Ionel Teodoreanu, scriitorul care se refugia vara la Agapia
http://www.ziarulmetropolis.ro/ionel-teodoreanu-scriitorul-care-se-refugia-vara-la-Agapia/

Cine nu s-a bucurat în copilărie de minunata „Lorelei” sau de extraordinarele poveşti din „La Medeleni”? Lumile lui Ionel Teodoreanu, un scriitor de o sensibilitate aparte, care ne-a fermecat pe toţi cu „Uliţa copilăriei” şi care s-a stins brusc, la vârsta de 58 de ani…

Un articol de Monica Andronescu|23 Iulie 2017

Undeva, într-un bloc vechi din spatele Bisericii Armeneşti, l-am întâlnit în urmă cu câțiva ani, pe Alexandru A. Teodoreanu, singurul reprezentant care mai poartă astăzi numele unei familii fără de care literatura română ar fi fost mai săracă. A străbătut aproape un secol, a văzut lumile cum s-au transformat, le-a înţeles sau doar le-a acceptat, a fost contemporan cu începutul şi sfârşitul unui veac, nu de singurătate, ci de schimbări… M-a rugat să-i cumpăr o pâine, că-i e greu să coboare la magazin, și a rupt o bucată proaspătă atunci când i-am dus-o și a savurat-o cu plăcere, după ce mi-a oferit și mie. Mi-a făcut un ceai, într-un ibric roșu, ciobit, și mi l-a așezat în față, aburind, pe o masă acoperită cu o mușama veche. Am stat de vorbă într-o odaie care semăna prin simplitate cu cea a lui George Enescu din Vila Luminiş, de la Sinaia, şi când a început să povestească ne-am întors în timp, undeva, la începutul anilor 1900.

„Îmi aduc aminte de prezenţa fizică a verilor mei primari, Ionel şi Păstorel Teodoreanu, trecuţi de mult în lumea umbrelor”. Casa bunicilor, evocată de Ionel Teodoreanu, uliţa Zlataust din Iaşi, unde ar trebui să existe astăzi un muzeu al scriitorului, anii adolescenţei, apoi anii tinereţii… Povestea începe demult, înainte de naşterea celui care avea să devină unul dintre scriitorii cei mai îndrăgiţi ai literaturii române, pe vremea când cei trei fraţi, Osvald, Alexandru şi Laurenţiu, erau încă tineri. „În vreme ce Alexandru şi Laurenţiu se stabileau la Bucureşti, Osvald a ales să rămână în Moldova. Din căsătoria lui cu Sofia, fiica lui Gavriil Musicescu, un compozitor renumit la acea vreme, au venit pe lume Păstorel şi apoi Ionel Teodoreanu.”

Ajuns astăzi la 93 de ani, Alexandru A. Teodoreanu s-a născut în familia celuilalt Alexandru, fratele lui Osvald. „Iar Laurenţiu”, îşi aminteşte el mai departe, „a murit pe front, în primul război mondial, unde s-a înrolat ca voluntar”. Multe întâmplări sunt evocate de Ionel Teodoreanu în „Uliţa copilăriei”, iar episodul dispariţiei unchiului este unul dintre cele mai emoţionante:

„Vestea se prăbuşi în noi ca o ciocârlie fulgerată de soare; la fel pierise copilul între străini. Uliţa ştia, căci, peste puţin, poarta ogrăzii s-a deschis larg, aşa cum deschide bocetul o gură de om. Bunicul în coşciug îşi urma nepotul. Curând, cei rămaşi părăseam căsuţa, fugeam de acolo.”

Ionel Teodoreanu era pasionat de patinaj și box

L-am întrebat cum şi-l aminteşte pe vărul Ionel Teodoreanu. A răspuns zâmbind, fără să clipească: „Un bărbat frumos, pasionat de sport, de patinaj şi de box. Un om luminos”. Din casa de pe uliţa din Iaşi, unde a fost locuinţa lor, îşi aminteşte doar frânturi de întâmplări. S-au aşternut anii şi multe imagini s-au şters, dar n-a uitat nici acum atmosfera din lunile de vară, când se adunau cu toţii acolo, iar bunicii îşi răsfăţau nepoţii.

