Însemnările unui nebun. Epilog
https://www.ziarulmetropolis.ro/insemnarile-unui-nebun-epilog/

Ajung la Ploieşti pentru Festivalul de Teatru „Toma Caragiu”. Dacă e să îi cred pe clasici, măcar într-un aspect, şi anume că acasă e acolo unde locuieşte mama ta, pot să scriu şi că ajung acasă.

Un articol de Andrei Crăciun|31 mai 2014

Ploieștiul! În amintirile mele, care mi-am petrecut copilăria târzie, adolescența întreagă și prima tinerețe în orașul acesta, Ploieștiul e o feerie, Ploieștiul e un Paris, Ploieștiul e un Rio. Ploieștiul cu bulevardul său cu castani, Ploieștiul cu toamnele sale, Ploieștiul impregnat de spiritul lui Nenea Iancu, vizibil la fiecare întorsură a frazelor, nici așa, nici altminteri, mă-nțelegi?

Teatrul e bine. Se ține un discurs inaugural în care primarul constată că, neavând nici munți, nici mare, noi, Ploieștiul, nu putem fi un oraș turistic altfel decât prin cultură.

Am venit la braț cu mama. Nu am mai fost împreună cu mama la teatru din anul 1996, încă dinainte să ajungă Emil președintele României. Ultima astfel de vizită s-a consemnat în orașul Satu Mare.

Voiam să o rog să scrie cronicile de la festival cu mine – jumătate-jumătate. Sesizând că mi-ar face ea jumătate din muncă, m-a refuzat. Etica muncii în care m-a crescut nu i-a îngăduit să accepte conceptul, chiar dacă i-am explicat că ar fi fost radical, nemaîntîlnit. Iluzia unei glorii nu i-a spus niciodată nimic.

Am văzut împreună “Însemnările unui nebun”, de Gogol. “Scrie Gogolul!”, mi-a spus mama, a doua zi, încă dinainte de micuțul dejun. Și iată-mă, deci, aici, scriindu-l.

Marius Manole, acest actor cu un interior răvășitor!

“Însemnările unui nebun”, în regia lui Felix Alexa, cu Marius Manole în rolul Poprișcin și Alexander Bălănescu întrupând toate celelalte personaje, spectacol care, în București, umple ARCUB-ul, a încântat, dar a și nedumerit, uneori, publicul Festivalului. Au existat, în epilog, voci care au găsit viziunea regizorului poate prea modernă.

Amprenta lui Felix Alexa e pregnantă, Alexander Bălănescu interpretează decis la vioară o muzică acordată fin la stările interioare ale personajului lui Marius Manole, acest actor cu un interior răvășitor.

E incredibil Manole! Eu merg, pe cât posibil, în fiecare zi la teatru, nici nu mai știu în câte spectacole l-am văzut (parcă joacă în toate!) și pot să depun mărturie că acum, pe finalul stagiunilor, e încă mai bun decât la început. Munca sa de fanatic, în loc să-l epuizeze, în loc să-l devoreze, îl alimentează cu o energie miraculoasă. Nu o dată l-am văzut dând totul pe scenă, nu o dată am crezut că nu mai poate. Întotdeauna m-am înșelat.

Să revenim la Gogol, căci peste Alexa, peste Manole, peste vioara lui Bălănescu, peste Toma Caragiu însuși rămâne acest scriitor din mantaua căruia – cum se știe – a ieșit tot ce a fost mai bun în literatura sfârșitului de secol XIX.

Focul

Gogol a publicat “Însemnările” la 26 de ani! Nu știu dacă sunteți la curent cu acest text – este, din câte cunosc, cel mai bun text despre nebunie scris în istoria oamenilor, peste cel, mai vechi, al lui Erasmus din Rotterdam.

E adevărat, pe Gogol îl ajută, în acest sens, și relativa sa fragilitate psihică. La 19 ani, când a debutat sub pseudonim, cu un poem, iar poemul a fost întâmpinat cu dezgust de critica literară a vremii, Gogol a retras toate exemplarele din librării și le-a dat foc. Tot foc a turnat Gogol, mai târziu, și peste partea a doua a capodoperei sale – “Suflete moarte”.

“Nasul” și “Mantaua” sunt nuvelele mele preferate. Obsesia pentru nas și pentru mantaua personală e limpede încă din “Însemnări”. Funcționarul Poprișcin, însărcinat cu ascuțirea creioanelor unui director, care mai e și general!, găsește o legătură fantastică între nasurile oamenilor și lună, în plus, nici pe el haina nu-l ajuta să urce în ierarhia socială.

Înnebunește, tot înnebunește, din dragoste, din ură, din resentiment, iar Marius Manole e și el tot mai nebun pe măsură ce piesa înaintează.

Înnebunește micul funcționar până ajunge să se creadă Regele Spaniei (mi se pare minunat cum nebunii, chiar și astăzi, în ciuda trecerii timpului, în ciuda revoluțiilor și în ciuda republicilor, sfârșesc prin a se crede tot regi!).

Aceasta este prima grilă de înțelegere. Eu cred însă că aceasta este și o capcană, și mai cred că nebunia funcționarului care ascuțea creioane e o alegorie, cum și un pretext.

Gogol face, cu teribila sa luciditate, în ciuda geniului care-l predispunea la extremă, o critică de fond a societății absurde căreia i-a fost contemporan (să fim de acord, totuși, că toți artiștii, de la facerea lumii, se întâmplă în societăți absurde și că nu e nimic de făcut aici).

Gogol îl înnebunește pe micul funcționar cu sens, nu moralizator, ci altfel. E clar că Poprișcin nu e un bolnav psihic, ci un om care caută în imaginația sa adâncă un refugiu din fața absurdității lumii.

