Irina Antonie, actriţă: „E important să avem cu cine lupta“
https://www.ziarulmetropolis.ro/irina-antonie-actrita-e-important-sa-avem-cu-cine-lupta/

Irina Antonie joacă la Teatrul Metropolis în „Pisica verde“, sâmbătă, 8 februarie, de la ora 19.00. Revelaţia Galei Tânărului Actor Hop de la Costineşti, „Pisica verde“ a primit premiul Ziarului Metropolis pentru cel mai bun spectacol.

Un articol de Judy Florescu|7 februarie 2014

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI Irina Antonie joacă la Teatrul Metropolis din Bucureşti în spectacolul „Pisica verde“, programat sâmbătă, 8 februarie, de la ora 19.00. Revelaţia Galei Tânărului Actor Hop de la Costineşti, de anul trecut, „Pisica verde“ a primit premiul Ziarului Metropolis pentru cel mai bun spectacol, producţia fiind inclusă în repertoriul permanent al teatrului condus de George Ivaşcu.

Irina Antonie vorbeşte despre experienţele ei actoriceşti la început de carieră, despre întâlniri potrivite la momentul potrivit şi despre concurenţa dintre tinerii actori.

Judy Florescu: De prima dată de cum te-am văzut pe scenă am remarcat vocea ta cristalină de copil. Care sunt plusurile și minusurile unei voci inconfundabile în cariera unei tinere actrițe?

Irina Antonie: Am început cu minusurile; nici nu aș fi intrat vreodată cu vocea mea la actorie dacă i-aș fi ascultat pe unii sau pe alții din acest domeniu și totuși… sunt aici.

Cred că este foarte importantă șansa în această meserie. La fel de important este să te faci văzut, să te vadă și să te audă regizori, actori, oameni de teatru şi de film.

Am mers la Gala Hop, m-am înscris cu trei spectacole de licență UNATC 2013 și am intrat cu toate trei. Nu mai aveam ce căuta și la proba individual, deja domnul George Ivaşcu, aflat în juriu, mă întreba ce tot caut în fiecare zi la probe. Lumea din teatru cred că apreciază oamenii muncitori și serioși. Când te afli undeva, trebuie să faci o impresie bună.

A fost o experiență incredibilă din care m-am ales cu un spectacol muzical, „Hai Iu Iu Nu Hey You You“ – songuri după Maria Tănase în regia lui Radu Afrim, cu remixuri de Vlaicu Golcea -, cu trei premii pentru cel mai bun spectacol „Pisica Verde”, printre care și premiul Ziarului Metropolis, cu un rol în spectacolul Liei Bugnar, „Două liniuţe“ (de fapt joc două personaje, deci aș spune două roluri), cu un rol în spectacolul lui Radu Afrim, „Hoți”, la Teatrul Naţional din Bucureşti şi cu spectacolul „Pisica verde” care se joacă în stagiunea Teatrului Metropolis.

Sunt actori și regizori care mă plac pentru cum sunt și pentru vocea pe care o am și sunt alții care au reacții mai puțin pozitive. Oricum, vocea atrage atenţia și ăsta e un lucru bun. S-a schimbat mult în timpul facultății, era mult mai pițigăiată și subțire când am intrat la UNATC așa că pot spune că este o îmbunătățire sonoră. Mai am mult de lucru, dar cred că sunt pe drumul cel bun. N-aș vrea să fiu distribuită într-un singur gen de rol doar din cauza vocii.

Irina Antonie

Este o invazie de actori doritori să pătrundă pe piața românească, dar nu toți au și talent pentru această meserie. Te motivează concurența, fie chiar față de neprofesioniști, în acest domeniu?

Da. Cred că e important să avem cu cine lupta. Mai ales noi, actorii din București. La Gala Hop am descoperit modalități de lucru diferite, actori foarte buni şi cu tehnici de mişcare și de improvizație incredibil de bune, de la scoli din Cluj-Napoca, Târgu Mureş…

A fost o deschidere importantă pentru noi toți din UNATC, am văzut cum lucrează și alți tineri actori și cât de muncitori si de perfecționiști sunt. Noi ne bazăm mai mult pe talent și ne culcăm pe o ureche.

