Interviuri

In Ziarul Metropolis puteti citi interviuri cu oamenii care fac stirile culturale: Marcel Iures, Radu Beligan, Radu Afrim, Marius Manole, Luminita Gheorghiu, Oana Pellea s.a. Am stat de vorba cu personalitati din teatru, din film si din lumea literara.

Galactoria 2017. Cu, despre și de la cei 15 noi actori, pentru Teatru

De la Cluj, în vara lui 2017 pornesc spre lumea ca o scenă 15 tineri care și-au început studiul de o viață într-ale Artei Actorului cu cei trei ani de la Facultatea de Televiziune din Universitatea Babeș-Bolyai, sub îndrumarea profesorilor Miklós Bács și Irina Wintze.

28
/03
/17

Inițial: politehnist, masterand în științe umaniste, inginer de telecomunicații, IT-stul din cei ”10 pentru România”. Apoi – ruptură de destin și devine dans-actor în trupa lui Dan Puric, colaborator al lui Gigi Căciuleanu, elev al lui Andrei Șerban, participant și premiant în festivaluri din țară și străinătate, bursier al celebrului Actors Studio din New York și mereu un work in progress.

21
/03
/17

INIȚIATIVĂ Teatrul Metropolis, condus de George Ivaşcu, propune, la zece ani de la înfiinţare, un spectacol aniversar, în care vor juca zece actori de până în 30 de ani, selectaţi de maeştri ai scenei româneşti de astăzi în cadrul Galei Metropolis 10 ani, eveniment care a avut loc pe 14 decembrie 2016.

19
/03
/17

Scurt interviu cu Paul Negoescu, regizorul comediei „Două lozuri”, nominalizat în acest an la Premiile Gopo, la categoriile „Cel mai bun film” și „Cel mai bun scenariu”.

17
/03
/17

Ambasadoare a campaniei „Artiștii pentru artiști”, inițiată de UNITER, Dorina Chiriac vă invită la teatru. Ea joacă rolul principal în “Micul Prinț”, la Teatrul de Comedie, în seara aceasta, de la ora 19.00. Cumpărând bilete la spectacol, contribuiți la fondul de ajutorare a artiștilor în vârstă și în dificultate.

15
/03
/17

Judith State este Sandra din filmul „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, fapt care îi aduce o nominalizare la Premiile Gopo pentru „Cea mai bună actriță într-un rol secundar”. Însă Judith State nu este actriță, ea vine din zona dansului. Cum se împacă, așadar, filmul și dansul contemporan?

Page 3 of 3112345...102030...Last »