Ionuţ Niculae: Talentul… nici nu-ţi dai seama că-l ai, îşi dau seama alţii
https://www.ziarulmetropolis.ro/ionut-niculae-talentul-nici-nu-ti-dai-seama-ca-il-ai-isi-dau-seama-altii/

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI Ionuţ Niculae (20 de ani) este unul dintre actorii din distribuţia filmului „Rocker” regizat de Marian Crişan, care a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la San Sebastian în septembrie 2012, film care în România va avea premiera pe 23 februarie. Tânărul actor entuziast şi dedicat meseriei, pentru care se […]

Un articol de Judy Florescu|28 ianuarie 2013

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI Ionuţ Niculae (20 de ani) este unul dintre actorii din distribuţia filmului „Rocker” regizat de Marian Crişan, care a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la San Sebastian în septembrie 2012, film care în România va avea premiera pe 23 februarie.

Tânărul actor entuziast şi dedicat meseriei, pentru care se documentează în mod constant prin prezenţa sa în sălile de spectacol, în funcţie de programul repetiţiilor sale, îşi doreşte să lucreze cât mai mult, fiindcă tot ceea ce face cu multă plăcere, din pricina iubirii necondiţionate pentru teatru.

În afară de rolul său din piesa „Hoţii de frumuseţe” de Pascal Bruckner în regia lui Chris Simion de la Teatrul Evreiesc de Stat, Ionuţ Niculae joacă şi în două producţii ale U.N.A.T.C.-ului, „Jacques sau supunerea” şi „Clasa Noastră”.

„Clasa Noastră” în regia Simonei Măicănescu este primul spectacol din cadrul U.N.A.T.C. care se va juca într-un teatru de stat şi a patra montare a piesei din lume.

Spectacolul studenţesc „Clasa Noastră” este prima şi singura piesă jucată în baraca roşie de la U.N.A.T.C., iar pentru pregătirea rolului său, Ionuţ Niculae a luat parte la două ceremonii din Sinagogă.

„Repetiţiile la „Clasa Noastră”  au durat o lună şi zece zile. A fost ca un cantonament, lucram 12-13 ore în fiecare zi. Am învăţat foarte multe de la Simona Măicănescu, care nu este profesoară la noi, a venit special din Franţa pentru a monta această piesă,,” spune Ionuţ Niculae.

Despre rolul din piesa Simonei Măicănescu îmi mărturiseşte că a lucrat la el foarte asiduu: „Unele roluri te solicită foarte mult iar altele îţi vin ca o mânuşă. Toate sunt plăcute.Sigur, rolurile care te fac să te gândeşti noaptea la ele sunt mult mai ofertante. Rolul din „Clasa noastră” m-a solicitat cel mai mult. N-am mai avut chef de glume. Am fost acolo trup şi suflet cât a fost nevoie.”

Spectacolul „Clasa Noastră” va participa la SZEM, festival internaţional al facultăţilor de teatru europene, care se va desfăşura între 5 şi 10 februarie la Miskolc, Ungaria.

„Nu ştiu ce e talentul. Până la urmă talentul e ceva…cred că nici nu-ţi dai seama că îl ai sau îşi dau seama alţii. La un actor contează şi rolul şi regizorul. Poţi să faci un rol bun neavând în spate un regizor capabil sau poţi să faci un rol prost având în spate un regizor foarte mare. Depinde de tine, tu-ţi faci rolul. Poţi să faci dintr-un rol mic un rol mare la care să se uite lumea. Şi textul contează. În orice rol trebuie să porneşti cu adevăr,” spune Ionuţ Niculae.

În opinia tânărului actor, una dintre cele mai frumoase experienţe teatrale pe care le-a avut s-a petrecut în 2012 la Festivalul de Teatru Independent “Undercloud”, unde a avut ocazia să joace într-un spectacol-lectură „Aplauze pentru Lena” alături de Puşa Darie şi Marius Manole, unul dintre reperele sale artistice în carieră.

L-am întrebat pe Ionuţ  Niculae dacă are o replică preferată din teatru, moment în care fără să stea pe gânduri mi-a spus:”Acolo unde există talent, nu există nici boală, nici  bătrâneţe şi până şi moartea e ceva mult prea mic care să-i stea în cale.” (Horaţiu Mălăele, Măscăriciul)

02
/11
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Olimpia Melinte, treizeci de ani, actriță, consacrată internațional cu pelicula spaniolă „Canibal”. În curând, va fi din nou pe marile ecrane, în „Perfect sănătos”, noul film al Ancăi Damian. Actriță, dar mai ales mama lui Sasha (doi ani). Un interviu sincer despre cinema și maternitate. Olimpia Melinte se întoarce, iar acum vrea să joace din nou și teatru. A se lua aminte.

23
/10
/16

INTERVIU „Stilul este rezultatul deciziei mele că actorii sunt pe primul loc”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, autoarea filmului „Toni Erdmann”, regizoarea germană Maren Ade, invitată a ediției din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest”.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

05
/10
/16

Pe când „Câini” încă nu intrase în cinematografe, l-am provocat pe regizorul Bogdan Mirică la o scurtă discuție despre zilele petrecute pe platoul de filmare, dar și despre ce înseamnă pentru el premiile, masterul de scenaristică de la Londra sau simpatia vizbilă a publicului pentru un film românesc.

19
/08
/16

INTERVIU La 25 de ani, Editura Nemira are casă cu grădină; trei câini, trei pisici; peste 1500 de autori publicați. Entuziasm, limonadă rece. Și un director general doar oleacă mai bătrân decât ea: Ana Nicolau.

15
/08
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Actriță, tânără, douăzeci și doi de ani, masterandă, categoric talentată. Joacă déjà la Godot, în “Sâmbătă: averse!”. Interpretează o jurnalistă. Iulia joacă bine, matur, inteligent, fără trac. O credeam mai în etate. Am văzut-o, am plăcut-o, am remarcat-o, după care puteți constata și dumneavoastră - am întâlnit o fată cu simțul umorului, fără fasoane, sinceră, care știe bine și cine e și unde vrea să ajungă.