Există tineri foarte talentați care nu au studii în artele actorului, dar simțul lor dezvoltat îi ajută la castinguri poate chiar mai mult decât pe noi, pentru că nu se gândesc atât de mult la cum să facă ce au de făcut, ci pur şi simplu simt şi au mai mult curaj.

Nu au ce pierde, se bucură și ăsta e cel mai important lucru care i se poate întâmpla unui actor pe scenă. Mă bucur şi cred că există loc pentru toată lumea. Nu mă bat cu cineva, fiecare actor are abilități și date genetice diferite. Importante sunt munca ta cu tine și dorința de a fi cât mai bun în ceea ce faci.

Ce înseamnă spectacolul „Pisica verde“ pentru tine? Consideri că este un spectacol pe care îl poți juca la orice vârstă?

Este primul meu spectacol de teatru, spectacolul meu de licenţă. Am lucrat foarte curat cu regizorul Cristi Juncu. Este un om și un regizor foarte calm, răbdator, care îl lasă pe actor să descopere, să caute. Este generos și plin de dăruire pentru această meserie pe care o practică atât de frumos. A fost minunat să lucrăm împreună la acest proiect.

Cristi Juncu ne-a pus într-o lumină bună, a scos din noi părțile puternice din punct de vedere actoricesc și le-a ascuns pe cele mai putin reuşite. Faptul că stăm pe scaune și spunem monologuri este din start un lucru benefic pentru un actor debutant. Te ajută să le transmiți oamenilor ce e important în text; nu trebuie să te pierzi neștiind ce să faci cu mâinile sau cum să te miști în spațiu.

Irina Antonie

Anghel Damian şi Irina Antonie, în spectacolul „Pisica verde“

Textul este foarte frumos, transmite un mesaj puternic și nu îmi dau seama dacă regizorul a ales oamenii perfecți pentru roluri sau noi am devenit atât de uniți și de legați încât să fim parcă cei mai potriviți în povestea pe care o spunem. E o bucurie de fiecare dată când joc acest spectacol.

Elise Wilk, autoarea piesei, a luat anul trecut premiul Ambasadei Irlandei pentru cel mai bun text dramaturgic în 2013. Nu pot decât să o felicit pentru talent și așteptăm cu toții și alte piese scrise de ea.

De unde ai pornit în conturarea personajului interpretat în Pisica verde?

La casting i-am povestit regizorului că povestea e atât de românească și de reală încât m-am regăsit în personajele din piesă. Eram atât de entuziasmată să primesc orice rol și cred că asta l-a determinat să mă aleagă.

Citiţi şi: GALA HOP 2013 Ziarul Metropolis a premiat „Pisica verde“

Am pornit de la text. L-am citit, ne-am jucat pe el, ne-am gândit cum ar putea fi această fată și care sunt motivele pentru care ea acționează în situațiile din piesă, de ce spune ce spune și așa am ajuns să găsim o posibilă „Roxana”. De acolo am început și pe 8 februarie, de la ora 19.00, o puteți vedea pe Roxana prin ochii mei.

Teatrul independent începe să capete o amploare din ce în ce mai mare. Cum vezi teatrul independent în comparație cu cel de stat?

Încă nu am avut timp să-mi dau seama. Joc de puţină vreme în spectacolul „Hoți”, de Dea Loher, în regia lui Radu Afrim la Teatrul Național din Bucureşti. Cred totuși că diferența este că în teatrul independent actorii și regizorii se caută și își doresc să lucreze într-un spectacol și atunci ies lucruri minunate, cu o minimă investiție.

În teatrele de stat, regizorilor le sunt impuși anumiți actori angajați în teatru, ideea de colaboratori nu e bine văzută de către directorii unor teatre și așa se fac spectacole cu mai puţină fericire și cu mai multă obligativitate. Când ajungi să faci ceva pentru că trebuie, din start pornești greșit.

