Interviuri-document cu personalităţi româneşti (5): Ana Blandiana şi Romulus Rusan
http://www.ziarulmetropolis.ro/interviuri-document-cu-personalitati-romanesti-5-ana-blandiana-si-romulus-rusan/

Ana Blandiana şi Romulus Rusan vorbesc despre: România, politica unei ţări, vocaţia intelectualului român, admiraţia faţă de intelectualii disidenţi şi repudierea lor după 1990, într-un interviu publicat în cartea „Românii secolului XXI“, de Rhea Cristina.

Un articol de Rhea Cristina|22 August 2013

EXCLUSIV Jurnalista şi scriitoarea Rhea Cristina a publicat recent volumul „Românii secolului XXI“, care cuprinde 32 de interviuri cu personalităţi româneşti atât din sfera culturală cât şi din alte domenii importante ale societăţii. Ziarul Metropolis vă prezintă fragmente din interviul cu Ana Blandiana şi Romulus Rusan, realizat în 1996.

„Demersul lor civic, atît înainte, dar şi după Decembrie 1989, «de a-i solidariza şi pe alţii în jurul ideilor lor, de a schimba mentalităţile unei întregi populaţii şi de a forma istoria», precum ei înşişi se exprimă în interviu, este remarcabil, într-o Românie supusă traumelor comuniste dar şi repetatelor transformări politice, economice, sociale şi culturale de după 1989“, spune Rhea Cristina, autoarea cărţii.

„Un dialog incitant, copleşitor, plin de învăţăminte şi adevăruri dureroase (multe dintre ele actuale!) despre România, poporul român, politica unei ţări, vocaţia intelectualului român, admiraţia faţă de intelectualii disidenţi şi repudierea lor după 1990, scriitorul şi politicianul faţă în faţă, distincţia între politician şi intelectual, instrumentalizarea culturii în perioada comunistă“, mai afirmă Rhea Cristina.

13718149_1092699857457104_1523904910_o

După ce v-am prezentat fragmente din interviurile cu Oana PelleaGigi CăciuleanuAlexandru Paleologu şi Matei Vişniec, vă prezentăm fragmente din interviul cu Ana Blandiana şi cu Romulus Rusan. Volumul este disponibil pe www.prouniversitaria.ro (poate fi achiziționat în format print, prin comanda poştală).

Rhea Cristina: România, după 1990, are formată deja o clasă de elită care să facă istorie şi să o reprezinte în străinătate?

Romulus Rusan: Sigur că da. Mulţi intelectuali din această clasă nu se pot afirma datorită spiritului nostru de autodistrugere. În privinţa inteligenţei, nu ne întrece nimeni ca popor, dar vorba lui Carol I, „Nu e suficient să ai talente, trebuie să ai şi caractere!“…

Ana Blandiana: Aici e problema.

R. R.: Mulţi nu s-au afirmat din cauza lipsei de solidaritate, cauzată de individualismul nostru feroce, care…

Rh. C.: A dus, poate, la repudierea scriitorului român după 1990?

R. R.: Bineînţeles că a fost folosită de Putere această breşă din caracterul nostru, pentru a adînci prăpastia care ar fi putut să nu existe într-un moment de atare efervescenţă, cum a fost aceea din 1989 şi 1990. Dar s-a lucrat pentru îndepărtarea oamenilor unii de alţii, pentru continuarea neîncrederii care existase în timpul dictaturii şi pentru crearea unor conflicte între diferite categorii sociale, confesionale, naţionale…

Citiţi şi: Cristian Mungiu, Ana Blandiana şi Georgeta Filitti, decoraţi de Regele Mihai I

Rh. C.: Totuşi, paradoxul există: revoluţiile din 1989 din spaţiul răsăritean au fost antiideologice şi, în pofida acestui lucru, au apărut atacurile la adresa intelectualilor. Să-l denumim un mod de antiintelectualism?

R. R.: Da.

A. B.: Nu neapărat.

R. R.: S-a pornit, din nou, de la lupta de clasă, după explozia din 1989. În 1990, un an nefast pentru noi, o cădere îngrozitoare, din cauza acestor segmentări antagonice din societate.

