Interviu cu Tudor Chirila despre cartea sa
http://www.ziarulmetropolis.ro/interviu-cu-tudor-chirila-despre-cartea-sa/

Tudor Chirilă a declarat, într-un interviu acordat Mediafax, că speră ca publicul cărţii sale, “Exerciţii de echilibru”, care prezintă o serie de texte de pe blogul personal, să nu fie format neapărat din cititorii săi online, mărturisind, totodată, că s-a gândit să intituleze volumul “Aproape sincer”.   Tudor Chirilă a povestit cum a decis titlul cărţii […]

Un articol de Andrada Văsii|26 Noiembrie 2012

Tudor Chirilă a declarat, într-un interviu acordat Mediafax, că speră ca publicul cărţii sale, “Exerciţii de echilibru”, care prezintă o serie de texte de pe blogul personal, să nu fie format neapărat din cititorii săi online, mărturisind, totodată, că s-a gândit să intituleze volumul “Aproape sincer”.

 

Tudor Chirilă a povestit cum a decis titlul cărţii sale, cum s-a născut blogul lui şi de ce a ales să îşi prezinte postările din online şi în forma unei cărţi. De asemenea, artistul a oferit detalii despre scenariul de lungmetraj pe care l-a scris recent, despre relaţia sa cu scrisul şi despre cea cu cititorii săi.

Prezentăm interviul acordat Mediafax de Tudor Chirilă:

 

Reporter: De ce ai ales să publici un volum cu texte de blog şi nu o carte de sine stătătoare?

Tudor Chirilă: Ca să scrii o carte de sine stătătoare ar însemna să ai ceva foarte important de spus. Cartea mea nu este un roman. Nu m-am gândit atât de serios la scris. Blogul ăsta a început dintr-o joacă şi, uşor-uşor, a căpătat o dimensiune foarte mare, fiind o perioadă în care am scris zi de zi, ca un fel de exerciţiu de jurnalism. Ideea cu blogul a fost că, la un moment dat, aş putea să scriu, să mă lansez în proză serios şi nu invers, adică nu am vrut să scriu un roman şi am scris un blog. Dar publicul a avut un mare rol, pentru că am avut confirmări de la toţi şi feedback şi nu am avut decât să scriu în continuare. Când am avut povestirea cu “Rolling Stones, Smaranda, Luca. Muzica capitalistă”, au preluat-o cei de la Jurnalul Naţional şi a avut 6.000 de vizualizări la ei pe site şi mi s-a părut extraordinar. Aşa că am continuat să scriu, să scriu şi, după cinci ani, am adunat foarte mult material, este mult material care îmi place şi m-am găsit cu cei de la Polirom, care fac asta de ani de zile şi iată-ne aici.

Rep.: Dar nu sunt toate textele de pe blog în volum…

T. C.: Nu, eu am eliminat, am eliminat şi chiar şi în textele pe care le-am trimis lor am marcat cu steluţă textele de care mă puteam despărţi şi am făcut o listă şi a fost interesant că editura selectase aceleaşi texte ca mine. Ne-am consultat foarte mult.

Rep.: A trebuit să rescrii unele dintre texte?

T. C.: Nu, nu, am rescris foarte puţin. Am schimbat cuvinte, câteodată am schimbat o topică, am schimbat câte o propoziţie, nu am vrut să le rescriu, pentru că mi s-a părut că descriu perioada în care eram. Cam aşa am văzut lucrurile.

Rep.: Şi blogul de ce l-ai început?

