Inside Llewyn Davis – pe 6 decembrie în cinematografele româneşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/inside-llewyn-davis-pe-6-decembrie-in-cinematografele-romanesti/

Lungmetrajul Inside Llewyn Davis, cea mai recentă producţie a fraţilor Joel şi Ethan Coen, va fi lansat în cinematografele din România şi SUA pe 6 decembrie.

Un articol de Andrada Văsii|9 noiembrie 2013

Lungmetrajul Inside Llewyn Davis, cea mai recentă producţie a fraţilor Joel şi Ethan Coen, va fi lansat în cinematografele din România şi SUA pe 6 decembrie.

„Dacă nu-i nou şi nu îmbătrâneşte niciodată”, le spune cântăreţul spectatorilor, „atunci este o melodie folk”. Llewyn Davis (Oscar Isaac) tocmai şi-a încheiat spectacolul cu un cover binecunoscut „Hang me, Oh Hang me”, de Dave Van Ronk, într-un pub din New York-ul anilor ’60.

Povestea lui Llewyn Davis este una emoţionantă, prinsă între realitate şi ficţiune, trăită printre şi cu acorduri de chitară. Singur – ca un lup de stepă – cu bani puţini, fără un domiciliu stabil, el hoinăreşte pe străzile reci ale Manhattanului şi doarme pe canapelele unui număr de prieteni care tot descreşte.

Se pare că talentul lui Llewyn Davis nu este suficient în industria folk, dar are nevoie şi de noroc. Susţine concerte puţine, remuneraţia este pe măsură, iar faţă de ceilalţi interpreţi este ursuz. Doi dintre ei sunt Jim şi Jean (dulce ca o savarină pe scenă, dar acră ca o lămâie în timpul liber), interpretaţi de Justin Timberlake şi de Carey Mulligan.

Ei formează un cuplu în aparenţă perfect, căci ea îi ascunde faptul că este însărcinată cu Llewyn, amicul soţului ei. Un triunghi amoros cu năbădăi şi complicat! Llewyn este precum motanul care îl însoţeşte din când în când: nu are nicio destinaţie, nu are niciun stăpân.

Filmul Inside Llewyn Davis este o incursiune în lumea muzicii folk din New York-ul anilor ’60, înaintea venirii lui Bob Dylan. Fraţii Coen au reuşit să regizeze o capodoperă prin simplul fapt că nu au căutat actori care să imite. „Nu am dorit să angajăm un actor care doar să mimieze. Fiindcă este vorba despre viaţa unui cântăreţ, ne-am dat seama că trebuie să fie ceva real”, au declarat aceştia, potrivit sursei citate.

O mare parte din melodiile din film sunt interpretate live de actori şi scenariul este inspirat de biografia muzicianului Dave Van Ronk, ale cărui memorii au fost publicate postum.

Inside Llewyn Davis

Scenă din filmul Inside Llewyn Davis

„Inside Llewyn Davis” a fost distins cu marele premiu al juriului la Festivalul de la Cannes şi datorită reacţiilor pozitive ale criticilor internaţionali a înfipt steagul în cursa competiţiei Oscar 2014, notează Mediafax.

Fraţii Coen sunt regizori, scenarişti şi producători. Pelicula lor „Nu există ţară pentru bătrâni/ No Country For Old Men” (2007) a fost recompensată cu patru premii Oscar. Cei doi cineaşti au primit de-a lungul anilor alte nominalizări la premiile Academiei americane, pentru filme precum „Adevăratul curaj/ True Grit” (2010), „Un tip serios/ A Serious Man” (2009) şi „Fargo” (1996), care a fost de altfel premiat pentru scenariu. Printre cele mai cunoscute filme ale lor se mai numără „Marele Lebowski” (1998), „Dragostea costă/ Intolerable Cruelty” (2003) şi „Citeşte şi arde/ Burn After Reading” (2008).

Foto credit: Cinemagia, Inside Llewyn Davis 

19
/07
/17

La finele anului 2016, Franța își arăta gratitudinea față de Vladimir Cosma într-un spectacol aniversar unic. Peste 3.500 de persoane au aplaudat, în picioare, la finalul concertului triumfal al compozitorului român, aflat la pupitrul Orchestrei Române de Tineret, prin care acesta aniversa, la Palatul Congreselor din Paris, 50 de ani de activitate artistică de succes.