A. B.: Termenul de disident este destul de impropriu pentru cei din România. Disident înseamnă cei care au făcut o fracţiune într-o anumită mişcare, deci în cadrul comunismului, ei sînt foşti comunişti care şi-au revăzut părerile, sau, dimpotrivă, au rămas mai idealişti, consecvenţi ideologiei, în orice caz s-au opus puterii.

Rh. C.: Ca tribuni ai valorilor occidentale…

A. B.: Sigur, mă refeream la termenul de disident. Soljeniţîn sigur nu este un disident, deşi e denumit astfel. Pentru simplul motiv că nu a fost niciodată comunist, nu putea fi comunist disident. El era pur şi simplu un rezistent. Acelaşi lucru se poate spune despre Doina Cornea. În ceea ce mă priveşte, nu am fost membră a Partidului Comunist, deci nu puteam fi adeptă a comunismului.

Aceste nume devenite cunoscute, pentru că s-au opus liniei curente, au devenit şi mai incomode în 1990, decît înainte. Pentru că, în timp ce înainte opozanţii erau consideraţi pe faţă nişte duşmani şi, dacă se putea, erau băgaţi la închisoare sau cel puţin persecutaţi, în 1990 lucrurile au început să se complice foarte tare, deoarece Puterea însăşi se considera opusă la ceea ce fusese înainte.

Citiţi şi: Interviuri-document cu personalităţi româneşti (1): Oana Pellea

În mod normal, ar fi trebuit să se considere, într-un anumit sens subaltern, în orice caz, de pe o poziţie admirativă faţă de cei care contestaseră Puterea dinainte. Dar aceia contestau şi Puterea actuală. Tot ceea ce putea să facă Puterea actuală era să egalizeze nivelul murdăriei, să împroaşte cu noroi pe cei care nu fuseseră murdari, pentru ca, în felul acesta, nimeni să nu mai înţeleagă nimic.

În general, unul din marile secrete ale vieţii noastre politice din ultimii ani a fost construirea savantă a unei confuzii în care lumea să înţeleagă cît mai puţin, astfel încît în dosul apelor tulburi să se poată aranja cărţile şi jocurile. Părerea mea este că au fost atacaţi nu atît pentru că erau intelectuali – dacă ar fi fost muncitori, s-ar fi întîmplat acelaşi lucru; întîmplător au fost atît de insultaţi, murdăriţi, atît de loviţi, după 1990, mai ales în revistele extremiste. Dar problema nu era de natură culturală, ci politică.

Rh. C.: La Hegel, „faptul primar este conflictul dintre conştiinţe“. Pentru a apărea, conştiinţa reclamă multiple condiţionări?

A. B.: Eu am avut întotdeauna conştiinţa că obligaţia mea de scriitor este să scriu ceea ce gîndesc şi, dacă pot, să public ceea ce scriu. Acesta a fost punctul de pornire, pentru că am încercat să pun în practică această lege interioară şi ea a funcţionat pentru ceilalţi mai mult decît literar, adică, pornindu-se de la ea, s-a creat un fel de simbol al scriitorului care se încăpăţînează să spună ceea ce crede indiferent de ce i se întîmplă.

Cu cît mi se întîmplau mai multe, cu atît acest simbol devenea mai puternic. Ulterior, acest simbol a fost luat şi s-a încercat să fie folosit în decembrie 1989, eu fiind numită, fără a fi întrebată, în acel prim Consiliu al Frontului Salvării Naţionale, din care am demisionat ulterior, iar simbolul a devenit mai puternic, şi aşa mai departe…

Rh. C.: Există posibilitatea ca intelectualii să se poată exprima, la nivel universitar, în presa română?

R. R.: Din păcate, nu. Situaţia revistelor universitare nu o cunosc foarte bine. În presa cotidiană însă, foarte puţin. Cred că e o foarte mare necesitate, pentru că în lumea universitară este nevoie de crearea unei comunităţi care să unească din nou pe intelectualii nemulţumiţi înainte de regimul existent şi care s-au dispersat acum în necazurile zilnice, în dezorganizarea din învăţămînt.

Învăţămîntul trebuie să-şi recapete aura de instituţie naţională, ca şi armata sau Biserica, şi să-i unească pe oameni într-o comunitate, prin mass-media în special. Mă întreb de ce nu există emisiuni cu marii dascăli pe care-i avem şi de ce ziarele nu au pagini de discutare a problemelor din învăţămînt.

