Ion Besoiu nu a colaborat cu Securitatea. Decizia ICCJ este irevocabilă.
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-besoiu-nu-a-colaborat-cu-securitatea-decizia-iccj-este-irevocabila/

Actorul Ion Besoiu nu a fost colaborator al Securităţii, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care a respins, ca nefondat, recursul CNSAS împotriva unei sentinţe civile din noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|27 iunie 2014

La 13 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea prin care Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) cerea constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în cazul lui Ion Besoiu. Hotărârea Curţii de Apel a fost atacată la instanţa supremă.

CNSAS a mai avut pe rolul instanţei o cerere de constatarea a calităţii de colaborator pe numele lui Ion Besoiu, introdusă în noiembrie 2011. Şi respectiva acţiune a fost respinsă de Curtea de Apel Bucureşti, pe motiv că este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile pentru verificarea actorului, notează Mediafax.

Ion Besoiu, în vârstă de 83 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuţi actori români, cu zeci de roluri în filme şi seriale TV, între care „Haiducii”, „Răscoala”, „Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii”, „Lumini şi umbre”, „Toate pânzele sus”, dar şi pe scena de teatru. Besoiu a fost director al Teatrului Bulandra din Bucureşti, timp de 12 ani.

Foto cu Ion Besoiu – Cinemagia

20
/03
/17

Au mai rămas doar 80 de zile până la startul celei de-a XXIV-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), 9-18 iunie, desffășurat sub genericul IUBIRE. Programul FITS 2017 va fi anunțat în 27 martie, de Ziua Mondială a Teatrului și tot atunci se va pune și primul set de bilete în vânzare.

20
/03
/17

Maggie MacDonnell, o profesoară care lucrează cu adolescenții cu probleme dintr-o comunitate inuită izolată din regiunea arctică a Canadei, a primit duminică distincția Global Teacher Prize și suma de 1 milion de dolari în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Dubai.

20
/03
/17

Într-o zi de 20 martie se năşteau poetul George Topîrceanu, autorul volumului Balade vesele şi triste și pictorul Theodor Aman, întemeietorul primelor şcoli româneşti de arte frumoase. Tot într-o zi de 20 martie se stingea din viaţă fizicianul Isaac Newton, iar Albert Einstein, unul dintre cei mai străluciţi oameni de ştiinţă din istoria omenirii, publica teoria relativităţii.

19
/03
/17

Scurt interviu cu Paul Negoescu, regizorul comediei „Două lozuri”, nominalizat în acest an la Premiile Gopo, la categoriile „Cel mai bun film” și „Cel mai bun scenariu”.

19
/03
/17

La Ateneul Român, la Sala Mare, duminică, 19 martie, când se împlinesc 100 de ani de la naşterea pianistului şi compozitorului Dinu Lipatti (1917 - 1950), va avea loc, de la ora 19.00, un concert extraordinar susţinut de Camerata Regală şi dirijat de maestrul Horia Andreescu.

18
/03
/17

În perioada 28 martie - 8 aprilie 2017, Opera Comică pentru Copii organizează cea de-a treia ediție a Festivalului “Hänsel și Gretel”, ce va cuprinde nu mai puțin de 40 de evenimente. În cele 12 zile de festival, copiii se vor putea bucura de o mulțime de spectacole dintr-o diversitate de genuri, de la teatru, balet sau operă, până la musical și concerte lecție. Majoritatea reprezentațiilor programate sunt deja sold out.

17
/03
/17

Ambasadoare a campaniei „Artiștii pentru artiști”, inițiată de UNITER, Dorina Chiriac vă invită la teatru. Ea joacă rolul principal în “Micul Prinț”, la Teatrul de Comedie, în seara aceasta, de la ora 19.00. Cumpărând bilete la spectacol, contribuiți la fondul de ajutorare a artiștilor în vârstă și în dificultate.

17
/03
/17

JAZZ™ 2017 anunță încă o premieră pentru Timișoara: China Moses, artista americană care va umple de energie scena din Parcul Castelului. Reinventează vocal jazz-ul, rupe limitele și contrângerile, iar vocea ei transmite emoție, pasiune și profunzime, odată cu fiecare cuvânt.

16
/03
/17

Scris şi regizat de Paul Negoescu, „Două lozuri” a arătat că o comedie de mic buget poate avea succes la public (şi în bună parte şi la critică) fără a face apel la cele mai facile instrumente (şi cu o inspirată campanie de promovare).

16
/03
/17

Cea de-a opta ediție a Festivalului Serile Filmului Românesc (10 – 14 mai 2017) îi este dedicată regizorului Cristian Mungiu. Cinefilii și îndrăgostiții de film românesc vor avea ocazia să se întâlnească cu regizorul în prima zi de festival. Noutatea din acest an este că selecția filmelor din festival este realizată chiar de invitatul special – Cristian Mungiu, în colaborare cu Ambasadorul cultural, Irina – Margareta Nistor.