În 72 de ani, Ion Caramitru a trăit momente cruciale. A început revoluţii pe scenă şi în afara ei. A învăţat de la vârfuri în domeniu, din întâlniri cu George Vraca, Robert De Niro, Liviu Ciulei sau Ovidiu Iuliu Moldovan, marele său prieten care i-a murit în braţe, la spital.
Un articol de Monica Andrei|9 martie 2014
Ion Caramitru (n. 1942) este un actor de origine aromână, președinte al UNITER din 1990. Din 2005 este directorul Teatrului Național din București. A fost actor și regizor la Teatrul Bulandra, al cărui directorat l-a și deținut în perioada 1990 – 1993 şi ministrul Culturii între anii 1996 – 2000.
● S-a născut într-o familie de aromâni din vechea Macedonie, care se stabiliseră la Bazargic, în Cadrilater, când autorităţile române permiseseră colonizarea zonei, pentru ca apoi familia să plece şi să se stabilească la Bucureşti. Toată familia a avut dosar la securitate. Părinţii actorului au făcut puşcărie în vremea regimului comunist.
● A prins drag de Eminescu încă din anii adolescenţei, dar visul vieţii actorului a fost să dea admitere la Facultatea de Teatru, la secţia regie, nu actorie. Scenograful Paul Barbăneagră după ce l-a văzut jucând teatru în liceu, i-a spus că drumul său e actoria.
● În ceea ce priveşte admiterea la Facultatea de Teatru, un rol important în viaţa sa l-a avut şi George Vraca: „Vraca m-a chemat la Teatrul Armatei, unde se află astăzi Teatrul Nottara, m-a urcat pe scenă şi mi-a cerut să spun ce aveam pregătit. Nu ştiam că e un pic surd, el mă îndemna să spun mai tare şi se tot apropia de scenă îndreptându-şi urechea dreaptă spre mine ca să audă mai bine. Când am terminat mi-a spus: «dragă, poţi să dai. Măcar o calitate ai – aceea că nu dai din mâini»”.
● A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, clasa profesor Beate Fredanov, în 1964, şi i-a avut colegi de clasă pe: Virgil Ogăşanu, Costel Constantin, Valeria Seciu, Mariana Mihuţ, Ovidiu Iuliu Moldovan, Monica Ghiuţă, Ştefan Radof, Mircea Andreescu, Ilinca Tomoroveanu, Florina Cercel ş.a.
● Şi-a dat licenţa cu rolul Hamlet. A debutat în spectacolul „Eminescu”, de Mircea Ștefănescu deşi repartiţia a primit-o pentru angajarea în teatrul din Braşov şi a fost detaşat la Teatrul Naţional urmărind să se transfere la Teatrul “Lucia Sturdza Bulandra” unde era director Liviu Ciulei. Acolo a jucat în spectacole care au făcut carieră internaţională.
● În 1979, la rugămintea lui Beate Fredanov, care plecase să se trateze în străinătate, a preluat clasa de studenţi pentru a le fi profesor o perioadă scurtă de timp la IATC.
● A primit invitaţie oficială în vremea lui Ceauşescu ca să ţină un workshop la Yale University, în SUA, prilej cu care un prieten i-a intermediat întâlnirea cu actorul Robert De Niro. „M-am dus la cafeneaua unde nu era numai De Niro ci şi toată distribuţia din «Taurul furios», celebrul film de Oscar. Am stat de vorbă vreo două ceasuri.”
● Doi prieteni i-au propus să rămână în străinătate ca să facă acolo carieră, dar a refuzat, pentru că n-a avut niciodată o astfel de dorinţă. Un alt motiv pentru care nu a rămas este faptul că pe Ion Caramitru l-a interesat stare sa de bine, care este legată de apartenenţa sa la limba română.
● A participat la Revoluţia din decembrie 1989 ocupând Televiziunea Română cu Mircea Dinescu ş.a. „Nu am certificat de revoluţionar, nu am nici un fel de avantaj material, plătesc impozite ca orice cetăţean. Ba, mai mult, am înfiinţat cu Radu Filipescu Asociaţia Revoluţionarilor fără Certificat de Revoluţionar. Modul prin care se putea pătrunde pe lista revoluţionarilor era permisiv, încât sunt convins că era gândit de Iliescu ca o formulă prin care se puteau amesteca lucrurile, oamenii, faptele, totul. Iliescu, câştigătorul unei revoluţii la care nici n-a participat, a deschis uşile pentru toţi neaveniţi”.
● După 1989, personalitatea artistică a lui Ion Caramitru a fost dublată de cea de om politic. În 1990 „nu doream să rămân în politică. Am candidat totuşi pe o listă de patru independenţi: Mircea Dinescu, Andrei Pleşu, Dan Hăulică şi eu.”
● Înfiinţează UNITERUL în 1990. „Ne-am pus problema apoi că e absolut necesar, ca una dintre principalele misiuni ale UNITER, să găsim soluţii pentru a redeschide ferestrele teatrului românesc spre lume.”