„Ionel Teodoreanu preluase de tânăr răspunderea materială a familiei sale, pe care şi-a întemeiat-o încă din studenţie. Pe soţia lui, Lili Lupaşcu, scriitoarea de mai târziu, care a publicat cărţi sub pseudonimul literar Ştefania Velisar, Ionel a cunoscut-o la Crăciunul din 1918, când tânăra a venit în casa familiei Teodoreanu împreună cu surorile Delavrancea. Atunci s-au întâlnit. Pe urmă s-au căsătorit şi au apărut cei doi fii gemeni, Ştefan şi Laurenţiu. Au locuit un timp în Iaşi, în casa părinţilor lui Ionel, de care vă spuneam. Tatăl lui, Osvald, era un renumit avocat la cea vreme, şi mama, Sofia – noi îi spuneam Sonia –, era profesoară de pian la Conservatorul ieşean şi prietenă din tinereţe cu George Enescu, care o vizita la fiecare trecere prin Iaşi. Ionel îşi câştiga în acei ani existenţa lucrând ca avocat la Baroul ieşean şi împărţindu-şi ziua în întâlniri cu prietenii scriitori din cercul «Vieţii Româneşti», mai ales cu Mihail Sadoveanu şi poetul George Lesnea.

Îndrumător şi prieten în acelaşi timp îi era atunci profesorul de istorie literară Garabet Ibrăileanu, cu care a avut o relaţie aparte. În tot cursul stagiunii judiciare, Ionel Teodoreanu lucra lungi pledoarii pentru clienţi în cauze penale, iar în lunile de vară îşi lua o vacanţă de creaţie literară, retrăgându-se cu familia la Mănăstirea Agapia, în Neamţ.”

Nu putea să scrie fără cana lui de cafea şi fără ţigări

Un timp, Alexandru Teodoreanu povesteşte despre frumuseţea Agapiei. Despre drumul prin munte care urcă de la Agapia la Văratec şi despre frumuseţea Moldovei. Acolo, la Agapia, unde avea prietenă o măicuţă, Ionel Teodoreanu şi-a scris aproape toate romanele.

„Acolo, intra în fiecare dimineaţă într-un chioşc din curtea casei mănăstireşti, unde îl aşteptau o cană cu cafea, ţigări şi multe creioane bine ascuţite. Soţia lui avea grijă ca pe masa lui Ionel să existe întotdeauna multe creioane şi se ocupa ea însăşi să le ascută bine.”

Era locul unde el scria cel mai bine, era locul care-i era cel mai drag, la care visa în lunile de iarnă şi unde poveştile începeau să trăiască. „Nu putea să scrie fără cana lui de cafea şi fără ţigări. Fuma mult şi bea multă cafea. La Agapia, Ionel, în lunile de vară, se retrăgea singur în chioşc, unde scria până la prânz. După-amiaza se oprea. Petrecea mult timp cu familia şi îi plăcea să colinde pădurile din zona Agapiei. Eu aşa mi-l amintesc.

Începea să scrie cu gândurile adunate din lunile petrecute între colegii avocaţi şi în atmosfera din casa părintească, gânduri acumulate în luni lungi de iarnă, în mediul acela de burghezie interbelică al casei părinteşti. Le strângea în fiecare an, poveşti legate de lumea în care trăia… Iar toamna preda editurii textul romanului scris în vară şi editura îl prelua de îndată. Pentru că avea mare succes. A fost un scriitor iubit.”

„Lorelei” a fost scris la malul mării

L-am întrebat dacă-şi aminteşte de „Lorelei”. Dacă şi acest roman, considerat unul dintre cele mai frumoase romane de dragoste din literatura română, a fost scris tot la Agapia, cu unul dintre creioanele ascuţite de soţia lui, în chioşcul cu flori şi aromă de cafea unde s-au născut atâtea vieţi pe hârtie. Îmi răspunde că nu. La „Lorelei”, Ionel a scris mai mult timp, ani întregi, şi că o mare parte din carte a fost redactată undeva, la malul mării.

Romanul, care începe într-o gară, unde un tren opreşte trei minute, este o poveste pe jumătate adevărată, ca toate poveştile… Şi Catul Bogdan, şi frumoasa Luli au existat, undeva, cândva, iar Ionel Teodoreanu i-a întâlnit sub alte nume, i-a cunoscut, i-a observat şi i-a recompus apoi în „Lorelei”.

