Ion Caramitru împlineşte 72 de ani. Marile întâlniri ale unui actor: Vraca, Hamlet şi De Niro
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-caramitru-implineste-72-de-ani-marile-intalniri-ale-unui-actor-vraca-hamlet-si-de-niro/

În 72 de ani, Ion Caramitru a trăit momente cruciale. A început revoluţii pe scenă şi în afara ei. A învăţat de la vârfuri în domeniu, din întâlniri cu George Vraca, Robert De Niro, Liviu Ciulei sau Ovidiu Iuliu Moldovan, marele său prieten care i-a murit în braţe, la spital.

Un articol de Monica Andrei|9 martie 2014

Ion Caramitru (n. 1942) este un actor de origine aromână, președinte al UNITER din 1990. Din 2005 este directorul Teatrului Național din București. A fost actor și regizor la Teatrul Bulandra, al cărui directorat l-a și deținut în perioada 1990 – 1993 şi ministrul Culturii între anii 1996 – 2000.

● S-a născut într-o familie de aromâni din vechea Macedonie, care se stabiliseră la Bazargic, în Cadrilater, când autorităţile române permiseseră colonizarea zonei, pentru ca apoi familia să plece şi să se stabilească la Bucureşti. Toată familia a avut dosar la securitate. Părinţii actorului au făcut puşcărie în vremea regimului comunist.

● A prins drag de Eminescu încă din anii adolescenţei, dar visul vieţii actorului a fost să dea admitere la Facultatea de Teatru, la secţia regie, nu actorie. Scenograful Paul Barbăneagră după ce l-a văzut jucând teatru în liceu, i-a spus că drumul său e actoria.

● În ceea ce priveşte admiterea la Facultatea de Teatru, un rol important în viaţa sa l-a avut şi George Vraca: „Vraca m-a chemat la Teatrul Armatei, unde se află astăzi Teatrul Nottara, m-a urcat pe scenă şi mi-a cerut să spun ce aveam pregătit. Nu ştiam că e un pic surd, el mă îndemna să spun mai tare şi se tot apropia de scenă îndreptându-şi urechea dreaptă spre mine ca să audă mai bine. Când am terminat mi-a spus: «dragă, poţi să dai. Măcar o calitate ai – aceea că nu dai din mâini»”.

● A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, clasa profesor Beate Fredanov, în 1964, şi i-a avut colegi de clasă pe: Virgil Ogăşanu, Costel Constantin, Valeria Seciu, Mariana Mihuţ, Ovidiu Iuliu Moldovan, Monica Ghiuţă, Ştefan Radof, Mircea Andreescu, Ilinca Tomoroveanu, Florina Cercel ş.a.

● Şi-a dat licenţa cu rolul Hamlet. A debutat în spectacolul „Eminescu”, de Mircea Ștefănescu deşi repartiţia a primit-o pentru angajarea în teatrul din Braşov şi a fost detaşat la Teatrul Naţional urmărind să se transfere la Teatrul “Lucia Sturdza Bulandra” unde era director Liviu Ciulei. Acolo a jucat în spectacole care au făcut carieră internaţională.

● În 1979, la rugămintea lui Beate Fredanov, care plecase să se trateze în străinătate, a preluat clasa de studenţi pentru a le fi profesor o perioadă scurtă de timp la IATC.

● A primit invitaţie oficială în vremea lui Ceauşescu ca să ţină un workshop la Yale University, în SUA, prilej cu care un prieten i-a intermediat întâlnirea cu actorul Robert De Niro. „M-am dus la cafeneaua unde nu era numai De Niro ci şi toată distribuţia din «Taurul furios», celebrul film de Oscar. Am stat de vorbă vreo două ceasuri.”

● Doi prieteni i-au propus să rămână în străinătate ca să facă acolo carieră, dar a refuzat, pentru că n-a avut niciodată o astfel de dorinţă. Un alt motiv pentru care nu a rămas este faptul că pe Ion Caramitru l-a interesat stare sa de bine, care este legată de apartenenţa sa la limba română.