19
/07
/17

CRONICĂ DE FILM Pentru a reda încărcătura uriaşă – deopotrivă istorică şi simbolică – a cunoscutei Bătălii de la Dunkerque din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Christopher Nolan aruncă în luptă un arsenal maiestuos în acest nou film al său, „Dunkirk”.

18
/07
/17

În această seară, de la ora 18.00, Institutul Cultural Român de la Viena prezintă, la sediul său, proiecţia reportajului în limba germană „Timişoara – vizita unui oraş în schimbare“ din seria „KulTOUR mit Holender“, realizată şi difuzată de postul de televiziune austriacă Servus TV. Evenimentul este programat cu ocazia aniversării lui Ioan Holender, care împlinește astăzi 82 de ani. Timişoara, orașul nașterii lui Ioan Holender, va fi Capitală Europeană a Culturii în anul 2021.

17
/07
/17

Caravana Filmelor TIFF revine în această vară, pentru a opta ediție, cu un program de filme noi, premiate, proiectate în aer liber pentru publicul din peste 15 orașe. Ecranul uriaș al Caravanei va fi amplasat în parcuri, piețe publice, amfiteatre și grădini de vară, de la mijlocul lunii iulie, până în septembrie. Spectatorilor li se pregătesc comedii, drame, thrillere animații, filme premiate în marile festivaluri și succese de casă. Intrarea este liberă.

17
/07
/17

O discuţie cu cineastul Alexandru Solomon despre ultimul său documentar, „Ouăle lui Tarzan”, şi vernisajul unei expoziţii cu fotografii din Petrila realizate de regizorul Andrei Dăscălescu se numără printre evenimentele conexe proiecţiilor la cea de-a patra ediţie a festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

16
/07
/17

CRONICĂ DE FILM Despre o spectaculoasă docuficţiune poloneză cu viaţa de noapte a tinerilor din Varşovia. Şi despre un thriller elveţian care are ca protagonist un detectiv particular cu o minte tulburată. Acum, în iulie, în (unele) cinematografe.

15
/07
/17

Caravana Filmelor TIFF revine în această vară, pentru a opta ediție, cu un program de filme noi, premiate, proiectate în aer liber pentru publicul din peste 15 orașe. Ecranul uriaș al Caravanei va fi amplasat în parcuri, piețe publice, amfiteatre și grădini de vară, de la mijlocul lunii iulie, până în septembrie.

14
/07
/17

Un documentar regizat de Susan Lacy despre regizorul laureat al premiului Oscar Steven Spielberg va avea premiera la HBO pe 7 octombrie. Documentarul va examina în profunzime filmografia lui Spielberg, relevând modul în care experiențele sale i-au influențat munca și au transformat-o în timp.

12
/07
/17

Buzăul a devenit între 4 și 9 iulie, pe durata Festivalului Internațional de Film Buzz CEE, un spațiu original al filmelor și al cineaștilor. Cum a arătat a doua ediție a festivalului buzoian, aflați din rândurile care urmează.

12
/07
/17

Toate aceste nopți albe / All These Sleepless Nights, documentarul hibrid regizat de polonezul Michal Marczak, intră pe 28 iulie în cinematografele din țară, distribuit de Transilvania Film. Filmul a câștigat premiul pentru regie la competiția World Cinema - film documentar a Festivalului de la Sundance, și premiul publicului în competiția internațională a festivalului T-Mobile New Horizons IFF din Polonia.

11
/07
/17

Discuțiile privind viitorul actor care îi va da viață legendarului spion James Bond par să fi luat sfârșit, după ce cotidianul britanic The Mirror a relatat că producătoarea Barbara Broccoli l-a convins pe Daniel Craig să semneze pentru un al cincilea film al francizei.

11
/07
/17

Filmul „Marița”, debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, va fi proiectat în premieră în România la gala de închidere a celei de-a patra ediţii a festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

10
/07
/17

Vara aceasta este una plină de aventuri pentru copii şi adolescenţi. Dacă luni, 3 iulie, ei au “ridicat ancora” goeletei Speranţa şi au pornit în lumea largă urmărind serialul “Toate pânzele sus!” (de luni până joi de la ora 20.00), din 8 iulie, la sfârşit de săptămână, aventura continuă cu “Cireşarii”.