T. C.: O prietenă mi-a spus să fiu mai prezent online. Eu eram în continuare foarte convins că trebuie făcută diferenţa între lucrurile bune şi lucrurile tâmpite de pe internet. A venit şi din faptul că am o pasiune pentru fotografie pe care o continuu. Este multă fotografie în el. Îmi aduc aminte că o prietenă mi-a trimis la 12 noaptea un mail: “uite că ţi-am făcut un cont de blogger, pui şi tu pozele pe el”. Şi am zis: “bine, hai, mă apuc”. Şi o să vedeţi, la început, pe blog, este foarte răsfirat aşa, am mai pus nişte poze şi, deodată, după 3-4 luni, cu povestea asta am debutat. Deci practic, pentru asta l-am avut, să pun poze pe el. Nu m-am gândit niciodată că ar putea deveni un blog influent, că va fi un text cu scrisoarea către liceeni care va deveni un viral. Ăla a fost un text pe care l-am scris în 20 de minute. Mi s-a părut aşa o sumă de stări care s-a exprimat pe loc. Nu am avut un plan. M-am apucat pur şi simplu să pun poze acolo. Şi a apărut într-o perioadă mai grea în care am avut şi despărţirea de Vama Veche, eram şi cu Vama, cu primul disc. Am considerat că era un moment în care să pot să comunic. Atunci au fost în presă multe speculaţii şi am avut astfel o tribună în care jurnaliştii… ăia care voiau, că ăia care nu vor… Ăia care voiau o informaţie corectă şi reală puteau să vină acolo. Da, e şi o tribună a mea, personală. Nu pun texte cu aura asta de justiţiar.

Rep.: Care este relaţia cu cititorii tăi de blog?

T. C.: Nu prea am interacţionat… rar răspundeam la comentarii. Mi s-a părut întotdeauna cumva… Nu mi-a plăcut niciodată violenţa pe net. Nu mi s-a părut că trebuie să iau în seamă toate criticile corect. Şi mi s-a părut întotdeauna ciudat să scrie oameni care stau în spatele unor porecle. Nu mi se pare foarte corect să te ascunzi în spatele unor porecle. Eu nu le-am răspuns foarte mult. Eu le-am răspuns prin texte. Pe blogul meu nu ţineam neapărat să nasc dezbateri. Eu îmi spuneam un punct de vedere cât mai limpede, mai răspundeam unor comentarii ca să clarific ceva, după care nu mai stăteam în dezbaterea asta. Mi se mai spunea “bagă-te în seamă cu oamenii, răspunde la comentarii, să faci trafic” şi eu răspundeam: “Ce e aia să faci trafic?”. Asta vine şi din faptul că am vrut să fac un blog curat, în care să îmi arăt bucuria de a scrie şi nu a scrie despre celebrităţile momentului, despre mondenităţile momentului, despre politicienii momentului sau de a vehicula nişte nume care ar putea să îmi aducă trafic. Nu. Eu am scris poveşti din capul meu, am scris mult legat de Vama, legat de teatru, legat de profesiile mele, de ceea ce m-a inspirat, de ceea ce am făcut, am împărtăşit oamenilor un mesaj şi s-a născut un fel de literatură. Cam asta am făcut.

Rep.: Într-un fel, te-ai făcut şi puţin vulnerabil, pentru că au existat ziare care au preluat informaţii de pe blogul tău.

T. C.: Da, au existat jurnalişti şi publicaţii online care preluau lucruri fără să pună nici măcar link-ul. Dar n-am avut ce să fac. Totuşi, nu cred că a fost o problemă atât de mare şi nu s-a întâmplat în mod repetat, pentru că oamenii erau interesaţi doar de textele care să fie interpretate la modul picant. Şi nu am atât de multe. Am câteva, dar nu… Cel mai bun lucru care s-a desprins din el este faptul că aprecierile sau criticile legate de texte m-au făcut să scriu cât mai bine şi cât mai mult. Şi să aştept reacţia lor. E adevărat că e amuzant să aştepţi reacţii din partea oamenilor. Şi îmi plac mult şi reacţiile negative, dar argumentate. Am avut chiar recent un caz… am păţit o chestie la Hilton şi oamenii mi-au spus că nu sunt de acord cu mine. Au făcut-o foarte ferm, dar cu argumente. Şi mi s-a părut interesant.

Rep.: Crezi că publicul cărţii o să fie în mare parte publicul blogului?