● A participat la Revoluţia din decembrie 1989 ocupând Televiziunea Română cu Mircea Dinescu ş.a. „Nu am certificat de revoluţionar, nu am nici un fel de avantaj material, plătesc impozite ca orice cetăţean. Ba, mai mult, am înfiinţat cu Radu Filipescu Asociaţia Revoluţionarilor fără Certificat de Revoluţionar. Modul prin care se putea pătrunde pe lista revoluţionarilor era permisiv, încât sunt convins că era gândit de Iliescu ca o formulă prin care se puteau amesteca lucrurile, oamenii, faptele, totul. Iliescu, câştigătorul unei revoluţii la care nici n-a participat, a deschis uşile pentru toţi neaveniţi”.

● După 1989, personalitatea artistică a lui Ion Caramitru a fost dublată de cea de om politic. În 1990 „nu doream să rămân în politică. Am candidat totuşi pe o listă de patru independenţi: Mircea Dinescu, Andrei Pleşu, Dan Hăulică şi eu.”

● Înfiinţează UNITERUL în 1990. „Ne-am pus problema apoi că e absolut necesar, ca una dintre principalele misiuni ale UNITER, să găsim soluţii pentru a redeschide ferestrele teatrului românesc spre lume.”

● Frank Dunlop, directorul Festivalului de la Edinburgh îi telefonează lui Ion Caramitru şi-i spune că ar dori să invite un spectacol românesc în festival. Dunlop a venit la Bucureşti, a văzut «A treia ţeapă», în regia lui Ion Caramitru, după care i-a sugerat să vadă la Craiova «Ubu Rex cu scene din Macbeth«. După ce l-a văzut, englezul i-a telefonat lui Caramitru să-i comunice că va lua în festival spectacolul teatrului Craiovean. De atunci a început cariera internaţională a Teatrului din Craiova.

● Directorul artistic de la Royal Shakespeare Company a declarat în 2006 pentru «The Times«, că Ion Caramitru se numără printre cei mai buni cinci interpreţi ai lui Hamlet din secolul trecut.

● A făcut 50 de filme în România dintre care cele mai dragi i-au rămas doar cinci: „Comoara din Vadul vechi”, “Stejar, extremă urgenţă!”, “Porţile albastre ale oraşului”, “Luchian”, “Întunecare”.

● A jucat în 12 filme în străinătate dintre care opt filme în Anglia pentru marele ecran plus filme de televiziune, două regii de operă la Opera Naţională Nord –Irlandeză din Belfast.

● Dintre filmele făcute în străinătate, cele pe care le consideră importante sunt: “Amen”, „Deep Secrets” şi „A Question of Guilt”. A jucat alături de actorii: Jeremy Irons, Alec Guiness, Tom Cruise. Are acelaşi impresar în străinătate pe care i l-a recomandat şi actorului Marcel Iureş.

Meseria, povestită de Ion Caramitru

● “Actoria de film şi actoria de teatru sunt două meserii doar aparent la fel. În realitate, sunt foarte diferite, în primul rând ca atitudine faţă de personaj. Nu doar ca stil, ca manieră de joc. Iată de ce sunt mari actori de teatru ce au făcut puţine filme şi nu prea bune. Sunt actori de film foarte buni care eşuează pe scena de teatru.”

● “Am învăţat un lucru care mi se pare fundamental pentru profesia noastră. Şi anume, că pe tine, ca actor ar trebui să te intereseze ca partenerul tău de scenă să fie mai bun decât tine, tocmai ca tu să ai posibilitatea de a fi mai bun, să-ţi pui în valoare talentul şi capacitatea de creaţie.”

● „Nu e deloc simplu să joci într-o limbă străină, chiar dacă o cunoşti. Subsolurile şi etajele fiinţei tale sunt în pericol. Emoţiei fireşti i se asociază o spaimă suplimentară pe care, de regulă, n-o ai când joci în limba ta maternă. Ai nevoie de un supracontrol care te stoarce.”

● “Mai mult decât teatrul radiofonic contează pentru mine zecile de ore de poezie clasică şi contemporană înregistrate acolo.”

● “Toma Caragiu a fost cel mai bun prieten pe care l-am avut în teatru. Poate singurul. În rest, am avut amici în teatru. Sau amiciţii cu inveliş, cu ambalaj de prietenie. Era cândva la sfârşitul lui februarie 1977. Chiar în ziua aceea, Toma primise nişte fotografii dintre cele care se făceau la comanda ACIN. Nu ştiu ce mi-a venit, dar l-am rugat să-mi dea una cu dedicaţie. Mi-a scris: «Pino, când nu voi mai fi, atunci ai să ştii sau ai să afli cât am ţinut la tine. Toma. ACIN, 28 februarie 1977»” [Se întâmpla cu câteva zile înainte de a muri Toma Caragiu.]