La fel şi „La Medeleni”, îşi aminteşte el în continuare. „A fost inspirat de un conac de pe malul Prutului, al unor prieteni, unde mergea Ionel. Era foarte frumos acolo, o casă boierească, unde se adunau prieteni din lumea literară, intelectuali. Atmosfera era minunată şi locul asemenea.

De acolo s-a născut romanul «La Medeleni», l-a inspirat locul, l-a inspirat numele… Intelectualii din mediul burghez moldovean aveau obiceiul să se adune laolaltă”, povesteşte el. „Literatura lui Ionel Teodoreanu este îmbibată de farmecul vieţii din oraşele Moldovei, în mare parte dispărute, şi creează personaje vii, este scrisă cu talent scriitoricesc.”

A murit brusc, l-a lăsat inima

Alexandru Teodoreanu îşi aminteşte apoi brusc de moartea timpurie a vărului său. „Avea doar 57 de ani. A murit brusc, l-a lăsat inima. Era iarnă, era începutul lui februarie, erau nămeţii cât casa. Nu cred ca dumneata să fi prins vreodată asemenea zăpezi”, îmi spune zâmbind. „A ieşit din casă, avea nişte treburi de făcut, s-a luptat cu troienele şi inima l-a lăsat deodată. Era mult prea tânăr.” Iar soarta n-a fost mult mai darnică nici cu ceilalţi membri ai familiei Teodoreanu. „Fratele lui Ionel, Păstorel Teodoreanu, a suferit o condamnare nedreaptă la şase ani de închisoare politică. S-a stins şi el curând după aceea din cauza unui cancer pulmonar.”

Şi la fel de nedreaptă şi cumplită a fost însăşi condamnarea la 16 ani de temniţă a lui Alexandru A. Teodoreanu, bătrânul cu ibric roșu, care mi-a povestit istoria familiei într-o dimineață, la o cană de deai. Alexandru A. Teodoreanu a fost învinuit de „înaltă trădare” şi a urmat mai bine de un deceniu şi jumătate martiriul celor care au trecut prin temniţele comuniste. Îşi aminteşte cum, la câteva zile după ieşirea din închisoare, a mers la Biserica Batiştei, unde familia prăznuia un parastas pentru vărul lui şi fratele lui Ionel, pentru Păstorel Teodoreanu.

Momentul a fost de o mare emoţie, căci şi-a întâlnit familia atunci, pentru prima dată, după 16 ani, în biserică, la slujba de pomenire a lui Păstorel. Cât de departe au rămas anii copilăriei, cu toate poveştile lor, cât de departe uliţa unde se adunau cu toţii şi se jucau împreună în casa bunicilor…

„Uliţa avea şi un felinar, pripăşit printre rarii ei copaci”, scria Ionel Teodoreanu în „Uliţa copilăriei”. „În fiecare seară, un moşnegel ghebos venea şchiopătând până la felinar: îi vorbea ceva la ureche, ocrotindu-şi vorbele cu mâinile, şi felinarul îi răspundea cu o lumină care dăinuia toată noaptea.” Azi mai trăiesc doar amintirile. Imaginea lui Luli-boy din „Lorelei” revine şi îi aduce zâmbetul pe buze lui Alexandru A Teodoreanu: „Ionel era un bărbat frumos, vesel şi cu inima deschisă…”.

Atunci când poate, Alexandru A. Teodoreanu merge la Iaşi să vadă casa bunicilor lui, Alexandru şi Elena Teodoreanu, locul unde o bună parte a copilăriei şi-a petrecut-o Ionel Teodoreanu şi care avea să-i marcheze întreaga creaţie de mai târziu, şi să aprindă o lumânare la mormintele familiei din dealul Eternităţii. Cu tristeţe, domnul Alexandru A. Teodoreanu povesteşte cum casa le-a fost dată unor chiriaşi…

Şi-ar fi dorit să fie muzeu acolo, dar lucrurile nu se întâmplă întotdeauna în lumea noastră aşa cum ar trebui. „E o umilă şi neştiută uliţă de margine de târg. Nu răsfaţă ochiul cu mlădieri de râu gătite în salturi de verdeaţă şi nici nu ispiteşte pasul cu caldarâm sonor. E firavă şi goală: numai pământ şi pietre. Dau năvală celelalte uliţe, înghesuite una într-alta, cot la cot, s-ajungă mai degrabă la uliţa cea mare cu pântec de piaţă, căreia îi duc larma grămădită pe tăvi de piatră. Ea e pustnică. A strâns pios tăcerea aruncată de celelalte uliţi şi s-a dat la o parte de ele.”