Rh. C.: Există o distincţie netă între intelectual şi politician? Politica poate deveni un posibil ghid al intelectualului român?

A. B.: În multe privinţe, cred că sînt noţiuni chiar opuse. Intelectualul este o persoană care încearcă să analizeze lucrurile şi să le înţeleagă, mergînd atît de departe cu înţelegerea, încît ajunge să înţeleagă chiar motivele adversarului. În general, intelectualii sînt luptători mai puţin periculoşi, într-un anume sens, pentru că în momentul în care loveşte, intelectualul se gîndeşte şi la ceea ce simte celălalt sau de ce l-a lovit, etc.

Politicienii sînt, în general, nişte fiinţe mult mai puţin complicate, care urmăresc nişte scopuri precise, de multe ori chiar numai propriile lor interese, camuflate în idei frumoase, iar lucrurile se desfăşoară foarte simplu, într-o duplicitate care merge pînă în pînzele albe.

Citiţi şi: Interviuri-document cu personalităţi româneşti (2): Gigi Căciuleanu

Aş vrea să revenim puţin la tema noastră anunţată, Scriitorul şi Puterea. Ceea ce mie mi se pare interesant, reluînd chiar subiectul unui colocviu pentru români organizat anul trecut în cadrul unui simpozion, este că între scriitor şi Putere au existat întotdeauna legături foarte puternice.

Nu precizez încă de ce fel, şi s-ar părea că scrisul este arta cea mai desprinsă de materie, adică un scriitor are nevoie doar de o foaie de hîrtie şi de creion ca să scrie o capodoperă, un cineast are nevoie de milioane ca să-şi realizeze capodopera, deci s-ar putea bănui că scriitorul e mai puţin dependent decît cineastul.

Citiţi şi: Interviuri-document cu personalităţi româneşti (3): Alexandru Paleologu

Da, e adevărat, cu atît mai mult cu cît în cazul cineastului, opera nici nu se poate realiza dacă nu există banii, în timp ce scriitorul (care începe să depindă doar în momentul publicării) poate să îşi lase cartea şi ea să apară postum.

Există totuşi o legătură teribil de apăsătoare, şi asta pentru că scriitorul, în măsura în care este important, răspunde întotdeauna, într-o măsură mai mare decît ceilalţi artişti, şi pentru Putere. Pentru că, dacă rămîne, acesta este un fel de blestem al perenităţii lui, el va fi asociat cu epoca în care a scris şi, lucrurile tasîndu-se, el va răspunde pentru ceea ce s-a întîmplat în acea epocă.

Aceasta a fost una din obsesiile mele în perioada demolării mînăstirii Văcăreşti. Ajunsesem pînă la a mă ruga lui Dumnezeu ca acele cărţi pe care le-am scris şi le-am publicat în acel timp să nu rămînă, pentru că, dacă vor rămîne, ele se vor lega strict de acest moment tragic al existenţei noastre şi se va face legătura următoare: Cum de a fost posibil să fie contemporană cu această blasfemie şi să nu o fi putut împiedica?

Această răspundere e a scriitorului chiar şi faţă de cel care este la putere şi care între timp dispare cu totul. Nu rămîn decît marii monştri sau marii oameni politici (în genere, majoritatea reprezentanţilor puterii dispar în neantul istoriei), iar oamenii de cultură, al căror nume rămîne, răspund pentru epoca lor, din toate punctele de vedere.

Rh. C.: Să înţelegem că puterea scriitorului este cu mult mai mare decît puterea politicianului?

Ana Blandiana: Cu mult mai lungă bătaie, într-un anumit sens, cu mult mai mare.

Citiţi şi: Interviuri-document cu personalităţi româneşti: Matei Vişniec

Rh. C.: În ce condiţii un scriitor poate deveni politician? Este politica o vocaţie sau o meserie?

R. R.: Camil Petrescu visa o societate condusă de intelectuali, avea şi doctrina noocraţiei. Cred totuşi că el era un idealist şi că, între cele două noţiuni, sînt nişte linii care tind spre o limită, dar nu se pot apropia armonic niciodată. Întotdeauna omul politic îl distruge pe intelectual, cînd acesta a devenit om politic. Îl ia de la preocupările lui, îi deformează talentul, îi mănîncă timpul. Uitaţi-vă, noi am avut mulţi prim-miniştri scriitori.