● “Cel mai apropiat dintre colegii de facultate mi-a fost Ovidiu Iuliu Moldovan. Ne-a apropiat dragostea pentru poezie, dragostea pentru Eminescu. A murit în braţele mele la spital.”

● “Dacă am făcut ceva de calitate în teatrul românesc, asta i se datorează lui Liviu Ciulei. El mi-a format gustul cultura teatrală.”

● “Partenere în teatru am avut multe. Cea mai recentă e Mariana Mihuţ. Cu Valeria Seciu am jucat mai mult în spectacole de poezie şi în filme. Apoi Ilinca Tomoroveanu, Irina Petrescu, Mariana Buruiană.”

● “Nu cred că viaţa mea personală trebuie pusă pe tarabă, viaţa de familie, ceea ce fac eu, copiii mei, ce face soţia mea, cum mă înţeleg cu ea, dacă ea vrea să cumpărăm un dulap sau eu vreau să schimbăm frigiderul. Dacă sunt interesant cu ceva, prin ceva, acel ceva trebuie să fie ceea ce sunt eu ca actor. Cum am fost vreme de patru ani ministru (al Culturii), s-a încercat să fiu vânat, să se găsească acel ceva, ori chiar să se inventeze ceva de natură să contribuie la compromiterea mea. N-am dat astfel de ocazii când s-a recurs la invenţii. Le-am respins ferm. Nu tuturor le-am răspuns, nu toate meritau acest efort. Te consumă să tot dai dezminţiri pentru orice prostie. Şi chiar n-am avut timp pentru asta.”

Este căsătorit cu actriţa Micaela Caracaş şi au împreună trei băieţi: Andrei, Ştefan şi Matei.

Sursa informaţiilor: volumul “Cu Ion Caramitru de la Hamlet la Hamlet şi mai departe” de Mircea Morariu, Fundaţia Camil Petrescu

Foto cu Ion Caramitru – arhiva personală

10
/02
/19

"Învigătorul uită că se află într-o cursă, lui îi place doar să alerge." - Joe Pesci, "A funny guy", Joe Pesci, laureat al premiilor Oscar, comediant şi interpret al unor personaje extrem de volatile, într-o varietate de genuri cinematografice, născut, la Newark, New Jersey a împlinit, ieri, 76 de ani.

21
/12
/18

Undeva, cândva... Adela Marculescu și Victor Rebengiuc, cu mulți ani în urmă, pe vremea în care teatrul radiofonic reprezenta una dintre puținele bucurii ale românilor. Actrița Adela Marculescu (poate fi văzută în spectacolul "Idolul şi Ion Anapoda", la TNB) a împlinit, astăzi, 80 de ani

18
/12
/18

"Cred că fericirea este supraestimată. Să fii satisfăcut, împăcat cu tine, sunt ţeluri în viaţă mult mai realiste decât visatul la fericire." - Brad Pitt

17
/12
/18

Papa Francisc împlineşte astăzi 82 de ani. Suveranul Pontif a luat numele de Francisc după ce a fost ales Papă. El a fost Arhiepiscop de Buenos Aires și avea 76 de ani când a devenit Papă. Prelatul argentinian este al 266-lea Suveran Pontif şi primul Papă iezuit din istorie. Iată, în cele ce urmează, zece curiozitati despre Papa Francisc

05
/12
/18

"Amintirile nu aparţin numai trecutului. Ele ne determină viitorul." - Jeff Bridges. Câștigător al unui Oscar în 2010, pentru prestația din “Crazy Heart”, actorul american Jeff Bridges a împlinit, ieri, 69 de ani. 

26
/11
/18

„Asta vreau în rai... cuvintele să devină note muzicale şi conversaţiile să fie simfonii.” – Tina Turner. Legendara cântăreaţă a împlinit, astăzi, 79 de ani. În cei 50 de ani de activitate „regina rock and roll-ului“, considerată  una dintre cele mai bune cântăreţe din istorie, a vândut peste 200 de milioane de albume și a fost recompensată cu opt premii Grammy.