21
/08
/17

Cartea „Confesiunile unei măști” (traducere din limba japoneză de Emil Eugen Pop) a fost publicată la editura Humanitas Fiction.

14
/08
/17

Cartea „Țara Vinului” (traducere din chineză de Luminița Bălan) a fost publicată la editura Humanitas Fiction în anul 2014.

14
/08
/17

Din clipa în care trece pragul grădiniței, copilăria fericită a micului Grégoire se transformă într-un adevărat coșmar. Chestiile sforăitoare cu care îl pisează educatorii și profesorii nu-i intră în cap orice-ar face, colegii își bat joc de el, iar părinții îl cicălesc și-l ceartă fără încetare.

11
/08
/17

Teatrul Evreiesc de Stat prezintă sâmbătă, 12 august, de la ora 19.30, la Muzeul Naţional al Literaturii Române spectacolul de muzică şi poezie Poeţi-Actori, Actori-Poeţi, un remember liric dedicat poeţilor-actori și actorilor poeţi Theodor Danetti şi Emil Botta.

10
/08
/17

Balena Albastră, roman semnat de Sebastian Lăzăroiu, a apărut recent la Editura Polirom, în colecţia „Ego. Proză”. „Fiecare cuvînt e amintirea arderii unui neg de tuș. Și-n fiecare carte un sacerdot rotofei oficiază beat mariajul cu iluzia eternității. Cînd mă satur de minciuna vieții, scriu despre cealaltă viață. E singura garanție că nu scriu eu, că nu las așa nobilă îndeletnicire în seama mea, păcătosul.” (Sebastian Lăzăroiu)

08
/08
/17

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT anunță numele autorilor români care vor lua parte la sărbătoarea literaturii, în perioada 4-8 octombrie 2017, la Iași. La Casa FILIT publicul se va întâlni cu autorii Dan Alexe, Simona Antonescu, Ioana Bradea, Ruxandra Cesereanu, Andrei Crăciun, Codrin Liviu Cuțitaru, Tudor Ganea, Adrian Georgescu, Mircea Mihăieș, Ioan T. Morar, Andrei Oișteanu, Marius Oprea, Dora Pavel, Mircea Pricăjan și Bogdan-Alexandru Stănescu.

26
/07
/17

Domnule Zografi, a trecut multă vreme de când vreau să vă scriu. Am motive strict literare, desigur, dar mai e ceva: Fizica. Aveți Fizica la bază, ceea ce, nu vă ascund, mă duce cu gândul la domnul Sabato.

24
/07
/17

Cartea „Călătoria diletanților (Din amintirile locotenentului în rezervă Amiran Amilahvari)” (în ireproșabila traducere a lui Nicolae Iliescu) a fost publicată la Editura Polirom, în anul 2017.

23
/07
/17

Cine nu s-a bucurat în copilărie de minunata „Lorelei” sau de extraordinarele povești din „La Medeleni”? Lumile lui Ionel Teodoreanu, un scriitor de o sensibilitate aparte, care ne-a fermecat pe toți cu „Ulița copilăriei” și care s-a stins brusc, la vârsta de 58 de ani…

21
/07
/17

Bogdan-Alexandru Stănescu (BAS) coordonează colecția „Biblioteca Polirom”. BAS (39 de ani) este poet și, din acest an, romancier. Cartea sa „Copilăria lui Kaspar Hauser” a fost primită cu entuziasm, primind elogii peste elogii. Ne-am întâlnit să stăm un pic de vorbă despre cărți, nu neapărat ale noastre. A reieșit că situația nu e deloc roz. Iată.

Page 1 of 6912345...102030...Last »