Nu ştiu dacă Maiorescu ar fi fost mai mare dacă n-ar fi fost prim-ministru. Cred că ar fi fost un om de cultură care s-ar fi afirmat mai mult, nu mai vorbesc despre Goga, care se pare că în politică nu a strălucit. Într-un fel, politicianul îl „mănîncă“ pe intelectual.

Interviuri-eveniment

În cartea „Românii secolului XXI“ pot fi citite 32 de interviuri cu 29 de personalităţi nu doar din sferele culturale, ci şi din alte domenii de activitate: Radu Bărbulescu, Ana Blandiana şi Romulus Rusan, Al. Cistelecan, Dragoş Galgoţiu, Sorin Ilieşiu, Irina Mavrodin, Sergiu Anghel, Doina Cornea, Aurelian Crăiuţu, Alexandru Paleologu, Oana Pellea, Dan Puric, Geo Saizescu, Ioan Tugearu, Matei Vişniec, Annie Bentoiu, Barbu Cioculescu, Eleodor Focşeneanu. Ioan V. Argatu, Iuliana Avadanei, Victor Boştinaru, Gigi Căciuleanu, Adrian Cioroianu, Constantin Degeratu, Sabin Drăgulin, Paul Dumitrescu, Marcela Monica Stoica, Christian Tămaş.

Foto cu Ana Blandiana şi Romulus Rusan, din  Contemporanul

30
/04
/17

O poveste de dragoste cu parfum de Orient, „Căsătorie de plăcere”, cel mai recent roman al scriitorului marocan Tahar ben Jelloun, apare în colecția Babel a editurii Nemira și va fi lansat pe 10 mai la Cafeneaua Cărturești.

27
/04
/17

H.-R. Patapievici, Nicu Alifantis, Ada Milea, Cătălin Ștefănescu, Vera Șandor, Mădălina Pașol și mulți alții într-un weekend cu vernisaj, concerte, teatru, dialoguri, conferință și film. Vineri, 12 mai, la ARCUB Lipscani 84-90, la orele 18:30, începe prima ediție a festivalului „FREUDescu, Un Festival cu Tușă Psihanalitică”, singurul festival ce îmbină arta și psihanaliza.

23
/04
/17

În acest an, odată cu apariția filmului „Jackie” (regia: Pablo Larrain), primul film pentru marele ecran inspirat de viața celei mai faimoase prime doamne a Statelor Unite, editura Corint a lansat biografia „Jaqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusă”, publicată de Barbara Leaming în 2014.

19
/04
/17

Poetul Claudiu Komartin (33 de ani) ține în viață un cenaclu – Institutul Blecher. Și o editură care publică poezie – Casa de Editură Max Blecher. Claudiu Komartin, din Berceni. Trăiește între poeți și pentru poezie. Către viitor se uită, așa cum e și firesc, în ordinea poetică a lumii, cu scepticism.

19
/04
/17

Peste aproximativ o lună, în capitală debutează cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB). Timp de o săptămână, în perioada 15-21 mai, peste 100 de poeţi din peste 30 de ţări vor sosi la Bucureşti, prilejuind publicului iubitor de poezie ocazia de a participa la mai mult de 20 de evenimente, organizate în 10 spații culturale cunoscute din oraș.

19
/04
/17

George Bălăiţă unul dintre marii scriitori români contemporani, s-a stins din viață sâmbătă, cu o zi înainte de a împlini vârsta de de 82 de ani. În iunie 2008, în cadrul Târgului Bookfest, Uniunea Scriitorilor din România i-a decernat lui George Bălăiță Premiul Naţional pentru Literatură pentru întreaga operă.

11
/04
/17

Într-o zi de 11 aprilie se stingea din viaţă Ion Minulescu, autorul memorabilelor "Romanţe pentru mai târziu". În acea zi, într-un Bucureşti ruinat de bombardamentele aliaţilor, poetul de 63 de ani aniversa 30 de ani de căsnicie cu poeta Claudia Millian. Tot într-o zi de 11 aprilie era prezentat în România Visul lui Tănase, un film-scheci de N. Kirițescu, realizat la Berlin, avându-l pe Constantin Tănase în rolul principal şi avea loc premiera piesei Haiducii, de Victor Eftimiu.

Page 1 of 6512345...102030...Last »