T. C.: Nu mi-aş dori să fie publicul blogului. Deşi sunt convins că o parte din cititori au fost şi pe blogul acesta. Şi eu, când am văzut cartea, am avut surpriza apropo de altceva. Cartea nu are legătură cu un blog. E chiar o carte de povestiri, ai putea să zici. Cei care au fost mai prezenţi pe blogul meu vor avea o surpriză văzându-le puse cap la cap aşa. Dar eu cred că va fi o mare surpriză pentru publicul care nu mă cunoaşte, pentru publicul care nu stă pe internet, dar cumpără carte. Cred că există zonă din asta de public care cumpără carte serios, care nu cumpără carte online, cumpără carte în formatul ei. Şi eu acolo aş vrea să ajung, la oameni care nu mă cunosc sau la cei care nu mă cunosc de pe blog, ci din teatru sau din muzică. Cred că, pentru cititorii blogului meu, cumpărarea cărţii e ca şi cum şi-ar cumpăra o parte din viaţă, pentru că ei au participat activ. La un moment dat a fost o discuţie să punem şi comentariile, dar nu am mai făcut asta, pentru că am vrut ca această carte să devină o chestie diferită de blog şi cu totul aparte.

Rep.: De ce se numeşte “Exerciţii de echilibru”?

T. C.: De ce nu?

Rep.: M-am gândit că scrisul pe blog a fost pentru tine, într-un fel, un mod de a te echilibra, un exerciţiu de echilibru…

T. C.: Ai ghicit. Nu este foarte criptat. Eu pe blogul ăsta am intrat pentru că am fost într-o perioadă grea. A fost o perioadă grea… în 2007. Şi a fost, într-adevăr, de multe ori, o metodă de a mă echilibra şi de a preciza nişte lucruri pentru mine prin scris. Şi atunci s-a făcut personal şi un debuşeu din preaplinul de energii grele pe care le aveam atunci. Am avut şi confirmare din partea publicului şi chiar m-a echilibrat. A fost o perioadă foarte grea atunci şi blogul a fost ca o parte frumoasă, minunată, în care m-am regăsit mereu şi unde oamenii veneau şi într-o vreme nu îl vedeau pe Chirilă de la Vama sau Chirilă de la teatru, ci vedeau ce scriam. Adică erau şi oameni cărora le plăcea muzica mea, dar spuneau că le place blogul. Comentau, le plăcea ce scriam şi mi-au dat încredere. Dar… este şi greu să fii foarte sincer. Mă şi gândeam cum ar fi să fii dezarmant de sincer cu tine să spui tot-tot-tot şi să nu-ţi mai pese de nimic, cum spunea Jim Morrison, în momentul în care spui tot-tot şi îi laşi să muşte din tine şi te-ai deschis în cel mai crud mod şi când nu mai ai nimic de ascuns, ei bine, asta e foarte greu. Şi pe blog e foarte greu. La un moment dat, m-am gândit la un titlu de carte care părea prea autobiografic şi blogul meu nu era autobiografic. M-am gândit să îi zic “Aproape sincer”. Pentru că am încercat, dar nu am reuşit să dau chiar o aşa mare dovadă de sinceritate.

Rep.: Este pe blogul tău un post recent despre tatăl tău. Ai învăţat lucruri despre scris de la el?

T. C.: Tata (jurnalistul Ioan Chirilă, n.r.) a scris absolut fabulos şi îmi pare rău că a scris doar literatură sportivă sau a făcut din sport un motiv de literatură. Ceea ce e absolut extraordinar în jurnalismul sportiv din România. Dar îl văd pe tata scriindu-şi sau apucând să scrie romanul vieţii pe care l-a început, dar nu a mai avut forţă să-l termine. Am învăţat multe de la el citindu-l. Tata avea un stil foarte uşor, cu nişte comparaţii extraordinare, totul curgea foarte uşor. Am citit câteva pagini recent şi m-am gândit că îmi aminteşte de Marquez. Am citit dintr-o carte a lui, “Viaţa la plus 200”. Găseşte o poveste pentru fiecare eveniment. Este o colecţie de povestiri, de fapt. Şi am avut sentimentul acesta şi când l-am citit pe Marquez, dar şi când l-am citit pe tata. Am furat de la tata, cred că am furat inconştient.