07
/11
/18

”Sunt cu doi ani mai mare decât țara mea și mă doare să văd că țara mea suferă. Dar îmi pun speranța în cei care vin după mine. În copii! Speranța că vor trăi demn și se vor putea bucura de roadele strădaniei lor ca adulți. La Centenarul ei, România nu arată bine – este mai dezbinată, mai fragilă, mai șubredă ca oricând. Și dincoace și dincolo de Prut!” - Mihai Șora, la împlinirea vârstei de 102 ani...

02
/11
/18

În cinstea actriţei Dorina Lazăr, după 30 de ani de la prima difuzare, Casa de Producţie TVR vă invită să urmăriţi spectacolul „Plicul”, de Liviu Rebreanu.  Născută pe 7 noiembrie 1940, Dorina Lazăr a absolvit IATC, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, la clasa profesorului Ion Finteșteanu, asistenţii acestuia fiind Sanda Manu şi Dem Rădulescu. 

01
/11
/18

“Fără falsă modestie: nu cred că mă număr printre cei mari mari compozitori și interpreți de limbă franceză, dar ma simt bine în pielea mea" -  Salvatore Adamo. Aclamat şi iubit în întreaga lume, artistul belgian de origine italiană, care are la activ peste 100 de milioane de discuri vândute, împlinește, astăzi, 75 de ani.

29
/10
/18

"Nu-l costă nimic pe un om să fie blând cu un animal" - Joaquin Phoenix. Nominalizat de trei ori la Oscar pentru rolurile din Gladiator (2001), Walk the Line (2006) și The Master (2013), actorul născut în Puerto Rico a împlinit, ieri, 44 de ani. Joaquin Phoenix, cunoscut drept un activist fervent al drepturilor animalelor, este vegetarian de la vârsta de trei ani.

18
/10
/18

Casa de Producție TVR propune iubitorilor de teatru celebrarea actriței Draga Olteanu Matei, printru-un spectacol din Arhiva de Aur a Televiziunii Naţionale: „Comoara din deal”. Din distribuția spectacolului realizat în anul 1977 fac parte actorii: Amza Pellea, Draga Olteanu Matei, Iulian Necșulescu, Contantin Diplan, Gheorghe Visu, Ion Henter, N. Bălănescu, Eugenia Maci.

04
/10
/18

„(...) Acum, în Octombrie, la 40 de ani vreau să alerg primul meu maraton. Nu mi-e frică să greșesc, mă bucur când o fac și învăț din asta..! Iubesc teatrul și mă simt norocos că am șansa să fac ce-mi place!” – Marius Manole. Actorul despre care regretatul Radu Beligan spunea că „un astfel de talent apare o dată la 100 de ani” își serbează, astăzi, cea de-a 40-a aniversare.

10
/09
/18

„Aş prefera ca cinci persoane să-mi cunoască activitatea şi să considere că este bună, decât să mă cunoască cinci milioane de oameni şi să nu le pese de ce fac eu.” - Colin Firth. Actorul britanic, câștigător al unui premiu Oscar pentru rolul din ”The King’s Speech” (2011), împlinește astăzi 58 de ani.

03
/09
/18

Născută pe 3 septembrie, în Chilimodion, Corint, Grecia, Irene Papas, una dintre cele mai mari actriţe din istoria filmului, împlineşte, astăzi, 92 de ani! (Foto: Irene Papas și Anthony Quinn, în anul 1976, în timpul fimării peliculei "The Message")

19
/08
/18

"Nu suntem stăpânii acestei lumi, suntem doar în trecere pe aici..." - Robert Redford. Unul dintre cei mai respectați și mai iubiți actori contemporani a împlinit 82 de ani. Redford a fost nominalizat de două la premiile Oscar pentru rolurile interpretate, câștigând râvnita statuetă pentru regie și, mai apoi, pentru "contribuţia adusă cinematografiei"...

02
/08
/18

"Cred că orice actor are nevoie de modele. Da, am avut modele printre marii actori de la Craiova: Vasile Cosma, Ion Pavlescu, Paula Culiţă, Petre Gheorghiu-Dolj, Tudor Gheorghe, Valer Dellakeza. Au fost şi cei din Bucureşti: George Constantin, Amza Pellea, Ştefan Iordache, Gina Patrichi, Mariana Mihuţ. Ei bine, nu se poate fără ei." - Marcel Iureş.