Maia Morgenstern: „Eu n-am avut destul timp să mă joc“
http://www.ziarulmetropolis.ro/interviu-maia-morgensten-eu-nu-am-avut-destul-timp-sa-ma-joc/

Actriţa Maia Morgenstern vorbeşte despre colaborarea ei cu Radu Beligan, despre relaţia cu un fiu actor şi despre provocările care o aşteaptă în cariera ei de manager al Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti.

Un articol de Andrada Văsii|14 Septembrie 2012

Actriţa Maia Morgenstern vorbeşte despre colaborarea ei cu Radu Beligan, despre relaţia cu un fiu actor şi despre provocările care o aşteaptă în cariera ei de manager al Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti.

Andrada Văsii: Ce ne puteţi spune despre spectacolul „Jubileul“, de la Teatrul Metropolis? Ce anume v-a determinat să acceptaṭi acest rol?

Maia Morgenstern: Lucrurile sunt foarte, foarte simple. Maestrul Beligan m-a sunat şi mi-a spus, aproape îndrăznesc să îl citez din memorie: „este un spectacol, este un moment al tău“.

Cred că nici nu am avut curajul să înṭeleg bine ce îmi spunea în prima clipă. Mi-a propus acest text şi, astfel, mi-a propus un spectacol; m-a chemat la o întâlnire cu mine însămi. „E pentru tine“ mi-a spus, iar în clipa aceea a existat, emoṭional, un credit total. O deschidere totală, o încredere 100%; un confort, dacă vreṭi. Aşa cum îṭi pui un anumit moment al vieṭii în mâna cuiva.

Da, simţeam că acesta este momentul. Am înṭeles, aşa cum a spus maestrul Beligan. Încrederea cu care mi-a spus-o mi s-a transmis şi am fost onorată că am fost chemată. Apoi am citit piesa şi, iarăşi mărturisesc, nu ştiu dacă este spre bine, sau nu [n. r. – râde] fără descifrarea maestrului Beligan nu cred că m-aş fi îndrăgostit, aşa cum am fãcut-o, de acest text.

Ca orice text, şi acesta îţi poate oferi capcane; are şi o latură a zonei de comedie şi aşa trebuie să fie. Însă, dacă nu cântăreşti cu foarte mare grijă pentru măsură lacrima, latura tragică şi latura comică, totul poate cădea în derizoriu. Nu s-a întâmplat aşa, pentru că maestrul Beligan a păzit drumul în fiecare clipă şi m-a ferit de capcane, de scăpări. A păzit drumul către naşterea acestui spectacol.

Care a fost dinamica relaṭiei dumneavoastrã cu maestrul Beligan?

Maestrul Beligan a provocat ceva în mine; mi-a lăsa liber frâul imaginaţiei. Nu m-a împiedicat să am o abordare personală, o libertate a creaṭiei într-o rigoare extrem, extrem de fină. Nu este o contradicţie în termeni. Este vorba despre rigoarea bunului simṭ, a diversităţii mijloacelor de expresie. În acelaşi timp, cred că esenṭa şi rafinamentul şi-au pus amprenta asupra lucrului pentru acest spectacol.

V-aţi mai îndrăgostit de un rol aşa cum v-aṭi îndrăgostit de acesta?

De foarte multe ori, bineînṭeles; aş fi nedreaptă să neg acest lucru. De multe ori s-a întâmplat să mă îndrăgostesc de copiii mai puţin doriţi, de spectacolele care s-au născut mai greu. De momentele în care pariul cu irealizabilul era într-un vârf de ac. Poate că şi spaima şi pericolul m-au dus mai departe.

Aţi avut o colaborare nouă în film (n. r. – filmul „What about love“). Cum este să lucraţi cu Sharon Stone şi cu Andy Garcia? Ce v-a atras la acest rol?

În primul rând, m-am întâlnit cu regizorul, care mi-a descris foarte frumos rolul. Este un film despre iubire, despre părinţii a doi tineri. Ai putea spune: „ce caut eu aici?“. De parcă ar fi un fel de umplutură, un fel de: „raportez presei că şi un actor român se flutură prin filme cu vedete  americane“. Nu, nu… O spun aşa cu puţină ironie, pentru că de multe ori m-a preocupat participarea mea şi a altor actori, mari artişti români, la diverse producţii şi coproducţii internaṭionale. Dar este dureros pentru un mare artist să se spună despre el că a raportat că a trecut şi el pe acolo.

Este păcat să nu îṭi exploatezi şi să nu îṭi fie exploatat potenṭialul, talentul, la cote maxime şi să ştii că poṭi mai mult şi că doar bifezi o apariṭie. Contribuṭia mea în film mi s-a părut extrem de interesantă.

Aţi avut ocazia să le prezentaţi colegilor dumneavoastră Teatrul Evreiesc de Stat?

Da.

