Ioan Petru Culianu, un destin fabulos curmat de un glonț într-o toaletă
http://www.ziarulmetropolis.ro/ioan-petru-culianu-destinul-curmat-de-un-glont-intr-o-toaleta/

25 de ani s-au împlinit în acest an, pe 21 mai, din acea zi teribilă în care, în toaleta bărbaţilor din clădirea Divinity School a Universităţii din Chicago un glonţ i-a curmat viaţa lui Ioan Petru Culianu. Era ziua Sfinţilor Constantin şi Elena.

Un articol de Monica Andronescu|28 Iulie 2016

În jurul orei 1.30, în acea zi de mai a anului 1991, Ioan Petru Culianu intra în toaleta bărbaților a Universității din Chicago. Avea 41 de ani, era profesor de istoria religiilor la această prestigioasă universitate, unde-i urma lui Mircea Eliade, căruia i-a fost discipol. Era ultima dată când a mai fost văzut în viață. Un pocnet scurt a pus capăt unei vieți și unei cariere extraordinare.

Împuşcat în cap cu o armă de calibru mic, un Beretta 25, Ioan Petru Culianu nu a avut nicio şansă de supravieţuire. Traseul lui care se anunța extraordinar a fost curmat simbolic într-o zi care, se pare, nu a fost aleasă întâmplător. Asasinul a tras din cabina de toaletă alăturată. Misterul nu a fost rezolvat niciodată, iar cu cât trec anii, cu atât se adânceşte mai tare… Crima s-a petrecut într-un moment bine ales, după ce tocmai îşi încheiase un curs… Un singur glonţ a fost de ajuns.

„E semnificativ din punct de vedere ritual. Toaleta este un loc care implică umilire simbolică şi fizică, murdărire, impuritate. Este cel mai profan loc în care să-ţi sfârşeşti viaţa. De fapt, m-am întrebat adesea dacă nu a fost un omor religios”, îi spunea Anthony Yu, prieten al lui Culianu, profesor la aceeaşi universitate, jurnalistului american Ted Anton care a investigat cazul mai mulţi ani. „Este o execuţie tipică KGB-ului, o împuşcătură în ceafă”, avea să comenteze mai târziu și Ion Pacepa, oficial din fosta Securitate a României.

Multe zile după ce Ioan Petru Culianu a fost omorât, studenţii au lăsat flori şi bilete în faţa biroului pe care profesorul lor îl avea în facultate. Până acum, nimeni nu a fost acuzat de crimă, din lipsă de probe, căci pistele au fost abandonate una după alta, iar FBI-ul susţinea la un moment dat că instituţii precum SRI-ul au refuzat să colaboraze. S-au vehiculat multe ipoteze despre moartea lui, dar cele mai importante au fost trei dintre ele:

1.Crimă pasională. E vorba de o orientare homosexuală inventată pare-se de Securitate.

2.O crimă generată de logodnica lui, Hillary Wiesner, care ar fi plănuit să încaseze o poliță de  asigurare în valoare de 150.000 de dolari.

3.Asasinat politic, ordonat şi comis de o mişcare neolegionară sau de serviciile secrete din România ori de o combinaţie între cele două, ipoteză susţinută convingător în cartea profesorului american Ted Anton, „Eros, magie şi asasinarea profesorului Culianu”.

Însă până azi, la un sfert de secol de la acel moment, moartea lui rămâne în continuare învăluită într-o aură aproape ocultă, întărită, desigur, şi de cercetările lui însuşi în domeniul magiei. Pentru că, întâmplător sau nu, Culianu se bucura de statutul paradoxal de savant clarvăzător, cunoscător al mai multor tehnici de divinaţie, care încerca să-i convingă pe studenţi că „totul e în minte”. În România, opera savantului care părăsise ţara la începutul anilor ’70 a fost descoperită de-abia după Revoluţie, când era deja consacrată în mediul academic şi universitar occidental… Motivele? Nici persoana, nici cercetările lui nu cadrau deloc cu învăţăturile propagate de regimul comunist de care Culianu încercase aproape cu disperare să fugă şi să se salveze.

În ultimele sale zile de viaţă, profesorul de la Chicago corecta spalturile ultimului său studiu, „Arborele gnozei: mitologia gnostică de la creştinismul timpuriu la nihilismul modern”. De curând renunţase la rubrica pe care o deținea în revista „Lumea liberă românească” de la New York, în care criticase noul regim de la Bucureşti şi exprimase sentimente antiromâneşti. Motiv pentru care primea din ce în ce mai multe bilete şi telefoane de ameninţare şi era urmărit în Chicago, după cum le-a mărturisit mai multor prieteni. Surorii sale îi spusese la telefon că îl ameninţase „Vaca Românească”, adică „Vatra Românească”, revista noii extreme drepte, şi gruparea „Fiii lui Avram Iancu”. Urmaşii Gărzii de Fier – „de Lemn”, aşa cum o numea el ironic – se temeau de el, pentru că era executorul testamentar al lucrărilor nepublicate ale lui Mircea Eliade şi ar fi putut dispune de textele de angajament ideologic din tinereţea acestuia. Avea planuri de viitor măreţe: să scrie o Enciclopedie a Magiei, în trei volume, pentru Oxford University Press, o parte a ultimului volum din „Istoria ideilor religioase”, studiul lui Mircea Eliade, un studiu despre arta memoriei, conectată la inteligenţa artificială, precum şi o carte despre utilizarea eronată a simbolurilor mistice în politică, ce l-ar fi avut pe Vladimir Tismăneanu co-autor. N-a mai apucat. Totul s-a oprit în acea zi de 21 mai 1991, într-o toaletă din Chicago.

