioneze atmosfera din salon.

În toamna lui 1879, când se reiau seratele Junimii”, apare Ana Rosetti în salon. Dacă la început o cita soției ca pe un exemplu de eșec feminin, că era urâțică și cam bătrână, după un timp se simte atras de femeia brunetă, dar cu poziție pe lângă rege. Nevasta nu mai însemna nimic pentru el, iar amanta îl trădase cu Eminescu. Simțea nevoia să-și ia revanșa.

Domnișoara Rosetti, cu 14 ani mai mică decât el, era fiica Casiei Rosetti, admisă în cercul de la Palat împreună cu sora sa, Zoe Bengescu, ca domnișoare de onoare ale Reginei Elisabeta. Tatăl Anei, Radu D. Rosetti, fusese prefectul poliției Capitalei. După moda vremii, trecuseră multe luni până când Ana și Titu și-au declarat iubirea veșnică. Într-un an, de mărțișor, și-au oferit spre citire jurnalul intim despre care scria prin 1906: „Azi e baba Anicuței. Acum 26 de ani i-am dat jurnalul pasional. De atunci am rămas în cuget și-n simțíri”.

Disperatul îndrăgostit Maiorescu avea 40 de ani, visa la divorț, își dorea o femeie pe care să o iubească, dar care să asigure căminului stabilitatea socială. Au urmat ani grei. Clara nu voia divorțul, Mite lupta ca să nu fie îndepărtată, Ana aștepta umilă în taină ziua când îi va purta numele.

Revelioane, excursii, dineuri, cu nevasta și amanta

Clara, Livia și Ana pleacă în excursie nouă zile pe traseul: Nămăiești-Bran-Sinaia. Clara își dădea încet seama că scăpa de Mite. Isteria ei împotriva Anei în fața tuturor nu era ceva nou. Titu se plimba în trăsură la Șosea, singur: „N-am nevastă, mă prăpădesc fizic. Gândul sinuciderii mă urmărește asiduu”.

Clara, Ana, Livia și Titu pleacă în străinătate. Ana, Anette, Anicuța, cum era alintată, avea 27 de ani, iar în numele lui Maiorescu, era admisă peste tot. Titu cumpără loji la teatru pentru el și familia Anei, ca să fie văzuți împreună. Era deja o regulă nescrisă în societate, cine îl învita pe avocat în lume trebuia să o invite și pe Anette. Au urmat multe revelioane, excursii, dineuri, cu nevasta, amanta, fiica și restul.

O operație reușită și familia fericită doar la Berlin

În 1883, la alegerile fixate pentru revizuirea Constituției, prin transformarea celor patru colegii electorale în trei, junimiștii obțin patru mandate de deputat. Maiorescu este ales deputat de Vaslui cu 23 de voturi. Caragiale e pe fază, se inspiră din realitate, scrie piesa de teatru „O scrisoare pierdută” și o citește apoi în salonul din strada Mercur. Avocatul renumit devenise deputat, își împlinise visul de a intra în politică, muncea enorm, întreținea nevasta, amanta, fiica, mama și sora. Scăpase de scenele Clarei, se afișa în societate cu Ana când primește de la Berlin o telegramă prin care era anunțat că nevasta avea cancer ovarian și trebuia operată urgent. Pleacă la Berlin, caută cel mai bun chirurg londonez, plătește tot, îl podidește plânsul înainte de operație, răsuflă ușurat după însănătoșirea soției. Petrec zile frumoase toți trei, vizitează muzee, merg la teatru, doar la Berlin. Se întorc la București. În gară sunt așteptați de către familia Kremnitz și Ana. Cinează toți acasă la familia Maiorescu. Din nou sunt nevoiți să fie nedespărțiți: Titu, nevasta, fiica, amanta.

De când devenise deputat, un divorț în lumea bucureșteană după operația Clarei era un prilej de scandal și catastrofă pentru statutul lui social, gândește că Ana putea să mai aștepte. Își reia munca, lecturile, scrisul, conferințele, ședințele „Junimii”. Ana aștepta ziua căsătoriei spre a-și răzbuna umilința suspinând în tăcere dârză, Clara spera să scape de ea, iar Mite pregătea în secret o lovitură.