Pisica verde

Joci două roluri în cel mai nou spectacol semnat de Lia Bugnar „Două liniuțe“. Care sunt lucrurile pe care ți le-ai însușit în urma colaborării cu Lia Bugnar?

A fost o surpriză foarte plăcută să lucrez cu Lia Bugnar. Îmi doream asta și nu mă așteptam să se întâmple atât de repede. M-a învățat multe lucruri importante, pe care nu le știam de la școală.

Este o regizoare care îți transmite încredere, curaj, forță, te ajută să îți dezvolți stilul de joc, să încerci și alte modalități, să schimbi registrul…

Este o regizoare și o actriță foarte talentată, de la care am prins aripi. Ea este prima care mi-a dat șansa să joc într-un spectacol de teatru, altul decât cel de licenţă, așa că pot spune că ea mi-a deschis porțile către această meserie după terminarea școlii și nu pot decât să îi mulțumesc pentru asta.

Mi-a spus de la început că își dorește să pot lucra diferit faţă de cum am fost obişnuită şi sper că am putut arăta asta în spectacolele în care am jucat până acum.

Foto cu Irina Antonie – arhiva personală

03
/02
/17

Când pronunți ”Dan Puric”, audiența se grupează rapid în două tabere, sintetizabile cam așa: ”e deștept, le zice bine și e un munte de talent” sau ”lasă-mă, dom’ne, în pace..” (cel puțin). Pe mine, multe dintre spectacolele și vorbele lui m-au bucurat adânc, în același timp unele din (zic eu) marotele sale mi-au provocat un rid în plus. În mod clar, e un ”ne-oarecare”, totodată nescutit de ”cele ale omului”.  Îți place sau nu de el, e un fluviu în felul lui.

26
/01
/17

INTERVIU „Cred că experimentul este obligatoriu pentru un artist”, afirmă regizorul Adrian Sitaru. Despre noul său lungmetraj „Fixeur”, acum în cinematografe, spune că, „fiind un film despre jurnalism şi jurnalişti, am încercat să reproducem şi să amestecăm stilistica de reportaj TV de calitate în cea de cinema clasic”.

22
/12
/16

Scenograful Ștefan Caragiu, decan al Facultății de Teatru al UNATC București, crede că talentul se împarte în mod egal pe generații. Consideră că studenții au dreptul și chiar obligația de a se revolta atunci când lucrurile nu se întâmplă așa cum trebuie.

20
/12
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Alina Petrică are 27 de ani. Joacă în „Aglaja”, la Centrul Cultural „Bălcescu”, în „Mon Cabaret Noir”, la Teatrelli, în „(D)efectul Placebo”, la Teatrul Național, în „Îmblânzirea scorpiei”, la Teatrul de Comedie, și este, din acest an, angajată a Teatrului Mic din București.

19
/12
/16

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI. Dorotheea Petre (aproape 36 de ani) este bine-cunoscută publicului cinefil din ţara noastră, din pelicula „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” (2006).

13
/12
/16

Emanuel Pârvu, membru al juriului care a selectat zece actori tineri pentru spectacolul aniversar al Teatrului Metropolis, este convins că noua generație de actori poate fi încurajată prin șansă. La rândul său, își amintește în rândurile care urmează cum la început de drum a avut ocazia de a învăța de la oameni de teatru precum Victor Rebengiuc, Marcel Iureș și, mai ales, Liviu Ciulei.

29
/11
/16

Trecutul ne dezvăluie foarte multe lucruri, nu doar o incurabilă melancolie. Trecutul are o anumită forţă de a se impune în actualitate fără a-şi face simtiţă prezenţa. Acest lucru se petrece şi cu teatrul în general când pur şi simplu vorbim despre teatru, chiar dacă o facem la timpul trecut. Forţa sa este invizibilă şi efectele devin vizibile când doar îi constatăm absenţa.