Cei care l-au cunoscut spun că Ioan Petru Culianu era întotdeauna presat de timp şi se temea că-l iroseşte. Ba mai mult, le spunea adesea că va muri tânăr. Dacă doar a presimţit ceva sau chiar şi-a „citit” viitorul – căci se pare că pe lângă divinaţie, obişnuia să-şi ghicească viitorul în cărţile de tarot – e greu de intuit. Așa cum se pare că Ioan Petru Culianu a prezis Revoluţia din decembrie 1989… într-o povestire SF, scrisă în 1986, pe care puţini au luat-o în seamă: „Intervenţia zorabilor în Jormania”, o farsă ce anticipează nu doar evenimentele din decembrie, ci şi desfăşurarea şi efectele lor.

Ioan Petru Culianu a plecat din România în secret, fără măcar a-şi anunţa familia de la Iaşi, în 1971. Până să devină un nume incontestabil în lumea academică, să publice în toate limbile de circulaţie internaţională şi să conferenţieze în cele mai prestigioase universități, studentul Culianu, provenit dintr-o cunoscută familie de intelectuali ieşeni, a avut o biografie tumultuoasă, neocolită de frustrări şi interdicţii ideologice: deşi şef de promoţie, a fost repartizat ca profesor într-o şcoală generală dintr-un sat îndepărtat și pierdut undeva în timp. Prin urmare, în anul 1971, când obţinuse o bursă de studiu la Siena, din partea Ministerului de Externe, i s-a refuzat viza şi nu a putut pleca. După 1972, a reuşit, totuși, să plece cu o bursă la Perugia și a descoperit Occidentul, altfel decât cum îl aflase în cărţi. Au urmat lunile petrecute în lagărul de refugiaţi din La Latina, după ce i se terminase bursa, a urmat visul, dorința sau ispita de a se călugări într-o mănăstire din Appia și… o tentativă de suicid. Dar la acel moment mai avea încă timp. Și destinul a hotărât altceva: Ioan Petru Culianu, acest străin necunoscut și lipsit de experiență, a câștigat concursul pentru postul de asistent al marelui Ugo Bianchi, profesorul de istoria religiilor de la „Sacro Cuore” din Milano. Așa a început un drum strălucitor, ce a avea să fie curmat de un glonț, într-o toaletă din Chicago, la doar 41 de ani.



28
/03
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1960 se năştea la Brăila o mică făptură căreia i s-a prezis un viitor strălucit. Proorocirea s-a împlinit doar până la o vreme. Ca şi alţi mulţi români, şi-a făcut studiile la Paris; a debutat în oraşul natal la 21 de ani dar consacrarea a început să se contureze la Paris, graţie lui Ch. Gounod care i-a încredinţat rolul Margaretei din opera Faust.

15
/03
/17

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.

14
/03
/17

Aşa îl socoteau englezii pe inginerul Gogu Constantinescu (1881-1965), în ajunul Primului Război Mondial. Pricina era puzderia de aplicaţii, inovaţii şi proiecte cu care genialul inventator venea în lumea tehnică a Marii Britanii.

06
/03
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa scria despre sine, din Mexic, George Bibescu, în 1862, tatălui său. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se poate vorbi de o adevărată colonie română la Paris, formată din ai noştri, trăitori acolo, burlaci, sau căsătoriţi cu franţuzoaice, diplomaţi, alţii aflaţi în trecere. E o lume activă, cu saloane deschise, patronate de femei, unde se adună elita intelectuală şi mondenă franceză.

03
/03
/17

Pe 4 martie 2017 se împlinesc 40 de ani de la cutremurul care a îndoliat România. Atunci s-a stins din viață genialul nostru actor Toma Caragiu. Soția sa, Elena Caragiu, cu care a fost căsătorit 14 ani, face dezvăluiri, în premieră, pentru cititorii Ziarului Metropolis.

23
/02
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1789 se năştea la Hotahova (azi în Albania) un om cu destin neobişnuit. La zece ani vine în Ţara Românească, face studii de filosofie la Viena şi de medicină în Germania, la Halle; revine la Bucureşti şi aici are o carieră spectaculoasă, cu reverberaţii până astăzi în Grecia. S-a stins din viaţă în 1874. E vorba de Apostol Arsaki.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

Page 1 of 2112345...1020...Last »