Rep.: Aştepta critici de la voi?

T. C.: Nu cred, nu prea cred. Tata era prea mare ca să ne putem noi permite… Tata era un om generos. Scria foarte lejer aşa. Se gândea foarte mult şi, la un moment dat, pleca în camera lui şi scria două ore, apoi iar stătea. Scria foarte uşor, nu era trist, nu avea “writer’s block”.

Rep.: E diferită senzaţia de pagină albă ca scriitor şi ca blogger?

T. C.: Dacă te referi la “writer’s block”. Cred că este diferită senzaţia în faţa cărţii faţă de senzaţia din faţa blogului. Cred că miza e mult mai mare la o carte. Tot ce e pe blog e efemer. Pe blog poţi să ai o zi mai proastă. E ca în jurnalism. În jurnalism nu ai voie să ai “writer’s block”. Că nu ţi-a ieşit un text bun… de scris ai scris. Chestia asta cu “writer’s block” am experimentat-o la scenariul meu de film, unde, pe la pagina 70, mă uitam la el şi nu ştiam ce să mai fac. Apoi m-am apucat de documentare şi m-am deblocat. Fiecare se deblochează diferit. Unii beau un pahar cu vin, alţii uită de carte şi pleacă două săptămâni. La blog nu a fost cazul, pentru că la blog scrii sub impuls şi sub impuls nu ai chestia asta. Când ai de scris o povestire, ştii foarte bine ce ai de făcut. Cred că asta intervine când nu ştii unde merge povestea.

Rep.: Spune-mi ceva despre scenariu…

T. C.: N-am prea vorbit despre el. Eu am scris un scenariu pentru că … într-o seară, am avut o idee şi nu am mai putut să scap de ea. Am citit şapte cărţi de scenaristică. Am stat în fund într-o librărie din Singapore vreo patru ore, căutând cărţi.

Rep: Care au fost cărţile?

T. C.: Una din ele a fost “Screenwriting for dummies”, cartea lui (Robert, n.r.) McKee “Story”, multe texte de pe net şi încă câteva cărţi. Am avut o rezidenţă la Paris, unde m-am documentat şi a ieşit un scenariu despre o zi şi jumătate din viaţa unui director de creaţie.

Rep.: Ai găsit echipă pentru proiect?

T. C.: Am terminat acest script, l-am dat în câteva locuri la citit, au fost păreri pro, păreri contra, păreri jumate pro, jumate contra. A fost un prim draft, dar a fost un draft foarte bine studiat. Adică mi-a zis un prieten că i-a plăcut că am conturat foarte bine personajele. Şi pe dialoguri am stat foarte mult. Aş dori să găsesc un regizor sau un producător interesat de proiectul ăsta. În special un regizor cu care să colaborez, să duc scenariul mai departe. Eu cred foarte mult în proiectul ăsta.

Rep.: De ce ai ales să scrii un scenariu şi nu o nuvelă?

T. C.: Pentru că mie îmi place foarte mult filmul şi cred că filmul este o sinteză a altor arte şi mi se pare că lucrurile ajung mai repede prin film la oameni şi eu asta fac. Nu am găsit niciun rol în scenariul ăsta pentru mine. Deşi e foarte personal, eu n-aş avea ce juca, dar sper să se întâmple. E bine că a trecut ceva timp de când l-am scris. Povestea e foarte actuală. Cu cât se adânceşte criza, cu atât e mai actuală. L-am început în 2008 şi l-am terminat în 2010. Numai documentarea a durat şapte luni. Scenariul în sine are 300 de kB, documentarea are 90 de Gb. Am făcut documentare în agenţiile independente. Cu ocazia asta am cunoscut jumătate din publicitarii români.