Cum a decurs vizita?

Aflând că am fost numită director interimar (urmează să pregătesc şi să susṭin un concurs, vreau să cred serios ) domnul Andy Garcia şi-a exprimat dorinṭa de a vizita Teatrul Evreiesc. Eu cred că a fost cel puṭin impresionat. Nu o să mă hazardez să povestesc ce simţea, pentru că nu cred că are rost. Cred că a fost emoṭionat, cred că a fost impresionat. A fãcut multe fotografii şi şi-a manifestat interesul.

Am încercat să îl invităm peste tot în teatru, în locurile frumoase, spectaculoase, încărcate de istorie, de amintiri, de tradiṭie. Dar şi în zonele mai puṭin atrăgătoare: în zonele în care teatrul se cuvine, şi are mare nevoie, să fie reparat. Are nevoie de o întreagă acţiune de restaurare, fiind un monument istoric.

Cred că este o bijuterie şi trebuie conservat; teatrul este un organism viu, se adresează publicului şi vrem să vină public cât mai mult, vrem să ne facem vizibili, vrem să ne deschidem. În acelaşi timp, suntem absolut conştienṭi că e nevoie de o restaurare a clădirii: pentru siguranţă, dar şi pentru a continua să fiinţeze. Pentru ca actul de cultură să se desfăşoare în condiţii normale.

Eu nu am avut destul timp să mă joc. Acest lucru mă făcea cea mai fericită: să mă joc, să inventez situaţii noi sau o viaţă nouă; să mă joc de-a mama şi de-a tata, cu păpuşile. Nu cred că aş fi putut-o formula aşa, dar era o bucurie şi o nevoie nesecată de a inventa poveşti pe care să le prezint şi altora.

Maia Morgenstern
actriţă

Cum se transpune relaṭia mamă-fiu pe scenă? Ştim că jucaţi alături de fiul dumneavoastră, Tudor Aaron Istodor.

Vreau să cred că suntem profesionişti. Mă interesează foarte mult că el şi colegii săi de generaţie încearcă să abordeze noi forme de teatru. Vorbim de foarte multe ori despre generozitatea actorului, despre generozitatea actului artistic. Pe de altă parte, poate să fie o contradicţie în termeni: actorul cu egoul său, cu ambiṭia sa, cu orgoliul său nici nu trebuie să fie contestate, să fie eludate.

Ar fi o aberaţie să încerci să ştergi din personalitatea unui artist nevoia lui de a fi în lumina reflectorului. Şi, în acelaşi timp, să fie în dialog cu celălalt, să-l lumineze cu atenţie, cu generozitate, cu încredere. Este un exerciţiu de generozitate pe care se cuvine să îl aplici în alte cazuri.

Ultima întrebare : unde vă vedeţi peste cinci ani?

Şi în parc, plimbând nepoṭii. Subliniez. Şi.

Foto: Cosmin Ardeleanu

29
/11
/16

Trecutul ne dezvăluie foarte multe lucruri, nu doar o incurabilă melancolie. Trecutul are o anumită forţă de a se impune în actualitate fără a-şi face simtiţă prezenţa. Acest lucru se petrece şi cu teatrul în general când pur şi simplu vorbim despre teatru, chiar dacă o facem la timpul trecut. Forţa sa este invizibilă şi efectele devin vizibile când doar îi constatăm absenţa.

26
/11
/16

La 10 ani de când a fost investit în funcția de manager al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, cea mai mare rampă de lansare a actorilor, Liviu Timuș amintește despre „fenomenul Piatra Neamț”, explică de ce trebuie să existe festivalul adresat în exclusivitate tinerilor, ajuns la a XXVIII-a ediție, „Pledez pentru tine(ri)”și cu ce probleme se confruntă la teatru.

02
/11
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Olimpia Melinte, treizeci de ani, actriță, consacrată internațional cu pelicula spaniolă „Canibal”. În curând, va fi din nou pe marile ecrane, în „Perfect sănătos”, noul film al Ancăi Damian. Actriță, dar mai ales mama lui Sasha (doi ani). Un interviu sincer despre cinema și maternitate. Olimpia Melinte se întoarce, iar acum vrea să joace din nou și teatru. A se lua aminte.

23
/10
/16

INTERVIU „Stilul este rezultatul deciziei mele că actorii sunt pe primul loc”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, autoarea filmului „Toni Erdmann”, regizoarea germană Maren Ade, invitată a ediției din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest”.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

05
/10
/16

Pe când „Câini” încă nu intrase în cinematografe, l-am provocat pe regizorul Bogdan Mirică la o scurtă discuție despre zilele petrecute pe platoul de filmare, dar și despre ce înseamnă pentru el premiile, masterul de scenaristică de la Londra sau simpatia vizbilă a publicului pentru un film românesc.

Page 1 of 2212345...1020...Last »