Funcționarul (care, trebuie să știți, era un pasionat cititor de ziare) este, la rigoare, și un artist care ajunge să creadă în opera sa (care e o dragoste, căreia îi închină, fără rezerve, un regat întreg) pentru a constata apoi (cum atâția alți artiști) că doar el își vede opera. Sfârșește cerșind, și el, îndurare mamei sale pentru neajunsul de a-l fi născut și, mai ales, comunicându-ne, ca pe un mesaj care nu e bine a fi descifrat, că un sultan are un neg sub nas.

Programul Festivalului poate fi consultat aici. Foto: Arcub

 

03
/02
/17

Ajuns la a patra ediție, Festivalul Ceau, Cinema! din Timișoara lansează apelul la înscriere în secțiunea competițională internațională, dedicată filmelor de lungmetraj: ficțiune, documentar sau animație. Sunt vizate filme din 2016 sau 2017, din țările cu minorități tradiționale în regiunea Banatului. Selecționerul Competiției este criticul de film Ionuț Mareș.

03
/02
/17

Când pronunți ”Dan Puric”, audiența se grupează rapid în două tabere, sintetizabile cam așa: ”e deștept, le zice bine și e un munte de talent” sau ”lasă-mă, dom’ne, în pace..” (cel puțin). Pe mine, multe dintre spectacolele și vorbele lui m-au bucurat adânc, în același timp unele din (zic eu) marotele sale mi-au provocat un rid în plus. În mod clar, e un ”ne-oarecare”, totodată nescutit de ”cele ale omului”.  Îți place sau nu de el, e un fluviu în felul lui.

03
/02
/17

Concluzie: e unul dintre cele mai frumoase, luminoase, bine jucate, credibile și emoționante spectacole pe care le-am văzut de multă vreme încoace. Simplu. Iar o prietenă actriță îmi șoptește că rar vezi mașiniștii aplaudând o piesă din culise. Înseamnă că chiar „a coborât Îngerul”. Un spectacol frumos te pune pe gânduri (nu negre), îți dă bucurie (nu -doar- hlizeală goală) și îți dă un ”ceva” pe care îl porți, apoi, cu tine ca pe o bijuterie pe dinăuntru, mult timp.

02
/02
/17

„Belgica”, filmul care are toate șansele să te teleporteze din sala de cinema direct în club pe ritmuri originale de Soulwax, va intra pe marile ecrane din România pe 17 februarie, distribuit de Transilvania Film.

02
/02
/17

Ștefan Bănică dă viață unui nou personaj fascinant din galeria dramaturgului Neil Simon, Jake, singurul rol masculin din piesa “Jake și femeile lui”. Piesa este regizată de Claudiu Goga, iar din distribuție fac parte: Carmen Tănase, Anca Dumitra, Andreea Vasile, Luminița Erga, Ada Galeș, Diana Roman, Nadiana Sălăgean, Roberta Mitache – femeile care populează lumea reală și imaginară a lui Jake, interpretat de Ștefan Bănică.

02
/02
/17

Călin Goia, solistul trupei Voltaj, a postat pe pagina de Facebook a formaţiei un videoclip în care cântă despre România, în contextul protestelor care au avut loc în mai multe oraşe din ţară, notează. Artistul face o numărătoare inversă a celor 10 zile în care ordonanţele de urgenţă adoptate marţi de Guvern mai pot fi contestate.

02
/02
/17

CRONICĂ DE FILM. E dificil de scris despre un debut care se anunţa promiţător, dar care se dovedeşte dezamăgitor, aşa cum este „La drum cu tata”, de Anca Miruna Lăzărescu, o regizoare româncă stabilită în Germania, unde a absolvit Universitatea de Televiziune și Film din München.

31
/01
/17

Coregraful suedez Mats Ek și balerina Ana Laguna au primit luni titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale". Ceremonia de acordare a distincțiilor a avut loc în cadrul manifestărilor organizate cu prilejul zilei UNATC "I. L. Caragiale".

31
/01
/17

 „Dictatorii sunt întotdeauna dezinformaţi. E rezultatul fricii pe care o sădesc. Cad în propria lor capcană: a terorii. De fapt, mi-e frică - mi-e frică să spun tot ce gândesc. Dacă acest carnet cade în mâna cuiva? La români, stomacul e mai important decât creierul. Chiar şi decât picioarele...", nota în jurnalul său regizorul Alexandru Tatos, pe 20 mai 1973. Într-o zi de 31 ianuarie (1990) Alexandru Tatos înceta din viaţă.

31
/01
/17

A vrut să se facă aviator și a devenit actor, pentru că așa cum spunea în ale sale memorii “cea mai frumoasă frumusețe este meseria pe care mi-am ales-o și căreia m-am dedicat vreme de 50 de ani. Privind în urmă pot spune că nu aş schimba nimic la viaţa mea. Am avut o viaţă bogată şi fericită. Am avut o imaginaţie suficient de bogată încât să pot să mă închipui în tot felul de situaţii sociale în care aş fi putut să trăiesc şi să-mi dau seama că nu m-ar fi satisfăcut niciuna”.

30
/01
/17

Tipătescu (terminând de citit o frază din jurnal): "... Ruşine pentru oraşul nostru să tremure în faţa unui om!... Ruşine pentru guvernul vitreg, care dă unul din cele mai frumoase judeţe ale României pradă în ghearele unui vampir!..." (indignat) "Eu vampir, 'ai?... Caraghioz!” - O scrisoare pierdută (1883), Ion Luca Caragiale. Astăzi se împlinesc 165 de ani de la nașterea celui mai important dramaturg român.