Se îmbolnăvește Eminescu. Junimiștii îndurerați strâng bani, îl duc la sanatoriu la Viena, apoi la sanatoriul din strada Plantelor unde are loc decesul poetului. Junimiștii îndoliați. Maiorescu uită de dragoste și politică, se ocupă de înmormântare. Ultimul bulgăre de pământ aruncat peste sicriul lui Eminescu, la „Bellu”, îi readuce gândul negru al divorțului în minte. Ajunge acasă, donează lada cu manuscrisele poetului la Academie, nu mai vorbește cu Clara. Deprimat și preocupat de lecturile filosofilor germani stabilește cu soția ca să divorțeze după căsătoria Liviei. Avea 45 de ani, iar Livia 21, când își recomandă fiica Palatului Regal. Uitase că-și dorise pentru fiica sa un soț aristocrat german. „Aici în România nu e nimic pentru ea. Să meargă la bal la Șuțu? Să părem ca niște oameni care se îndeasă?” așa își lămurea soția prin scrisori, ca să scape de ea și să rămână în străinătate, cândva. Venise timpul să se „înghesuie” la Palat, ca să-și mărite urgent fata pentru că avea de divorțat. Regina Elisabeta place glasul fetei culte și o admite ca domnișoară de onoare în suita sa. O invită la bal la Sinaia.

În casa și salonul din strada Mercur din București se așternuse o liniște aparentă. Gândul sinuciderii era dublat de cel al divorțului, însă, cu fata în slujba Palatului Regal, nu putea divorța decât cu acordul reginei Elisabeta. Clara boicota căsătoria fetei, regina știa povestea familiei, pretendenți erau destui cu situație și poziție socială. Cu tact, cel care a fost cândva prim-ministrul României îi promite amantei că vor face public anunțul căsătoriei lor după divorțul de soție și căsătoria fetei, dar până atunci nu vor mai putea fi văzuți împreună.

Ca să nu-și compromită situația politică, cere audiență la Palat și abandonează domiciliul conjugal. Soția îl amenință că părăsește țara și nu-i dă divorțul. Regina Elisabeta îl ascultă rece pe Maiorescu și la final îi zice: „Rămâi erou!”. Ușurat, aleargă și depune dosarul în tribunal, lumea bârfește că Ana e însărcinată, acasă are scandal cu Clara. „Am plâns spasmodic”, scria în jurnal, cel care a fondat cândva Academia Română, așteptând consimțământul divorțului de la soție.

Clara își sacrificase viața lângă el, născuse doi copii, își dă seama că nu mai are de ales, că va deveni o paria a societății bucureștene. Trăia într-o epocă marcată de o normă absurdă, într-o societate care o admitea trădată, dar nu și divorțată. Era conștientă că după divorț ar fi fost admisă doar în saloanele de mâna a doua unde n-avea ce căuta. Nu-și mai dorea un menaj în trei sub același acoperiș. Își ia fata, pleacă la Berlin. Regina Elisabeta, la instigarea Mitei, vorbește cu ministrul Justiției să tergiverseze procesul de divorț. Clara amână trimiterea scrisorii privind consimțământul divorțului, iar soțul ei se confesează dureros jurnalului: „Mi se rupe inima de durere la gândul Berlinului, îmi pare rău de Clara, nu mă pot mângâia”. Divorțul se pronunță în iunie 1887. Se încheia un capitol din viața criticului literar Titu Maiorescu după 27 de ani de căsnicie. Jumătate din acești ani s-a chinuit să divorțeze.

Ultima nevastă și amintirea unui salon literar

În casa albă, cu grădina îngrijită, cu frumosul salon, din strada Mercur, se instalează noua familie Maiorescu. Se admirau reciproc, se înțelegeau, se iubeau.

Ana Rosetti fusese săracă înainte de căsătorie, locuise într-o mansardă, trăia din lecții, făcea traduceri. Avea ochi căprui, nas ascuțit și suflet bun. „Tanti Netty suferise mult așteptându-l pe nenea Tuti, ca să divorțeze. Îndrăgostită de un bărbat însurat care avea o fată, bunica nu mai voia să-și vadă fata. Fie că era ministru, fie că nu era, două săptămâni de Paște familia Maiorescu fugea în străinătate pe ascuns, ca să nu-i supere nimeni nici cu prezența, nici cu corespondența. Pe acești doi oameni nu ți-i puteai închipui unul fără altul. Au avut o căsnicie la adăpostul nevoilor, plină de viață spirituală”, scrie nepoata Zoe Cămărășescu în ale sale „Amintiri”.

Salonul casei cu pian, pe unde trecuseră pașii lui Eminescu, unde parcă se auzea în ecou râsul homeric a lui I.L. Caragiale, rămăsese o amintire. Nu se mai țineau serate literare, nici musicale, ci se juca „popa prostul”. Livia, căsătorită Dymcza, ajungea uneori cu fiicele ei în casa din strada Mercur. Căsnicia mentorului „Junimii” a durat 27 de ani, până la moartea Anei, când Maiorescu a vândut casa, a ars scrisorile și pozele, apoi s-a izolat ca un bătrân singuratic pe la neamuri, căci Livia era departe și nu s-a străduit să și-o apropie, căci era mereu îndrăgostit. A murit în 1917, în plin război mondial, în casa familiei Bengescu, singura rudă în legătură cu trecutul și ultima nevastă, pe care o regreta imens.