● Frank Dunlop, directorul Festivalului de la Edinburgh îi telefonează lui Ion Caramitru şi-i spune că ar dori să invite un spectacol românesc în festival. Dunlop a venit la Bucureşti, a văzut «A treia ţeapă», în regia lui Ion Caramitru, după care i-a sugerat să vadă la Craiova «Ubu Rex cu scene din Macbeth«. După ce l-a văzut, englezul i-a telefonat lui Caramitru să-i comunice că va lua în festival spectacolul teatrului Craiovean. De atunci a început cariera internaţională a Teatrului din Craiova.
● Directorul artistic de la Royal Shakespeare Company a declarat în 2006 pentru «The Times«, că Ion Caramitru se numără printre cei mai buni cinci interpreţi ai lui Hamlet din secolul trecut.
● A făcut 50 de filme în România dintre care cele mai dragi i-au rămas doar cinci: „Comoara din Vadul vechi”, “Stejar, extremă urgenţă!”, “Porţile albastre ale oraşului”, “Luchian”, “Întunecare”.
● A jucat în 12 filme în străinătate dintre care opt filme în Anglia pentru marele ecran plus filme de televiziune, două regii de operă la Opera Naţională Nord –Irlandeză din Belfast.
● Dintre filmele făcute în străinătate, cele pe care le consideră importante sunt: “Amen”, „Deep Secrets” şi „A Question of Guilt”. A jucat alături de actorii: Jeremy Irons, Alec Guiness, Tom Cruise. Are acelaşi impresar în străinătate pe care i l-a recomandat şi actorului Marcel Iureş.
Meseria, povestită de Ion Caramitru
● “Actoria de film şi actoria de teatru sunt două meserii doar aparent la fel. În realitate, sunt foarte diferite, în primul rând ca atitudine faţă de personaj. Nu doar ca stil, ca manieră de joc. Iată de ce sunt mari actori de teatru ce au făcut puţine filme şi nu prea bune. Sunt actori de film foarte buni care eşuează pe scena de teatru.”
● “Am învăţat un lucru care mi se pare fundamental pentru profesia noastră. Şi anume, că pe tine, ca actor ar trebui să te intereseze ca partenerul tău de scenă să fie mai bun decât tine, tocmai ca tu să ai posibilitatea de a fi mai bun, să-ţi pui în valoare talentul şi capacitatea de creaţie.”
● „Nu e deloc simplu să joci într-o limbă străină, chiar dacă o cunoşti. Subsolurile şi etajele fiinţei tale sunt în pericol. Emoţiei fireşti i se asociază o spaimă suplimentară pe care, de regulă, n-o ai când joci în limba ta maternă. Ai nevoie de un supracontrol care te stoarce.”
● “Mai mult decât teatrul radiofonic contează pentru mine zecile de ore de poezie clasică şi contemporană înregistrate acolo.”
● “Toma Caragiu a fost cel mai bun prieten pe care l-am avut în teatru. Poate singurul. În rest, am avut amici în teatru. Sau amiciţii cu inveliş, cu ambalaj de prietenie. Era cândva la sfârşitul lui februarie 1977. Chiar în ziua aceea, Toma primise nişte fotografii dintre cele care se făceau la comanda ACIN. Nu ştiu ce mi-a venit, dar l-am rugat să-mi dea una cu dedicaţie. Mi-a scris: «Pino, când nu voi mai fi, atunci ai să ştii sau ai să afli cât am ţinut la tine. Toma. ACIN, 28 februarie 1977»” [Se întâmpla cu câteva zile înainte de a muri Toma Caragiu.]
● “Cel mai apropiat dintre colegii de facultate mi-a fost Ovidiu Iuliu Moldovan. Ne-a apropiat dragostea pentru poezie, dragostea pentru Eminescu. A murit în braţele mele la spital.”
● “Dacă am făcut ceva de calitate în teatrul românesc, asta i se datorează lui Liviu Ciulei. El mi-a format gustul cultura teatrală.”
● “Partenere în teatru am avut multe. Cea mai recentă e Mariana Mihuţ. Cu Valeria Seciu am jucat mai mult în spectacole de poezie şi în filme. Apoi Ilinca Tomoroveanu, Irina Petrescu, Mariana Buruiană.”
● “Nu cred că viaţa mea personală trebuie pusă pe tarabă, viaţa de familie, ceea ce fac eu, copiii mei, ce face soţia mea, cum mă înţeleg cu ea, dacă ea vrea să cumpărăm un dulap sau eu vreau să schimbăm frigiderul. Dacă sunt interesant cu ceva, prin ceva, acel ceva trebuie să fie ceea ce sunt eu ca actor. Cum am fost vreme de patru ani ministru (al Culturii), s-a încercat să fiu vânat, să se găsească acel ceva, ori chiar să se inventeze ceva de natură să contribuie la compromiterea mea. N-am dat astfel de ocazii când s-a recurs la invenţii. Le-am respins ferm. Nu tuturor le-am răspuns, nu toate meritau acest efort. Te consumă să tot dai dezminţiri pentru orice prostie. Şi chiar n-am avut timp pentru asta.”
Este căsătorit cu actriţa Micaela Caracaş şi au împreună trei băieţi: Andrei, Ştefan şi Matei.
Sursa informaţiilor: volumul “Cu Ion Caramitru de la Hamlet la Hamlet şi mai departe” de Mircea Morariu, Fundaţia Camil Petrescu
Foto cu Ion Caramitru – arhiva personală