 

 

 

Tudor Chirilă este actor, muzician, compozitor şi producător. A jucat în 13 spectacole de teatru, în regia unora dintre cei mai valoroşi regizori români, printre care Alexandru Tocilescu, Alexandru Darie, Alexandru Dabija, Iarina Demian, Gelu Colceag, Horaţiu Mălăele, Victor Ioan Frunză. În 2004 a câştigat un premiu UNITER pentru rolul Malvolio din “A douăsprezecea noapte”, de William Shakespeare, în regia lui Gelu Colceag, fiind cel mai tânăr actor care a obţinut această distincţie până în acel moment. Printre producţiile de film în care a jucat se numără “Legături bolnăvicioase”, în regia lui Tudor Giurgiu, “Milionari de weekend”, în regia lui Cătălin Saizescu, şi “Nordrand”, coproducţia austro-germană regizată de Barbara Albert. În 1996 a fondat şi a devenit solistul uneia dintre cele mai iubite formaţii rock din România, Vama Veche. În prezent este solistul trupei Vama.

 

 

 

Sursa: Mediafax

09
/12
/16

„Viaţa de zi cu zi seamănă cu un film prost de serie B. Dacă mi s-ar propune s-o ecranizez, aş refuza.” – Kirk Douglas. Ultimul supraviețuitor al epocii de aur a Hollywood-ului împlinește, astăzi, 100 de ani! Cu această ocazie, numeroase ziare din întreaga lume i-au dedicat legendarului actor și producător american articole omagiale.

08
/12
/16

Final de decembrie, cu 27 de ani în urmă, la radio, după ani, grei, se difuzează un colind cântat de corul Madrigal. Doi bărbați, tata și fratele lui, oameni destul de greu de impresionat – pentru că viața avusese grijă să-i călească suficient - plângeau discret, privind spre focul din sobă.

08
/12
/16

Considerată o revelație a cinematografiei europene, actrița Ada Condeescu, starul din “Eu când vreau să fluier, fluier”, “Loverboy” sau “Dincolo de calea ferată”, debutează cu un prim proiect fotografic, expoziția “Colentina”, care va fi vernisată joi, 15 decembrie, de la ora 18.30, la Galeria Rotenberg-Uzunov din București.

08
/12
/16

Un tablou al pictorului belgian James Ensor, "Squelette arrętant masques" ("Schelet oprind măștile"), a fost achiziționat, miercuri, pentru suma de 7,4 milioane de euro, un record mondial pentru o lucrare a artistului, în cadrul unei vânzări organizate de casa de licitații Sotheby's la Paris

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

07
/12
/16

„La UNTEATRU, luna decembrie e o lună ca oricare altă. Tot cu cadouri, tot cu mult teatru, cu multă muzică, tot cu bucurie și amintiri minunate. Sperăm că ultima lună din an să fie plină de daruri din care să facem și noi parte. Fă-ți cadou o experiență!” - iată provocarea lansată de Andreea și Andrei Grosu, regizori și fondatori UNTEATRU.

07
/12
/16

Proiecția filmului „Biserici de lemn din România – un documentar”, va avea loc joi, 15 decembrie, de la ora 12, la Cinemateca Eforie din București. Filmul se proiectează în cadrul celei de-a XI-a ediții a IPIFF – „Festivalul Indie al Producătorilor de Film Independenți”.

07
/12
/16

Anul 2099, toamna târziu, la o şcoală din Bucureşti (în continuare capitala României, cele mai apropiate capitale ale unor state vecine sunt Viena şi Moscova) mai mulţi adolescenți discută, la ora de istorie, despre eroii neamului din ultimele două secole.

06
/12
/16

Iubitorii de carte sunt invitați în această seară (5 decembrie), de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea romanului “Inocenţii” de Ioana Pârvulescu. Alături de autoare vor fi prezenţi: Adriana Bittel, Tania Radu, Dan C. Mihăilescu, Mircea Cărtărescu şi Lidia Bodea. Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.

Page 1 of 57712345...102030...Last »