(Sursa: Zigu Ornea – „Viața lui Titu Maiorescu”, Editura Du Style; Titu Maiorescu – „Însemnări zilnice”)

În casa și salonul din strada Mercur din București se așternuse o liniște aparentă. Gândul sinuciderii era dublat de cel al divorțului, însă, cu fata în slujba Palatului Regal, nu putea divorța decât cu acordul reginei Elisabeta.



20
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE „Nu poţi fi profet în ţara ta”, aceste înţelepte vorbe poplare se potrivesc celui care, plecat la 10 ani din Iaşi, şi-a făcut o carieră remarcabilă mai ales în străinătate. Educat la Paris, modelat de iezuiţi (care l-au învăţat matematică), urmează Şcoala navală din Brest. Îşi adaugă un doctorat în Drept la Bruxelles, intră în serviciul diplomatic român şi... călătoreşte.

13
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Nevoia de repere morale e o realitate prea bine cunoscută. Din acest punct de vedere, unii membri al familiei regale române au dovedit din plin că pot constitui exemple demne de urmat. Principesa Ileana, fiica regelui Ferdinand şi a reginei Maria, născută în 1908, rămâne în amintirea românilor din ţară şi din SUA o persoană puternică, animată de spiritul datoriei, altruistă şi perfect conştientă de faptul că e prinţesă.

10
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Pe vremea când frontierele erau în mare parte spiritualizate, cum ar fi spus Nicolae Titulescu, oamenii de talent, creativi, socoteau normal să se manifeste, să se desăvârşească la Bucureşti ori la Paris. Aşa a fost şi cazul Elvirei Popescu (1896- 1993), absolventă a Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti.

08
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Din zecile de români formaţi în şcolile franceze se desprinde figura unică a lui Şerban Coculescu (Pius Sérvien), fiul lui Nicolae Coculescu, profesor de astronomie, fondatorul Observatorului astronomic de la Bucureşti.

06
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul, ca formă de protest faţă de regimul politic din ţara de origine, a căpătat, în cazul românilor, după al Doilea Război Mondial, dimensiuni dramatice. Şi aceasta pentru că a fost vorba de valuri succesive şi de motivaţii deosebite.

03
/04
/17

A rămas în istoria justiției române ca unic orator și celebru penalist, pledoariile sale fiind publicate în „Biblioteca Marilor Procese", iar în istoria teatrului românesc prin trilogia: „Viforul”, „Apus de Soare”, „Luceafărul” și comedia „Hagi Tudose” - spectacol jucat pe scena Teatrului Metropolis.

28
/03
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1960 se năştea la Brăila o mică făptură căreia i s-a prezis un viitor strălucit. Proorocirea s-a împlinit doar până la o vreme. Ca şi alţi mulţi români, şi-a făcut studiile la Paris; a debutat în oraşul natal la 21 de ani dar consacrarea a început să se contureze la Paris, graţie lui Ch. Gounod care i-a încredinţat rolul Margaretei din opera Faust.

15
/03
/17

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.

14
/03
/17

Aşa îl socoteau englezii pe inginerul Gogu Constantinescu (1881-1965), în ajunul Primului Război Mondial. Pricina era puzderia de aplicaţii, inovaţii şi proiecte cu care genialul inventator venea în lumea tehnică a Marii Britanii.

06
/03
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa scria despre sine, din Mexic, George Bibescu, în 1862, tatălui său. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se poate vorbi de o adevărată colonie română la Paris, formată din ai noştri, trăitori acolo, burlaci, sau căsătoriţi cu franţuzoaice, diplomaţi, alţii aflaţi în trecere. E o lume activă, cu saloane deschise, patronate de femei, unde se adună elita intelectuală şi mondenă franceză.

03
/03
/17

Pe 4 martie 2017 se împlinesc 40 de ani de la cutremurul care a îndoliat România. Atunci s-a stins din viață genialul nostru actor Toma Caragiu. Soția sa, Elena Caragiu, cu care a fost căsătorit 14 ani, face dezvăluiri, în premieră, pentru cititorii Ziarului Metropolis.

23
/02
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1789 se năştea la Hotahova (azi în Albania) un om cu destin neobişnuit. La zece ani vine în Ţara Românească, face studii de filosofie la Viena şi de medicină în Germania, la Halle; revine la Bucureşti şi aici are o carieră spectaculoasă, cu reverberaţii până astăzi în Grecia. S-a stins din viaţă în 1874. E vorba de Apostol Arsaki.

Page 1 of 2212345...1020...Last »